comori.org
comori.org

Triumful celor slabi care se încred în Dumnezeu

Philippe Laügt

Dumnezeu care ne insuflă cântări de veselie noaptea” (Iov 35:10 )

1. Cântecele dinainte de Iosua

1.1. La marginea Mării Roşii

Eliberat din Egipt „Cu mână tare şi braţ întins”, Israel i-a văzut morţi pe malul Mării Roşii pe egiptenii care-i urmăreau. Poporul înţelege că Dumnezeu şi-a exercitat puterea în favoarea lui. Conduşi de Moise, o cântare de triumf a izbucnit din piepturile lor, înălţându-se spre Dumnezeu (Exod 15:1 ). Această cântare măreaţă relatează tot ceea ce Dumnezeu a făcut şi tot ceea ce El, în îndurarea şi bunătatea Lui, intenţionează în continuare să facă (Exod 15:13 ). Poporul Său va fi ghidat prin puterea Sa, „spre locurile cereşti” la casa Sfinţeniei Lui (Efeseni 2:6 ).

Dar, nici bine nu se sfârşeşte ultima notă a cântării de laudă pe care poporul o înălţa Domnului, că şi încep să se audă murmure de nemulţumire împotriva lui Moise zicându-se: „Ce avem să bem?” (Exod 15:24 ). Nu vor mai fi cântări de laudă înălţate către Dumnezeu şi încă pentru un timp destul de îndelungat. Lauda nu este compatibilă cu inima aprinsă de pofte şi plină de închinarea la idoli. Nu durează mult şi de la murmure urmează revolta şi Dumnezeu trebuie să intervină pentru disciplinare (1. Corinteni 10:6-10 ). Mai târziu, chiar Domnul îi va cere poporului Său: „Depărteaza de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul lăutelor tale!” (Amos 5:23 ) şi „nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!” (Isaia 1:13 ).

1.2. La Beer - Numeri 21:16-18

Ajungem la Beer - cuvânt ce semnifică fântână - unde Scriptura prezintă un nou cântec. Poporul tocmai a parcurs una dintre ultimele etape, în călătoria lor prin deşert. A traversat Arnon şi se îndreaptă spre “răsăritul de soare”, direct către Iordan. Inimile sunt îndreptate către ţara promisiunii care acum este atât de aproape! Dumnezeu ia iniţiativa şi îi porunceşte lui Moise : „Strânge poporul şi le voi da apă” (Numeri 21:16 ). Este încă un dar din partea lui Dumnezeu înainte de a intra în ţara Canaan, în prezenţa duşmanilor (Psalmul 23:5 ); o revigorare colectivă care poate fi găsită doar în comuniunea în jurul Domnului, avându-L pe El în centru. Aproape de aceasta fântână “pe care au săpat-o căpeteniile, pe care au săpat-o mai marii poporului, cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor”, Israel cântă din nou, dar cântecul lui se pare că nu are amploarea celui precedent. Oboseala drumului pune din nou stăpânire pe ei şi laudele lor nu mai au aceeaşi prospeţime (Numeri 20:14 ; Cântarea Cântărilor 7:9 ). La începutul mileniului vor realiza pe deplin că Yah, Iehova, este tăria şi cântarea lor şi că El a fost salvarea lor. Atunci ei vor scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii. (Isaia 12:2-3 ).

1.3. După Beer - Numeri 21:16-18

După o călătorie lungă, anevoioasă şi obositoare, în cele din urmă poporul trece Iordanul şi intră în ţară. Dumnezeu a promis: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau” (Iosua 1:3 ). Dar le lipseşte zelul şi conducătorul lor, de acum Iosua, este nevoit să îi certe: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voştri?” (Iosua 18:3 ). Dacă inima este doar călduţă, cum va putea răspunde la îndemnul: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui! Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui” (Psalmul 105:1-2 ).

2. Judecători 1

După moartea lui Iosua, starea morală se degradează. Cu toate acestea, la prima vedere, Iuda pare dispus să-şi dovedească dependenţa de Domnul. Dar este bine să-i solicite ajutorul fratelui său Simeon? Nu întotdeauna este după gândul lui Dumnezeu ca să ceară ajutorul fratelui său, câteodată este un semn de slăbiciune, de ezitare în credinţă.

Un fapt scoate în evidenţă declinul: Israel nu se separă complet de lume. Mai întâi, Iuda nu i-a izgonit pe filistenii din vale, „pentru că aveau care de fier”. El este mulţumit de munte. Lipsa noastră de încredere în Dumnezeu se transforma întotdeauna într-o victorie incompletă.

Ulterior, în loc să fie deposedaţi de ţară, inamicul ajunge din ce în ce mai mult să dicteze şi să-şi impună legea şi regulile lui. Începe mai întâi cu Beniamin şi apoi cu celelalte seminţii: Manase, Efraim , Zabulon, Aşer, Neftali şi Dan (Judecatori 1:21, 27-35).

3. Judecători 2

Îngerul Domnului pleacă din Ghilgal, unde oamenii ar fi trebuit în ascultare să se întoarcă către Dumnezeu şi să caute să facă voia Lui. El „s-a suit” la Bochim, „locul plângerii” (Judecători 2:1-5 ). De fapt poporul va plânge la Bochim şi chiar vor aduce jertfe. Dar cu toate acestea, nu există nici o schimbare în comportamentul său: Cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera, dar cine le mărturiseşte şi le părăseşte va căpăta îndurare (Proverbe 28:13 ).

Nu trebuie să recunoaştem că în lipsa practicii adevărate am lăsat duşmanul să ne fure cel puţin o parte din bucuria moştenirii pe care Dumnezeu a păstrat-o pentru noi? (Judecători 2:2-3 ). Pentru a lua într-adevăr în posesie această moştenire, avem nevoie ca virtutea - sau energia spirituală - să fie strâns unită cu credinţa (2. Petru 1:5 ; Iosua 1:9 ; Psalmul 16:5,6 ). Trebuie mai întâi să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu. Atunci vom putea rezista împotriva răutăţii, care încă se află în locurile cereşti (Efeseni 6 :10-18 ).

Aici, neascultarea intenţionată a poporului de voia lui Dumnezeu, va duce la o situaţie îngrozitoare. În ciuda avertismentelor date de Dumnezeu, fiii lui Israel s-au aliat cu locuitorii din Canaan şi nu le-au distrus altarele. Din contră, mai mult decât atât, „au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor şi au slujit dumnezeilor lor” (Judecători 2:2 ; 3:5-7 ; Deut 32:16 )!

În cântarea ei, Debora declară pe bună dreptate: „Îşi alegeau dumnezei noi; atunci razboiul era la porţi” (Judecători 5:8 ). Dumnezeu se aprinde de mânie împotriva poporului Său şi îi dă în mâinile vrăjmaşilor lor. Lipsit de ocrotirea Sa, Israel se află în imposibilitatea de a le rezista (Judecători 2:14 ). Dar înainte de a se pocăi cu adevărat si de a se întoarce la Domnul, ei rămân adesea asupriţi pentru un timp destul de îndelungat (Ieremia 4:1 ). Dumnezeu este întristat privind la suferinţele lui Israel; “Pentru că El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.” (Plângerile lui Ieremia 3:33 ).

În cele din urma ei strigă către El şi în mila Lui, le trimite un „izbăvitor”. Sunt oameni „cuprinşi de slăbiciune”, dar Dumnezeu este glorificat atunci când Se foloseşte de lucrurile rele ale lumii, de cele care sunt dispreţuite şi de cele care nu sunt (Jud.10:16; 1. Corinteni 1:27-29 ).

4. Judecători 4

În capitolul 4 din cartea Judecători, îi regăsim pe copiii lui Israel făcând din nou ceea ce este rău înaintea lui Dumnezeu. Carnea nu poate fi supusa îndreptării, este incurabilă. Domnul îi dă în mâna lui Iabin, al cărui nume înseamnă „cunoaştere” (Judecători 4:2 ). Este rege al Canaanului care domneşte la Hator, în ţară!. El evocă înţelepciunea umană, opusă lui Dumnezeu: o înţelepciune pământească, firească, drăcească, în contrast total cu înţelepciunea care vine de sus (Iacov 3:15-17 ). Căpetenia oştirilor lui Iabin, Sisera (cel care leagă în lanţuri) este portretul lui Satan. Ei îl vor asupri pe Israel, armata fiind foarte bine înzestrată cu cele nouă sute de care de fier, timp de douăzeci de ani.

Dar de fapt, este un duşman care renaşte din propria cenuşă. Strămoşul său, care de asemenea se numea Iabin, a trăit în timpul lui Iosua. În acel timp de cucerire a împărăţiilor de către Israel, ei ocupau aceeaşi regiune. Capitala avea aceeaşi denumire şi de asemenea armata era înzestrată cu faimoasele care de fier. Dar în acel timp, Israel se încredea în Domnul, a distrus şi a dat foc cetăţii Hator, cu toţi locuitorii ei şi „n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise Domnul” (Iosua 11:1-15 ). Copiii lui Dumnezeu trebuie să evite orice relaţie cu lumea, chiar şi în ceea ce pare atractiv pentru sufletul nostru, trebuie să se sfinţească (1. Tesaloniceni 5:23 ). „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Coloseni 2:8 ). Teritoriul lui Iabin ar trebui să fie şters de pe harta Canaanului! Nu trebuie să-i lăsăm loc în gândurile noastre.

Putem, din păcate, să găsim lucruri asemănătoare în istoria Bisericii. La început, era complet separată de lume. Dar puţin câte puţin, lumea s-a infiltrat şi principiile sale încep sa invadeze inimile copiilor lui Dumnezeu, care sunt scoşi şi chiar smulşi din acest veac (1. Ioan 2:16 ; Galateni 1:4 ).

Deja în Corint, copiii lui Dumnezeu merg mult mai departe, îndrăznind să se judece între ei ca fraţi, în faţa necredincioşilor (1. Corinteni 6:1-4 ). Domnul i-a zis adunării din Pergam: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei”(Apocalipsa 2:13 ). Chiar şi în timpul marii treziri din perioada reformei, credincioşii nu ezitau să caute ajutor făcând apel la autorităţile din această lume. Astăzi, când creştinii sunt persecutaţi, nu caută mulţi să găsească protecţie la cei care guvernează? Alţii, într-adevăr, arată o credinţa vie şi se bucură în suferinţă pentru numele lui Hristos!

Biserica abia se distinge câteodată de lume, urmându-i caracterul. În aceste condiţii, nu există nici o putere spirituală. Probabil suntem inconştienţi, robiţi de prinţul acestei lumi, aşa cum este cazul aici cu Iabin faţă de Israel.

Nu vedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel” (Judecători 5:8 ; 1. Samuel 13:19-22 ). Prin urmare, ei nu deţineau deloc arme pentru apărare, cu atât mai puţin arme pentru atac.Unde sunt armele noastre pe care Dumnezeu ni le-a dat? (2. Corinteni 10:4 ). Cum folosim noi sabia Duhului? (Efeseni 6:17 ). Încă mai ştim să folosim Cuvântul pentru a rezista doctrinelor false, care abundă în mijlocul creştinismului?

Copiii lui Israel sunt, omeneşte vorbind, la bunul plac al duşmanilor. Singura lor scăpare în primejdii, precum şi a noastră, este smerenia, mărturisirea păcatelor şi strigătul către Dumnezeu! (Psalmul 60:5, 11 ). Suntem noi dispuşi personal la aceasta? Binecuvântarea este din belşug pentru cei care îşi „sfâşie inimile” şi „nu hainele” (Ioel 2:13 ).

Debora, persoană foarte activă (numele ei înseamnă albină), o proorociţă, era judecător în Israel la acea vreme. Tulburată de toată această decădere, ea „se va ridica” (Judecători 5:7 ). Barac (fulger), se afla la Chedeş (locul sfânt) una dintre cetăţile de scăpare. Debora îl cheamă şi îi porunceşte din partea Domnului, să ia cu el zece mii de oameni, dintre fiii lui Neftali şi a lui Zabulon, ca să meargă la muntele Tabor (Judecători 4:6 ). Dumnezeu îl înştiinţează pe Barac: „voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale” (Judecători 4:7 ).

Barac este menţionat în „norul mare de martori ai credinţei” (Evrei 11:32 ; 12:1 ). Cuvântul ne spune despre ei că erau slabi, dar au fost întăriţi, au devenit puternici în luptă şi au „pus pe fugă oştile vrăjmaşe” (Evrei 11:34 ). Ne place să citim şi să medităm la această listă a martorilor ai credinţei. Dumnezeu ne dezvăluie manifestări ale credinţei pe care nu suntem capabili să le discernem.

În această relatare despre judecători, Barac pare mai degrabă ca fiind un laş. El i-a spus Deborei: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce”. El are nevoie de un sprijin uman vizibil şi acesta va fi o femeie. Debora acceptă: „Voi merge cu tine”, dar ea îl avertizează că nu el va fi cel onorat „căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei”, care va fi Iael soţia lui Heber chenitul (Judecători 4:8-9 ). Ea înţelege că este o ruşine pentru căpeteniile lui Israel dacă Dumnezeu încredinţează unei femei un loc într-o activitate publică.

Apostolul scrie: „Vreau, dar, ca bărbaţii să se roage în orice loc” (1. Timotei 2:8 ). Aici este vorba într-adevăr de barbat în contrast cu femeia. Cu toate acestea, în zilele noastre, există femei care neascultând Cuvântul (1. Timotei 2:11-12 ), ocupă locul pe care Dumnezeu l-a dat bărbaţilor. Putem noi realiza că dacă un frate rămâne constant în tăcere, fie la întâlnirile de rugăciune, fie la adorare, el ia aceasta atitudine în locul femeii? Unii s-au obişnuit perfect să păstreze tăcerea, an dupa an.

Barac îşi adună trupele. Debora îl urmează încurajându-l: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.” (Judecători 4:14 ). De fapt, Dumnezeu l-a pus în derută pe Sisera şi toate carele lui. Toata armata inamică a pierit şi Sisera a fugit. Lui Iael, soţia lui Heber Chenitul îi revine onoarea de a ucide acest duşman, în pofida slăbiciunii ei. Ea acţionează fără să fie nevoită să-şi părăsească locul adică nu a ieşit din cort. (Judecători 4:21 ; Geneza 18:3 )

5. Judecători 5

5.1 Decădere şi renaştere

Este o victorie totală şi Debora, crescută în Cuvântul lui Dumnezeu, cântă împreună cu Barac o cântare de lauda lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel (Iacov 5:13 ). De fapt este singura cântare pe care o găsim în cartea Judecători şi una dintre puţinele pe care le întâlnim în Vechiul Testament.

Ei nu sunt decât doi martori care cântă (Deut 19:15 ), într-o perioadă de decădere. Uniţi de aceeaşi dragoste pentru Dumnezeu şi pentru poporul lor, ei au aceleaşi simţăminte şi sunt un suflet şi un gând (Filipeni 2:2 ). Ei sunt conştienţi de neputinţa şi decăderea lor, văzând că unitatea a dispărut din familia lui Dumnezeu. Cântarea lor are scopul în primul rând să-L glorifice pe Dumnezeu celebrându-I puterea şi bunătatea, dar de asemenea evidenţiază ceea ce în mijlocul poporului Său este spre gloria sau spre dezonoarea Lui.

Lauda regăsita este întotdeauna semnul renaşterii. Credincioşii îşi amintesc de primele binecuvântări când munţii „s-au înclinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel”. Ei se bazează în întregime pe Domnul. Înaintea Lui, muntele cel mare devine o câmpie (Judecători 5:4-5 ; Deut 33:2 ; Zaharia 4:7 ). Ne dăm seama că:

„ În slăbiciunea noastră,

Harul Său ne luminează.

Chiar neputinţa noastră

Este dovada că:

Cine nu-L doreşte decât pe El

Poate totul prin puterea Lui!”

Nu trebuie să gândim, aşa cum mulţi credincioşi infideli Domnului o fac, că trebuie să ne adaptăm la zilele în care trăim! „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17 ).

5.2 Conducătorii pregătiţi de Dumnezeu

Dumnezeu îl pregăteşte adesea în secret, pe cel pe care-l alege să conducă poporul Său (Moise, David, Amos, Pavel). „Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel”, aşa cum în cântarea lui Debora este menţionat încă din primul vers. Accentul este pus pe rolul jucat de aceştia în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Fără o conducere înţeleaptă, fiecare este în pericol de a-şi urma propriul drum şi asta duce la rătăcire (Judecători 21:25 ).

Acolo unde cei care conduc, sunt călăuziţi de Dumnezeu şi stau în frunte, poporul este încurajat şi se comportă cu bunăvoinţă. Va fi gata oricând să sacrifice totul, chiar să-şi dea viaţa (Judecători 5:2 ; 1. Ioan 3:16 ). Este un motiv de a-L lăuda pe Dumnezeu care ne mângâie inimile „Binecuvântaţi pe Domnul”. El lucrează în noi voinţa şi înfăptuirea după plăcerea Lui ( Filipeni 2:13 ).

La începutul istoriei Bisericii pe pământ, copiii lui Dumnezeu erau conduşi de adevăraţi conducători. În special, Domnul Isus a ales doisprezece apostoli pentru a vesti Cuvântul, dar de asemenea sa aibă grijă de „copilaşii Săi”. Aceştia din urmă, împreună cu cei doisprezece, „stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”(Fapte 2:42 ). Apostolul Pavel a putut spune: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos” (1. Corinteni 11:1 ). Un adevărat conducator pune în practică ceea ce el învaţă pe alţii (Evrei 13:7,17 ; 2. Timotei 3:10 ).

Dar de-a lungul secolelor, au fost „conducători” care au contribuit la inducerea în eroare a copiilor lui Dumnezeu (Isaia 9:16 ), falsificând Scripturile, desfiinţând Cuvântul chiar prin tradiţia lor (2. Corinteni 2:17 ; Marcu 7:13 ). Mai puţin atenţi decât cei din Bereea, care erau preocupaţi să cerceteze cu atenţie Scripturile în fiecare zi, pentru a vedea dacă ceea ce le-a povestit Pavel este adevărat (Fapte 17:11 ), numeroşi credincioşi s-au lăsat seduşi de lume: „Prorocii prorocesc neadevăruri… şi poporului Meu îi plac aceste lucruri” (Ieremia 5:30,31 ; 23:16 ). Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna singura noastră referinţă.

5.3 O semnificaţie profetică

Debora şi-a dat seama de importanţa cântării sale, care conţine o semnificaţie profetică. Ea îi invită pe împăraţi şi pe domnitori la a o asculta, dar în acelaşi timp ne este utilă şi nouă astăzi care trebuie de asemenea să fim atenţi. Condusă de Duhul lui Dumnezeu, ea evocă marile evenimente care se vor petrece. Victoria de „la apele Meghido” (Judecători 5:19 ) prefigureaza triumful complet asupra forţelor răului.

5.4 Imaginea decăderii poporului

Profetesa prezintă o imagine tristă a situaţiei în care se afla poporul. Ea îl menţionează pe Şamgar, asociindu-l cu Iael. Aceştia erau instrumente vii slabe, dar totuşi ei au realizat, unul la nordul, altul la sudul ţării, fapte de valoare în favoarea lui Israel. (Judecători 3:31 ). Încă şi astăzi, în timpuri de decădere şi de ruină, o conduită loială îl onorează pe Dumnezeu. Nu dispreţuiţi „ziua începuturilor slabe” (Zaharia 4:10 ).

Din cauza neglijenţei şi a nesiguranţei „drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri” (Isaia 33:8 ). Dumnezeu ne arată în Cuvântul Lui, Calea pe care trebuie să mergem (Isaia 30:21 ), dar preferăm adesea să ne abatem pe cel ales de inima noastră încăpăţânată. Ademeniţi de poftele lumii, slujim la diferiţi idoli. Ori tot ceea ce afectează drepturile lui Dumnezeu în inima mea, este un idol. „Copilaşilor, paziţi-vă de idoli. Amin” (Psalmul 32:8 ; Ieremia 9:14 ; 1. Ioan 5:21 ).

Cetăţile unde ar trebui să locuim în siguranţă, sunt abandonate. Nu ar trebui să recunoaştem că am pierdut privilegiile pe care le regăsim doar în adunari, sub efectul combinat al lumii şi teama de duşmani? Vom putea fi noi numiţi pe bună dreptate, "Dregător de spărturi", "Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit” ? (Isaia 58:12 )

5.5 Dorind binele poporului lui Dumnezeu

Debora este foarte întristată în faţa toatei aceste murdării. Cum este starea noastră faţă de Biserică? Vedem în continuare că Debora este deosebit de recunoscătoare pentru intervenţia puternică a lui Dumnezeu, care dăruieşte totul perfect. Ea exclamă: „Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul!” (Judecători 5:9 ). „Cine vrea să-şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?” (1. Cronici 29:5 ). Iar Scriptura aminteşte de toţi aceia care au arătat astfel de dispoziţii: „…şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă” (Exod 36:2 ). Ea ne îndeamnă : „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de sila, căci pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu ”(2. Corinteni 9:7 ). Să învăţăm să vedem binele produs sub îndrumarea Duhului Sfant şi să-I mulţumim Domnului. Dumnezeu încă mai cheamă astăzi oameni loiali Adunării să ia partea lor de suferinţă, ca buni ostaşi ai lui Isus Hristos (2. Timotei 2:3 ).

5.6 Cei care obţin beneficii fără să treacă prin greutăţi

Apoi proorociţa se adresează acelora, din păcate mulţi, care sunt dispuşi să se bucure de siguranţa regăsită, fără să intre totuşi în luptă. Îi regăsim în toate clasele sociale: sunt fii de regi, sau alţii au o condiţie destul de modestă. Cei care „călăreau pe măgăriţe albe”, cei care „şedeau pe covoare”, sau cei care „umblau pe drum”, toţi apreciază siguranţa regăsită. Debora îi cheamă să mediteze, să-I aduca mulţumiri şi laude lui Dumnezeu spre gloria Lui.

Alţii care împart prada, povestesc ce lucruri măreţe a făcut Dumnezeu în dreptatea Sa (Judecători 5:11 ; Numeri 23:23 ).

5.7 Luând robia roabă

Debora îl invită pe Barac, fiul lui Abinoam, care a condus armata victorioasă a Domnului, să ia ca triumf al victoriei cortegiul de prizonieri de război. Barac, aici, este imaginea Celui care a câştigat victoria completă şi definitivă peste toate puterile celui rău: „pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2:14 ).

Mai târziu, vedem cum David preamăreşte aceste glorii ale lui Hristos înviat şi descrie binecuvântările milenare care sunt revărsate din belşug pentru poporul Său pământesc: „Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu” (Psalmul 68:18 ).

Apostolul Pavel, la rândul său, călăuzit de Duhul Sfânt, aplică această profeţie Bisericii. Aceasta primeşte daruri spirituale de la „Capul trupului”, Hristos, intrat deja în gloria Sa (Efeseni 4:8 ; Coloseni 2:15 ).

5.8 Cei care sunt onoraţi

Debora distinge seminţiile care au luat parte la luptă. Efraim, seminţia lui, este menţionat primul în lista celor onoraţi, în special cei care la origine sunt din Amalec (Judecători 5:14 ). Ei se aseamană celor din Pergam, cărora Domnul le spune: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” (Apocalipsa 2:13 ). Prezenţa lui Amalec în mijlocul seminţiei lui Efraim, păstrează amintirea eşecurilor lor. Dar în ciuda neajunsurilor au avut printre ei, în momente de încercare, pe cei care I-au fost credincioşi lui Dumnezeu.

După Efraim este menţionat Beniamin. Nimic deosebit nu se remarca la această seminţie, dar totuşi acest trib răspunde apelului şi este acolo prezent în momentul bătăliei. Ca şi Filadelfia are fără îndoială “puţină putere” dar rămâne loial faţă de Dumnezeu. Această seminţie a răspuns cu simplitate la chemarea lui Dumnezeu, ca şi Filadelfia căreia Domnul i-a spus: “căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3:8 ).

Din Machir, unul dintre fii lui Manase, au venit căpeteniile. Ei s-au aratăt gata să se supună legii lui Dumnezeu, în timp de razboi ca şi în timp de pace. Cei care caută cu adevărat să facă voia lui Dumnezeu în mijlocul copiilor Lui, trebuie să fie gata să lupte „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”(Iuda 3 ).

Din Zabulon de asemenea au venit cei care deţin toiagul de cârmuitor, sau probabil cel de cărturar. Ei aveau o atitudine total diferită de cea a cărturarilor care l-au combătut pe Domnul când se afla jos pe pământ. La Meghido se opun cu vitejie duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Ce trist când vedem alţi cărturari care au căutat să-L prindă cu vorbele Sale pe Robul divin şi mai mult, îi putem vedea cum s-au alăturat celor care l-au răstignit (Matei 27:41 ). Cei care sunt crescuţi în gândul şi în dorinţa lui Dumnezeu trebuie să fie dispuşi ca şi cărturarii lui Zabulon să răspundă chemării lui Dumnezeu în timp de pericol.

Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac, a fost trimis pe urma lui în vale.” A fost o mare binecuvântare pentru aceşti prinţi de a fi în compania lui Debora. Într-adevăr, ca proorociţă, ea cunoştea voia lui Dumnezeu şi vroia să o comunice lui Israel. Prinţii erau ca Barac, dar chiar dacă au împărţit aceleaşi privilegii, totuşi ei i-au fost supuşi. Sub îndrumarea şi sub comanda sa, aceştia sunt trimişi în valea lui Meghido.

Este preţios să ştim că harul lui Dumnezeu ne cheamă să împărţim locul care-I aparţine lui Hristos în faţa lui Dumnezeu Tatăl : „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta” (1. Ioan 4:17 ). Dar, dacă partea noastră este atât de privilegiată, nu trebuie să uităm totuşi că El este Domnul nostru. Locul nostru, ca Maria din Betania, este la picioarele Lui, pentru a-L adora şi a-L lăsa să vorbească inimilor noastre în orice timp.

5.9 Cei inactivi

5.9.1 Inactivi cu puţin exerciţiu spiritual

Toate celelalte sunt constatări despre Ruben: „La pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri!” Şi-au pus mult timp întrebarea ce să facă în aceasta zi de criză, dar în final s-au lăsat pătrunşi de privilegiul de a rămâne de partea lui Dumnezeu în acest conflict.

Nu este suficient să stai deoparte şi să te plângi (Iosua 7:10 ), acţiunea pentru Dumnezeu trebuie să aibă loc. În cântecul ei, Debora îl întreabă solemn pe Ruben : „Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor să asculţi behăitul turmelor?” (Judecători 5:16 ). Vine un timp în care este de dorit de a ramane în mijlocul oilor. Nu pentru a le asculta behăitul ci pentru a le hrăni şi a avea grijă de ele, aşa cum Domnul i-a recomandat lui Petru (Ioan 21:15-17 ). Dar, la momentul bătăliei, trebuie să fim dispuşi să luăm parte la suferinţe ca un bun ostaş al lui Hristos (2. Timotei 2:3 ). Dacă nu, aceasta ocazie este pierdută, în loc să „răscumpărăm vremea” (Efeseni 5:16 ).

Mulţi dintre noi se aseamănă cu Ruben! Luăm angajamente, inimile noastre par a bate pentru Domnul, dar într-un final pierdem oportunitatea să arătăm loialitate faţă de El, la momentul de încercare. Regiunea Galaad, ocupată de Ruben, Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, erau situate dincolo de Iordan. Locuitorii săi nu se asemanau cu generaţiile din trecut, care tot căutând un tărâm dincolo de Iordan unde să locuiască, au declarat: „apoi ne vom înarma în grabă şi vom merge înaintea copiilor lui Israel, până îi vom duce în locul care le este rânduit” (Numeri 32:17 ). Aceştia din urmă au participat activ la lupte pentru a intra în posesia moştenirii şi Iosua le-a spus: “N-aţi părăsit pe fraţii voştri, de o bună bucată de vreme până în ziua de azi” (Iosua 22:3 ).

5.9.2 Inactivi şi fără exerciţiu spiritual

Aici nu rezultă că s-ar fi găsit la Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, aceeaşi stare de inimă cum au avut cei din Ruben. Lor le era suficient să rămână calmi în mijlocul bunurilor lor dincolo de Iordan, în loc sa ia în considerare în inimile lor chemarea Domnului (Numeri 32:4 ).

Dar ei nu au fost singurii care au rămas inactivi. Debora s-a interesat de asemenea despre seminţia lui Dan: „Pentru ce a stat Dan pe corăbii?”. Nici Dan nu s-a simţit vizat de chemarea la luptă a Domnului. Era implicat activ în comerţ, el a prosperat în treburile lumeşti în timp ce fraţii săi îşi riscau viaţa pe câmpul de luptă. Ce este trist, că o astfel de atitudine este foarte frecventă şi în zilele noastre. Cuvintele lui Pavel către filipeni sunt încă valabile: „Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos” (Filipeni 2:21 ).

Unii, la fel ca Dan, caută cu orice preţ să prospere în această lume. Alţii precum Aşer, au ca scop să nu facă prea mult efort şi să rămână în siguranţă „Aşer a stat pe malul mării şi s-a odihnit în limanurile lui” (Judecători 5:17 ). Omului îi place într-un mediu liniştit la malul mării şi se simte mai în siguranţă într-un port mic. Dar copiii lui Dumnezeu nu trebuie să caute, în mod egoist, bunăstarea lor ( 15:1-3 ). Trebuie căutată mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, în vreme de luptă. Noi să fim gata să arătăm, în ciuda pericolelor, loialitatea noastră faţă de Domnul. Dan poate fi comparat, cu cei care „îşi pun lumina sub baniţă”, (Unitate de măsură de capacitate pentru cereale) şi Aşer cu cei care „îşi ascund lumina sub pat” - „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?” (Marcu 4:21 ).

5.10 Încă un altul în atenţie

În contrast total cu Dan şi Aşer, „Zabulon este un popor care a înfruntat moartea” (Judecători 5:18 ). Aceşti oameni erau gata să sacrifice totul, inclusiv viaţa lor, pentru ca poporul lui Dumnezeu să scape de sub jugul robiei. Răsplata lor bogată este aprobarea lui Dumnezeu în această pagină inspirată. Neftali, seminţia din care se trage Barac, împărtaşeşte cu ei acest sacrificiu de sine, acest privilegiu şi această onoare: „şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie”. (Judecători 5:18 ). Aceste două seminţii care au demonstrat o loialitate totală faţă de Dumnezeu, ne reamintesc de Smirna, căreia Domnul i-a spus : „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10 ). Unii, din jurul nostru, din dragoste pentru Hristos, au parte de încercări asemănătoare.

Zabulon a ieşit din luptă cu o dublă onoare. La versetul 14, sunt onoraţi conducătorii în mod special, iar la versetul 18 întreaga seminţie. Apostolul Pavel, scriindu-le sfinţilor din Filipi, se adresa nu numai către toţi sfinţii, dar de asemenea şi către cei care îngrijeau de aceştia: „Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” (Filipeni 1:1-2 ).

Seminţiile lui Iuda şi Simeon sunt trecute sub tăcere.

5.11 Lupta

Versetele 19-22 descriu această bătălie aprigă. A avut loc la Meghido şi o prefigureaza pe cea care va avea loc atunci când naţiunile se vor aduna la Armaghedon şi vor fi distruse. Acest eveniment va preceda imediat stabilirea împărăţiei Domnului Isus aici pe pământ. Aici găsim scris: „Împăraţii au venit, s-au luptat; atunci au luptat împăraţii Canaanului la Tanaac, la apele Meghido” (Judecători 5:19 ). În ziua cea mare de la Armaghedon, această vale va fi plină de „împăraţii pământului întreg”, amăgiţi de miracole şi strânşi de „duhuri de draci” „pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic”! (Apocalipsa 16:14-16 ).

Iabin, regele Canaanului, ca şi căpetenia oştirii sale, Sisera, nu transporta bani ca pradă. În loc să fie în postura de prădători, ei vor fi prădaţi, aşa cum a profeţit Zaharia: „Iuda va lupta şi el în Ierusalim, şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor dimprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe” (Zaharia 14:14 ). Nici Iuda şi nici Simeon nu sunt menţionaţi de Debora, dar ei nu vor fi absenţi la batalia din ultimele zile şi ei vor împărtăşi onorurile de victorie.

Barac şi cei care au venit să îl ajute, nu ar fi putut face faţă armatelor de temut ale lui Iabin, fără ajutorul venit de la Dumnezeu. „Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera” (Judecători 5:20 ). Dumnezeu este preocupat de luptele poporului Său. El intervine la timpul potrivit cu puterea Lui pentru a le da victoria alor Săi. Întreaga istorie a poporului Său este redată pentru a rămâne ca mărturie. De fiecare dată când s-a întors la Dumnezeu a găsit ajutor şi siguranţă.

Chiar şi astăzi este de datoria noastră să-L chemăm pe Domnul în orice vreme.

Nu putea fi decât braţul nevăzut al lui Dumnezeu, care a intervenit în favoarea lui Debora şi a lui Barac, stârnind de asemenea elementele şi fenomenele naturii: „Pârâul Chison i-a luat” (Judecători 5:20 ). Debora exclamă: „Suflete, calcă-n picioare pe viteji!”. Vitejii inamicului caută în zadar mântuirea lor „în fuga cailor”. Nu trebuie să ne fie teamă de vrăjmaşii noştri. Dumnezeu dă putere pentru a rezista la atacurile lor. Să ne bazăm pe promisiunea: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Romani 16:20 ).

5.12 Neutrii

Merozul a ocupat fără nici o îndoială o poziţie strategică, foarte utilă pentru distrugerea armatei lui Sisera. Dar oamenii săi au refuzat în mod deliberat să ajute: „căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre oamenii viteji” (Judecători 5:23 ). Nepăsarea lor i-a condus, la fel ca şi pe cei mulţi care acţionează ca ei, la blestem. Dumnezeu nu are nevoie de Meroz, nu are nevoie de ajutorul nimănui. Merozul este blestemat pentru că nu a făcut nimic. Există momente şi situaţii când neutralitatea afişată are un caracter de vinovăţie: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte” (Matei 12:30 ). Ce avertisment pentru noi toţi! Să ne ferim să refuzăm ocaziilor pe care Domnul le oferă tinerilor ca să-L slujească (Ieremia 30:21 ; 22:21 ).

Când Pavel a trimis salutările lui sfinţilor din Corint, el adaugă: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! "Maranata!" (Domnul nostru vine!)” (1. Corinteni 16:22 ). Aparent, putem merge cu ceilalţi, dar în ziua de luptă se va arăta că nu există nici o dăruire faţă de Cel pe care am mărturisit că-L slujim.

5.13 Iael

Iael, „nevasta lui Heber chenitul!”, prin comportamentul ei curajos, este în contrast complet cu Meroz. Felul ei de a acţiona la timp când ea este personal pusă la încercare îi aduce binecuvântarea lui Dumnezeu: „Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, chenitul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!”. Era pace între Iabin şi acest „Chenit” dar se pare că nu era o pace sincera (Judecători 4:17 ).

Debora detaliază cu plăcere modul în care a acţionat Iael. Ca şi Meroz, ea a avut o ocazie unică şi efectiv l-a răpus cu amândouă mâinile: una pentru a ţine ţăruşul şi cealaltă pentru a mânui ciocanul. Aceasta nu este o atitudine obişnuită pentru o femeie, dar în aceste împrejurări este un act de credinţă din partea ei. Ea înţelege că ea poate ajuta la eliberarea poporului lui Dumnezeu. Nu ţine de patriotism ci de credinţă.

Drepturile lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate înaintea sentimentelor sau a drepturilor oamenilor. Acţiunea lui Iael evocă ceea ce s-a întâmplat la cruce unde Isus, sâmânţa femeii, a zdrobit capul şarpelui vechi, l-a învins pe Satan (Geneza 3:15-16 ). Harul lui Dumnezeu se manifestă atât de frumos aici, mai ales că femeia a fost cea care a căzut prima sub „săgeţile arzătoare ale celui rău” (1. Timotei 2:14 ; Romani 5:20 ).

5.14 Rezultatul, acum, şi de mai târziu

În locul victoriei aşteptate, încărcaţi cu pradă de război, duşmanii poporului lui Dumnezeu cunosc înfrângerea şi distrugerea. Triumful şi sărbătoarea sunt ale poporului lui Dumnezeu, suferinţa şi durerea pentru cei care plănuiesc să-i ţină în robie şi să-i jefuiască (Judecători 5:28-29 ). Debora Îi atribuie totul lui Dumnezeu. Duşmanii lui Israel sunt văzuţi în ochii ei ca şi duşmani ai lui Dumnezeu. Ea exclamă: „Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne!”(Judecători 5:31 ).

Aşa va fi şi la sfârşit. Toţi cei care se vor ridica împotriva lui Israel, care vin de la vest, est sau nord, vor atrage asupra lor judecata lui Dumnezeu.

Cât despre poporul lui Dumnezeu, legea va fi scrisă în inimile lor. Ei vor fi cu adevărat „cei care te iubesc” şi „ca soarele, când se arată în puterea lui” (Judecători 5:31 ). Ei se vor asemăna cu Cel care va fi „Soarele dreptăţii”, aducând tămăduirea pe aripile Sale (Maleahi 4:2 ).

După această victorie, „Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.” Dar atunci când Domnul va veni şi va da victorie poporului Său, ţara va cunoaşte pacea pe toată perioada milenară. Aceasta va fi ziua lui Hristos iar slava Domnului va acoperi pământul aşa cum apele acoperă marea.

Trezirea spirituală întregului popor al lui Israel, este unul dintre gândurile dominante ale acestei cântări. Chemarea “Trezeşte-te!” este repetat de 4 ori (Judecători 5:12 ). Dumnezeu ne invită de asemenea la o astfel de trezire, la sfârşitul perioadei de har, aşteptând întoarcerea lui Isus Hristos pentru a-Şi răpi Biserica, formată din toţi credincioşii adevăraţi. În aşteptarea venirii Sale, fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat de Hristos ca în mod constant, „să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15 ). Curând, vom cânta în perfecţiune cântecul cel nou în jurul tronului şi al Mielului: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam” (Apocalipsa 5:9 ).

articol preluat şi tradus de pe bibliquest.com

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *