comori.org
comori.org

„Nu iubiți lumea”

Philippe Laügt

(1. Ioan 2:15 )

Spre deosebire de evrei, care vieţuiau în aceleaşi locuri, creştinii sunt văzuţi de Scriptură simultan în lume (simbolizată prin Egipt), în deşert şi în locurile cereşti. Ei trebuie să aibă un mod de viaţă compatibil cu poziţia lor: ei „sunt în lume”, dar „ei nu sunt din lume” (Ioan 17:11, 14, 16 ). Dumnezeu i-a „smuls” (Galateni 1:4 ); ei sunt un popor ceresc, lăsat pentru un timp aici pe pământ pentru a arăta dragostea lui Dumnezeu şi a străluci „ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii” (Filipeni 2:15-16 ). Locul unde trebuie să fie mărturii este pentru ei un deşert; nu găsesc acolo niciun fel de hrană pentru suflet şi nu pot rezista decât prin hrana trimisă de Dumnezeu din cer. Ei sunt „morţi şi înviaţi în Cristos” şi, de asemenea, „aşezaţi cu El” în cer. (Efeseni 2:6 ). Ei luptă împotriva lui Satan şi a duhurilor răutăţii care sunt încă în locurile cereşti (Efeseni 6:12 ). Pentru a putea birui în această luptă continuă, ei trebuie să trăiască separaţi de această lume.

Întotdeauna a fost greu pentru un creştin să trăiască într-o lume căreia nu-i mai aparţine. Progresele tehnice recente, în special în domeniul comunicaţiilor, îl expun unor „alegeri” adesea îndoielnice, căci degradarea morală se agravează. Imoralitatea propagată prin mass-media este tot mai la îndemână şi extrem de seducătoare pentru firea noastră. Trebuie să veghem! Dar aceste „noutăţi” moderne pot constitui şi „mijloace” utile pentru a mărturisi celor necredincioşi care merg rapid spre iad. Avem nevoie de ajutorul Domnului pentru a rămâne la distanţă de „poluările” care se extind în societatea noastră coruptă. Fiecare copil al lui Dumnezeu se confruntă cu aceste dileme dificile: cum să trăim separaţi trăind în acelaşi timp în această lume în care Domnul ne-a trimis? Cum să folosim aceste „facilităţi tehnologice” fără a ne compromite sfinţenia şi a ne slăbi evlavia.

Ce se înţelege prin „lume”?

În Noul Testament sunt doi termeni traduşi prin „lume”, dar sensul lor original este diferit:

- „kosmos” denumeşte pământul pe care trăim (Ioan 21:25 ), în contrast cu cerurile (1. Ioan 3:17 ), şi se referă la condiţia prezentă a omului înstrăinat şi duşman al lui Dumnezeu (Ioan 7:7 ; 1. Ioan 4:5 ); îl găsim frecvent în scrierile lui Ioan;

- „aïôn” înseamnă „vârstă” sau „dispensaţie”, precum şi durată a existenţei; îl găsim mai ales în Evanghelia lui Matei şi în epistolele lui Pavel.

Acest al doilea termen se referă mai mult la timpul şi condiţia în care ne găsim, în vreme ce primul desemnează, înainte de toate, lumea materială şi indică mai degrabă ordinea, frumuseţea – de aici derivă cuvântul „cosmetică”. Este scris „Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia” (Romani 12:2 ), adică lucrurilor în mijlocul cărora trăim. În Efeseni, găsim cei doi termeni împreună, folosiţi în mod sugestiv: „…în care trăiaţi odinioară, după mersul (aïôn) lumii acesteia (kosmos)” (Efeseni 2:2 ). Satan este prinţul acestei lumi, kosmos (Ioan 14:30 ; 16:11 ), şi dumnezeul acestui veac, aïôn (2. Corinteni 4:4 ). Pământul (kosmos) – aşa cum a ieşit el din mâna lui Dumnezeu – era frumos. El a putut să declare că tot ce a făcut era „foarte bun” (Geneza 1:31 ). Pământul se potrivea perfect ca habitat pentru om. Cu toate acestea, deşi lumea ieşită din mâinile divine era un lucru foarte bun, ceea ce a devenit din cauza păcatului este cu totul altceva.

Trei mărturii privind lumea

Pavel, cel care i-a depăşit pe toţi ceilalţi apostoli în slujirea Domnului Isus, scrie: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2 ).

Petru, energic şi extrem de eficient după regenerarea lui, spune: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2. Petru 1:3-4 ).

Ioan, cel care a cunoscut atât de mult dragostea Domnului în timpul lungii sale alergări pe acest pământ, declară: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1. Ioan 2:15-17 ). Şi mai departe: „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1. Ioan 5: 5 )

Deşertăciunea lumească: o lume în care Dumnezeu nu are loc!

„Deşertăciunea” (vanitatea) caracterizează o lume în care Dumnezeu nu mai are întâietatea care I se cuvine. Ceea ce se este acum în lume nu are nimic în comun cu Tatăl. Într-adevăr, pofta, adică dorinţa de a poseda, este o formă de idolatrie (Coloseni 3:5 ): Dumnezeu este total dat deoparte. Dacă El se află în locul cuvenit, în inima credinciosului fidel, pofta este respinsă. Doar El singur poate umple inima de plinătatea Sa.

Deşertăciunea lumească se traduce în multe feluri. Ea poate fi grosieră: pofta senzuală a firii. Se poate manifesta ca o atracţie pentru lucrurile „estetice”: pofta ochilor. Sau se poate lăuda cu bogăţiile şi posesiunile: lăudăroşia vieţii. Dacă aceste lucruri ne umplu inima, atunci Tatăl nu mai are loc.

În acest fel a fost Eva înşelată prin amăgirea abilă a lui Satan. Ea a vrut să-şi satisfacă dorinţele neascultând de porunca divină, iar de aici au apărut păcatul ei şi al lui Adam, care a acceptat modul ei de a acţiona. Fiul lor Cain strigă: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.” (Geneza 4:13 ). Dar apostazia lui este evidentă atunci când, întorcându-I spatele lui Dumnezeu, se stabileşte într-o cetate cu intenţia de a se bucura de o viaţă confortabilă „departe” de Creatorul lui. Când Lot a ridicat ochii spre câmpia Iordanului, udată bine „ca o grădină a Domnului” (Geneza 13:10 ),  el a  făcut primul pas pe un drum care s-a sfârşit ruşinos, într-o peşteră (Geneza 19:30 ). El s-a îndepărtat treptat de Dumnezeu.

Să nu desconsiderăm ceea ce se află la originea păcatului: o dorinţă – poate secretă la început – de a ne îndepărta de Dumnezeu. Apostolul descrie starea disperată a celor ce sunt „fără Dumnezeu în această lume” (Efeseni 2:12 ). Plângând, el îi avertizează pe cei „care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.” (Filipeni 3: 18-19 )

Întotdeauna efectul deşertăciunii lumeşti asupra credinciosului este ameninţător

Deşertăciunea caută să-L excludă pe Dumnezeu din vieţile noastre. „ Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4 ) Dacă vanitatea a luat un loc nemeritat în inima noastră, aceasta este consecinţa unei „răceli” în afecţiunea noastră pentru Cristos. La efeseni,  primul pas în jos a fost abandonarea dragostei dintâi (Apocalipsa 2: 4 ); de aici s-a ajuns în final la acel căldicel din Laodiceea (Apocalipsa 3:15-16 ).

Deşertăciunea pătrunde în inimile noastre într-un fel disimulat; puţin câte puţin pierdem comuniunea cu Dumnezeu. Aşa se pot produce cu uşurinţă dezbinări în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Evanghelizarea devine o corvoadă, căci grija noastră pentru suflete a scăzut; toate preocupările noastre spirituale slăbesc şi, de acum încolo, uşa este larg deschisă pentru a cădea în tot felul de greşeli, dacă Dumnezeu, în mila Sa, nu intervine la timp pentru a ne ridica.  

Poate fi vorba de „lucrurile acestei lumi” sau de „plăcere” sub diferite aspecte; uneori pot fi lucruri care la prima vedere par legitime şi inofensive pentru suflet. Dar ele ne îndepărtează de Dumnezeu. Câte distrugeri n-a provocat deplorabila deşertăciune în casa credinţei! Câţi creştini activi şi devotaţi nu au fost învinşi astfel!

Suntem asaltaţi de presiunile pe care atracţia lumii le exercită asupra noastră şi, la fel ca Dima, suntem în pericol de a fi târâţi de iubirea pentru lumea de acum (2. Timotei 4:10 ). Ea are  o dezolantă eficacitate în mâna impostorului, care sesizează cea mai mică ocazie pentru a deturna direcţia gândurilor noastre. Este subtilă, atractivă pentru tânărul creştin, dar ştie să-i tenteze şi pe cei în vârstă. Toţi avem nevoie să fim „păziţi de cel rău” (Ioan 17 , 15)

Trei pericole ameninţă în permanenţă Biserica: doctrinele false, dezbinările şi deşertăciunea. Fără îndoială însă că la baza primelor două putem spune că este deşertăciunea lumească.

Prevenirea sau vindecarea de deşertăciune

Marea noastră şansă pentru a preveni sau ne vindeca de această deşertăciune lumească este să realizăm prezenţa Tatălui. El nu este în lume, iar credinciosul, dacă Îi simte prezenţa prin credinţă, poate fi biruitor asupra lumii.

Vorbind despre „Tatăl”, duhul nostru Îl evocă imediat pe „Fiul”, care ne-a făcut fii (Evrei 2:10 ; 1. Tesaloniceni 5:5 ) şi prin El avem acces la Tatăl. (Efeseni 2:18 ). Relaţia cu El se traduce într-o apropiere şi afecţiune reciprocă. Această Persoană trebuie să ne umple inima. Un loc „mic” pentru El nu ne este suficient pentru a trăi în sfinţenie. Doar prezenţa Tatălui împiedică păcatul să intre.

Eliberarea de deşertăciunea lumii este un lucru „simplu” în sine pentru un credincios. Dacă deşertăciunea ocupă un loc nemeritat în inima noastră, să ne întoarcem către Tatăl şi să-I cerem Lui să ne elibereze. Eliberarea este posibilă chiar şi dacă scufundarea noastră în lume durează -  vai! - de mult timp. Drepturile lui Dumnezeu asupra unui răscumpărat sunt mai puternice şi harul Său este deplin suficient pentru a fi restauraţi.

Trăim o vreme în care puterea lumii a luat o mare amploare. Ca în timpul lui Cain, omul foloseşte toate invenţiile care emană din inteligenţa primită de la Dumnezeu. Cel ce caută să-L pună pe Dumnezeu deoparte în viaţa sa dispune acum de mari „facilităţi”. Chiar Biserica, chemată să dea mărturie despre Cristos, ascunde mult caracter lumesc. Ce ruşine să dezonorezi numele Său sfânt.

Arătarea unui ascetism de paradă (Coloseni 2:23 ) ar fi o mare înşelătorie. Nu trebuie nici să arătăm legalism – este o formă de sclavagism. Marea noastră nevoie este o autentică evlavie faţă de Acela care ne-a iubit. Lui Îi aparţin inimile noastre. Desfătarea noastră ar trebui să fie doar a trăi aproape de El!

Doamne Isuse, ne ascultă ruga

Suntem străini şi călători aici

Ne fii toiag de sprijin totdeauna.

Lumina Ta conducă-ai noştri paşi

 

Oh! Nu lăsa ca să privim la lume

Cu alte priviri decât de călători

De cupe amăgitoare ne fereşte

Să însetăm doar după ape vii….

 

Atotputernic Salvator, Tu eşti viaţa noastră

Binecuvântează-i pe sfinţii Tăi, străini aici pe pământ.

În Tine, Isuse, se încrede sufletul nostru,

Fie ca dragostea Ta să ne călăuzească paşii!

Ah! Fereşte-ne să privim lumea

Cu alte priviri decât de călători.

Să fugim de a păcatului cupă înşelătoare,

Să găsim fericirea doar la ape vii.

 

 

Rugăciunea Domnului pentru ai Săi care sunt în lume (Ioan 17 )

În rugăciunea către Tatăl, din Ioan 17 , Domnul Isus a arătat limpede de ce avem nevoie. El urma să părăsească această lume fără Dumnezeu, în timp ce ucenicii Lui rămâneau pe pământ pentru a-L înfăţişa. Ei sunt asemenea ambasadorilor trimişi într-o ţară duşmană. Cineva poate gândi că este aproape ziua în care Isus va reveni să-i caute pe ai Săi. Dar, aşteptându-L, datoria noastră este să le arătăm tuturor atributele Domnului, fiecare acolo unde se găseşte.

Sfinţiţi şi trimişi

Domnul abordează în rugăciunea Sa două puncte foarte importante în ceea ce-i priveşte pe ai Săi, puncte pe care le cunoaştem prin har. El subliniază că sunt mai întâi sfinţiţi şi apoi trimişi. „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” (Ioan 17: 15-19 )

Insistăm asupra importanţei acestui pasaj. Trebuie să fim puşi deoparte, sfinţiţi prin citirea Cuvântului şi curăţaţi prin  adevărul Scripturilor. Dacă nu, n-avem nicio putere pentru a rezista celui rău şi suntem incapabili să fim o mărturie pentru Cristos.

Este recomandabil obiceiul de a citi dimineaţa un pasaj din Biblie, înainte de a ne scufunda, împotriva voii noastre, într-o lume care zace în întregime în cel rău (1. Ioan 5: 19 ). Acest obicei sfânt va avea un efect excelent în a ne împiedica duhul să se lase impregnat cu tot felul de lucruri nesănătoase care hrănesc în mod obişnuit spiritul „celor care locuiesc pe pământ”. Domnul ne ajută să biruim lumea (1. Ioan 5: 4 ).

Este un mare pericol să mergem în lume sau să intrăm în contact cu ea prin mijloace audiovizuale fără să fi făcut tot ce ţine de puterea noastră pentru a ne păstra sfinţenia practică. Doar sfinţirea practică va face să fim remarcaţi ca aparţinându-I Domnului de cei pe care-i întâlnim la serviciul nostru sau la şcoală. Fără aceasta, puterea mărturiei pe care suntem chemaţi s-o arătăm este pierdută şi devenim asemănători cu Lot. El a trebuit să fie smuls din Sodoma, căci „întârzia” să părăsească acel oraş corupt, aflat pe punctul să fie distrus de foc. Se alipise puţin câte puţin de mediul acela, în ciuda anturajului nociv din cauza căruia suferea (Geneza 19: 15-16 ).

Sfinţirea pe care o face Domnul pentru noi

În afară de sfinţirea personală prin Cuvânt, Domnul ne-a dat şi o altă sursă de sfinţire înainte de a ne trimite în lume: „Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” (Ioan 17 , 19) Aflăm că înainte de a Se reîntoarce la Tatăl, Domnul Însuşi „S-a pus deoparte” pentru a avea grijă de cei pe care i-a primit de la Tatăl (v. 9 ). El Se roagă pentru ai Săi cu dorinţa să fie feriţi de a cădea în cursele întinse sub paşii lor.

Este important să înţelegem că Domnul se ocupă de noi în acest fel. El nu se roagă pentru lume, ci „pentru cei pe care Tatăl I i-a dat din lume” (v. 6). Astfel avem siguranţa că suntem păziţi de răul care a invadat pământul. Ştim că, dacă mergem cu El prin ascultarea adevărului, mărturia noastră va fi ceea ce doreşte Dumnezeu. Domnul Isus a biruit lumea şi totul este sub controlul Său.

Un creştin poate gândi că-şi poate croi un drum în lume şi se poate amesteca printre ceilalţi. El se poate gândi că este capabil să schimbe ceva prin simpla lui prezenţă în mijlocul necredincioşilor. Va da greş cu siguranţă! Nu există nicio speranţă de schimbare a situaţiei actuale, iar noi vom fi mai mult ca sigur traşi în jos şi nu vom mai putea fi martori pentru Cristos!

Faptul de a fi mai întâi sfinţiţi şi apoi trimişi în lume ne fereşte de două extreme. Una constă în identificarea cu această lume, iar cealaltă în izolarea totală de ea. Domnul nu ne-a lăsat un „cod” de urmat ad litteram, nici o listă de haine cu care să ne îmbrăcăm sau anumite principii după care să trăim practic în faţa celorlalţi oameni. Dar toate aceste lucruri, care reprezintă partea vizibilă a vieţii noastre creştine, îi pot face pe ceilalţi să înţeleagă că noi Îi aparţinem Domnului Cristos. Purtarea noastră este observată de cei cu care suntem în contact, ca în cazul lui Petru şi Ioan odinioară: „şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4: 13 )

Regulile care nu ilustrează în mod autentic „omul ascuns al inimii” (1. Petru 3: 4 ) duc la legalism. Pe de altă parte, nici o comportare relaxată nu este recomandată. Dacă nu ne pasă „deloc” de aparenţa exterioară, cei din jurul nostru nu pot ghici curăţenia din noi. Doar Domnul ne poate ajuta să ne păstrăm o inimă dedicată Lui şi lucrării Sale. Rugăciunea noastră trebuie să fie aceea a lui David din Psalmul 139 (v. 23-24) ca să mergem cu încredere pe „calea veşniciei”.

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!

Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea

şi du-mă pe calea veşniciei.

Doar astfel vom deveni mai asemenea Domnului Isus. Prin lucrarea Lui de la cruce, El ne-a făcut cunoscut numele Tatălui pentru ca, spune El încheind rugăciunea divină din Ioan 17 , „dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei.

 

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *