Cuvântul „închinare“ apare pentru prima dată în Geneza 22:5 : „Şi Avraam a zis tinerilor săi: Rămâneţi aici cu măgarul; şi eu şi băiatul vom merge până acolo şi ne vom închina şi vom veni din nou la voi.“
Din istoria acestui eveniment mişcător din viaţa lui Avraam putem învăţa ceva cu privire la adevărata natură a adorării, a închinării, o acţiune în care Îi aducem lui Dumnezeu ceea ce primeşte cu plăcere de la noi. Dacă dorim să cunoaştem gândurile lui Avraam despre „închinare“, să-l privim urcând muntele şi ce a făcut acolo. El venise acolo pentru a aduce ca jertfă ce avea mai bun. „Prin credinţă, Avraam, ... l-a adus jerfă pe Isaac“ (Evrei 11:17 ), pe singurul fiu pe care îl iubea. Ce privelişte! Ce jertfă a adus el lui Dumnezeu!
Să observăm că Avraam a făcut câteva pregătiri pentru acest act al adorării „la locul despre care îi vorbise Dumnezeu“.
Dimineaţa devreme a „despicat lemne pentru arderea-de-tot“. A luat de asemenea focul şi cuţitul (versetele 3 şi 6). Acolo a zidit un altar şi a aşezat lemnele; apoi l-a legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar deasupra lemnelor (versetul 9).
Apoi, după ce jertfa a fost pregătită, Avraam a luat cuţitul, pentru a-l înjunghia pe fiul său, pe singurul său fiu, pe care îl iubea. I-ar fi putut aduce lui Dumnezeu în închinare o jertfă mai mare decât aceasta?
Avraam era foarte bogat (Exod 34:35 ). Dar ce însemna pentru el valoarea turmelor sale, a aurului şi a argintului său, fără fiul său Isaac? Cu mult timp înainte, când era încă fără copii, s-a plâns lui Dumnezeu că moştenitorul casei sale va fi un fiu al casei (Geneza 15:2,3 ). Toată bogăţia era nimic pentru el, dacă nu avea un fiu ca moştenitor.
Să fim siguri că Avraam, când a adus pe fiul său pe altarul închinării înaintea lui Dumnezeu, a adus tot ce avea. Acesta era gândul lui Avraaam despre închinarea înaintea lui Dumnezeu. Acest erou al credinţei le-a spus tinerilor săi: „vom merge până acolo şi ne vom închina şi vom veni din nou la voi“. El ştia că închinarea îl va costa un preţ foarte mare, dar şi credea că el şi fiul său se vor întoarce la slujitori.
Am văzut ce eveniment a fost unit în Vechiul Testament cu închinarea. Să ne îndreptăm acum spre Noul Testament! Aici găsim pentru prima dată „închinare“ în Matei 2:2 . Magii din răsărit au spus în Ierusalim: „Unde este Împăratul iudeilor care tocmai S-a născut? Pentru că I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.“
Această imagine a închinării nu este atât de izbitoare, nici cu atât de multe învăţăminte ca cea a lui Avraam, dar are şi indicaţii pentru noi. Aceşti bărbaţi erau „înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii“. Ei ştiau foarte puţin despre descoperirile lui Dumnezeu; cu totul altfel era la Avraam, care a umblat mulţi ani înaintea lui Dumnezeu şi care a primit promisiuni. Dar vizita acestor bărbaţi dintre naţiuni la Ierusalim indică spre o expresie asemănătoare a adorării. Când au spus că au venit să se închine (să-şi prezinte omagiul), vedem că ei au venit să aducă daruri.
Când magii au găsit pe Cel pe care îl căutau, au căzut înaintea Lui şi au adus Copilaşului omagiu; apoi şi-au deschis comorile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă (Matei 2:11 ).
Magii au adus aceste daruri preţioase din ţara lor îndepărtată pentru acest scop. Ei au ales pentru darurile lor „aur, tămâie şi smirnă“. Şi aici vedem că a avut loc o pregătire, pentru a putea aduce Domnului un dar preţios. Ei au întreprins lunga călătorie, pentru a-i aduce prin darurile lor închinare.
Fără îndoială, magii au adus darurile din ţara lor, nu le-au cumpărat în grabă din localitate, pentru a aduce Copilaşului un dar. Matei spune: „deschizându-şi comorile, I-au adus daruri“.
Iubiţi fraţi, să învăţăm din aceste exemple despre închinare! Să aducem, ca şi Avraam, lui Dumnezeu Tatăl ceea ce aşteaptă de la noi şi să punem pe altarul adorării ce avem mai bun, „în locul în care El ne-a spus“!
Să aducem şi noi Domnului, ca magii din răsărit, comorile inimilor noastre curăţite! Să deschidem în prezenţa Domnului comorile noastre spre adorarea Sa şi, călăuziţi de Duhul Sfânt, să aducem în duh şi în adevăr adorarea şi omagiul care I se cuvin Tatălui şi Fiului.
Fiindcă nu avem nimic, decât ceea ce am primit, să aducem Darul nespus de mare: Hristos - Mielul. „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare!“