comori.org
comori.org

Hristos în viaţa mea de fiecare zi

Louis Chaudier

Meditaţie asupra epistolei către Filipeni

Cu cât înaintăm mai mult în viața creştină, cu atât ne dăm seama că această viaţă este Hristos. Viaţa creştină nu înseamnă să acționezi mult, ci să-L ai ca preocupare pe Hristos.

drumetie pe munte

În creştinătate se împletesc cununi pentru „marii creştini“. Vedem aici încununarea vieţii unui creştin care, desigur, n-a avut egal, apostolul Pavel. Cum a sfârşit el? Ca Stăpânul său. Şi-a început viaţa creştină cu Stăpânul său, a continuat cu Stăpânul său, a sfârşit cu Stăpânul său, ca Stăpânul său.

Dacă am avea dorinţă, pusă de Dumnezeu, bineînţeles, El ne-ar  conduce pe un drum asemănător. Cu cât vom dori mai mult să-L trăim pe Hristos, cu atât vom semăna mai mult cu El şi vom putea fi slujitori la fel ca Pavel.

Rezumatul acestei cărţi, al acestei experienţe totale a apostolului, este acesta: Ce reprezintă Hristos pentru inima noastră? Ce este El în viaţa noastră de fiecare zi? Nu contează numai ce spunem despre El, ci faptul că, fiind în fața unor tentaţii, putem ieşi, prin EI, biruitori în încercări.

Puterea este în Domnul Isus Hristos! Dacă, dimpotrivă, cedăm în faţa unei ispite, aceasta înseamnă că  puterea lui Hristos în noi nu este la înălţimea încercării; şi de câte ori nu ni se întâmplă aceasta!  Preocuparea noastră ar trebui să fie să facem să strălucească Hristos din ce în ce mai mult în viaţa noastră. Dacă astăzi nu-L arătăm pe Hristos într-o împrejurarea asemănătoare cu cea în care nu L-am arătat nici anul trecut atunci am pierdut timpul în privinţa aceasta. Chiar dacă cunoaştem mai multe capitole din Biblia noastră, tot acest interval de timp este pierdut. Din moment ce, aflându-ne în  aceeaşi situaţie, felul nostru de a fi rămâne neschimbat, Hristos nu are mai mult loc în inima noastră şi am pierdut timpul. Putem să ne întrebăm, fiecare dintre noi, dacă în momentul ispitei am fost eliberaţi datorită bagajului nostru de cunoştinţe. Niciodată! Numai Hristos ne eliberează. Dacă-L prețuim pe Hristos în inima noastră, atunci străbatem situaţiile fiind superiori acestora.

Frumuseţea acestei epistole este că aici găsim un om superior în toate. El a fost pus la încercare până în adâncimea fiinţei sale. Inima i-a fost lucrată în profunzime, dar cea mai mare din încercări a fost, probabil, să vadă starea îngrijorătoare a credincioşilor de pretutindeni. Dar apostolul Pavel a ieşit biruitor din toate acestea. Nu s-a descurajat.

Să nu gândim că noi nu vom fi puşi la încercare; toţi suntem încercaţi, în măsuri diferite, şi, dacă avem încercări puţine, înseamnă, poate, că nu avem credinţă prea mare. Anumite încercări sunt potrivite cu puterea credinţei noastre de a le înfrunta.

Dacă ar veni deodată la noi, care ne considerăm credincioşi, cumsecade, evlavioși, cineva să ne ia ca să ne arunce în închisoare, smulgându-ne din toate, nu ştiu cât timp ar trebui să treacă ca să le putem scrie prietenilor sau apropiaţilor noştri: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul“.

Ce fericire este să ne putem oţeli în contact cu realităţile vii ale credinţei şi ale adevărurilor creştine! Simţim că, dacă nu suntem atenţi, ne legănăm în obiceiuri şi în cuvinte şi, puţin câte puţin, pierdem puterea; acest lucru este valabil pentru un credincios, pentru o famiiie şi pentru o adunare. Dacă Domnul nu vorbeşte într-un fel sau altul, o adunare adoarme şi, încet, încet, capătă plăcere de lume – dacă într-o anumită perioadă aceasta avea o vedere clară. Noţiunea de bine și de rău se atenuează și, odată cu ea, şi sensibilitatea conştiinţei. Trebuie să fim credincioşi faţă de Dumnezeu, faţă de Hristos. Dacă suntem credincioşi faţă de fraţi înainte de a fi credincioşi faţă de Dumnezeu, inversăm ordinea lucrurilor şi nu vom înainta.

Hristos este viaţa mea – spune apostolul Pavel. Vreţi să mă omorâţi? Omorâţi-mă, eu merg în cer; merg acolo unde este inima mea. Dar, fără a merge atât de departe: este inima noastră gata să plece? Nu este nici un lanţ, nici o legătură, niciun fir care ne reţine în lumea aceasta? Dacă Domnul ar veni acum, ar zice oare inima noastră: „Doamne, aceasta am aşteptat!

Iată ce este puterea în viaţa de credinţă. Unui credincios care se bucură de cer puteţi să-i daţi toate gloriile lumii; le dispreţuieşte.

Lumea deschide un bulevard larg către iad, şi câţi creştini nu se lasă prinşi! Nu că ei pot fi pierduţi, dar se lipsesc de o viaţă creştină adevărată. Stăpânui acestei lumi este expert în arta de a amăgi inimile; el are secole de experienţă. Noi poate spunem: „Pentru mine a trăi este Hristos!“ Nu este destul să spui aceasta, trebuie să trăieşti!

Apostolul Pavel a proclamat acest adevăr la sfârşitul carierei sale, când a fost privat de toate. Nu mai avea nimic de pierdut, iar unii dintre aceşti filipeni îl făceau să plângă. Nu cei care-l persecutau îl făceau să plângă pe apostolul Pavel. Când era persecutat împreună cu Sila, în închisoarea lor, cântau, dar cei credincioşi îl făceau să plângă de multe ori.

Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult“ (Filipeni 1:9-11 ). Noi credem uneori că Dumnezeu ne înţelepţeşte printr-o singură faptă sau acţiune. Niciodată! Auzim uneori acest sfat: „Roagă-te, ai să capeți gândul lui Dumnezeu“.

Totul depinde de starea ta morală. Dacă inima îți este plină de lume, să nu-ţi închipui că Dumnezeu îţi va da gândul Lui. Trebuie întâi să-ţi purifici inima, lucru care poate să dureze mai mult timp. Atunci vei ajunge să vezi clar.

Să fiţi curați şi să nu vă poticniţi“. Aceasta le cerea apostolul din lanţuri filipenilor. Când a fost el însuşi constrâns de situaţii adverse, a avut putere să se gândească la alţii. Aceasta făcea Domnul Isus Hristos: Se gândea permanent la ai Săi, în loc să Se gândească la Sine.

Să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos“ . Care este ziua lui Hristos? Nu este ziua când Domnul îi va răpi pe sfinţii Săi, ci aceea în care El îi va prezenta împreună cu El, arătând ce va fi făcut fiecare în viaţa de aici. Atunci ei vor străluci în gloria lui Hristos, dar numai după ce va suporta fiecare pierderea cauzată de necredincioșie.

Ne gândim noi la ziua lui Hristos? Avem în perspectivă o glorie. Şi lumea are gloriile ei. Sunt oameni în lume care se ambiţionează cincizeci de ani sau mai mult pentru o cunună pieritoare; noi căutăm o cunună nepieritoare. Să nu avem oare perseverența pe care o au oamenii acestui veac? Ei, în domeniul lor, sunt mai înţelepţi decât suntem noi în domeniul credinţei noastre.

Şi noi avem în faţă o zi de triumf. Cei care au vrut triumful şi gloria pe pământ vor suporta o pierdere în ziua lui Hristos. Motivația vieţii şi slujbei creştine este dragostea pentru Hristos. Dacă ceva nu este făcut cu acest scop, atunci este din propria noastră voinţă, adică păcat.

Invers, ceea ce este făcut pentru Hristos este spre gloria lui Dumnezeu. În ce se rezumă aceasta? Ascultare. A asculta să nu faci nimic, a asculta să faci ceva, a asculta să vorbeşti, a asculta să taci. Nu este nimic mai preţios pentru cel credincios, decât aceasta. Acest cuvânt sever i-a fost adresat împăratului Saul: „Ascultarea face mai mult decât jertfele“.

Dorim să ascultăm? Să fim convinşi că superioritatea conducătorilor credincioşi era înţelepciunea gândului lui Hristos şi ascultarea de acest gând. Dacă frații pierd aceasta, pierd sensul şi valoarea mărturiei lor. Domnul are servitori peste tot, dar eu trebuie să ascult potrivit relaţiei pe care Domnul mi-a făcut-o despre gândul Său.

În timpul de dezordine în care ne găsim, un credincios nu poate să se asocieze cu alţii la fel, pentru că ar fi neascultător faţă de Stăpânul lui. Ce fericire să n-ai nici o ezitare. Drumul care se deschide în faţa celui mai bătrân, ca şi a celui mai tânăr, este drumul trasat de Domnul Isus. Să mergem pe urmele Lui. Mulţi se îngrijorează de felul în care să-și orienteze tinereţea. Tinereţea creştină, care vrea să asculte, este deplin orientată; Hristos este înaintea ei. Dacă există ezitare, este pentru că ochiul nu este simplu; pentru că vrem să ducem cu noi pe acest drum mai puţin sau mai mult din lume. Dacă aduci cu tine puţin din lume astăzi, mâine vei avea mult; nu mai eşti tu stăpânul.

În Filipeni 1 , Hristos este viaţa celui credincios. În Filipeni 2 , El este modelul lui: „Să fie în voi acest gând“. Trebuie să locuiască în voi, gândul acesta a fost şi în Hristos Isus. Adam a fost neascultător şi a găsit moartea. Hristos a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Noi uităm deseori pasajul acesta.

Putem să gândim la alţii numai în măsura în care inima ne este umplută de Hristos; şi aici este fericirea. Pentru cel credincios, fericirea înseamnă să nu te gândeşti la tine. Aşa este fericirea experimentată practic, adevărată, sfânta bucurie a comuniunii şi a aprobării lui Dumnezeu. Când am păcătuit, Duhul Sfânt ne ocupă cu noi înșine; trebuie mai întâi să punem ordine acolo. Dar, dacă mergem cu Dumnezeu, Duhul Sfânt ne ocupă cu Hristos şi acesta este secretul de a ne putea gândi la alții. Să nu spunem că este imposibil; este viața creştină şi în ea avem toți de făcut progrese.

Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă, şi experienţa confirmă, că cel care se înalţă va fi coborât. Câţi oameni sunt, chiar credincioşi, care s-au înălţat teribil. Dumnezeu face să se prăbuşească totul într-un moment sau altul. S-au văzut asemenea prăbuşiri solemne. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi făcut mincinos. Ce multe sunt exemplele de smerenie care merg înaintea gloriei şi de orgoliu mergând înaintea căderii! Este un principiu valabil atât în ansamblu, cât şi în detaliu. De câte ori ne glorificăm în anumite detalii ale vieţii noastre! Dumnezeu ne coboară în acele situaţii. Ce vigilenţi ar trebui să fim toţi, prin harul lui Dumnezeu, pentru a scoate la iveală şi a frâna aceste mişcări ale inimii noastre naturale. Este o lucrare continuă.

Dacă în Filipeni 2 Hristos este modelul, în capitolul 3 vedem imitaţia realizată într-un om. Apostolul Pavel spune în esenţă: „mulţi se glorifică, dar şi eu am titluri de nobleţe de tot felul”. lată ceea ce dădea raţionamentul apostolului: alţii îşi etalează titlurile lor de nobleţe, ale mele toate sunt superioare, dar eu le tratez ca pe gunoaie. Era o stare permanentă. De ce? Pentru că preocuparea lui Pavel era Isus. Pentru noi preocuparea noastră este Hristos şi alte lucruri. Da, chiar şi slujba pentru Domnul este un pericol, dacă ne preocupăm mai mult cu serviciul decât cu Stăpânul. Apostolul Pavel era la închisoare. I s-a luat slujba. Nu mai avea acum nimic? Nu, el avea ceea ce nimeni nu-i poate lua: pe Hristos.

Adesea noi pentru puţine lucruri ne clătinăm fermitatea: o critică, o glumă, o calomnie, avem nevoie să găsim imediat un adăpost; prin harul lui Dumnezeu acesta este totdeauna la îndemână.

Apostolului Pavel i s-a luat totul: reputaţia - îl calomniază; viaţa - voiau să i-o ia; libertatea - era privat de aceasta. Ce spune el? „Bucuraţi-vă totdeauna“. Aşa ar trebui să fie orice credincios, în timp ce nouă ni se întâmplă să ne pierdem bucuria îndată ce intervine suferinţa sau ruşinea. De multe ori ne place mai mult să fim linguşiţi, decât să avem aprobarea lui Hristos. Este o faptă necinstită faţă de Domnul. Trebuie să ne cercetăm inima și să ne-o lăsăm cercetată de El.

Ni se întâmplă să revenim în faţa unor lucruri de detaliu şi, dacă suntem fideli, vom avea parfumul aprobării lui Hristos, care ne va ajuta să trecem biruitori prin toate situaţiile.

Avem mult progres de făcut, dar ceea ce dă preţ vieţii noastre prezente este valoarea trăirii noastre de zi cu zi. Oare această zi care trece ne face să ne implantăm rădăcini noi în lume sau ne dă ocazia să cunoaştem din ce în ce mai mult cerul?

Iată ce spune apostolul Pavel: „Eu le socotesc ca un gunoi“. Această experienţă corespunde cuvintelor Domnului: „Mai bine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare şi să fii aruncat în gheenă

În diferite măsuri, este totdeauna adevărat. De câte ori, cineva care a intrat în viaţă în condiţii de inferioritate exterioară, va fi binecuvântat pentru eternitate! Dacă Hristos nu are prioritate în viaţa mea, voi avea de-a face cu Dumnezeu. El mă va opri din drum odată. Dacă noi nu suntem fideli, Dumnezeu este credincios faţă de El Însuşi şi faţă de noi. De câte ori Domnul nu ne opreşte astfel! Ne iubeşte prea mult ca să ne lase aşa.

Să fim dintre aceia care nu dau înapoi în faţa dezbrăcării zilnice! Dar, dacă ne vom cufunda în fiecare zi mai mult în lume şi ne vom încăpăţâna în propria noastră viaţă, dezbrăcarea va fi cu atât mai dificilă.

Este un ceas în viaţa noastră când trebuie să ne despărţim de tot ce este în lume; de ce n-am face acest lucru acum? Apostolul Pavel purta în fiecare zi în trupul lui moartea Domnului Isus.

Este bine să nu se piardă din vedere sensul vieţii creştine. Viaţa creştină este Hristos şi înseamnă omorârea unor lucruri din ce în ce mai numeroase din viaţa noastră, pe care, prin puterea lui Hristos, apostolul Pavel le-a numit gunoaie. De ce? Pentru că Hristos îi era infinit mai preţios. Trebuie ca El să devină mai preţios pentru sufletele noastre!

Se poate lua exemplul unui copil care are braţele pline cu jucării. Dacă vrei să-i smulgi una, se supără. Îi aduci o jucărie mai frumoasă decât celelalte, iar el va lăsa să cadă jos din braţele lui jucăriile, ca să o ia pe cea mai frumoasă. Dacă Hristos este preţios inimii mele, atunci ceea ce se petrece în jurul meu, ceea ce îmi  oferă lumea, gloriile ei, lucrurile ei lipsite de valoare, inutile... Nu, aceasta nu mă interesează! Să trăim ca străini în aceste lucruri. Lumea nu este a noastră, nu ne interesează. Vrea să ne exalteze cu onorurile omului? Avem ceva mult mai bun. Ni se propun bogăţii? Cerul este al nostru! lată cum ar trebui să trăim.

Resursele sunt: „tot felul de rugăciuni şi cereri“ . Dar lucrul cel mai trist, când vine o nenorocire, este că aceasta ne surprinde într-o stare rea; atunci când Dumnezeu este departe de noi sau, mai curând, noi departe de El, suferim cel mai mult, pentru că simţim că Dumnezeu nu este cu noi.

O nenorocire sau un necaz pentru un credincios, dacă Dumnezeu nu este cu el, este un lucru mult mai dureros decât pentru un om din lume. Dar, dacă atunci ne găsim în inima lui Dumnezeu, primim din partea Lui mângâierea şi pacea imediat. Trec printr-o furtună. Strig către Dumnezeu, El răspunde şi am pacea lui Dumnezeu.

Dar nu totdeauna sunt nenorociri. Este vorba de viaţa de fiecare zi: şi astăzi şi mâine, dacă va fi un mâine. Viaţa nu este totdeauna marcată de situaţii excepţionale: „în rest, fraţii mei, atunci Dumnezeul păcii va fi cu voi“ (Filipeni 4:8, 9 ). Pentru a-L avea pe Dumnezeul păcii cu noi, trebuie să veghem cu ce se ocupă duhul nostru. Este un exerciţiu permanent, dar merită atenţie. Şi, pentru a face aceasta, avem o mare resursă în versetul 13: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte“.

A Lui să fie gloria în veci de veci

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *