Intră în scenă Saul. În aceste noi împrejurări, caracterul lui Samuel strălucește ca niciodată. Dumnezeu îi spusese: „Pune un împărat peste ei“, dar Samuel a așteptat ca Dumnezeu să-l desemneze pe acela. Acesta este caracterul potrivit pentru un slujitor: dependența în ascultare, același caracter care s-a manifestat șa Domnul cu ocazia morții lui Lazăr (Ioan 11:6 ). Aceasta este cu atât mai izbitor cu cât Samuel se folosește de un lucru urâcios inimii lui, dar dacă Dumnezeu lucrează așa, Samuel nu putea face altfel. Dumnezeu S-a pus în slujba poporului pentru a le alege un împărat după principii omenești. Osea 13:11 zice bine: „Ți-am dat un împărat în mânia Mea și ți la-m luat în furia Mea“, dar dacă Dumnezeu execută astfel o judecată asupra poporului Său, nu este mai puțin adevărat că El are în vedere un scop al harului. „El ca salva pe poporul Meu din mâna filistenilor, pentru că am privit la poporul Meu, căci strigătul său a ajuns până la Mine“ (v. 16).
Pe de altă parte, această alegere era o încercare pentru Israel. Fiind în carne, ei au cerut un împărat carnal; nici Dumnezeu, nici Samuel nu au împiedicat aceasta, ci, dimpotrivă, Dumnezeu l-a ales pe cel mai bun pe care l-ar fi putut dori carnea și Samuel l-a recunoscut ca atare: „Şi pentru cine este toată dorinţa lui Israel?“ (v. 20).
Saul avea toate calitățile naturale pentru a fi un conducător al poporului; era puternic, viteaz, frumos, mare, om de calitate (v. 1-2). Și calitățile lui morale sunt remarcabile: el este supus, afectuos față de tatăl lui (v. 5), dispus să asculte sfaturile celor de jos (v. 10), mic în proprii săi ochi, atât în seminția lui cât și în familia lui (v. 21). Dacă cu un asemenea om încercarea lui Dumnezeu nu reușește, atunci este clar că starea omului în general nu lasă nici o speranță.
Să adăugăm că, fără această încercare a împăratului carnal, căile lui Dumnezeu față de David, unsul Său, nu ar fi fost complete. Unde ar mai fi fost suferințele și necazurile lui David ca preludiu necesar al gloriei, dacă nu ar fi fost mai întâi înălțat Saul? Să revenim acum la caracterul frumos al lui Samuel. În capitolele precedente, el s-a rugat, a mijlocit, L-a întrebat pe Yahve, iar aici îl vedem într-o relație și mai intimă cu Dumnezeu. La el vedem cum Dumnezeu realizează ceea ce spune Psalmul 32:8 : „Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta“. În timp ce Saul este doar un instrument orb folosit în planurile lui Dumnezeu, Samuel este conștient și este confidentul Lui. „Yahve îl înştiinţase pe Samuel cu o zi înainte de venirea lui Saul, zicând: Mâine,pe timpul acesta, voi trimite la tine un om din ţara lui Beniamin, şi tu să-l ungi conducător peste poporul Meu Israel“ (v. 15). I-a fost transmis acest lucru fără ca el să fi întrebat. Nimic nu a venit de la Samuel, ci, fără a avea vreun intermediar, lui i-au fost transmise direct gândurile lui Dumnezeu: „Iată omul despre care ţi-am vorbit! Acesta va stăpâni peste poporul Meu!“ (v. 17). Samuel este conștient de darul lui (v. 19), care este pentru a-i transmite lui Saul gândul lui Dumnezeu. Înainte ca Saul să-l fi întâlnit pe Samuel, Dumnezeu îi rânduise partea (v. 23). Samuel nu a avut nici o urmă de gelozie, când ar fi putut avea un asemenea sentiment după ce fusese înlăturat de bătrânii poporului; lui i-a fost îndeajuns să se împlinească voia lui Dumnezeu și s-a bucurat de aceasta.
Așezarea unui împărat carnal era un rău, dar Samuel - lucru care este cert că a fost dificil - a învățat în comuniune cu Domnul să nu se opună răului atunci când Dumnezeu nu se opune. Să remarcăm cum, pe parcursul acestui capitol, evenimentele cele mai mărunte converg spre împlinirea planurilor lui Dumnezeu, a ceea ce a hotărât El: pierderea măgărițelor, căutările zadarnice ale lui Saul în țara lui Israel, gândul care i-a venit slujitorului său, fetele tinere care mergeau la fântână, prezența lui Saul în cetate exact în ziua aceea, jertfa de pace, în fine, fiecare pas, fiecare hotărâre, fiecare cuvânt al profetului care lucra în comuniune cu Dumnezeul său.