comori.org
comori.org

Plăcerea Domnului

Hamilton Smith

Totuşi Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinţei. Dar, după ce Îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânţă, Îşi va lungi zilele şi plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.”(Isaia 53:10 )

Din cuvintele de mai sus ale profetului Isaia se desprind în mod clar trei mari adevăruri. Mai întâi, este arătat că Dumnezeu are plăcerea Sa; în al doilea rând, ni se spune că plăcerea Domnului va prospera; în al treilea rând, învăţăm că plăcerea Domnului va prospera în mâna unei singure Persoane - Domnul Isus Hristos.

De la începutul istoriei lumii Dumnezeu a avut plăcerea Sa, dar aceasta nu a prosperat în mâinile oamenilor. Au fost oameni ai lui Dumnezeu care, în diferite ocazii, au realizat fapte mari, şi au făcut voia lui Dumnezeu în anumite împrejurări; totuşi nu se putea spune că plăcerea Domnului a prosperat dealungul veacurilor. Toate lucrurile au fost create pentru plăcerea lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:11 ); dar păcatul a stricat creaţia curată. În Noe Dumnezeu a instituit domnia pentru a înăbuşi nelegiuirea lumii; dar imediat plăcerea lui Dumnezeu a fost înlăturată, pentru că acela care fusese pus să îi cârmuiască pe alţii, nu a reuşit să se cârmuiască pe el însuşi. Legea a fost dată pentru pune în ordine comportamentul omului faţă de Dumnezeu şi de aproapele său, pentru a asigura binecuvântarea omului pe pământ; dar încă de la bun început omul a încălcat legea cu viţelul de aur. Dumnezeu a stabilit o preoţie care să mijlocească la El pentru omul vinovat; imediat preotul falimentează prin jertfirea greşită a tămâii. Dumnezeu a instituit împărăţia, iar împăraţii au condus poporul în idolatrie. Dumnezeu a trimis profeţii pentru a întoarce poporul către El, iar ei au omorât profeţii cu pietre. El a pus guvernarea lumii în mâinile neamurilor, iar ei şi-au folosit puterea pentru a se înălţa pe ei înşişi. În cele din urmă Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, iar împăraţii pământului şi conducătorii iudeilor s-au sfătuit împreună împotriva Domnului şi a Unsului Său. Ei l-au pironit pe Mesia pe cruce. Astfel devine limpede că plăcerea Domnului nu a prosperat în mâinile oamenilor. Cu toate acestea cuvintele profetului rămân în picioare cu toată puterea lor inspirată; plăcerea Domnului va prospera, dar aceasta se va întâmpla în mâinile unui singur Om, HRISTOS.

Fixându-ne privirea asupra lui Hristos vom vedea, mai întâi, că plăcerea absolută a lui Dumnezeu pentru om este arătată într-o perfecţiune absolută în Hristos, iar mai apoi, vom învăţa că plăcerea lui Dumnezeu este dobândită de către Hristos.

Plăcerea lui Dumnezeu arătată în Hristos

Pentru a vedea plăcerea lui Dumnezeu arătată în Hristos, trebuie mai întâi înainte de toate să privim înapoi şi să-L „vedem” când era în mijlocul unei lumi a păcătoşilor; iar apoi să privim ţintă la Isus în gloria lui Dumnezeu în care se află.

Privind în urmă la mersul Lui minunat prin această lume Îl vedem pe Domnul Isus, un Om printre oameni, în care Dumnezeu şi-a găsit toată plăcerea. Îl auzim spunând „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui”(Ioan 8:29 ). În mijlocul unei lumi de păcătoşi, cine altul decât Unul care este o Persoană divină precum şi Om desăvârşit putea rosti asemenea cuvinte? Alţii ar putea spune „Dorim să facem lucrurile care Îi fac plăcere lui Dumnezeu”, însă doar Fiul putea spune „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui”. Acela care vorbeşte astfel trebuie să fie ori Fiul lui Dumnezeu ori un impostor. Acest lucru l-au înţeles clar iudeii; dar, vai, refuzând să-I recunoască Dumnezeirea, au fost obligaţi să Îl acuze că este un impostor, căci au spus: „Ai drac”, şi „apoi au luat pietre ca să arunce în El”.

Cu toate acestea credinţa îşi găseşte plăcere în a-I recunoaşte Gloria şi în a vedea în El „Cuvântul făcut carne” şi „gloria ca a Singurului de la Tatăl”. Urmărind paşii Lui pe pământ vedem în sfârşit un Om potrivit plăcerii Domnului. După cum a spus cineva, „Oamenii îşi caută propria lor glorie. El a căutat doar gloria Tatălui Său. Oamenii îşi fac propria lor voie; Voia Tatălui Său era singura Lui ocupaţie. Gândiţi-vă la Unul care în timpul celor treizeci şi trei de ani ai călătoriei Sale pe pământ nu a făcut niciodată vreun lucru pentru propriul Său folos, pentru a Se menaja, pentru a Se înălţa pe Sine, ci în fiecare moment al vieţii Sale a fost şi a vorbit şi a gândit şi a simţit exact cum ar fi vrut Dumnezeu ca El să o facă.”

Atunci dacă această Persoană binecuvântată putea spune „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui”, Tatăl putea, cu mare plăcere, să confirme aceste cuvinte, căci după acei treizeci de ani petrecuţi în taină la Nazaret, cerurile se deschid deasupra Lui, iar glasul Tatălui se aude zicând „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”. Şi iarăşi, când cei trei ani şi jumătate ai vieţii Sale publice s-au apropiat de sfârşit, auzim glasul Tatălui declarând pe munte „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”. Astfel în cele din urmă vedem pe pământ Unul care este întru totul minunat şi în întregime pentru plăcerea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, dacă privim la Hristos în perfecţiunea Sa morală, vedem tot ceea ce Dumnezeu doreşte să fie arătat într-un Om, şi nimic mai puţin decât perfecţiunea Sa nu va împlini plăcerea lui Dumnezeu. Este buna plăcere a lui Dumnezeu de a avea o mare adunare de oameni care să fie din punct de vedere moral ca Hristos.

Însă nu doar privim înapoi pentru a vedea perfecţiunea morală a lui Hristos strălucind în mijlocul oamenilor păcătoşi, într-o lume a suferinţei şi a morţii, ci privim sus şi Îl vedem pe Isus încoronat cu glorie şi onoare în acea privelişte în care toate lacrimile sunt şterse, unde „moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi”, şi, pe măsură ce privim sus împreună cu Ştefan prin cerurile deschise şi vedem „gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”, vedem că este plăcerea lui Dumnezeu să ne aibă cu El.

Astfel, când privim la Isus, vedem plăcerea lui Dumnezeu arătată în El. Vedem că este plăcerea lui Dumnezeu să aibă o mare adunare de oameni salvaţi din ruinele acestei lumi decăzute care să fie ca Hristos în perfecţiunea Sa morală cum a fost El arătat în umblarea Sa aici jos, şi care să fie cu Hristos acolo unde este El în acea casă a luminii şi a dragostei.

Plăcerea lui Dumnezeu dobândită de către Hristos

Vai! Această prezentare minunată a plăcerii lui Dumnezeu în Hristos a făcut să se arate adevărata stare a omului sub puterea păcatului, a lui Satan şi a morţii. Omul firesc doreşte să fie lăsat singur să meargă pe propria lui cale, să-şi facă propria lui voie, şi să-şi împlinească poftele. Din fire noi preferăm plăcerile păcatului plăcerii lui Dumnezeu. Lumina prezenţei lui Hristos a dovedit doar că oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Lumina a fost prea puternică pentru oamenii păcătoşi, şi astfel ei L-au respins pe Hristos, L-au pironit pe cruce, şi au stins lumina lumii.

Prin urmare, pe măsură ce privim la Hristos în toată perfecţiunea Sa morală - sfinţenia, dragostea, harul, blândeţea, răbdarea, supunerea şi smerirea Sa - fiecare trăsătura a caracterului Său, fiecare cuvânt care a ieşit de pe buzele Sale, fiecare act şi fiecare pas în umblarea Lui perfectă, nu face altceva decât să ne condamne că suntem exact opusul. Cum este deci posibil ca plăcerea lui Dumnezeu să fie dobândită prin a avea un popor care este în mod moral ca Hristos, şi potrivit să fie cu Hristos în glorie?

Este un singur răspuns la această mare întrebare. Plăcerea lui Dumnezeu în om nu poate să fie dobândită decât prin moartea Aceluia care este în întregime potrivit cu plăcerea Sa. Acest fapt, într-adevăr, a fost înţeles de profetul Isaia, căci el spune “Totuşi Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinţei”. Cineva a spus că „Lui care nu Îşi găseşte plăcere în moartea celor răi, I-a plăcut să Îl supună pe Robul Său cel drept suferinţei - nu, desigur, pentru că agonia morţii ar fi fost plăcută de privit, ci ca un mijloc de îndeplinire a unui scop măreţ”. Astfel , imediat ce acea mare jertfă este făcută, plăcerea Domnului începe să prospere. „După ce Îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină” şi nu până atunci, plăcerea Domnului va începe să prospere. Mai înainte ca Dumnezeu să poată să dobândească, dintr-o lume de păcătoşi, un popor făcut ca Hristos pentru plăcerea lui Dumnezeu, sfinţenia lui Dumnezeu trebuia satisfăcută iar păcatele noastre înlăturate. Această mare lucrare a fost făcută atunci când sufletul Lui a fost adus jertfă pentru vină şi când „El a fost străpuns pentru nelegiuirile noastre”. Deci, în Noul Testament, vedem împlinirea profeţiei lui Isaia şi citim că El „S-a oferit pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu” ca să satisfacă sfinţenia lui Dumnezeu; iar cu privire la credincioşi este scris „ a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră”.

Profetul, văzând mai dinainte această mare lucrare, ne spune rezultatele ei care vor urma. El spune „Dar, după ce Îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânţă”. Pentru omul firesc moarte ar înăbuşi orice speranţă cu privire la o sămânţă, dar prin moarte, acest Om binecuvântat dobândeşte o sămânţă. Deci Îl auzim pe Domnul Însuşi spunând „ dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12:24 ). Astfel El Îşi dobândeşte o sămânţă - o sămânţă spirituală - alcătuită din o mare oaste de răscumpăraţi ieşiţi dintre toate naţiunile, care în cele din urmă vor cânta cantarea cea nouă „ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune”(Apocalipsa 5:9 ).

Apoi citim „ Îşi va lungi zilele”. Moartea care pune care pune capăt zilelor omului decăzut devine mijlocul prin care acest Om desăvârşit Îşi lungeşte zilele. Ce paradox aparent! După cum spunea cineva „El este şters de pe pământul celor vii; este îngropat, şi cu toate acestea El va trăi şi va mai avea multe zile”. Învierea este răspunsul glorios la acest paradox. Plăcerea lui Dumnezeu nu este ca omul să se afle sub sentinţa morţii, cu atât mai mult ca el să cadă sub judecată pentru păcatele sale. Îl vedem pe Isus dat pentru păcatele noastre şi înviat pentru îndreptăţirea noastră, şi Îl auzim spunând „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, şi Cel din urmă, şi Cel viu; şi am fost mort şi iată, sunt viu în vecii vecilor; şi am cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor”. Psalmistul poate spune „A cerut de la Tine viaţa: Tu i-ai dat viaţă lungă pentru totdeauna şi pentru eternitate!” (Psalm 21:4). Astfel vedem plăcerea Domnului, nu doar arătată în Hristos, ci şi dobândită de Hristos.

Privim dincolo de tot acest eşec al omului şi vedem apropiindu-se ziua când, ca rezultat a tot ce este Hristos, şi a tot ce El a făcut, marea oaste a celor răscumpăraţi va fi ca Hristos şi cu Hristos. Atunci, într-adevăr, cuvintele profetului vor fi împlinite „Va vedea din rodul muncii sufletului Său şi va fi satisfăcut”. Ce zi triumfătoare va fi aceea, când în sfârşit toţi ai Lui vor fi adunaţi acasă, şi orice urmă a călătoriei prin pustie a trecut, şi ei sunt înfăţişaţi lui Hristos toţi glorioşi, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci fiind sfinţi şi fără cusur. Atunci într-adevăr, El se va ridica şi va spune „Sunt satisfăcut”, iar plăcerea Domnului va fi satisfăcută. Acolo vom fi „după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit” (Efeseni 1:5,6 ).

Astfel este plăcerea veşnică a lui Dumnezeu pentru Hristos şi cei ai Lui, care va fi cu siguranţă satisfăcută. Între timp, pe măsură ce mergem pe calea către glorie, Dumnezeu lucrează în noi atât voinţa cât şi înfăptuirea după buna Sa plăcere (Filipeni 2:13-16 ). Este buna plăcere a lui Dumnezeu ca încă de pe acum să fie un răspuns în cei ai Săi la tot ceea ce El a pregătit pentru ei. Este plăcerea Sa ca această carne cu toate murmurele şi cârtirile ei să fie dată la o parte, în al doilea rând ca Hristos să se arate în noi în mod moral, printr-o viaţă care este neprihănită, nevinovată şi fără reproş, şi în al doilea rand ca noi să fim martori pentru Dumnezeu ca lumini într-o lume întunecată, şi să vorbim despre cuvântul vieţii într-o lume a morţii. Dacă aceasta este deci buna Sa plăcere pentru cei credincioşi, să ne unim cu apostolii în a cere ca să fim făcuţi desăvârşiţi „în orice lucrare bună, ca să faceţi voia Lui, lucrând în voi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Hristos, căruia fie gloria în vecii vecilor!” (Evrei 13:21 ).

preluat şi tradus de pe stempublishing.com

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *