Stăpânirea Antihristului va fi un eveniment de o importanţă deosebită, în legătură cu care găsim anunţuri răspândite prin toţi profeţii şi de asemenea în unele texte ale Noului Testament. Evenimentul este numit, în general, necazul cel mare, dar, examinat îndeaproape, se poate vedea că aceasta este numai una dintre trăsăturile acestui înspăimântător timp de judecată prin care cei de pe pământ, din acea vreme, vor trebui să treacă.
De fapt va fi un timp de tulburări fără seamăn, atât pentru evrei, cât şi pentru naţiuni; şi noi ne propunem să adunăm în acest text unele din informaţiile pe care ni le dă Scriptura despre acest subiect şi să arătăm cine sunt sfinţii care vor avea de trecut prin cuptorul încins de foc al necazului celui mare.
Vremea necazului pentru evrei
„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: «Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am spus. Pentru că, iată, vin zile», zice Domnul, «când îi voi întoarce pe captivii poporului Meu, pe Israel şi pe Iuda», zice Domnul; «şi-i voi întoarce în ţara pe care am dat-o părinţilor lor şi o vor stăpâni». Şi acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Domnul despre Israel şi despre Iuda; pentru că aşa zice Domnul: «Glas de groază am auzit, de spaimă şi nu de pace. Întrebaţi acum şi vedeţi dacă naşte vreun bărbat! De ce văd pe orice bărbat cu mâinile pe coapsele sale, ca o femeie la naştere, şi toate feţele au devenit palide? Vai, pentru că mare este ziua aceea! Nici una nu este asemenea ei; şi este timp de necaz pentru Iacov; dar el va fi salvat din el. Şi va fi aşa: în ziua aceea», zice Domnul oştirilor, «voi sfărâma jugul lui de pe grumazul tău şi-ţi voi rupe legăturile; şi străinii nu-l vor mai înrobi. Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor şi lui David, împăratul lor, pe care li-l voi ridica»“ (Ieremia 30:2-9 ).
Trei lucruri sunt evidente din acest text:
• Israel va fi totuşi restabilit în ţara lui;
• după restabilirea multora va fi un timp de necaz fără seamăn;
• după acesta va fi izbăvirea lor finală şi binecuvântarea.
Legătura dintre aceste trei lucruri fixează perioada necazului lor şi arată că va fi după întoarcerea lor în ţara lor şi înaintea apariţiei Domnului. Profetul Daniel ne oferă o mărturie similară. După ce vorbeşte despre faptele Antihristului (Daniel 11:36-45 ), el spune: „Şi, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru fiii poporului tău; şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela. Şi, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine va fi găsit scris în carte“ (Daniel 12:1 ). Din nou descoperim că, atunci când sunt în ţara lor şi în legătură cu faptele Antihristului, deci după ce Domnul S-a întors pentru mireasa Lui şi înainte de arătarea Lui în glorie, evreii trec printr-un timp de necaz cum n-a mai fost niciodată.
Domnul nostru spune acelaşi lucru. Prevenindu-Şi ucenicii, răspunzând la întrebarea lor: „Când vor fi acestea?“ (Matei 24:3 ), El spune: „Când veţi vedea deci urâciunea pustiirii, despre care s-a spus prin profetul Daniel, stând în loc sfânt (cine citeşte să înţeleagă), atunci cei care sunt în Iudeea să fugă în munţi; cine este pe acoperiş să nu coboare ca să ia cele din casa lui; şi cine este la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele care alăptează în acele zile! 79 Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în sabat; pentru că atunci va fi necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată. Şi, dacă n-ar fi fost scurtate zilele acelea, n-ar fi fost mântuită nici o făptură; însă, datorită celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Matei 24:15-22 ; vezi şi Marcu 13:14-20 ).
Acest text este extrem de important în multe privinţe. El leagă necazul despre care am vorbit cu un eveniment prezis de Daniel, şi deci cu Antihristul, şi de asemenea dezvăluie cauza şi perioada acestui necaz fără seamăn (vezi Daniel 12:11 şi 9:27). Acum, legând mai multe texte date, aflăm că, după restaurarea lor, expuşi din nou, ca în zilele lui Antiochus Epiphanus (Daniel 11:21-31 ), ostilităţii împăratului de la nord, evreii, pentru a se apăra, fac legământ cu prima fiară, capul imperiului roman reînviat, şi la aceasta se referă Daniel când zice: „Şi el va întări un legământ cu cei mulţi, o săptămână; şi la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare“ (Daniel 9:27 ).
Prin acest legământ în care a intrat cu evreii este evident că prinţul acesta s-a angajat să-i protejeze în rânduielile lor religioase; dar acum, asociat cu Antihristul, el încalcă tratatul şi ordonă ca jertfa să fie oprită şi ca urâciunea care pustieşte să fie aşezată în locul sfânt (Daniel 12:11 ). Aceasta este un idol aşezat în templu (citiţi 2. Tesaloniceni 2:4 şi Apocalipsa 13:11-17 ). La aceasta Se referă Domnul nostru în pasajul citat; şi El dă aşezarea „urâciunii care pustieşte“ drept semnal pentru fuga rămăşiţei credincioase care va fi în Ierusalim în acea vreme. Atunci va fi dat un decret pentru ca toţi să se închine imaginii care a uzurpat locul lui Dumnezeu şi, odată cu aceasta, timpul necazului va începe – cu o mânie nemaiauzită – împotriva tuturor celor care refuză să se supună acestui decret, începând cu cei dintre evrei şi extinzându-se în toată lumea.
În îndurarea lui Dumnezeu, acest proces este limitat la jumătatea săptămânii şi, de aceea, va ţine numai trei ani şi jumătate. Acestea sunt cele 42 de luni sau 1260 de zile, atât de constant menţionate în Apocalipsa. Aceasta coincide cu mărturia celor doi martori (Apocalipsa 11 ) şi judecăţile divine – vaiurile – de care se leagă. În timpul acestei perioade, diavolul aruncat îşi varsă mânia sa mare împotriva rămăşiţei seminţei femeii, care ţine poruncile lui Dumnezeu şi are mărturia Domnului Isus (Apocalipsa 12:9-17 ).
Şi tocmai balaurul dă putere fiarei şi inspiră toate faptele capului imperiului roman şi ale Antihristului împotriva poporului lui Dumnezeu. Combinând aceste lucruri ne-am putea face o idee despre caracterul acestui necaz fără seamăn. El este satanic atât în sursa lui, cât şi în energia lui, conţinând orice element de suferinţă pe care ura fără seamăn a lui Satan o poate inventa şi îndeplini; dar este folosit de Dumnezeu, ca să pedepsească naţiunea evreiască pentru culmea păcatului lor, aceea de a-L fi respins pe Mesia. Dacă adăugăm că şi cei mai evlavioşi nu vor simţi niciun strop de favoare de la Dumnezeu, deşi Duhul Lui lucrează în inimile lor, vom înţelege într-o oarecare măsură cuvintele Domnului nostru: „Atunci va fi necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“.
Acest necaz îi afectează în special pe evrei. Pasajele citate din Ieremia şi Daniel se aplică lor şi explică referirea Domnului nostru la aceasta din urmă. Pe lângă aceste indicii din discursul Său, El nu lasă loc de îndoială că avea în vedere acelaşi popor. Istoria trecută a naţiunii şi vina groaznică pe care şi-a asumat-o, răstignindu-L pe Mesia, ne va ajuta să înţelegem atât motivul cât şi obiectul, în timp ce este o consolare să ne amintim că, în acest caz, unde se spune despre acestea, urmează îndată izbăvire şi binecuvântare pentru rămăşiţa aleasă a lui Dumnezeu.
Vremea necazului pentru naţiuni
Pe lângă „necazul lui Iacov“, citim şi despre necazul cel mare. Acesta este menţionat în Apocalipsa 7 . În prima parte a capitolului sunt văzuţi „patru îngeri stând la cele patru colţuri ale pământului, ţinând cele patru vânturi ale pământului, ca nici un vânt să nu sufle pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, urcând de la răsăritul soarelui, având pecetea Dumnezeului celui viu; şi a strigat cu glas tare celor patru îngeri, cărora li se dăduse să vatăme pământul şi marea, spunând: «Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până îi vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor»“ (Apocalipsa 7:1-3 ).
În consecinţă, o sută patruzeci şi patru de mii sunt pecetluiţi din cele douăsprezece seminţii, rămăşiţă a lui Israel cruţată de Dumnezeu. Apoi citim: „După acestea am văzut: şi iată o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune şi seminţii şi popoare şi limbi, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, şi cu ramuri de palmier în mâinile lor. Şi strigau cu glas tare, spunând: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe tron, şi a Mielului!»“ (Apocalipsa 7:9-10 ). Şi despre această mulţime nenumărată l-a întrebat pe Ioan unul din cei 24 de bătrâni: „«Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt şi de unde au venit?» Şi i-am spus: «Domnul meu, tu ştii». Şi mi-a spus: «Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului»“ (Apocalipsa 7:13-14 ). Această imensă mulţime a trecut deci prin necazul cel mare şi sunt în scena dinainte ca o oştire salvată care se bucură. Avem deci o dovadă certă că nu va fi un necaz fără seamăn numai pentru evrei, ci şi, probabil cam în acelaşi timp (poate fi puţin mai înainte), o perioadă similară de necaz pentru naţiuni – toate naţiunile, popoarele şi limbile.
Acesta ar părea să fie acelaşi eveniment de care vorbeşte Domnul nostru ca fiind „... ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ“ (Apocalipsa 3:10 ). Cât despre sursa sau caracterul lui puţin sau aproape nimic nu ne este descoperit. Dar este suficient justificat prin starea înspăimântătoare în care va cădea lumea după răpirea Adunării: „Şi (fiarei) i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari şi hule; şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune; şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost 84 scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat“ (Apocalipsa 13:5-8 ).
Vremea necazului pentru sfinţi
Întrebarea se pune dacă Adunarea va fi în acest necaz, dacă nu, atunci cine sunt sfinţii văzuţi în el? Cei care au citit textele prezentate anterior vor fi având deja răspunsul, dar subiectul este important şi ar fi indicat să reamintim învăţătura Scripturii în această privinţă. În primul rând este foarte clar – dacă interpretarea dată de noi Scripturii este corectă – că Adunarea va fi luată înainte de această perioadă.
Astfel, în Apocalipsa 19 găsim că fiara şi profetul mincinos (Antihristul) sunt luaţi şi distruşi la apariţia Domnului (versetele 11 şi 12). Din 2 Tesaloniceni aflăm că Domnul îl va nimici pe cel rău (Antihristul) „prin arătarea venirii Sale“ (cap. 2:8). Dar ni se spune în Coloseni „Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie“ (Coloseni 3:4 ).
În textul la care ne-am referit deja (Apocalipsa 19 ) se spune de asemenea că „oştirile din cer Îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în in subţire, alb şi curat“ (Apocalipsa 19:14 ). Din versetul 8 înţelegem că inul subţire „sunt faptele drepte ale sfinţilor“. Sfinţii (Adunarea) în ambele texte sunt prezentaţi venind împreună cu Hristos şi deci trebuie să fi fost doar sus, ca să fie cu El înainte. Structura cărţii Apocalipsa arată acelaşi lucru. „Scrie deci ce ai văzut şi cele ce sunt şi ceea ce va fi după acestea“ (Apocalipsa 1:19 ). Primul capitol conţine ceea ce a văzut; al doilea şi al treilea – „cele ce sunt“ – timpul Adunării; şi restul cărţii se ocupă cu lucrurile de după încheierea perioadei Adunării. De aceea imediat după al treilea capitol sunt prezentaţi cei douăzeci şi patru de bătrâni, stând pe tronuri, îmbrăcaţi în haine albe şi cu cununi de aur pe cap (Apocalipsa 4:4 ).
Cine sunt aceştia? Cununile lor vorbesc despre caracterul imperial, iar hainele arată caracterul lor preoţesc şi ne îndreaptă clar spre Apocalipsa 1:6 . Ei sunt deci sfinţii şi astfel sunt găsiţi transpuşi în cer înainte de începerea necazului. Dar am putea să ne întrebăm cine sunt atunci acea mare mulţime pe care nimeni nu o poate număra în Apocalipsa 7 , care, în mod cert, se spune că vin din necazul cel mare? Acum, dacă bătrânii simbolizează Adunarea – fără a-i exclude pe sfinţii din dispensaţiile trecute – este clar că această mulţime nu poate desemna aceeaşi clasă. Bătrânii sunt în cer, iar această mulţime răscumpărată este pe pământ; şi această distincţie ne ajută să înţelegem cine sunt. Ei sunt, după cum sunt descrişi, un număr mare de naţiuni, aduşi prin necazul cel mare în binecuvântare, şi de aceea vor intra împreună cu Hristos în gloria şi binecuvântările împărăţiei milenare; ei vor avea un loc deosebit în timpul domniei Lui, „pentru aceasta sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său; şi Acela care şade pe tron Îşi va întinde cortul peste ei. Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu-i va dogori soarele, nici vreo arşiţă; pentru că Mielul, care este în mijlocul tronului, îi va păstori şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Apocalipsa 7:15-17 ).
Cealaltă parte a întrebării rămâne. Cine sunt sfinţii văzuţi în necaz? Ei sunt rămăşiţa aleasă de Dumnezeu dintre evrei. Aceasta se poate vedea din Matei 24 . Despre cei din Iudeea vorbeşte Domnul nostru (v. 16). Ei trebuie să se roage ca fuga lor să nu fie într-o zi de sabat (v. 20) – o instrucţiune care n-ar avea nici o semnificaţie dacă nu s-ar adresa unui evreu evlavios aflat sub lege; ei sunt preveniţi împotriva falşilor hristoşi (v. 23-24) – avertisment care cu greu ar fi putut fi înţeles de creştini, care Îl ştiu pe Hristos la dreapta lui Dumnezeu; şi, în final, cei aleşi nu sunt strânşi decât după necaz, şi după apariţie, câtă vreme Adunarea va apărea împreună cu Hristos. Indicii în acelaşi sens pot fi strânse, dacă este nevoie, şi din Apocalipsa; dar am arătat deja că bătrânii din cer dovedesc faptul că Adunarea nu putea fi pe pământ în timpul necazului.
Sunt deci dovezi din abundenţă care arată că aceia sunt evrei evlavioşi ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care vor fi aruncaţi în cuptorul de foc ce va fi încălzit „de şapte ori mai mult“. Amărăciunile şi strigătele lor în acest timp de chin fără seamăn sunt exprimate în mai mulţi Psalmi. Credincioşii din această dispensaţie sunt întorşi de la idoli la Dumnezeu, ca să slujească unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aştepte din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine (1. Tesaloniceni 1:9-10 ). Fiindcă Domnul nostru le adresează lor aceste cuvinte: „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ“ (Apocalipsa 3:10 ).