comori.org
comori.org

1. Sfinţirea

Marc Tapernoux

1. Ce este sfinţirea?

Sfinţirea este acţiunea prin care Dumnezeu pune deoparte pentru El pe aceia pe care îi cheamă.

a) Sfinţirea desăvârşită a celui credincios în Domnul Hristos.

Această punere deoparte are loc odată cu naşterea din nou. Credinciosul este un ,,sfânt chemat” sau ,,sfânt prin chemare”, adică sfinţit în virtutea chemării lui Dumnezeu şi a lucrării de la cruce. ,,Noi suntem din Dumnezeu” (1. Ioan 5:19 ), ,,Voi sunteţi în Hristos” (1. Corinteni 1:30 ), ,,Aţi fost sfinţiţi”. (1. Corinteni 6:11 )

Această sfinţenie deplină este partea binecuvântată şi nealterabilă a oricărui suflet mântuit. Ea îi este acordată de Dumnezeu Însuşi, în Hristos şi credinciosul o primeşte şi se bucură de ea prin credinţă. ,,Hristos Isus a fost făcut pentru noi... sfinţire”. (1. Corinteni 1:30 ) Noi am fost ,,aleşi în El, înainte de întemeierea lumii, pentru ca să fim fără pată înaintea Lui, în dragoste”. (Efeseni 1:4 ) Adevărul acesta se sprijineşte pe lucrarea de la cruce: ,,Am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna... Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna, pe cei sfinţiţi”. (Evrei 10:10,14 )

Aceasta este starea celui răscumpărat, pentru că este în Hristos, el este în ochii lui Dumnezeu, îmbrăcat în sfinţenia Domnului Hristos.

Fiecare dintre noi poate deci, într-o deplină siguranţă a credinţei şi prin puterea Duhului Sfânt, să-şi însuşească cu încredere, această descoperire: Hristos sfinţenia mea. Să nu căutăm nimic în afară de El, ci să ne bucurăm că suntem în El, una cu El şi în consecinţă, să ne bucurăm de tot ceea ce este El, în El Însuşi, pentru noi. Ce privilegiu slăvit avem de a poseda chiar sfinţenia lui Hristos! Dacă primim faptul acesta prin credinţă, ne vom da seama de realitatea lui.

b) Realizarea practică a acestei poziţii

Acelaşi har şi aceeaşi dreptate care ne asigură o poziţie de punere deoparte înaintea lui Dumnezeu în cer ne conferă o poziţie şi pe pământ, împreună însă cu răspunderea care este legată de ea. După ce a izbăvit un suflet de la moarte şi de sub puterea lui Satan, Dumnezeu îl modelează ca să îl facă tot mai asemenea cu Hristos. Sunt multe materiale nefolositoare de scos din ,,piatra brută”, dar Dumnezeu lucrează fără încetare în harul Său, pentru ca să producă în mod progresiv, în fiecare dintre ai Săi, o sfinţenie practică în toate privinţele: afecţiuni, obiceiuri, umblarea zilnică, etc. De aceea Cuvântul ne îndeamnă să urmărim sfinţenia (Evrei 12:14 ). Nu este vorba să o urmărim pentru că nu o posedăm, dimpotrivă, fiind sfinţi, trebuie să arătăm ce suntem în virtutea poziţiei noastre în Domnul Hristos. ,,Acum sunteţi lumină în Domnul; umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” (Efeseni 5:8 ) Credinciosul are o fire nouă, sfântă, cu scopuri noi. (1. Ioan 3:9 ; 5:18 ) Sfinţenia practică a devenit posibilă datorită acestei firi noi. Această sfinţenie este însă graduală (merge crescând), căci firea veche, incorigibilă, este şi ea prezentă. Dacă realizăm creşterea în sfinţenie, aceasta va aduce în viaţa noastră roadă spre slava Domnului Isus, ne vom bucura de părtăşia Sa şi El va fi văzut în noi. Acolo unde sfinţenia practică dă greş, Duhul Sfânt este întristat, mărturia credinciosului este împiedicată, în el nu este nici bucurie, nici pace, nici putere. Un astfel de credincios este firesc, căci firea păcătoasă lucrează în el şi nu Duhul Sfânt; în loc de a fi ,,un om matur” el este un ,,prunc care nu suportă bucatele tari”. (Evrei 5:12-14 ; Efeseni 4:13 ; 1. Corinteni 3:1-3 ) El nu ,,vede” pe Hristos chiar de pe acum, căci acesta este privilegiul aceluia care ,,urmăreşte sfinţenia”.

2. Cum se ajunge la sfinţenia practică?

a) Prin lucrarea lui Dumnezeu în noi

Însuşi Dumnezeu lucrează în noi prin harul Său ca să producă identificarea noastră progresivă cu Domnul Hristos pentru ca ,,Hristos să ia chip în voi”. (Galateni 4:19 ) Lucrarea aceasta se desfăşoară zi de zi şi se va încheia în ziua Lui Hristos: ,,Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua Lui Isus Hristos”. ,,Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcere şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 1:6 şi 2:13). Credinciosul îşi poate deci pune toată încrederea în Dumnezeu şi în făgăduinţa Lui că îl va păstra fără vina - duh, suflet şi trup – până la întoarcerea Domnului ,,Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” (1. Tesaloniceni 5:23,24 ).

Dacă noi însă împiedicăm această lucrare a harului dumnezeiesc în noi, prin neascultarea noastră, Dumnezeu trebuie să recurgă la disciplină spre binele nostru ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Sale. (Evrei 12:10 ) Atunci El lucrează faţă de noi ca faţă de nişte fii, ,,căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” O asemenea disciplină este expresia dragostei Lui Dumnezeu faţă de noi. ,,Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:6 ) Când această disciplină a lucrat în noi, ea ,,aduce roada dătătoare de pace a neprihanirii”, manifestată prin sfinţirea practică.

De aceea suntem îndemnaţi să nu dispreţuim disciplina Domnului şi să nu ne pierdem curajul, mai ales atunci când El ne mustră (Evrei 12:4-11 ). Ba dimpotrivă, putem să binecuvântăm dragostea care ne educă şi să cerem ca şi David ,,Cerceteaza-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă­-mă, şi cunoaşte-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23,24 )

b) Prin mijlocirea Domnului Hristos

Domnul Isus, Marele nostru preot, mijloceşte pentru ai Săi la Tatăl, ca să fie păziţi de căderi, ,,...El rămâne în veac”,... ,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:24,25 ) El nu va îngădui să se piardă niciun singur răscumpărat în timpul trecerii prin pustia aceasta, ci, prin mijlocirea Sa puternică, El îi va ţine pe toţi în picioare. Ce mângâiere pentru cel credincios să aibă un Hristos viu, care se roagă pentru el!

c) Prin lucrarea Duhului Sfânt

,,...prin Duhul...” cel credincios, face ,,să moară faptele trupului...” (Romani 8:13 ), adică manifestările firii păcătoase care este în el. Trupul său este templul Duhului Sfânt şi nu-şi mai aparţine sieşi, căci a fost răscumpărat cu un preţ mare: sângele scump al lui Hristos. Deci, el trebuie să vegheze să nu împiedice lucrarea Domnului în El, pentru ca ,,să slăvească pe Dumnezeu în trupul Său”. (1. Corinteni 6:19,20 )

d) Prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu

Sufletul care se supune smerit lucrării Cuvântului, înaintează în sfinţenie ,,Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decăt o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12 ) Să ne ferim de a ne sustrage de la pătrunderea acestei săbii! La rugăciunea Sa de Mare Preot, Domnul Isus cere lui Dumnezeu să-i sfinţească pe ai Săi prin adevăr şi adaugă: ,,Cuvântul Tău este adevărul”. (Ioan 17:17 ) ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. (2. Timotei 3:16,17 )

Dacă vrem însă ca acest Cuvânt să lucreze sfinţirea întregii noastre fiinţe, trebuie să-L cunoştem şi să-L ascultăm. Psalmistul putea să spună: ,,Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. (Psalmul 119:11 ) Este deci necesar ca să ne hrănim din Cuvânt, să-l înghiţim cum spunea Ieremia. (Ieremia 15:16 )

Şi apoi am spus, trebuie să ascultăm Cuvântul. Acolo unde această ascultare dă greş, Cuvântul nu poate să-şi exercite acţiunea sfinţitoare, inima se împietreşte, se înşeală singură. ,,Fiţi împlinitori ai Cuvântului nu doar ascultători, înşelându-vă singuri”. (Iacov 1:22 ) Domnul Isus a insistat de multe ori asupra nevoii de ,,a păzi” Cuvântul Său, poruncile Sale. (Ioan 14:15,21,23,24 ) În privinţa aceasta ne sunt date înştiinţări solemne: ,,Cine zice: Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el”. (1. Ioan 2:3-6 ; 3:24 ; 5:3,4 )

e) Prin contemplarea slavei lui Hristos

Sfinţenia practică se leagă totdeauna de un Hristos care stă în Slavă. Domnul Isus ,,S-a sfinţit” pentru ai Săi, adică S­-a pus deoparte ca Om în Slavă, „Ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr”. (Ioan 17:19 ) În măsura în care noi nu întristăm pe Duhul Sfânt, El leagă afecţiunile noastre de un Hristos slăvit, pentru ca astfel să ne facă în fiecare zi, tot mai asemenea Lui. Apostolul Pavel doreşte ca Domnul să întărească inima tesalonicenilor ,,să fie fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi”. (1. Tesaloniceni 3:13 ; vezi şi Ioan 3:2,3 ) Credinciosul a cărei comoară este Domnul Hristos va avea fără îndoială inima lui în cer. (Matei 6:21 ) Această contemplare a Domnului Isus în Slavă va produce în cel credincios o asemănare progresivă cu dumnezeiescul lui Model. „Noi toţi privind cu faţa descoperită slava Domnului suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2. Corinteni 3:18 ) Dacă facem din Persoana Lui slăvită, obiectul contemplării noastre statornice, desăvârşirile Lui se vor reflecta neapărat în noi, prin credinţa care le va reproduce în omul dinlăuntru şi în viaţa noastră. În adevăr această asemănare cu Hristos se manifestă în întreaga comportare a celui credincios care devine, astfel, o ,,epistolă a Lui Hristos cunoscută şi citită de toţi oamenii”. (2. Corinteni 3:2,3 )

3. Lucrarea sfinţeniei

Sfinţenia lucrează în tot ce suntem şi în tot ce facem.

a) În trupul nostru

Cuvântul lui Dumnezeu declară că trupul nostru ,,este pentru Domnul”. El este templul Duhului Sfânt, de aceea trebuie să ,,slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru.” (1. Corinteni 6:19,20 ) Credinciosul este îndemnat ,,să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei... Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” (1. Tesaloniceni 4:4-7 ) Noi avem preţiosul privilegiu de ,,a aduce trupurile nostre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”, adică de a le consacra în întregime lucrării Sale. (Romani 12:1 ; Romani 6:13,19 )

b) În gândurile noastre

Dumnezeu îndeamnă la sfinţenia ,,omului din lăuntru”. ,,Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23 ). ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii...” (Psalmul 51:6 ). Apostolul Pavel îndemna pe Corinteni să se curăţească de orice întinăciune a cărnii şi a Duhului ducând până la capăt sfinţenia în frică de Dumnezeu (2. Corinteni 7:1 ). Viaţa lui Hristos în noi nu va putea să-şi găsească bucuria acolo unde Hristos nu şi-o poate găsi. Duhul Lui Hristos în noi n-ar putea să fie diferit de Duhul care era în Hristos, ,,Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” (1. Corinteni 6:17 )

c) În vorbirea noastră

Sfinţirea vorbirii noastre decurge din sfinţirea gândurilor noastre. Trebuie să evităm trei primejdii:

-defăimările (1. Petru 2:1 )

-vorbele deplasate şi nesănătoase (Efeseni 4:29 ; 5:4 )

-minciuna (care include şi exagerările)

Câte tulburări şi despărţiri au fost provocate de defăimări (bârfeli, clevetiri, vorbiri de rău)! Un frate bătrân a scris: ,,Nimic nu arată o stare de inima mai de plâns, şi nimic nu poate fi o piedică mai mare în calea binecuvântării, decât un duh de cenzură şi de critică”. Cuvântul condamnă de asemenea cu asprime ,,vorbele murdare, cuvintele nechibzuite şi uşuratice”. În sfârşit minciuna, al cărei tată este Satan, este incompatibilă cu sfinţenia. ,,Nu vă minţiţi unii pe alţii...” (Coloseni 3:9 ) ,,Lepădaţi... orice vicleşug...” (1. Petru 2:1 ) Minciuna reflectă o falsitate interioară de care Dumnezeu are oroare, căci El vrea ca adevărul să fie în omul dinlăuntru. (Psalmul 51:6 )

d) În umblarea noastră

Credinciosul este chemat să manifeste sfinţenia în toată umblarea sa, după modelul desăvârşit pe care Domnul ni l-a lăsat. ,,Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1. Ioan 2:6 ) Tot ce este nedemn de Hristos este nedemn de un credincios. Această sfinţenie va fi caracterizată prin lumină în toata comportarea noastră. Voi ,,...sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii... Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,...” (Efeseni 5:8,10 )

Deci, scopul sfinţeniei este ca cel credincios să se asemene tot mai mult cu Domnul Isus, încă de aici de pe pământ. Desăvârşirea va fi atinsă în cer căci acolo ,,vom fi făcuţi asemenea Lui”. Atunci nu va mai fi nicio diferenţă. Modelul şi aceia pe care i-a sfinţit El. Scopul slăvit al Lui Dumnezeu va fi realizat din plin: ,,vom fi asemenea chipului Fiului Său”, care ,,va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”. (Ioan 3:2 ; Romani 8:29 ; Filipeni 3:21 ) Ceea ce face posibilă împlinirea acestui minunat plan al lui Dumnezeu, este lucrarea lui Hristos de la cruce. Vom înainta în sfinţenie în măsura în care vom aprecia la adevărata ei valoare această lucrare a lui Hristos. Aceasta este dorinţa Domnului, ca toţi preaiubiţii Lui să ajungă la ,,starea de om matur, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” şi să crească ,,până la El care este Capul, Hristos” (Efeseni 4:12 şi următoarele).

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *