comori.org
comori.org

Parabola turnului și a celor doi împărați

Christian Briem

A fi un ucenic al Domnului: ce implică aceasta

După parabola cinei celei mari din Luca 14:16-24 – deşi studiată în cartea despre parabole cu ocazia imaginii împăratului „care a făcut nuntă fiului său” în Matei 22 – la sfârşitul aceluiaşi capitol din Luca 14 figurează o mică parabolă dublă: parabola „turnului” şi parabola celor „doi împăraţi”. Domnul Se foloseşte de ele pentru a sublinia învăţătura precedentă, adresată unei mari mulţimi a fi un ucenic adevărat, „costă” ceva.

Era relativ simplu a-L urma în mijlocul unei mulţimi, când mergea dintr-un loc într-altul (Luca 14:25 ). Dar a fi un ucenic adevărat este o chestiune personală, care implică o renunţare la sine. Erau oamenii cu adevărat gata să-L urmeze în mod personal? Îşi asumau ei consecinţele legate de aceasta? Sau preferau propriile lor interese, ceea ce tocmai face omul? Dar aceasta, nu înseamnă a fi ucenic.

De aceea Domnul Isus repetă de trei ori în acest paragraf expresia: „nu poate fi ucenic al Meu”. Pune accentul pe seriozitatea deciziei de a fi ucenicul Său şi arată că a-L urma nu poate fi doar o mărturisire goală, ci trebuie să aibă şi va avea, o influenţă asupra:

1. sentimentelor inimii: „dacă vine cineva la Mine şi nu+şi urăşte tatăl, şi mama, şi soţia, şi copiii, şi fraţii, şi surorile, şi chiar propria sa viaţă, nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14:26 )

2. purtării în viaţa noastră personală: „oricine nu-şi poartă crucea sa şi vine după Mine nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14:27 )

3. folosirii posesiunilor personale: „astfel deci oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14:33 )

Ucenicii Domnului vor avea de asemenea de îndurat, din cauza Numelui Său, despărţirea, suferinţa şi lipsa. La acest gând sensibiliza El atunci mulţimile şi ne sensibilizează pe noi astăzi. Într-un sens, este necesar pentru aceasta să începi prin a evalua costurile. Cele două parabole vor arăta că aceasta trebuie să se petreacă într-o dublă manieră.

Turnul

Pentru că, cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă întâi şi socoteşte costul, dacă are cu ce să-l sfârşească? Pentru ca nu cumva, punându-i o temelie şi neputând să-l termine, toţi cei care-l vor vedea să înceapă săă râdă de el, spunând: „Omul acesta a început să zidească şi n-a putut termina” (Luca 14:28-30 ).

Imaginea este simplă. Dacă cineva vrea să construiască un turn, nu începe construcţia înainte de a fi asigurat că este în măsură să îl ducă până la capăt. Astfel ve deveni obiectul de batjocură al tuturor celor care vor afla de purtarea sa.           

Astfel toţi cei care vor să devină ucenicii Lui trebuie să socotească în prealabil, să calculeze costul. A urma un Hristos respins în această lume nu reprezintă o simplă bucurie frivolă. Bineînţeles, bucurii nemăsurate se leagă de aceasta, dar ce se găseşte pe calea pe care Îl urmăm pe Hristos, nu este numai bucurie. Multe lucruri îl vor pune pe ucenic la încercare, îi vor provoca întristare şi îi vor cere renunţare. Dar tocmai la aceasta trebuie să se gândească de la început; trebuie să se familiarizeze cu acest gând. Nu este vorba deloc de a-i lipsi credinţa sau de a se teme, ci de a fi pragmatic şi chibzuit.

Totuşi, când adevărata credinţă lipseşte, teama de a-şi atrage batjocura tovarăşilor săi îl cuprinde şi nu îndrăzneşte nici să pornească la drum. Mulţi au dat înapoi în faţa căii de a-L urma pe Hristos din teama de batjocurile prietenilor lor. Dar Domnul arată că singura batjocură de temut este cea pe care o meriţi efectiv: când, după ce ai pus temelia, nu poţi merge mai departe – când te mulţumeşti cu o mărturisire fără realitate – când începi şi nu termini.

În acelaşi timp, a fi ucenic nu este o chestiune foarte neînsemnată sau mediocră. Este ceea ce reiese clar din cuvintele rostite de Domnul. El nnu vorbeşte despre construirea unei case obişnuite, sau doar a unei bărci, ci a unui turn. Un turn se înalţă într-adevăr în sus şi este văzut, impresionează. A-L urma pe Domnul Isus în adevăr este ca a ridica un turn tare, sau ca a învinge un duşman mult mai tare decât tine (Luca 14:31 ). Nu poţi începe o întreprindere atât de îndrăzneaţă bâjbâind; nu te arunci într-un asemenea proiect în grabă. Pentru că la ce foloseşte să pui temelia, apoi să vezi că nu eşti în stare să faci mai mult? Nu ai face decât să te dai batjocorii tuturor, cum s-a remarcat deja.

Dar de altminteri, trebuie să atragem atenţia ca Domnul nu spune că omul în chestiune ar face mai bine să nu zidească turnul. Desigur, aşa se rezumă adesea aceste cuvinte ale Domnului, dar ele nu îngăduie deloc o asemenea interpretare. Nu vrea Învăţătorul ca noi să devenim ucenicii Lui? Bineînţeles că da! Dar nimeni nu poate împlini o asemenea sarcină prin propria lui putere şi resursele naturii omeneşti nu ajung: după ce am pus temelia, nu vom ajunge să mergem mai departe; astfel zis: nu ajunge să te mărgineşti la o mărturisire de credinţă exterioară, să nu ai cu Hristos decât o relaţie exterioară.

De unde se obţine capitalul necesar pentru a zidi un turn? Numai harul lui Dumnezeu poate oferi tot ce este necesar pentru drumul ucenicului adevărat, într-adevăr numai harul. Ne vedem oarecum aşezându-ne şi socotind costul, şi constatăm: „capacitatea” noastră de a ne asuma marea sarcină considerată este prea slabă, atunci ne ridicăm privirile către Domnul, plini de încredere, pentru că numai de la El vine tot ajutorul: „Doamne, dă-ne harul Tău ca să Te urmăm pe cale”. Nu trebuie noi să învăţăm lecţia acestei parabole?

Cei doi împăraţi

Parabola „turnului” ne-a arătat că trebuia să evaluezi costurile pentru a deveni sau pentru a fi ucenicul Lui. Parabola care urmează acum, cea a celor „doi împăraţi”, ne învaţă cât de important este să evaluezi costul pe care îl plăteşti pentru a nu deveni ucenicul Lui.

Sau care împărat, mergând la război împotriva altui împărat, nu stă întâi să se sfătuiască dacă poate să-l întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar dacă nu, pe când acela este încă departe, trimite solie şi cere condiţiile pentru pace” (Luca 14:31-32 ).

În această parabolă, nu este vorba de a zidi, ci de a merge la război, de a învinge un duşman. Nu este latura pozitivă ci, dimpotrivă, negativă: un duşman puternic se ridică înaintea noastră. Dar a fi ucenic are de asemenea de a face cu aceasta şi ar trebui să fim atenţi.

Domnul nu lasă să planeze nici un dubiu asupra faptului că „celălalt împărat” este mai tare decât noi. Despre ce împărat vorbeşte El? Sunt sigur că nu este vorba despre nimeni altul decât diavolul. Ori dacă vrem să nu capitulăm de îndată în faţa acestui duşman puternic, nu rămâne nicio altă cale decât să devenim şi să fim ucenici ai Domnului. Dacă nu devenim sau nu suntem ucenici, ne va rămâne o singură soluţie, aceea de a încheia pacea cu Satan acceptând condiţiile sale.

Aceasta este învăţătura acestei parabole şi în acest sens trebuie aici să evaluăm costurile. Dacă prima parabolă ne poate face să ezităm, a doua ne arată că nu avem altă alegere. Trebuie să fim ucenicii Lui dacă nu vrem să fim înfrânţi de adversar, sau dacă nu vrem ca el să ne dicteze condiţiile lui de pace. Aceasta nu ar însemna nimic altceva decât ruina eternă. Costul de a fi un adevărat ucenic poate fi ridicat, dar costul de a nu fi un ucenic al Domnului este cât vezi cu ochii: a fi un adevărat ucenic poate însemna pierderea multor lucruri de care facem mare caz aici jos, dar a nu fi ucenic al Domnului garantează pierderea ulterioară a tot.

Sfătuia Domnul să nu primim lupta şi să căutăm mai degrabă condiţiile de pace? Cum ar putea! El vrea lupta, vrea să aibă ucenici care duc această luptă. Dar îi face şi să vadă că nu pot ieşi învingători asupra unui asemenea duşman prin propriile lor forţe. Nu le spune mai mult decât în prima parabolă; dar chiar dacă nu este exprimată, invitaţia pluteşte totuşi în aer: a te încrede în El şi în harul Lui, inclusiv pentru lupta credinţei. Doar mai târziu în Noul Testament învăţăm că Dumnezeu dă o armură pentru această luptă (Efeseni 6:10-17 ).

Cu fraza „astfel deci oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are nu poate fi ucenic al Meu”, Domnul rezumă învăţătura pe care tocmai a dat-o. Arată încă o dată costul care se leagă de faptul de a fi un adevărat ucenic. Şi care este acest cost? Este a ne da fără rezerve Celui care ne-a iubit şi S-a dat El Însuşi pentru noi. Este cu adevărat un cost prea ridicat pentru noi?

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *