comori.org
comori.org

Evanghelia după Matei

Arend Remmers

1. Autorul şi data scrierii

2. Scopul scrierii

3. Particularităţi

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

scriptura

1. Autorul şi data scrierii

Titlul primei cărţi a Noului Testament este în cele mai multe manuscrise „Evanghelia după Matei”. Există o singură veste bună a marii lucrări pe care Dumnezeu a dus-o la îndeplinire prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos, dar în înţelepciunea Sa a avut nevoie de patru oameni diferiţi ca să facă cunoscută lumii această veste a mântuirii, în formă scrisă.

La fel ca în majoritatea cărţilor Bibliei, în Evanghelia după Matei nu este menţionat numele autorului. Însă chiar de la început tradiţia creştină confirmă faptul că apostolul Matei este autorul acestei evanghelii. Însă această tradiţie spune de asemenea că evanghelia lui Matei a fost în original scrisă în ebraică sau aramaică. Papias (aprox. 65-150 d.Hr.) scrie: „Matei a scris aceste cuvinte (în greacă logia) în limba ebraică, însă toţi le-au tradus cât de bine au putut.” Interpretarea acestui fapt nu este uşoară, şi au existat diferite explicaţii. Părerea celor mai mulţi învăţaţi din timpuri recente este că evanghelia nu a fost scrisă de Matei nici în ebraică, nici în aramaică. Ei cred că scriitorul nu era un apostol, ci că el a scris evanghelia în greacă şi s-a bazat pe două surse: evanghelia lui Marcu şi o aşa-numită „Logia Source Q”, care există doar în teorie. Motivul pentru această presupunere, cum că apostolul Matei nu ar fi putut fi autorul acestei evanghelii este că un martor ocular nu ar fi putut scrie într-un astfel de mod, şi că este inimaginabil că un apostol şi-ar fi bazat scrierile sale pe lucrarea unuia care nu era apostol, cum era Marcu.

Însă ambele argumente pierd din vedere faptul că Sfintele Scripturi au fost scrise de oameni, care erau sub inspiraţia Duhului Sfânt care i-a călăuzit în scrierile lor cu privire atât la conţinut, cât şi la formă (cf. 1. Corinteni 2:13-14 , 2. Petru 1:21 ). Pe de altă parte este posibil ca la început să fi fost un fel de culegere de cuvinte ale Domnului Isus, în aramaică, dar aceasta rămâne o teorie neconfirmată. Acum textul evangheliei lui Matei este privit în general ca scris în greacă în original, şi nu ca o traducere. Numele autorului, Matei, este enumerat în toate înşiruirile apostolilor ca al şaptelea sau al optulea (Matei 10:2-4 , Marcu 3:16-19 , Luca 6:13-16 , Fapte 1:13 ). Toate cele trei evanghelii sinoptice – denumite aşa din cauza similarităţii lor – ne spun despre chemarea sa (Matei 9:9 , Marcu 2:13 , Luca 5:27 ). În vreme ce, cu această ocazie, Luca îl numeşte „un vameş cu numele Levi”, iar Marcu „Levi, al lui Alfeu”, el este numit „Matei” doar în evanghelia noastră. Un alt aspect demn de remarcat este că Matei este numit în enumerare „Matei vameşul” doar în Matei 10:3 . Numele Matei poate fi urmărit până la diferite nume evreieşti: Matia, Matitia, Matania sau Matai, care toate au acelaşi înţeles: „dar al Domnului”.

Evanghelia nu conţine vreun detaliu despre timpul exact al scrierii sale, prin urmare părerile privind aceasta variază considerabil. În vreme ce unii cercetători cred că evanghelia a fost scrisă după distrugerea Ierusalimului (70 d.Hr.), alţii cred că nu există date care să susţină o asemenea afirmaţie, şi ei o datează ca fiind scrisă în anii 60-70 d.Hr. Unul dintre părinţii bisericii, Irineus (cca. 140-202 d.Hr.) sugerează că evanghelia după Matei a fost scrisă în jurul anilor 61-66 d.Hr.

2. Scopul scrierii

Evanghelia după Matei este cea mai detaliată şi, în forma ei, cea mai clară dintre toate cele patru evanghelii. Acesta nu este totuşi singurul motiv pentru care ea ocupă pe drept primul loc, ci de asemenea, şi pentru că face o legătură între Vechiul şi Noul Testament.

Evanghelia lui Matei conţine aproximativ 60 de citate din Vechiul Testament. Însă unele din acestea reprezintă doar câteva cuvinte (de exemplu Matei 2:5-6 ; 3:3 ; 4:4,7,10 ).

Lucruri care s-au întâmplat în viaţa Domnului Isus, sunt de paisprezece ori descrise explicit ca fiind împliniri ale profeţiilor Vechiului Testament (Matei 1:22-23 ; 2:5-6, 15, 17-18, 23 ; 4:14-16 ; 8:17 ; 11:10 ; 12:17-21 ; 13:35 ; 21:4-5, 42 ; 26:31 ; 27:9-10 ).

Scopul Duhului Sfânt în această evanghelie se face cunoscut încă din primul verset: Isus Hristos este Fiul lui David şi Fiul lui Avraam, şi prin urmare Mesia, Cel drept, Împăratul promis al lui Israel, Împlinitorul tuturor profeţiilor Vechiului Testament. În total Domnul Isus este numit „Fiul lui David” de opt ori (Matei 1:1 ; 9:27 ; 12:23 ; 15:22 ; 20:31, 31 ; 21:9, 15 ).

În strânsă legătură cu aceasta este o altă caracteristică importantă a evangheliei după Matei: menţionarea frecventă a împărăţiei mesianice, amintită de 50 de ori. În timp ce în alte locuri este numită de cele mai multe ori „împărăţia lui Dumnezeu”, Matei o numeşte de 32 de ori „împărăţia cerurilor”; este folosită expresia „împărăţia lui Dumnezeu” doar de cinci ori.

Evanghelia lui Matei este structurată potrivit planului divin. În prima jumătate Domnul Isus este prezentat ca împăratul lui Israel şi înfăţişat poporului Său pământesc. Această jumătate se sfârşeşte în capitolul 12 odată cu respingerea Lui: conducătorii Lui Israel îşi resping împăratul.

În cea de-a doua jumătate, începând cu capitolul 13, este descrisă lucrarea Împăratului respins, care de acum nu se mai limitează doar la Israel, ci are în vedere de asemenea şi naţiunile păgâne. În această parte este pentru prima dată în Biblie menţionată pe nume adunarea (sau biserica) lui Dumnezeu, formată din iudei şi naţiuni (Matei 16:18 ; cf. 1. Corinteni 12:13 ).

Lucrarea lui Hristos se încheie cu suferinţele şi moartea Sa, dar de asemenea cu învierea Sa şi cu trimiterea apostolilor. Matei nu menţionează înălţarea Domnului la cer. Structura evangheliei este scoasă în evidenţă de cele cinci mari predici ale lui Hristos, care se încheie întotdeauna cu aceeaşi propoziţie: „Şi a fost că, atunci când Isus a sfârşit cuvintele acestea”.

  • În aşa-numita predică de pe munte (Matei 5:1 - 7:28 ) Domnul proclamă principiile împărăţiile cerurilor.
  • Atunci când îi trimite pe cei doisprezece ucenici la poporul lui Israel, Domnul îi învaţă cu privire la lucrarea lor ca pe ambasadorii Săi (Matei 10:1 - 11:1 ).
  • În parabolele împărăţiei cerurilor, El explică faptul că împărăţia aceasta se va desfăşura într-un mod nou, tainic, din cauza lepădării Sale (Matei 13:1-53 ).
  • În cea de-a patra predică a Sa (Matei 18:1 - 19:1 ), Domnul Isus prezintă diferite principii pentru purtarea personală şi colectivă a celor credincioşi.
  • În ultima mare predică a Sa despre timpuri şi sfârşit, Domnul le explică ucenicilor soarta lui Israel (Matei 24:1-44 ), a creştinismului (Matei 24:45 - 25:30 ) şi a naţiunilor (Matei 25:31-46 ) mai înainte ca El să apară în glorie.

3. Particularităţi

Împărăţia cerurilor

Împărăţia lui Dumnezeu descrie guvernarea lui Dumnezeu asupra lumii prin Omul uns de El pentru acest scop, Hristos Isus. Iudeii aşteptau această împărăţie ca eliberare de sub jugul romanilor. Prin urmare evanghelia lui Matei foloseşte numele „împărăţia cerurilor” de 32 de ori, pentru a evidenţia că originea puterii guvernante a acestei împărăţii este în cer şi nu pe pământ. Împărăţia cerurilor reprezintă în principiu acelaşi lucru ca împărăţia lui Dumnezeu, dar subliniază caracterul ceresc al acestei împărăţii.

Împărăţia cerurile este de asemenea văzută întotdeauna în evanghelia lui Matei ca fiind viitoare, de exemplu începând după înălţarea Domnului la cer, în timp ce împărăţia lui Dumnezeu, tot în Matei, este văzută ca fiind deja acum prezentă (Matei 12:28 ). Multe din parabolele folosite de Marcu şi de Luca pentru a explica împărăţia lui Dumnezeu, în Matei poartă titlul de împărăţia cerurilor.

Matei menţionează în total zece parabole despre împărăţia cerurilor:

Evanghelia lui Matei este singura evanghelie în care este menţionată adunarea (biserica) Noului Testament (Matei 16:18 ). Doar după ce Mesia a fost respins de poporul Său pământesc, El a anunţat întemeirea şi clădirea adunării Sale, a cărei temelie este El Însuşi.

Adunarea a început în ziua Cincizecimii în Fapte 2 şi este alcătuită din toţi credincioşii dispensaţiei actuale a harului. Ea va fi luată în cer în Casa Tatălui de către Domnul Însuşi, mai înainte de judecăţile timpurilor de sfârşit, pentru a fi cu El în glorie pentru eternitate.

În Matei 18:15-20 Domnul vorbeşte acolo despre adunarea locală, de exemplu despre aceia care se strâng în orice loc ca adunare. În toate privinţele referitoare la ordine şi disciplină, Domnul conferă cea mai înaltă autoritate adunării locale pe pământ, deoarece El Însuşi este în mijlocul acelora care sunt strânşi în Numele Lui.

Adunarea nu a fost descoperită în Vechiul Testament. Ea aparţine tainei lui Dumnezeu care este descoperită doar în Noul Testament (Efeseni 3:1-12 ), după ce Fiul lui Dumnezeu a sfârşit lucrarea de răscumpărare, iar Duhul Sfânt a coborât pentru a locui în cei credincioşi.

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

I. Matei 1:1 - 4:11 : Prezentarea împăratului

Capitolul 1 – Genealogia şi naşterea lui Hristos
Capitolul 2 – Închinarea magilor şi ura lui Irod
Capitolul 3 – Botezul lui Hristos în Iordan
Capitolul 4:1-11 – Ispitirea lui Hristos

II. Matei 4:12 - 12:50 , prima mare parte: Lucrarea Împăratului în Galilea

Capitolul 4:12-25 – Primele fapte ale lui Hristos, chemarea ucenicilor
Capitolul 5 – Predica de pe munte: fericirile şi relaţia cu legea
Capitolul 6 – Căutarea împărăţiei lui Dumnezeu
Capitolul 7 – Calea cea îngustă
Capitolul 8 – Puterea lui Isus asupra bolii şi asupra lui Satan
Capitolul 9 – Chemarea lui Matei şi alte fapte de putere
Capitolul 10 – Trimiterea celor doisprezece apostoli
Capitolul 11 – Respingerea lui Hristos de către popor
Capitolul 12 – Respingerea lui Hristos de către conducătorii poporului

III. Matei 13:1 - 20:34 , a doua mare parte: Slujba Împăratului respins

Capitolul 13 – Parabolele împărăţiei cerurilor
Capitolul 14 – Moartea lui Ioan Botezătorul; hrănirea celor cinci mii, Isus merge pe mare
Capitolul 15 – Fariseii, femeia canaanită, hrănirea celor patru mii
Capitolul 16 – Primul anunţ despre adunare şi despre suferinţele lui Hristos
Capitolul 17 – Transfigurarea şi al doilea anunţ al suferinţelor lui Hristos
Capitolul 18 – Purtarea potrivită în împărăţie şi în adunare
Capitolul 19 – Despre divorţ; tânărul bogat
Capitolul 20 – Parabola viei; al treilea anunţ al suferinţelor lui Hristos; fiii lui Zebedei

IV. Matei 21:1 - 25:46 , a treia mare parte: Lucrarea Împăratului în Ierusalim

Capitolul 21 – Intrarea în Ierusalim; parabola viticultorilor
Capitolul 22 – Parabola nunţii fiului de împărat; fariseii şi saducheii
Capitolul 23 – Şapte vaiuri (Apocalipsa 9:12 ) asupra fariseilor şi cărturarilor
Capitolul 24 – Predică despre timpul sfârşitului: Israel şi rămăşiţa lui
Capitolul 25 – Creştinismul şi naţiunile

V. Matei 26:1 - 28:20 : Încheierea lucrării Împăratului

Capitolul 26 – Paştele şi arestarea lui Isus
Capitolul 27 – Condamnarea, răstignirea şi îngroparea lui Isus
Capitolul 28 – Învierea lui Isus şi însărcinarea ucenicilor Săi

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *