Dacă în capitolul întâi am reuşit - aşa sper cel puţin - să dobândim o anumită privire de ansamblu asupra felului de a lucra al lui Dumnezeu în diferitele dispensaţii, asupra originii, esenţei şi a menirii Adunării lui Dumnezeu, aş dori ca, înainte de a ne opri la strângerea laolaltă a Adunării, să privim mai îndeaproape caracterele diferite ale Adunării, aşa cum le prezintă Sfânta Scriptură, cu ajutorul a patru simboluri.
Dacă Dumnezeu foloseşte imagini pentru a ne prezenta clar gândurile Sale, atunci aceste imagini sunt, faţă de comparatiile noastre, foarte precise şi nimerite, pline de înţelepciune dumnezeiască şi care nu „şchiopătează“. Noi însă ar trebui să nu amestecăm diferitele imagini pe care Dumnezeu le dă despre acelaşi lucru pentru a ne da învăţături diferite, cum din nefericire facem deseori! Un trup nu este o casă, o lumină nu este o mireasă! Este aceeaşi Adunare, dar prezentată de fiecare dată sub alt aspect. Astfel Scriptura nu vorbeşte de mădulare ale unei biserici sau ale Bisericii, ci de mădulare ale Trupului lui Hristos. Să luăm încă un exemplu pentru a face mai clară această problemă, deoarece unii cred că, dacă Adunarea este Trupul lui Hristos, nu poate fi în acelaşi timp şi Mireasa lui Hristos. Cel credincios este desemnat în Sfânta Scriptură prin diferite nume: el este un copil al lui Dumnezeu, un fiu al lui Dumnezeu, un Sfânt, un ucenic al Domnului etc. Dar copil nu este acelaşi lucru cu fiu, un sfânt nu este acelaşi lucru cu un ucenic. Poate fi vorba de aceeaşi persoană, dar caracterul ei este de fiecare dată altul. Pentru a recunoaşte privilegiile şi responsabilităţile acestei persoane, este necesar a înţelege poziţia în care o vede Dumnezeu. Tot aşa este şi cu Adunarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a adus-o în diverse relaţii cu Sine şi cu Fiul Său, iar pentru a ne face să înţelegem aceste relaţii duhovniceşti, El foloseşte diferite simboluri sau denumiri metaforice.
Într-o mulţime de locuri din epistolele nou-testamentale, Adunarea ne este prezentată ca Trup al lui Hristos. Cu ajutorul imaginii corpului uman, Duhul Sfânt doreşte să trezească în noi ideea unei unităţi şi a unei legături strânse. Ce este trupul nostru în domeniul firesc? În general înţelegem prin acesta fiecare arte care nu este capul nostru; nu ne putem imagina un corp fără cap, după cum nu ne putem imagina nici un cap fără corp. În imaginea Trupului lui Hristos ne este prezentată Adunarea în legătura ei dumnezeiască, în minunata ei unitate cu Hristos, Capul din cer. Acest lucru l-am văzut atunci când ne-am oprit la Efeseni 2 .
Prin ce nu este format Trupul
Prin ce s-a format Trupul lui Hristos? Uneori, pentru a explica un lucru, este foarte util a lămuri ce nu este acel lucru, de aceea să ne gândim prin ce nu se obţine această unitate, fapt care ne-ar aduce lumină în problema pe care o tratăm!
1) Nu prin credinţa personală a omului. Desigur, credinţa este o condiţie indispensabilă pentru a avea parte de această binecuvântare, dar credinţa este conform caracterului său, un lucru personal şi nu uneşte. Credinţa a existat, după cum am văzut, şi în epoci anterioare, dar Trupul lui Hristos nu a existat.
2) Nu prin primirea vieţii noi. Viaţă dumnezeiască au avut şi credincioşii din Vechiul Testament, de asemenea ucenicii Domnului, înaintea morţii şi a învierii Sale. Şi totuşi în acea vreme încă nu exista Adunarea lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos.
3) Nu prin întruparea lui Hristos (ca om). Este o idee cu totul greşită că Domnul Isus, prin întruparea Sa, S-a făcut una, s-a legat cu omenirea căzută în păcat. Ca Om pe acest pământ a fost, cum se arată în Ioan 12:24 , adevăratul bob de grâu, şi ca atare singur: El nu S-a făcut una cu noi în starea noastră decăzută.
Condiţii dumnezeieşti pentru formarea Trupului
Înainte ca Adunarea să poată exista, Domnul Isus trebuia să guste moartea, bobul de grâu trebuia să cadă pe pământ şi să moară. Prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morţi, Dumnezeu confirmă că a fost satisfăcut pe deplin prin lucrarea Fiului Său. În timpul următoarelor patruzeci de zile, în care Domnul S-a prezentat alor Săi prin multe semne sigure că este viu, fiind văzut de ei şi vorbind despre lucruri privitoare la împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3 ), Duhul Sfânt încă nu era pe pământ; citim în Ioan 7:39 : „căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit“. Abia când Domnul Isus a fost primit în cer şi a fost încununat cu cinste şi cu slavă, s-a împlinit făgăduinţa Tatălui, Duhul Sfânt a fost trimis peste ai Săi. După cum am văzut, aceasta s-a petrecut în ziua Cincizecimii. A fost ora de naştere a Adunării: prin coborârea Duhului Sfânt s-a constituit Trupul lui Hristos, această minunată unitate, despre care citim la 1. Corinteni 12:13 .
Dacă vorbim despre condiţiile necesare pentru formarea Trupului şi constatăm, înainte de toate, că numai prin întruparea lui Hristos, oricât de neînţeles ar fi aceasta, nu s-a putut forma Trupul, atunci mai adăugăm că întruparea Domnului nostru a fost, bineînţeles, una dintre condiţiile esenţiale: dacă ar fi rămas în slava Sa ca Dumnezeu, niciodată nu ar fi putut exista o unire cu El. Botezul cu Duhul Sfânt a fost cel care (potrivit învăţăturii din 1. Corinteni 12 ) i-a unit pe cei credincioşi într-un Trup. Să recapitulăm pe scurt cele amintite până acum:
1) Nu putea să existe un Trup înainte ca Hristos, Capul, să fie în cer.
2) Adunarea nu putea să aibă un început înainte de a avea loc botezul cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii.
Menţionarea în patru epistole În Faptele Apostolilor, în relatarea inspirată despre Biserica de la început, nu găsim încă învăţătura despre Trupul lui Hristos, însă întâlnim faptul în sine. În capitolul 9 însă, când Isus se arată lui Saul, remarcăm o preţioasă aluzie la acest minunat adevăr: în cuvintele „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?“ (El nu spune: „De ce Îmi prigoneşti ucenicii?“ - compară cu Faptele Apostolilor 9:4 ), Domnul Se face în chip minunat una cu ai Săi. Prigonind pe poporul Său, Saul Îl prigonea pe Domnul Însuşi. Prin forma întrebării Sale, El face aluzie la adevărul că cei credincioşi ai Săi de pe pământ sunt o parte din El Însuşi.
Învăţătura despre Adunare ca Trup al lui Hristos ne este dată în patru epistole ale lui Pavel din Noul Testament: în Epistola către Romani, în întâia epistolă către Corinteni şi în epistolele către Efeseni şi Coloseni. Pe când în epistola către Efeseni vedem Adunarea în rostul ei veşnic, după hotărârea lui Dumnezeu şi cu aceasta, poziţia ei slăvită în Hristos, în epistola către Coloseni este prezentată mai mult slava Capului în cer. Este voia lui Dumnezeu ca splendorile morale ale Capului să fie prezentate în Trup aici pe pământ, în timpul de faţă. De aceea apostolul descrie slava acestei „taine“ cu remarcabila expresie care este totodată cuvântul cheie pentru întreaga epistolă: „Hristos în voi, nădejdea slavei“ (Coloseni 1:27 ). Prima menţionare a Trupului lui Hristos se află la Romani 12:4-5 , menţiune către care vrem să ne întoarcem puţin: „Căci, după cum în trup avem mai multe mădulare şi mădularele n-au toate aceeaşi lucrare, tot aşa şi noi, fiind mulţi, suntem un singur Trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora.“ O imagine uşor de înţeles! După cum noi avem în corpul nostru omenesc mai multe mădulare care formează împreună un trup, tot aşa noi, ca oameni credincioşi, suntem mădulare unii altora, dar formăm împreună acel singur Trup în Hristos. Noi - aceasta îi are în vedere pe toţi creştinii adevăraţi. Şi după cum mădularele trupului nostru firesc îndeplinesc diverse lucrări şi funcţii, tot astfel şi mădularele Trupului lui Hristos au de îndeplinit diferite lucrări. La acest punct important ne vom referi într-un capitol viitor, când ne vom ocupa de darurile pe care le-a dat Domnul „oamenilor“, Adunării Sale (Efeseni 4:8 ).
Legătura credincioşilor între ei este ideea dominantă a acestui loc din Epistola către Romani: eu nu pot să mă descurc fără tine şi nici tu fără mine. Ceea ce ne uneşte nu este o învăţătură sau o oarecare mărturie de credinţă, ci Duhul Sfânt, după cum vom vedea îndată.
Botezaţi ca să alcătuim un singur Trup
În 1. Corinteni 12:12-13 , întâlnim pentru a doua oară în această epistolă adevărul despre acest singur Trup, după ce în capitolul 10 este amintită pe scurt în legătură cu Masa Domnului: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.“
Pentru a prezenta unitatea credincioşilor, cu toată diversitatea şi varietatea lor personală, apostolul Pavel foloseşte aici din nou imaginea corpului uman. După cum trupul firesc, în ciuda faptului că este format din mădulare multe şi variate, formează un organism legat, tot astfel şi Adunarea este un întreg armonios, o unitate organică şi înnobilată cu diverse daruri, pe care Duhul le împarte după cum voieşte. Asupra acestor daruri vom zăbovi într-un capitol viitor. Atât de strânsă este legătura dintre Cap şi Trup, încât Hristos şi Adunarea poartă un singur nume: „Hristos“ („tot aşa este şi Hristos“). Noi nu am fi îndrăznit să exprimăm astfel acest lucru, ci am fi spus, cu siguranţă: „tot aşa este şi Adunarea “. Minunat har al lui Dumnezeu! Dumnezeu priveşte pe Hristos şi Adunarea ca pe un om tainic, care, deşi are multe mădulare, este în mod desăvârşit una.
Adunarea este făcută una cu El şi aceasta pentru că „printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh“. În acest Trup au luat sfârşit toate deosebirile religioase şi sociale; Hristos este „totul şi în toţi“ (Coloseni 3:11 ). A fi botezat într-un Duh (sau în puterea unui Duh) nu înseamnă a primi viaţă dumnezeiască. Acest botez nu este dăruit, după cum am văzut deja, unor necredincioşi morţi, ci acelora care sunt deja înviaţi. Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a trimis pe pământ în ziua Cincizecimii, ca răspuns la lucrarea împlinită a Fiului Său, i-a unit pe credincioşii adevăraţi cu Hristos în slavă şi pe credincioşi între ei. Ce i-a făcut deci pe credincioşi mădulare în Trupul lui Hristos? Botezul cu Duhul Sfânt! Nicidecum botezul în apă; acesta este un lucru pur personal („fiecare din voi să fie botezat“: Faptele Apostolilor 2:38 ), el este o îngropare ce are loc în moartea lui Hristos (Romani 6:2-3 ).
Există vreo diferenţă între „am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur Trup“ şi „am fost adăpaţi dintr-un singur Duh“? Ce înseamnă aceste expresii? Îndrăznesc să dau următoarea explicaţie referitor la ce înseamnă aceste expresii. „De un singur Duh“ arată clar influenţa dumnezeiască, puterea aflată în acţiune în lucrarea tainică, care este „botezul cu Duh Sfânt“ (deşi Duhul Sfânt este, bineînţeles, în mod absolut Dumnezeu, o Persoană a Dumnezeirii). „Ca să alcătuim un singur Trup“ arată în schimb rezultatul care trebuia obţinut şi care s-a obţinut. „Am fost adăpaţi dintr-un singur Duh“ mi se pare că arată calea (felul şi modalitatea) prin care a fost obţinut acest rezultat. Cuvântul grecesc potizo înseamnă a adăpa, a da de băut. Propoziţia „Şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh“ spune deci: noi toţi am fost conduşi ca să bem acel singur Duh, Duhul Sfânt. Cred că nu este vorba doar de o însufleţire, de una şi aceeaşi convingere, ci presupun că este vorba de primirea personală a Duhului Sfânt.
Poate fi o aluzie la Ioan 7:37-39 , versete de care ne-am ocupat deja. Acolo rezultatul era că râuri de apă vie va curge din trupul fiecăruia. Aici rezultatul este că fiecare credincios în parte, prin primirea personală a Duhului Sfânt, va fi adăugat acelui singur Trup, Trupul lui Hristos. Versetul 13 din 1. Corinteni 12 este o afirmaţie absolută făcută la timpul trecut şi desemnează un proces încheiat în trecut: „Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.“ Aceasta mă conduce la observaţia că nu în fiecare zi există din nou un botez cu Duh. Trupul nu este alcătuit întotdeauna din nou. Domnul Isus a vorbit despre aceasta în Faptele Apostolilor 1:5 , iar faptul în sine s-a petrecut în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2 ). La început doar credincioşii dintre iudei au format Adunarea. În Faptele Apostolilor 8 şi 10 sunt introduşi apoi credincioşii dintre samariteni şi dintre naţiuni. Trupul lui Hristos şi-a obţinut forma intenţionată şi deplină abia atunci când şi credincioşii dintre naţiuni au fost introduşi în acest întreg. De aceea spune apostolul: „fie iudei, fie greci“. Dar această adăugare de mai târziu niciodată nu este numită în Sfântă Scriptură „botezul cu Duhul Sfânt“, ci pecetluire şi ungere (citeşte în 2. Corinteni 1:21-22 ; Efeseni 1:13-14 ; 4 .30; 1. Ioan 2:20 ). Credinciosul care se bazează astăzi, în vremea harului, prin credinţă, pe lucrarea lui Hristos, primeşte în mod personal Duhul Sfânt, fiind pecetluit sau uns cu El. Este acelaşi Duh Sfânt; şi prin faptul că Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte acum în trupul celui credincios ca într-un templu (1. Corinteni 6:19 ), acesta devine un mădular al Trupului lui Hristos. Privilegiu nemăsurat!
Faptul că Scriptura evită folosirea expresiei botezul cu Duhul Sfânt pentru adăugarea şi a altora, personal, după ziua Cincizecimii, se poate vedea în câteva exemple din cartea Faptele Apostolilor: „»Pocăiţi-vă«, le-a zis Petru, »şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; şi veţi primi darul Sfântului Duh«“ (Faptele Apostolilor 2:38 ). „Aceştia s-au coborât şi s-au rugat pentru ei ca să primească Duh Sfânt. Căci nu se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră numai botezaţi pentru Numele Domnului Isus“ (Fapte 8:15-16 ). „În timp ce Petru spunea cuvintele acestea, Duhul Sfânt S-a coborât peste toţi cei ce ascultau Cuvântul“ (Fapte 10:44 ). „Aici a întâlnit câţiva ucenici şi le-a zis: »Aţi primit voi Duh Sfânt când aţi crezut?« când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei“ (Fapte 19:1, 2, 6 ). Am încercat să arăt că botezul cu Duhul Sfânt a fost un eveniment unic, prin care a fost constituit Trupul lui Hristos pe pământ, şi că toţi credincioşii, din toate timpurile următoare, au parte de această binecuvântare, prin primirea personală a Duhului Sfânt.
Poate este necesară, pentru continuarea explicaţiei, adăugarea unei imagini pe care a folosit-o în acest scop un slujitor al lui Dumnezeu, care nu de mult a plecat acasă. Să ne imaginăm o frumoasă zi de vară, fără vânt şi un lac liniştit. Pe malul lacului creşte trestie, destul de deasă, astfel că unele fire pătrund până la mijlocul lacului. Să aruncăm acum o pietricică în mijlocul lacului. Aceasta se scufundă, iar pe suprafaţa apei ia naştere un val care se întinde în mod concentric. Aruncarea acestei pietre poate să corespundă zilei Cincizecimii, iar valul, la început mic, simbolizează mica ceată din odaia de sus, pe cei o sută douăzeci. Să ne întoarcem la imagine: cercul însă se lărgeşte repede şi ajunge la trestie, pe care o cuprinde. Şi în timp ce valurile concentrice se întind tot mai mult şi ajung la mal, cuprind tot mai multe plante şi în final pe toate. Tot astfel, fiecare suflet salvat prin credinţa în Hristos şi pecetluit cu Duhul Sfânt este introdus în botezul Duhului Sfânt. Nu este de fiecare dată un botez nou, dar toţi cei pecetluiţi au parte de această binecuvântare, fac parte din aceeaşi unitate minunată.
Trupul lui Hristos sub aspectul său temporar
Acum este timpul să arătăm că adevărul despre Trupul lui Hristos ne este prezentat în Scriptură sub trei aspecte: unul temporar, unul local şi unul veşnic. Din cercetarea capitolului 12 din 1 Corinteni am învăţat deja că toţi credincioşii împreună formează Trupul lui Hristos; dar acum fac o completare importantă: toţi credincioşii care trăiesc pe pământ într-un anumit timp, între ziua Cincizecimii şi răpire. După felul de exprimare al apostolului din 1. Corinteni 12 , nu reiese gândul că o parte a Trupului este în cer şi alta pe pământ. Că el se gândeşte numai la credincioşii în viaţă şi nu la cei plecaţi acasă, în Paradis, o dovedeşte clar expresia din versetul 26: „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el ...“, deoarece în cer nu mai suferă nici un mădular. Cei adormiţi nu fac parte din Trupul lui Hristos pe pământ, tot astfel cum recruţii concediaţi sau rezerviştii nu fac parte din trupa activă. Trupul care, după cum ne amintim, a fost Templul Duhului Sfânt, este acum în mormânt şi cade pradă putrezirii. Prin locuirea Duhului Sfânt în trupul celui credincios, acesta a devenit un mădular al Trupului lui Hristos, dar acum acest cort este „desfăcut“ (2. Corinteni 5:1 ) *. Bineînţeles că toţi cei adormiţi din vremea harului, care astăzi de asemenea sunt „în rezervă“, vor fi cu toţii prezenţi în ziua „mobilizării generale“, când Domnul Isus va reveni pentru răpirea Miresei, atunci toţi vor face parte din Trupul lui Hristos sub aspectul său veşnic. Dar când este prezentat Trupul lui Hristos pe pământ, atunci cei adormiţi nu fac parte din el.
* În nici un moment al existenţei sale pe pământ, Trupului lui Hristos nu-i lipseşte nici un mădular. Un trup incomplet, adică mutilat, nu face parte din învăţătura Scripturii despre Adunarea lui Dumnezeu. De aceea să nu ne rugăm ca Domnul să mai „adauge mădulare“. Pentru a evita înţelegem gresite, trebuie adăugat că cei credincioşi, când adorm, nu pierd Duhul Sfânt, ca şi cum nu ar mai avea nici o legătură cu El. Cuvintele Domnului Isus din Ioan 14 , versetele 16 şi 17 ne arată lămurit contrariul, că El rămâne cu ei pe vecie. Trupului Său. Trupul este, în ce priveşte mădularele sale, după gândul lui Dumnezeu, intact şi complet. Că el însă creşte cu creşterea pe care i-o dă Dumnezeu şi la anumite prilejuri acţionează, este în mod evident învăţătura Scripturii. Aceste două lucruri însă nu le-ar putea face dacă i-ar lipsi unele mădulare. De aceea nu este lipsit de importanţă faptul că Scriptura vorbeşte numai atunci de mădularele Trupului, de încheieturi şi legături, când Trupul este prezentat ca întreg, existând pe pământ: „să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. Din El, tot Trupul, bine alcătuit şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste“ (Efeseni 4:15-16 ). „Neţinându-se strâns de Capul, din care tot Trupul, hrănit şi strâns unit, prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea lui Dumnezeu“ (Coloseni 2:19 ).
Acest mod de a privi Trupul l-am putea numi deci aspectul său temporar. El ne arată ce este Trupul lui Hristos şi cum trebuie să-l reprezinte credincioşii în aceste vremuri. Acest aspect este important nu numai în ceea ce priveşte plinătatea Trupului lui Hristos în fiecare moment al existenţei sale pe pământ, ci şi într-o perspectivă care atinge puternic şi viaţa de legătură frăţească: Scriptura nu cunoaşte adunări locale independente unele de altele. Că există adunări locale, de acest fapt ne vom ocupa îndată; ele însă nu sunt independente unele de altele, deoarece toate formează împreună acel unic Trup al lui Hristos pe pământ. Indiferent unde pe pământ Trupul îşi găseşte o expresie vizibilă (acesta este un alt aspect), el creşte cu creşterea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii în viaţă aparţin acestui Trup al lui Hristos. Acest Trup creşte prin aceea că fiecare credincios în parte în calitate de legătură şi încheietură împlineşte funcţiile care îi sunt transmise de Cap. Aici niciun mădular nu poate spune despre celălalt: „N-am trebuinţă de tine“. Eu nu mă pot descurca fără tine şi tu nu te poţi descurca fără mine. Şi chiar dacă tu ai locui la Polul Nord şi eu la Polul Sud, aceasta nu schimbă cu nimic acest principiu - atât de mult suntem un Trup în Hristos. Aceasta a fost şi învăţătura din 1. Corinteni 12 . Şi dacă un mădular nu poate spune despre celălalt: „N-am trebuinţă de tine“ (vezi 1. Corinteni 12:21 ), cu cât mai puţin poate spune atunci o adunare locală despre alta, că nu are trebuinţă de ea! Independenţa nu este niciodată un principiu dumnezeiesc. În calitate de mădulare, Dumnezeu ne-a făcut dependenţi de Hristos, Capul Trupului şi ne-a făcut dependenţi şi unul de celălalt. Nici în rânduiala creaţiei lui Dumnezeu nu stăpâneşte niciodată principiul independenţei, din moment ce El ne-a dat tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile (Faptele Apostolilor 17:25 ).
A pretinde independenţă în lucrurile duhovniceşti, în ultimă instanţă nu este altceva decât liberalism şi încăpăţînare. Că o „adunare locală“ ar putea acţiona conform altor principii decât altă adunare este un fapt care nu se potriveşte deloc cu gândurile şi cu duhul Sfintei Scripturi. Dacă apostolul Pavel a fost folosit de Dumnezeu pentru a arăta rânduiala în Adunare (şi acesta este cazul în prima epistolă către Corinteni), atunci el nu scrie numai către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, ci şi tuturor care cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru (citeşte în 1. Corinteni 1:2 ). Ce le-a scris credincioşilor din Corint este valabil în aceeaşi măsură pentru fiecare dintre aceia care Îl recunosc pe Hristos ca Domn, indiferent de adunarea locală de care aparţin. Când apostolul l-a trimis pe Timotei, copilul său preaiubit, la corinteni, ca să le aducă aminte de căile sale în Hristos, atunci el adaugă: „cum învăţ eu pretutindeni, în toate bisericile“ (1. Corinteni 4:17 ). Când el le vorbeşte în capitolul 7 despre relaţia dintre bărbat şi femeie, îşi încheie învăţăturile legate de acest subiect cu cuvintele: „Încolo, fiecare să umble aşa cum l-a aşezat Domnul, aşa cum l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile“ (versetul 17). Şi ce le-a poruncit apostolul privitor la strângerea de ajutoare tuturor bisericilor Galatiei, era tot atât de valabil pentru corinteni şi este şi astăzi pentru noi (1. Corinteni 16:1 ).
Toate acestea ne arată că nu a existat şi nu poate să existe independenţă între credincioşii din diverse locuri. Nu ar fi altceva decât o negare totală a adevărului despre Trupul unic al lui Hristos pe pământ. Când vom ajunge la „legarea şi dezlegarea“ făcută de Biserică, vom vedea că hotărârile adunărilor locale erau angajamente pentru întregul Trup pe pământ. Dacă ele sunt recunoscute în cer (Matei 18:18 ), nu ar trebui atunci să fie recunoscute şi să aibă valabilitate, cu atât mai mult, în fiecare loc de pe pământ, unde credincioşii se adună în unitatea Duhului? Se referă expresia „dinăuntru“, din 1. Corinteni 5:12 , numai la adunarea locală? Nu, cu mult mai mult, la întreaga Adunare, după cum „afară“ se referă la toţi cei care sunt în afara ei, în această lume? Şi darurile din Efeseni 4 : apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători - nu le-a dat Hristos întregului Trup? Nu, Scriptura nu cunoaşte ideea unei confederaţii de adunări locale, dintre care fiecare este pe deplin autonomă. Să reţinem ce ni se spune în Efeseni 4:4 : „Este un singur Trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.“ Dumnezeu doreşte să ne străduim să păstrăm unirea Duhului prin legătura păcii (versetul 3), subiect care ne va preocupa spre sfârşitul cărţii. Dar să reţinem încă o dată, cu toată insistenţa: tăgăduirea Trupului lui Hristos sub aspectul său temporar conduce în mod inevitabil la principii şi practici nebiblice, care necinstesc în cea mai mare măsură Capul Trupului, pe Hristos, în cer, şi aduc mari pagube copiilor lui Dumnezeu.
Trupul lui Hristos într-un anumit loc
Am folosit de mai multe ori expresia adunare locală. Asupra acestui aspect al Trupului lui Hristos dorim să insistăm acum. Un verset important pentru subiectul nostru se află în 1. Corinteni 12:27 : „Voi sunteţi Trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele Lui“. Apostolul a vorbit într-un mod general, care cuprinde pe toţi credincioşii de pe pământ, despre Trup, despre mădularele sale şi despre funcţiile lor multiple, pe care le exercită în folosul întregului (versetele 14-26). Acum însă spune în mod surprinzător: „Voi sunteţi Trupul lui Hristos“. La cine se referă acel „voi“? Evident, la credincioşii din Corint, după cum ne arată formulele de adresare în cele două epistole către sfinţii din Corint (1. Corinteni 1:2 ; 2. Corinteni 1:1 ). Ei nu sunt priviţi doar ca nişte credincioşi în acel loc, ci ei alcătuiau adunarea locală a lui Dumnezeu din Corint şi aceasta la rândul ei, era expresia adevărului mai mare, singurul Trup.
Aici avem deci Trupul lui Hristos în aspectul său local, ceea ce constituie o latură deosebit de importantă, dacă este vorba de respectarea acelui singur Trup şi de strângerea noastră ca mădulare ale Trupului Său. Dumnezeu vrea ca Trupul lui Hristos să devină vizibil într-un loc sau altul de pe pământ. În acest sens, credincioşii din Corint au fost Trupul lui Hristos din Corint. Ei nu au fost Trupul universal al lui Hristos în Corint, astfel încât alţi credincioşi din alte locuri să fie excluşi (este semnificativ faptul că, în greacă, lipseşte articolul înainte de „trup“); ei purtau însă, ca adunare locală, caracteristicile Trupului lui Hristos şi pe acestea trebuia să le manifeste în locul în care se găseau.
Acestea sunt şi astăzi gândurile lui Dumnezeu pentru fiecare adunare locală. Chiar dacă copiii lui Dumnezeu înţeleg sau nu, Dumnezeu îi consideră pe toţi credincioşii, dintr-un anumit loc ca Trup al lui Hristos, în locul acela, deci ca expresie a Trupului lui Hristos în acel loc. Ei au privilegiul şi răspunderea de a lucra pentru Hristos şi conform unităţii Trupului Său în care se află. Există doar un singur Trup, după cum există doar un singur Cap - Hristos. Orice independenţă este exclusă; şi fiecare credincios sincer va putea recunoaşte chiar de acum că aceste principii sunt de o importanţă extremă pentru strângerea locală a celor credincioşi.
Desigur, Biserica se atlă astăzi într-o stare de ruină şi nici un grup de credincioşi dintr-un loc nu poate afirma că este Trupul lui Hristos acolo. Dumnezeu însă nu ne dă, pentru zilele decăderii, alte principii conform cărora să acţionăm. Noi suntem chemaţi, atunci ca şi acum, să reprezentăm acest caracter al unităţii singurului Trup şi să respingem tot ce contrazice marele adevăr despre singurul Trup. Să ne dea Dumnezeu har pentru aceasta şi să binecuvânteze această carte!
Taina voii Sale
La finele capitolului întâi al epistolei către Efeseni, Trupul lui Hristos ne este prezentat sub aspectul veşnic sau putem spune, de asemenea, Trupul lui Hristos aşa cum există el în hotărârea lui Dumnezeu. Înainte de a ne ocupa mai îndeaproape cu acest deosebit de preţios aspect al Adunării, este desigur bine să fim lămuriţi asupra a ceea ce Dumnezeu Şi-a propus în El Însuşi să aducă „pentru administrarea plinătăţii timpurilor“, adică pentru timpul împărăţiei de o mie de ani. Această hotărâre a lui Dumnezeu în privinţa lui Hristos şi a Bisericii în acea ultimă epocă este numită în versetul 9 „taina voii Sale“, al cărei apogeu este de „a uni în Hristos toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ“ (versetul 10); este voia lui Dumnezeu ca Hristos, în calitate de Om slăvit, să stăpânească peste întregul univers. Aceasta este o primă şi covârşitoare parte a acestei taine. Cea de a doua parte, subordonată primeia, este descrisă în versetele 11-14: credincioşii din vremea harului au obţinut prin El o parte de moştenire care constă în aceea că vor domni împreună cu El. În împărăţia de o mie de ani, Hristos va avea şi va exercita supremaţia absolută asupra cerului şi a pământului, care atunci nu vor mai fi despărţite, ci vor forma un tot unitar sub împărăţia Lui, de pace. El va stăpâni peste tot, nu însă peste Adunarea Sa: ea va stăpâni cu El. Adunarea posedă încă de pe acum marele privilegiu şi binecuvântarea nemăsurată de a fi unită cu Hristos, de a aparţine lui Hristos şi de a fi în Hristos. Cât de mari sunt binecuvântările de care se poate bucura Adunarea! Desigur, şi ea a eşuat în mărturia responsabilă a lui Hristos pe pământ, după cum şi omul a eşuat în fiecare dispensaţie anterioară. Am văzut acest lucru în capitolul 1, când am privit cele şapte dispensaţiuni.
Dar la plinătatea timpurilor, în cea de-a şaptea dispensaţiune, Hristos va împărăţi ca Om şi va împlini toate gândurile lui Dumnezeu, tocmai în acel loc în care până atunci Dumnezeu a fost necinstit de către om. În cei o mie de ani ai domniei lui Hristos, toată creaţia va beneficia de binecuvântările împărăţirii Sale, binecuvântări care izvorăsc numai din harul lui Dumnezeu Faptul că în Apocalipsa 20:4 se spune şi despre martirii necazului celui mare că vor domni împreună cu Hristos, dovedeşte clar că aici, în partea a doua a tainei, nu este vorba de latura cea mai înaltă a privilegiilor Adunării. Totuşi poziţia deosebită a Adunării şi relaţia ei cu Hristos rămân în picioare pentru veşnicie şi care au la bază lucrarea îndeplinită de Hristos la Golgota. Tristeţea şi durerea, creaţia supusă deşertăciunii (Romani 8:20 etc.), perioada orbirii duhovniceşti a poporului lui Dumnezeu din timpuri străvechi (Israel) şi perioada domniilor nebuneşti ale naţiunilor îşi vor găsi atunci sfârşitul. Nici slăbiciunea Adunării, cu separările ei şi nici puterea lui Satan pentru ispitirea oamenilor nu vor mai fi.
Întreaga creaţie încă suspină, deoarece toate aceste lucruri sunt încă la noi. Ca urmare a păcatului, această creaţia a fost supusă la tot felul de suferinţe şi boli, chiar şi la moarte. Dar Dumnezeu le va pune capăt tuturor acestora, când va veni Hristos pentru a împărăţi peste această creaţie suferindă. În vremea aceea Satan va fi legat, iar oamenii vor fi eliberaţi de sub robia şi ispita sa. Atunci Dumnezeu Îşi va binecuvânta poporul pământesc sub conducerea şi regalitatea lui Mesia. El va binecuvânta şi orice naţiune care-L va fi sfinţit în mijlocul ei. Nici pământul nu va continua să rămână în starea actuală de sărăcie şi mizerie, ci blestemul va fi înlăturat, iar pustiul se va bucura şi va înflori. Întreaga scenă prezentă va fi schimbată când Hristos va fi izvorul şi centrul fiecărei binecuvântări. Hristos, ca „cel mai tare“, îl va lega pe cel tare, deoarece „sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui“. El este Domnul cerului şi al pământului, care va domni ca Mesia peste poporul Său pământesc şi ca Fiu al Omului peste toate naţiunile pământului. Această lume agitată va fi vindecată pe deplin atunci când Domnul Isus va veni şi orice ochi Îl va vedea în slava Sa. Atunci va fi slăvit şi în sfinţii Săi, care vor apărea cu El în slavă, va fi privit cu uimire de toţi cei care au crezut (citeşte în 2. Tesaloniceni 1:10 ). Aceasta este pe scurt hotărârea lui Dumnezeu, taina voii Sale. Preamărit fie Numele Său minunat pentru aceasta!
Plinătatea Sa
După ce în versetele 10 şi 11 din Efeseni 1 ne este prezentată hotărârea lui Dumnezeu pentru vremea împărăţiei de o mie de ani, apostolul vorbeşte în ultimele două versete ale capitolului, despre Trupul lui Hristos sub raportul său absolut, dincolo de timp, şi spune: „El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este Trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toţi“ (versetele 22 şi 23). Domnul Isus va stăpâni odată peste tot; aceasta am văzut, dar deja astăzi Îi sunt supuse toate lucrurile de către Dumnezeu. Deja astăzi Hristos, ca Fiu al Omului, este Căpetenie peste toate lucrurile, peste întregul univers, chiar dacă nu vedem că toate Îi sunt supuse (Evrei 2:8 ). Ce contradicţie ne este pusă aici în faţa inimilor: scumpul nostru Domn, ca Om odinioară în mormânt - acum ca Om (nu ca Dumnezeu) înălţat foarte sus! El a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu în natura noastră omenească, pentru ca noi, fii ai oamenilor, să putem avea parte de înălţarea Sa. Şi această Persoană binecuvântată a fost dată Căpetenie peste toate lucrurile Bisericii. Minunat har! Aici nu este vorba de Hristos în calitate de Cap al Adunării, deşi, bineînţeles, El este aceasta (citeşte în Coloseni 1:18 ), ci în calitate de Căpetenie peste toate. În felul acesta L-a dăruit Dumnezeu Adunării. Să ne oprim o clipă asupra acestui lucru. În Ioan 17 găsim cuvintele „Mi i-ai dat“. Ce valoare trebuie să avem noi în ochii Tatălui, încât să ne dea cadou Fiului Său iubit! Aceasta este de fapt har nemărginit.
Dar aici în epistola către Efeseni, se spune: „dat Bisericii“. Să ne dea Dumnezeu inimi deschise pentru a pricepe şi a ne bucura de gândurile harului Său! Ce trebuie să fie Adunarea pentru inima lui Dumnezeu, încât i-a dăruit această Persoană, acest obiect al dragostei şi al plăcerii Sale! Ce revelaţie a dragostei lui Dumnezeu! Mai mult nu ne-a putut da Dumnezeu decât pe El, care Odinioară Îl mulţumea în toate şi pe care, drept răsplată, L-a înălţat pentru a fi Căpetenie peste toate lucrurile. Creştinul este acum un mădular al Trupului Său şi a ajuns, prin Duhul Sfânt, în cea mai intimă legătură cu El; nu numai că a găsit viaţă în El, ci se bucură şi de a fi una cu El, care este Căpetenia înălţată peste toate.
Dacă Dumnezeu i-a dat de fapt lui Adam stăpânirea peste tot ce i-a fost supus, totuşi şi Eva a împărţit-o cu el, după voia lui Dumnezeu, prin legătura ei cu Adam. Tot astfel şi Adunarea, prin unirea ei cu ultimul Adam (1. Corinteni 15:45 ), Omul din cer, care acum este în cer, devine părtaşă la toată slava care I s-a dat, la locul stăpânirii Sale peste toate ca Trup al Său, adică ea este cu El într-o legătură care nu se poate desface. Adunarea este Trupul Său, noi facem parte din El. Cât de mult ar trebui acest fapt să înalţe sufletele noastre deasupra scenei actuale! Constatarea binecuvântată că Dumnezeu L-a dat pe Hristos Căpetenie peste toate lucrurile Adunării face necesară o descriere mai îndeaproape a Adunării. Aceasta se face în versetul 23: „care este Trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toţi“. Să observăm faptul că acum, pentru prima dată, atenţia noastră este îndreptată asupra Adunării, ca aspect deosebit al hotărârii lui Dumnezeu. Ceea ce este Hristos pentru Adunare am văzut deja pe scurt. Adunarea se găseşte însă şi într-o relaţie definitivă cu Hristos. Deci, dacă aici se spune că ea este „Trupul Lui“, atunci această expresie include în chip minunat unirea şi legătura de nedesfăcut care există între Cel întâi născut şi fraţii cei mulţi. Adunarea este astfel 1) Trupul şi 2) plinătatea lui Hristos.
Ambele adevăruri sunt de neconceput pentru mintea noastră şi totuşi avem nevoie să le pricepem prin credinţă şi să ne bucurăm de realitatea şi de preţul lor. cât de fericiţi putem să ne considerăm, pentru că, în calitate de credincioşi. avem de-a face cu Adevărul, cu Cuvântul lui Dumnezeu! Unitatea trainică dintre Hristos şi mădularele Sale vii este un adevăr care, dacă îl primim prin credinţă ca un fapt prezent, poate deveni unul dintre cele mai importante izvoare pentru bucuria credincioşilor. Pe de o parte este adevărat că Hristos este plinătatea noastră ca Domn al vieţii şi al harului. El este totul şi în toţi. Acest gând este dezvoltat mai pe larg în epistola către Coloseni. Pe de altă parte Adunarea este numită plinătatea Sa. Deci Adunarea este - o spunem cu deosebit respect - completarea Domnului înviat. El este atât Dumnezeu cât şi Om. Ca Fiu al lui Dumnezeu, nu are nevoie de nimeni pentru a-Şi arăta slava, ca om însă are nevoie. Deşi El umple universul cu slava Sa dumnezeiască, nu va fi singur la vremea arătării Sale.
Trupul fără cap este incomplet: Hristos fără Adunare ar fi tot atât de incomplet în slava învierii Sale, aşa cum ar fi fost Adam fără Eva. Această relaţie a Adunării cu El, Capul, este veşnică: ea va fi păstrată totdeauna. Împărăţia de o mie de ani şi părtăşia noastră la domnia lui Hristos se vor sfârşi, această relaţie, acest binecuvântat „a fi una“ cu Hristos va rămâne veşnic. Har nemăsurat al lui Dumnezeu! Hotărâre a lui Dumnezeu care depăşeşte marginile priceperii noastre!
Acesta este deci aspectul veşnic al Trupului lui Hristos: Domnul Isus vrea să împartă cu ai Săi slava Sa în veci. Acesta a fost gândul lui Dumnezeu din vesnicie, că Fiul Său, ca Om binecuvântat, slăvit, va împărţi, spre propria Sa slăvire, toată slava pe care o are ca Om înviat cu aceia care prin firea lor, nu au fost altceva decât nişte păcătoşi sărmani şi pierduţi, dar care acum sunt atât de strâns uniţi cu Hristos, în cer. Ce mângâiere pentru inimile noastre să ştie că El nu vrea să fie fără noi în slava care I s-a dat, că El nu vrea să-Şi ia în primire fără noi moştenirea şi nu o face! Atunci rugăciunea Domnului din Evanghelia după Ioan 17:24 va fi ascultată pe deplin: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ Încă nu am ajuns în slavă, iubiţilor, dar am gustat ceea ce este mai bun decât slava - iubirea divină care ne va duce acolo.