comori.org
comori.org

2. Eliberarea

Marc Tapernoux

De citit: Romani 6:14-23 ; 7:14-25 ; 8:1-4 ; 12 - 17

1. Ce este eliberarea?

Termenul acesta desemna altădată actul juridic prin care un sclav era pus în libertate. Pe plan spiritual, eliberarea este izbăvirea de sub puterea păcatului. Omul nenăscut din nou nu are decât o fire în el: firea (sau natura) adamică, ale cărei roade nu sunt decât păcat. Prin lucrarea Duhului Sfânt care vine să locuiască în el, omul născut din nou primeşte de la Dumnezeu o fire nouă, dumnezeiască, desăvârşită, asemănătoare cu cea a lui Hristos; care nu poate păcătui căci ea este, după chipul Celui ce l-a creat (Coloseni 3:10 ). Puterea acestei vieţi noi este Duhul Sfânt.

Totuşi, naşterea din nou nu înlătură firea veche. Aceasta rămâne deci în cel credincios până la sfârşitul vieţii sale, ba mai mult, ea se străduieşte în mod constant să subjuge firea cea nouă. În cel credincios este deci o permanentă luptă nu între el însuşi şi firea păcătoasă ci între Duhul lui Sfânt care locuieşte în el şi firea păcătoasă care este în el. ,,Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (adică voia firii păcătoase)-Galateni 5:17 . Această luptă se datorează faptului că firea păcătoasă nu suportă să fie pusă la o parte, în virtutea judecăţii pe care Dumnezeu a pronunţat-o şi executat-o împotriva ei la cruce, în Hristos, când a ,,condamnat păcatul în firea pământească”. Dar acei care prin credinţă, acceptă cu recunoştinţă această judecată împotriva firii păcătoase, au dreptul şi puterea de a se socoti morţi, pentru că Hristos a murit şi trăiesc viaţa prin învierea Sa.

Se întâmplă totuşi, şi vai prea adeseori, ca firea păcătoasă să biruiască şi chiar să stăpânească atât de mult pe cel credincios încât Duhul nu poate deloc sa-şi manifeste puterea în el. Un astfel de om este un credincios firesc, a cărui comportare nu se deosebeşte, decât foarte puţin, de aceea a oamenilor nenăscuţi din nou. Astfel era de exemplu, cazul Corintenilor, cărora apostolul Pavel a trebuit să le spună: ,,Nu sunteţi voi lumeşti şi nu umblaţi voi în felul oamenilor?” (1. Corinteni 3:1-4 )

Sunt deci, credincioşi lumeşti (fireşti) şi credincioşi duhovniceşti - primii supuşi firii păcătoase, ceilalţi călăuziţi de Duhul Sfânt; prunci în Hristos şi oameni maturi - pruncii nu suportă decât ,,lapte”, ceilalţi se hrănesc cu ,,hrană tare”. În mod simbolic câteva seminţii ale lui Israel au rămas în partea de dincoace de Iordan şi altele care l-au trecut - simbolul morţii împreună cu Hristos - au intrat în ţara făgăduinţei. Seminţiile care nu au luat în stăpânire nimic din ţara făgăduinţei simbolizează pe creştinii care nu cunosc nici răstignirea firii păcătoase în Domnul Hristos, nici puterea unei vieţi de înviere în El, nici bucuria binecuvântărilor duhovniceşti ale Canaanului ceresc. (Efeseni 1:3 )

Şi nu aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu de la ai Săi; El vrea ca ei să fie oameni duhovniceşti, oameni maturi în Hristos, care trăiesc o viaţă de înviere, de bucurie, de putere şi care se bucură în mod real de moştenirea lor cerească în Domnul Isus. Cum se poate aceasta? Izbăvindu-i de puterea păcatului, dar în acelaşi timp făcându-i capabili să trăiască viaţa cea nouă care le-a fost dată, pentru că ei au înviat împreună cu Hristos.

Cel credincios este deci chemat să pună stăpânire, prin credinţă, pe un întreit adevăr şi să-l trăiască în realitatea fiecărei zile:

1. El este mort faţă de păcat, căci a fost răstignit împreună cu Hristos (Romani 6:2,6 ) (el a intrat în Iordan).

2. El a fost înviat împreună cu Hristos prin puterea Duhului Sfânt (Coloseni 2:20 ; 3:1-4 ) (el a ieşit din Iordan)

3. El este aşezat în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 2:4-7 ), poziţia pe care o cunoaşte din Cuvânt, prin Duhul Sfânt şi de care se bucură prin puterea aceluiaşi Duh Sfânt care este în cel credincios (el a intrat în Canaan).

Cuvântul scoate în evidenţă această identificare a celui credincios cu Hristos, folosind, în multe rânduri expresia ,,împreună cu”.

Noi suntem răstigniţi împreună cu El (Romani 6:6 ), morţi împreună cu El (Romani 6:8 ; Coloseni 2:20 ), îngropaţi împreună cu El (Efeseni 2:5 ), înviaţi împreună cu El (Efeseni 2:6 ).

Am fost identificaţi cu El ,,în moartea ca şi învierea Sa”. După textul original: ,,am fost făcuţi o tulpină cu Hristos”. Una cu El în moartea Sa, noi suntem într-adevăr morţi; una cu El în învierea Sa, noi suntem în adevăr vii prin viaţa Lui. Judecata Lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre s-a efectuat în persoana Domnului Isus, pe cruce, dar această judecată fiind deja executată, noi suntem acum în întregime izbăviţi de orice condamnare (Romani 8:1 ), judecata a rămas în urma noastră şi fiind înviaţi împreună cu Hristos noi trăim viaţa Lui de înviere. ,,Cum este El, aşa suntem şi noi…” (1. Ioan 4:17 ).

Astfel, suntem uniţi cu Hristos pe cruce, în mormânt şi în locurile cereşti în aşa fel că împărţim cu El biruinţa Sa de la cruce, puterea învierii Lui şi plinătatea unei vieţi slăvite.

Însuşindu-ne prin credinţă această realitate o luăm în stăpânire ca pe o parte binecuvântată care ne aparţine. Nu este deci vorba deloc de a încerca să o câştigăm prin propriile noastre eforturi pentru că am obţinut-o deja în Domnul Isus Hristos. De îndată ce am primit acest preţios adevăr, prin Duhul Sfânt, în inima noastră, încetăm de a fi ocupaţi înaintea lui Dumnezeu cu omul cel vechi, gândind să scoatem ceva bun din el şi încetăm de a striga: ,,O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Ar fi, să aştepţi ce nu se va întâmpla niciodată, pentru că deja s-a întâmplat în Domnul Hristos. Omul cel vechi a fost complet anulat la cruce în moartea lui Hristos, astfel încât, înaintea Lui Dumnezeu, el nu mai există. Prin har, omul cel vechi a fost pus în mormânt, acum mai bine de 19 secole; prin credinţă vom menţine acest adevăr. Tiranul a fost detronat prin biruinţa pe care Domnul Isus Hristos a câştigat-o la cruce şi acum domneşte şi trăieşte în noi Hristos.

Cu alte cuvinte eliberarea arată în cel credincios viaţa şi puterea dumnezeiască:

Viaţa. Când anunţă ucenicilor Săi venirea Mângâietorului, Domnul Isus spune: ,,În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu că voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20 ). Dacă expresia ,,voi sunteţi în Mine” exprimă poziţia noastră în Domnul Hristos aşa cum ne vede şi ne priveşte Dumnezeu în El, expresia ,,Eu în voi” exprimă viaţa nouă pe care o are cel credincios. Prin credinţă eu ştiu că Hristos trăieşte în mine.

Puterea acestei vieţi noi este Duhul Sfânt cu care este pecetluit cel credincios (Efeseni 1:13 ; 4:30 ), dar de care va trebui să fie plin, ca de o putere care lucrează manifestând realitatea şi roadele vieţii noi pe care credinciosul o posedă.

2. Cum se înfăptuieşte eliberarea

Ca să ne bucurăm de puterea acestor adevăruri, trebuie nu numai să le luăm ca învăţături, dar trebuie şi să învăţăm să le punem în practică, ceea ce nu înseamnă deloc că trebuie să învăţăm lecţia noastră prin păcat şi căderi (de pildă ca Petru). Dimpotrivă, o inimă evlavioasă şi lipită de Domnul va învăţa lecţia în prezenţa lui Dumnezeum în părtăşie cu El şi lăsându-se învăţată de Duhul Sfânt. Aşa a fost cazul apostolului Pavel.

Găsim în Romani 7 descrierea unor astfel de experienţe. Credinciosul trebuie să înveţe:

a) Că în el este o fire coruptă în întregime: ,,...eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” (versetul 14) Căci ,,Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea păcătoasă,…” (versetul 18). Descoperirea aceasta, este dureroasă şi produce în noi o adâncă dezamăgire. Atâta timp cât credinciosul a recunoscut că roadele pomului sunt rele (păcatele făcute în firea veche), dar n-a recunoscut că pomul în el însuşi este în totul corupt, el nu se poate vedea izbăvit, căci va încerca întotdeauna să se silească să-şi înbunătăţească firea păcătoasă, încercare cu totul zadarnică. Iată cea de a doua experienţă:

b) Că el nu are nici o putere ca să-şi stăpânescă sau să amelioreze firea pământească. ,,Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.” (versetul 15) ,,…pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (versetul 18) ,,Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (versetul 19) Firea păcătoasă este deci o natură neîmblânzită şi imposibil de a fi îmblânzită (Romani 8:7 ). De aceea Dumnezeu n-a încercat să o îmbunătăţească, ci prin lege El a demonstrat totala neputinţă în bine şi corupţia iremdiabilă a firii păcătoase. Dumnezeu nu se aşteaptă de la copiii Săi ca ei să se silească s-o corijeze, ci dimpotrivă, El aşteaptă ca ei să fie în totul de acord cu El. Însuşi apostolul Pavel a trebuit să facă o experienţă că firea păcătoasă în el era atât de incorijibilă încât Dumnezeu a fost constrâns să-i trimită un ţepuş în carne, un înger al lui Satan ca să-l pălmuiască, pentru ca omul cel vechi să nu se îngâmfe din pricina extraordinarelor descoperiri care îi fuseră făcute când a fost răpit în al treilea cer (2. Corinteni 12:7-10 ).

c) Că păcatul este lipit de această fire pământească şi nu credinciosul însuşi, care face ceea ce nu vrea. ,,Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine,...” (versetul 17) ,,Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (versetul 20) Credinciosul descopere că firea lui pământească este o fire păcătoasă care nu poate să lucreze decât în conformitate cu ce este ea şi că produce numai păcat. Dar el are privilegiul de a nu recunoaşte decât firea cea nouă ca fiind el însuşi; firea veche este numai un vrăjmaş pe care trebuie să-l trateze ca atare.

d) Concluzia acestor constatări atât de neplăcute şi umilitoare este următoarea: ,,Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?...” (versetele 21-24) Îndată după aceea însă apostolul Pavel mulţumeşte pentru izbăvirea pe care a lucrat-o Dumnezeu prin Domnul Hristos, izbăvire ale cărei slăvite rezultate el le expune în capitolul 8. Deşi în capitolul 7 pronumele ,,eu” şi ,,pe mine” se întâlneşte de mai multe ori, pe când Duhul Sfânt nici nu este menţionat, în capitolul 8 nu găsim acest pronume decât de trei ori, dar Duhul Sfânt este menţionat, de 16 ori; ,,eu” este pus deoparte şi îi ia locul puterea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului eliberat: ,,…legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” (Romani 8:2 ) O putere dată de Dumnezeu, Duhul de viaţă, intervine în cel credincios şi îl eliberează de această putere care-l constrânge să păcătuiască; credinciosul izbăvit este eliberat de puterea păcatului, el ştie că nu mai trebuie să păcătuiască, el nu mai este robul păcatului, este liber şi ca atare, supus neprihănirii.

S-a dat o ilustrare a acestei realităţi, macaraua echipată cu un puternic electro-magnet şi de care se serveşte pentru descărcarea fierăriei. De îndată ce curentul lucrează asupra electro-magnetului, fierăria este eliberată de forţa de gravitaţie şi macaraua poate s-o transporte în altă parte. Acolo, curentul se întrerupe şi gravitatea face să cadă încărcătura pe locul dorit. Legea păcatului - legea gravităţii ei din exemplul nostru - va face totdeauna să se păcătuiască. Dar de îndată ce curentul anulează gravitatea (atracţia păcatului), legea Duhului de viaţă în Isus Hristos ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. Atâta timp cât lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze, legea păcatului este neutralizată. Dar dacă un cablu este tăiat electro-magnetul nu mai primeşte curentul şi nu mai are nici o eficacitate. Tot aşa, dacă Duhul este împiedicat prin manifestarea voinţei prorpii sau întristat prin lucrarea firii păcătoase, acţiunea Lui nu poate continua şi noi suntem fără putere şi fără roadă. ,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:10 ) ,,Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” (1. Petru 2:11 )

3. Care sunt efectele eliberării?

Credinciosul eliberat realizează practic:

-că a murit împreună cu Hristos

-că a înviat împreună cu El

-că el are pe Duhul Sfânt, puterea de viaţă nouă în Domnul Hristos.

Vom considera în lumina Scripturii, consecinţele care decurg din aceste trei fapte.

a) Efectele morţii împreună cu Hristos

Prin identificarea sa împreună cu Hristos în moartea Sa, credinciosul, eliberat de legea păcatului şi a morţii, nu mai este sub lovitura condamnării. ,,Acum deci, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” (Romani 8:1 ) Nu poate fi condamnat un mort. Nici păcatele pe care le-au făcut, nici păcatul care locuieşte încă în firea lor pământească, nu mai pot expune la vreo condamnare pe cei ce sunt în Hristos. Judecata lor este în întregime împlinită, pentru că Domnul Hristos a suferit-o în locul lor: El a murit şi a înviat pentru ei. ,,Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14 ) ,,…pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:30 )

Noi deci ne bucurăm pentru totdeauna în Cel Înviat, de o poziţie desăvârşită şi de nezdruncinat. Deşi firea păcătoasă este încă în noi, noi nu mai suntem în firea păcătoasă, ci în Domnul Isus Hristos, deci morţi faţă de păcat: fiindcă El a murit şi trăim viaţa Sa, fiindcă El a înviat. ,,Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12 ) Păcatul nu mai are nici un drept asupra noastră. Desigur, păcatul este încă în noi, dar nu are putere asupra noastră. Altădată eram robii păcatului, dar acum, prin moartea noastră împreună cu Hristos, suntem izbăviţi de această robie, suntem eliberaţi. Aşa va fi pentru fiecare credincios care, prin har, se socoteşte mereu mort faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu în Isus Hristos. Dacă Dumnezeu ne cere să ne socotim morţi, nu facem aceasta ca să murim, ci pentru că suntem morţi. Dumnezeu nu ne cere niciodată să recunoaştem ceea ce nu corespunde unei realităţi.

Firea a fost judecată, şi atât de absolut încât noi avem în Domnul Hristos o răscumpărare reală şi totală. Eliberarea noastră a fost săvârşită într-un mod desăvârşit, pentru că ceea ce face Dumnezeu nu poate fi decât desăvârşit. El n-ar putea să fie mulţumit să ne ierte păcatele, lăsându-ne în acelaşi timp sub puterea păcatului. De asemenea, o izbăvire incompletă, n-ar putea să dea inimilor noastre decât o pace şubredă, nesigură. O izbăvire totală ne este câştigată: iertarea păcatelor, pe de o parte şi pe de altă parte, izbăvirea de sub puterea păcatului. Dumnezeu în dragostea Lui, a avut grijă de una şi de alta prin dăruirea Fiului Său.

Identificarea credinciosului cu moartea Domnului Hristos are ca rezultat şi de a-l izbăvi de subjugarea oricărui fel de legalism, ,,Dacă aţi murit împreună cu Hristos... de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ce acestea: ,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” (Coloseni 2:20-23 ).

Firii pământeşti îi place să prescrie ordonanţe, a căror observare (ascultare) îi pare că dă merit oarecare, în ochii Lui Dumnezeu, celui care se supune lor. Credinciosul, fiind răstignit împreună cu Domnul Hristos, nu mai este supus unor astfel de ordonanţe: el este mort faţă de lege şi faţă de toate poruncile. ,,Tot astfel, fraţii mei, prin trupul Lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.” (Romani 7:4-6 ) ,,Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.” (Galateni 2:19 ) O lege nu are efect nici autoritate faţă de un mort. Prin moartea noastră împreună cu Hristos, suntem dezlegaţi de puterea legii, adică nu numai de legea pe care a dat-o Dumnezeu în Sinai, dar şi de orice principiu legal, adică de orice sistem care încearcă să stabilească neprihănirea omului înaintea Lui Dumnezeu prin fapte. Să nu ne înşelăm, legalismul este înnăscut în inima omului, fie că este evreu sau nu, şi dacă noi nu veghem, suntem în primejdia de a urma exemplul Colosenilor şi să stabilim ordonanţe pentru satisfacerea firii pământeşti. Ori, în ochii Lui Dumnezeu, faptele aşa zise religioase sunt tot atât oribile ca şi celelalte fapte ale firii păcătoase. Numai roada Duhului Sfânt Îl slăveşte pentru că este produsă nu prin strădania omului, ci prin puterea Dumnezeiască. Astfel, noi nu mai avem deloc de a face cu legea. Asta nu înseamnă totuşi că noi faţă de Dumnezeu, suntem fără lege, ci noi suntem de drept supuşii Lui Hristos (1. Corinteni 9:21 ). Din acest fapt, cerinţele drepte ale Legii Lui Dumnezeu sunt realizate în aceia care, fără să fie aşezaţi sub autoritatea şi blestemul legii, umblă nu după firea păcătoasă, ci după îndemnurile Duhului (Romani 8:4 ), pe urmele binecuvântate ale Modelului lor desăvârşit.

Un al treilea efect al morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este faptul că noi trebuie să ,,dăm morţii mădularele care sunt pe pământ”. (Coloseni 3:5 ) Un mădular sau organ care nu mai primeşte hrana necesară slăbeşte treptat şi moare. În viaţa practică este exact ceea ce trebuie să facă un credincios cu privire la mădularele trupului (curvia, necurăţia, patima etc), trebuie să le retragă orice hrană.

Credinciosul trebuie de asemenea să ,,renunţe” la alte manifestări ale firii păcătoase: mânie, răutate, defăimare, vorbe ruşinoase etc. Chiar dacă acestea nu sunt dorinţe atât de puternice ca cele dinainte, ele sunt poate mai ascunse, mai perfide, şi cel credincios are nevoie de puterea Duhului Sfânt ca să renunţe la ele. Totuşi trebuie să ne fie foarte clar faptul că cel credincios nu lucrează această ,,omorâre” a cărnii pentru ca el să poată muri faţă de păcat, ci pentru că el este mort şi înviat împreună cu Hristos. Această mortificare este deci rezultatul binecuvântat al identificării noastre cu moartea şi învierea Domnului Isus.

În sfârşit a patra consecinţă a morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este izbăvirea noastră faţă de lume. Apostolul Pavel spunea ,,În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” (Galateni 6:14 ) Crucea condamnă în mod hotărât lumea care a lepădat pe Domnul Isus. Pe de o parte ea dezvăluie adevăratul caracter al lumii; ea este vrăjmaşă lui Dumnezeu, şi „oricine este prieten cu lumea este vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4 ). Pe de altă parte, crucea este o barieră de netrecut între lume şi cel credincios: ea este un stâlp de hotar dincolo de care se află teritoriul vrăjmaşului. Credinciosul nu va risca să se expună acolo, ci îşi va aminti că el murit împreună cu Hristos, faţă de lume, şi că el nu este din lume după cum Hristos nu este din lume (Ioan 17:14,16 ).

Credinciosul care realizează cu adevărat că el este o fiinţă cerească, socoteşte ca o întinare orice amprentă a lumii în viaţa sa. Dacă suntem conştienţi că lumea a lepădat şi răstignit pe Domnul nostru, noi n-avem altă dorinţă decât aceea de a fi părtaşi cu lepădarea şi cu Crucea Lui. În felul acesta în mod practic ne vom socoti morţi faţă de lume iar lumea va vedea în noi nişte morţi pe care nu-I poate atrage prin poftele ei. Să luăm însă seama, că lumea se strecoară foarte uşor în inima noastră. Ori, o inimă împărţită îşi pierde bucuria şi părtăşia cu Domnul Isus. ,,Sarea şi-a pierdut gustul”; mărturia noastră este fără putere, când, în ciuda cuvintelor noastre, faptele noastre dovedesc că în ochii noştri un Hristos lepădat are puţin preţ.

b) Efectele învierii împreună cu Hristos

Credinciosul nu a fost identificat cu Hristos numai în moartea Sa, dar şi în învierea Sa (Romani 6:5 ; Coloseni 2:12, 3 :1; Efeseni 2:5 ). ,,…nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2:20 )

Fiind înviaţi împreună cu Domnul Isus, Dumnezeu ne vede acum în Hristosul înviat. Prin moartea noastră împreună cu El, noi am fost izbăviţi de vechea noastră stare naturală. Prin învierea noastră împreună cu El, El ne prezintă pentru totdeauna înaintea Lui Dumnezeu, într-o poziţie nouă. Prin credinţă, noi prindem aceste adevăruri şi prin puterea Duhului Sfânt, suntem făcuţi capabili să le realizăm în viaţă noastră zilnică. Atunci putem să umblăm într-un fel potrivit cu poziţia noastră de înviaţi în Hristos. Nu prin umblarea noastră putem căpăta această poziţie de desăvârşire înaintea Lui Dumnezeu, ci ne este dată în virtutea lucrării Domnului Hristos. Noi suntem în stare să arătăm această desăvârşire în mersul nostru, tocmai pentru că avem o poziţie desăvârşită. Este important ca fiecare din noi să înţelegm că este în afara lui, în Hristosul înviat, o plinătate de viaţă pe care noi o avem prin credinţa în El.

Această viaţă nouă ne aparţine, dar ea este în Hristos, ascunsă cu El în Dumnezeu, în siguranţă, în izvorul ei veşnic. Lumea nu o poate cunoaşte, da lumea va vedea în noi roadele dacă suntem credincioşi. ,,Oamenii nu pot vedea izvorul, dar trebuie să vadă că apa curge.” (J.N.D.) În Hristos, noi găsim o putere vie care ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:2 ) Prin unirea noastră cu El, noi avem deci viaţa şi puterea.

Care sunt efectele practice ale învierii noastre cu Hristos?

,,Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor,... Să nu vă daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca unelte ale nelegiurii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca nişte unelte ale neprihănirii.” (Romani 6:12,13 ) ,,Vă îndemn dar, fraţilor... să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujire duhovnicească.” (Romani 12:1 )

Credinciosul se pune deci în totul la dispoziţia Domnului. El ştie ca nu-şi mai aparţine lui însuşi căci a fost cumpărat cu sângele scump al lui Hristos, în aşa fel că acum el are cinstea de a slăvi pe Dumnezeu în trupul său (1. Corinteni 6:19,20 ). Hristos ,,…a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2. Corinteni 5:15 ) Iar noi nu ne predăm viaţa noastră ca să fim ai Lui, ci pentru că suntem ai Lui.

După ,,…cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6:4 ) Atâta timp cât suntem încă în trup în firea păcătoasă, noi slujim păcatului, şi aducem roade pentru moarte. Dar prin învierea noastră împreună cu Hristos, noi suntem robi ai neprihănirii, ca să aducem roade pentru Dumnezeu. Slujirea noastră este cu totul diferită; altădată era pentru păcat; astăzi este pentru neprihănire. Roada acestei slujiri este deasemenea cu totul alta; altădată era pentru păcat; acum, este în sfinţenie pentru viaţa veşnică. (versetul 22) Izbăvirea aceasta de robia păcatului şi viaţa aceasta după voia Lui Dumnezeu nu pot fi realizate decât prin credinţă şi în puterea Duhului Sfânt.

Această consacrare (predare) Domnului, cuprinde toate mădularele trupului nostru. Totul este cuprins nimic nu este omis. Ea se produce ca o lucrare de temelie la naşterea din nou, dar trebuie reînnoită zilnic. În fiecare zi, trebuie ca şi la început să-I deschidem Domnului uşa inimii noastre spunându-I; ,,Doamne vino să locuieşti în mine. Tu eşti în fiinţa mea peste tot la Tine acasă!” să-I spunem: ,,Doamne iată-mă! Ce vrei să fac pentru Tine?” Avem pilda apostolului Pavel care, ştiind că nu a ajuns la desăvârşire ,,alerga căutând să apuce premiul” (Filipeni 3:12 ); era un efort neîntrerupt. Cât priveşte identificarea noastră cu moartea Lui Hristos - temelia eliberării - Pavel spunea: ,,Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2. Corinteni 4:10 ) Era un lucru înoit în permanenţă în umblarea sa de fiecare zi ,,Întotdeauna, peste tot”; fie ca aceste cuvinte să se sape în inimile noastre!

c) Efectele prezenţei Duhului Sfânt în cel credincios.

Duhul Sfânt care locuieşte în cel credincios îl încredinţează de poziţia lui de fiu şi îi aduce bucuria legăturii lui cu Tatăl. ,,Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul Lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14 ) Bucuria acestei legături este foarte scumpă, căci prin ea, credinciosul eliberat gustă din plin dragostea Lui Dumnezeu în desăvârşita libertate a unui fiu. ,,Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă ,,Ava” adică ,,Tată”! Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu;...” (Galateni 4:6,7 ) Noi nu mai suntem robi, noi n-am primit un duh de robie, noi nu mai suntem sclavi pe care un stăpân aspru i-a vândut altui stăpân tot aşa de aspru, ci suntem fii, am primit Duhul de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată! (Romani 8:15 ) Duhul acesta de înfiere ne permite să ne apropiem de Dumnezeu cun încredere, ca de un Tată cu inimă iubitoare, pentru că ştim că Dumnezeu este pentru noi, că nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos şi că nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui Dumnezeu. Noi suntem în Domnul Hristos şi Dumnezeu ne iubeşte cum Îl iubeşte pe Hristos. Tu ,,…i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine... pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei,...” (Ioan 17:23,26 ) Dar fiecare credincios trebuie să-şi însuşească în mod personal aceste adevăruri scumpe: ,,Tu nu mai eşti rob, ci fiu”. De îndată ce credinciosul striga: ,,Ava, Tată!” înseamnă că a primit Duhul Sfânt de înfiere, căci trebuie mai întâi să fii fiu ca să primeşti Duhul de înfiere.

Credinciosul eliberat umblă prin Duhul, ceea ce îl face capabil să nu mai împlinească poftele firii pământeşti. (Galateni 5:16 ). ,,Noi nu trăim după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului...” (Romani 8:4 ) Izbăviţi de păcat, liberi înaintea lui Dumnezeu, el ,,face să moară prin Duhul, faptele trupului (adică ale firii pământeşti)”. (Romani 8:13 ) În loc să împlinească faptele firii păcătoase, el va arăta roada Duhului, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia. (Galateni 5:22 ) Cum se face aceasta? Prin faptul că el şi-a ,,...rastignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24 ) şi deci, el se poate socoti mort faţă de păcat, şi viu pentru Dumnezeu în Isus Hristos. (Romani 6:11 ) Credinciosul care trăieşte prin Duhul a înţeles că Hristos este viaţa sa şi că este unit cu El prin Duhul Sfânt. Atâta timp cât Duhul nu este întristat, El ne face să ne bucurăm de o părtăşie neîntreruptă cu Domnul Hristos, care este viaţa noastră. Astfel, noi umblăm prin Duhul, cu ochii aţintiţi asupra Domnului Isus şi cu inima atât de plină de El încât suntem în afara firii păcătoase şi a dorinţelor ei. Sufletul nostru trăieşte fiind ocupat de Hristos, admirându-L, stând de vorbă cu El; credinciosul, ca să spunem aşa, este izbăvit de el însuşi şi trăieşte prin Duhul, viaţa Altuia. Firea păcătoasă fiind ţinută la locul pe care i l-a hotărât Dumnezeu, adusă la tăcerea morţii, atunci Duhul Sfânt Îşi manifestă toată puterea şi produce în noi roada Lui spre slava Lui Dumnezeu.

Faptul că cel credincios are Duhul lui Dumnezeu este, în sfârşit garanţia învierii trupului. ,,Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus dintre cei morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.” (Romani 8:11 ) Trupul nostru are parte şi el de puterea învierii. Va veni ziua când trupul va fi în armonie cu viaţa nouă pe care o avem prin Duhul Sfânt.

Izbăvirea de sub puterea păcatului constituie pentru viaţa practică a credinciosului, unul din rezultatele cele mai slăvite ale lucrării Domnului Hristos. Creştinul izvăvit umblă în puterea Duhului Sfânt, ceea ce îl face în stare să trăiască o viaţă de biruinţă şi de sfinţenie, într-o mereu mai mare asemănare cu Domnul Isus. Viaţa Domnului Isus se arată în el, şi puterea Duhului Sfânt însufleţeşte această viaţă aducând roadă sprea slava lui Dumnezeu.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *