comori.org
comori.org

Conducătorul divin

R. K. Campbell

Vrem acum să ne oprim asupra unor puncte importante: prezenţa personală a Domnului în Duh în mijlocul alor Săi adunaţi în Numele Lui, locul care ar trebui să Îi fie dat ca şi conducător al Adunării şi prezenţa Duhului Sfânt în Adunare.

„Acolo Eu sunt în mijlocul lor”

Cuvinte scumpe ale Domnului, care îi asigură fără umbră de îndoială pe cei care sunt adunaţi în Numele Lui prin Duhul, prezenţa Sa personală. Nu este numai o promisiune, este o realitate vie, cum au experimentat mii, care au acţionat în credinţa simplă în această promisiune şi s-au adunat numai în Numele Lui. Această promisiune binecuvântată este suficientă pentru credinţă. Adunarea strânsă nu are nevoie de nimic mai mult decât prezenţa Domnului în mijlocul ei. El este de ajuns pentru tot.

Decurge în mod natural din aceasta că, dacă Mântuitorul şi Capul Adunării asigură prezenţa Sa binecuvântată în mijlocul alor Săi, se înţelege de la sine că El mai degrabă decât oamenii, trebuie să îndrume şi să conducă adunarea; aceasta ar trebui să Îi recunoască acest loc de conducător care Îi revine şi să depindă de El pentru a fi călăuzită. Toţi ochii ar trebui să fie aţintiţi asupra Lui, venit pentru a ocupa locul central, şi toate inimile ar trebui să aştepte la El pentru a fi conduse de Duhul Sfânt.

Să nu uităm nici că Cel care este în mijlocul alor Săi este Domnul tuturor; singurul care are dreptul de a exercita autoritatea în Adunare. „Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit”. „A pus toate sub picioarele Lui, şi L-a dat Cap peste toate, Adunării” (Fapte 2:36 ; Efeseni 1:22 ). Hristos este Domnul; ar trebui să fie recunoscut ca atare, ca fiind singurul căruia Îi revin dreptul conducerii şi autoritatea în Biserică. Acolo unde este recunoscut ca Domn şi Conducător, va exista dependenţă de El şi purtare în legătură cu această stăpânire; va fi guvernare şi ordine după gândul şi voia lui Dumnezeu.

Să cităm aici cuvintele lui C. H. Mackintosh, atât de adevărate şi atât de potrivite pentru a ne pune în gardă:

Dacă Isus este în mijlocul nostru, de ce ne-am gândi să stabilim un preşedinte omenesc? De ce, de comun acord şi din toată inima, să nu-I lăsăm locul de preşedinte şi să ne supunem Lui în toate lucrurile? De ce să stabilim o autoritate omenească în casa lui Dumnezeu, sub orice formă ar fi aceasta? Dar aceasta este ceea ce se face, şi se cuvine să o spunem limpede. Se rânduieşte omul în ceea ce se spune că este o adunare a lui Dumnezeu. Se exercită o autoritate omenească într-un domeniu unde numai autoritatea divină ar trebui să fie recunoscută. Din moment ce acest principiu fundamental este în joc, nu se schimbă cu nimci că este vorba de papă, de pastor, de preot sau de preşedinte. Omul este cel care stabileşte în locul lui Hristos. Dacă Hristos este în mijlocul nostru, ne putem baza pe El pentru tot.

Spunând acestea, mergem fără îndoială în întâmpinarea unei obiecţii pe care oamenii nu vor uita să ne-o facă. Apărătorii unei autorităţi omeneşti ne vor spune: cum s-ar putea vreodată derula o reuniune fără o preşedinţie omenească? Nu ar conduce aceasta la toate felurile de confuzii? Nu va deschide aceasta uşa ingerenţei fiecăruia în adunare, fără a se sinchisi deloc de dar sau de calificare?

Răspunsul nostru este foarte simplu: Isus este pe deplin suficient. Putem să ne lăsăm pe seama Lui ca să menţină ordinea în casa Sa. Vom fi într-o siguranţă mult mai mare în mâinile Lui pline de har şi de putere, decât în mâinile preşedintelui omenesc cel mai calificat. Toate darurile spirituale se găsesc în Hristos. El este sursa oricărei autorităţi pentru slujire. El are cele şapte stele în mâna Sa (Apocalipsa 1:16 ). Să ne încredem în El, şi El Se va îngriji de asemenea perfect de ordinea în adunare, ca şi de mântuirea sufletelor noastre. Credem că Numele lui Isus este, în tot adevărul, deplin suficient, nu numai pentru mântuirea individuală, ci pentru toate nevoile Adunării: adorare, comuniune, slujire, disciplină, administrare, etc. Cu El avem totul, şi totul din belşug.

Aici este esenţa şi substanţa subiectului nostru. Nu avem alt scop şi alt obiect decât a înălţa Numele lui Isus; şi credem că a fost dezonorat în ceea ce se numeşte casa Sa. I S-a luat locul de cinste pentru a rândui autoritatea omului.

Chiar în adunarea lui Dumnezeu din Corint, unde se găseau confuzia şi dezordinea cele mai întristătoare, apostolul nu face nici cea mai mică aluzie la un lucru ca o preşedinţie omenească, orice nume ar putea lua ea. „Dumnezeu nu este al dezordinii, ci al păcii, ca în toate adunările sfinţilor” (1. Corinteni 14:33 ). Dumnezeu era acolo pentru a menţine ordinea. Ei trebuiau să privească la El, nu la un om, oricare ar fi fost numele lui. A rândui un om pentru a păstra ordinea în Adunarea lui Dumnezeu este pur şi simplu necredinţă şi o ofensă la prezenţa divină.

Ni s-a cerut deseori să dăm un pasaj în sprijinul acestei afirmaţii a preşedinţiei divine într-o adunare. Răspundem neîntârziat: „Acolo Eu sunt” (Matei 18:20 ); şi „Dumnezeu nu este al dezordinii, ci al păcii” (1. Corinteni 14:33 ). Pe aceşti doi stâlpi, chiar dacă nu avem alţii, ne putem aşeza cu siguranţa adevărului glorios al preşedinţiei divine - adevăr care trebuie să elibereze de orice sistem omenesc, de orice nume pe care vă place să-l numiţi, pe toţi cei care îl primesc de la Dumnezeu şi îl reţin. După părerea noastră, este imposibil să-L recunoaştem pe Hristos ca centrul şi Capul suveran al Adunării, şi să continuăm să aprobăm o preşedinţie omenească” (C. H. Mackintosh, „Adunarea lui Dumnezeu”).

Prezenţa Duhului Sfânt

Nu numai Domnul Isus Hristos este prezent în mijlocul ucenicilor Săi adunaţi, ci Dumnezeu Duhul Sfânt este prezent în egală măsură. Am vorbit deja de prezenţa Sa şi de lucrarea Sa în Biserică; ne-ar plăcea acum să atragem atenţia asupra acestui mare adevăr în legătură cu subiectul care este înaintea noastră.

Prezenţa personală a Duhului Sfânt pe pământ şi faptul că El locuieşte în credincios şi în Adunare (conform 1. Corinteni 6:19 şi Efeseni 2:22 , ca urmare a lucrării de răscumpărare şi de înălţare a lui Hristos în cer) constituie unul dintre marile adevăruri fundamentale ale dispensaţiei actuale şi un fapt nou şi caracteristic, propriu creştinismului. Şi totuşi, există aici un fapt asupra căruia nu ne oprim mai deloc, căruia nu prea îi acordăm atenţie, şi pe care nu ne bazăm prea mult. Prezenţa Duhului lui Dumnezeu e pământ a fost ignorată de creştinătate, care nu I-a recunoscut locul cuvenit de conducător şi îndrumător în Biserică. De fapt această prezenţă este negată în practică, pentru că se dă unui om acest loc de autoritate pentru a conduce şi se pune astfep deoparte Duhul Sfânt.

Când Domnul le-a făcut ucenicilor promisiunea trimiterii Duhului Sfânt pe pământ, a adăugat că Acesta din urmă îi va învăţa toate şi îi va conduce în tot adevărul. El vorbeşte de asemenea despre Duhul ca despre Mângâietorul (în greacă: Paraclet), adică Cineva pe care Îl chemăm în ajutor şi care ia în mână cauza noastră (Ioan 14:26 ; 16:13 ). În 1. Corinteni 12 şi 14, Duhul lui Dumnezeu ne este prezentat ca autorul a diverse lucrări, manifestări şi activităţi în Adunare. „Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte cum vrea”. Aceste pasaje arată clar că Duhul Sfânt este în Adunare pentru a călăuzi, a conduce şi a învăţa şi că are dreptul suveran de a folosi pe cine vrea ca purtătorul Său de cuvânt pentru rugăciune, laudă sau slujire.

Libertatea Duhului

Dacă examinăm mai îndeaproape 1. Corinteni 14 , capitol care tratează îndeosebi despre ordinea în adunare, vedem că există libertatea cea mai deplină pentru folosirea de către Duhul Sfânt a oricărui frate din adunare: a se recurge cu minte, a cânta cu mintea, a binecuvânta cu mintea (mintea omului condus de Duhul Sfânt), a aduce mulţumiri, a vorbi în limbi, a profeţi, a învăţa, a indica un psalm sau a prezenta o învăţătură.

Expresii ca „dacă cineva vorbeşte”, „puteţi toţi să profeţiţi” (v. 27, 31) şi altele asemenea, arată că era libertate pentru orice frate - cu condiţia să nu fi fost sub disciplină - de a lua parte la acţiunea din adunare sub conducerea Duhului Sfânt. Aşa se adunau creştinii de la început în libertatea Duhului şi sub conducerea Lui suverană.

Desigur se poate abuza de această libertate a Duhului, cum a fost cazul în adunarea din Corint (a se vedea cap. 14): prea multă activitate, carnea în activitate la unii. Ce trebuie atunci să facă adunarea? Să aducă acolo remediul prin Cuvântul lui Dumnezeu, urmărind cu precizie instrucţiunile pe care Duhul lui Dumnezeu le dă în acest capitol. Acesta este antidotul divin.

Dar să remarcăm că în ciuda dezordinii care se introdusese în adunarea din Corint, ne le era cerut să părăsească această ordine marcată de libertatea Duhului, şi să desemneze un om pentru a face slujba singur şi a conduce adunarea. Apostolul inspirat îi învaţă pur şi simplu cum să participe cu folos şi îi îndeamnă: „Toate să fie făcute spre zidire”, „puteţi toţi să profeţiţi” şi „toate să se facă aşa cum se cuvine şi cu ordine” (v. 26, 31, 40).

Şi aceste instrucţiuni nu erau numai pentru Corint, ci pentru toate adunările din orice loc, cum arată adresa epistolei: „către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint... împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos” (1. Corinteni 1:2 ). La fel de bine, aceste îndrumări cu privire la libertatea Duhului îi leagă pe credincioşii de pretutindeni, astăzi ca şi atunci.

Concluzie

Să ne bucurăm de acest adevăr preţios: Dumnezeu Duhul Sfânt este cu adevărat prezent în adunarea a doi sau trei adunaţi în Numele binecuvântat al lui Hristos; El este agentul activ şi puterea pentru a acţiona în om şi pentru a conduce şi îndruma Adunarea; şi Domnul Isus Însuşi este în mijlocul lor. Ce trebuie mai mult? Să adăugăm doar credinţa la aceasta, să acţionăm sprijinindu-ne pe aceste adevăruri; să umblăm în supunerea inimii faţă de Domnul Isus şi faţă de Duhul Sfânt.

În faţa a tot ce Scriptura a pus înaintea noastră, nu este adevărat că tot ce nu recunoaşte în practică conducerea divină a Duhului Sfânt şi libertatea Sa de a Se folosi de orice mădular din Adunare, după voia Sa, nu ar putea purta numele unei adunări adevărate a lui Dumnezeu, adunate după învăţătura Scripturii?

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *