comori.org
comori.org

Experiența creștină

Hamilton Smith

Epistola către Filipeni reprezintă epistola experienţei creştine, deoarece acolo este prezentată, într-un mod foarte mişcător, experienţa unui credincios care trăieşte viaţa creştină în puterea Duhului Sfânt.

Deşi scrisă de apostolul Pavel, el nu vorbeşte despre apostolia lui şi nici nu se adresează adunării din Filipi ca apostol, ci ca rob al lui Isus Hristos. Nici nu vorbeşte despre daruri şi puteri care aparţin doar unui apostol, ci mai degrabă despre experienţe care sunt posibile pentru orice credincios. Astfel, pe măsură ce citim epistola, fiecare poate spune „Aceasta este experienţa pe care pot să o savurez dacă trăiesc viaţa creştină în puterea Duhului Sfânt”.

Mai mult, experienţele binecuvântate care ne sunt prezentate, sunt în întregime independente de împrejurări, fie ele fericite sau triste. Atunci când apostolul a scris această epistolă, împrejurările lui era triste şi cumplite. El însuşi era prizonier de patru ani. Ştia că în cercul creştin erau unii care Îl predicau pe Hristos chiar şi din invidie şi ceartă, vrând să adauge la necazul lui (Filipeni 1:15,16 ); în afara cercului creştin erau vrăjmaşi care căutau să-i ia viaţa (Filipeni 1:28 ). Aşa era starea mărturiei creştine, încât el trebuie să spună „toţi caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos” (Filipeni 2:21 ); iar umblarea multora era atât de rea încât, în loc să fie martori ai lui Hristos şi ai lucrării Sale, ei au devenit „vrăjmaşii crucii lui Hristos”.

Aşa erau împrejurările: Pavel un întemniţat; în interiorul creştinătăţii invidie, ceartă şi dispute; toţi căutând cele ale lor şi mulţi umblând ca vrăjmaşi ai crucii; în afara cercului creştin împotrivitori, câini şi lucrători răi. Cu toate acestea, în mijlocul acestor împrejurări dureroase, apostolul se bucură de cea mai binecuvântată experienţă creştină.

El are o bucurie profundă şi continuă în Domnul şi în orice este în sfinţi din Domnul (Filipeni 3:1,3 ; 4:4,10 ).

Încrederea lui în Domnul este de nezdruncinat. El se laudă în Hristos Isus şi nu se încrede în carne (Filipeni 1:6 ; 3:3 ; 4:13 ).

El este păstrat într-o pace care întrece toată priceperea (Filipeni 4:7 ).

Dragostea lui se revarsă către sfinţi şi apreciază dragostea lor pentru el (Filipeni 1:8 ; 4:1 ; 1:17 ).

Speranţa lui nu este întunecată de nimic, pentru că el Îl aşteaptă pe Domnul Isus să vină din cer (Filipeni 3:20 ).

Credinţa lui se încrede în Domnul în orice stare s-ar afla (Filipeni 4:12,13 ).

Care este deci secretul unei astfel de experienţe binecuvântate în mijlocul unor împrejurări atât de dezolante? Într-un cuvânt, este HRISTOS. Toate experienţele care se derulează înaintea noastră în epistolă sunt rezultatul faptului că cel credincios Îl are pe Hristos înaintea sufletului său.

Apostolul vede limpede că Hristos este în prezenţa lui Dumnezeu să-I reprezinte pe credincioşi; şi că cei credincioşi sunt lăsaţi aici, pentru un timp, pentru a-L reprezenta pe Hristos. El vede că Hristos este dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu şi premiul pentru sfârşitul călătoriei şi el Îl are pe Hristos înaintea lui la fiecare pas pe cale. Pentru el totul era Hristos, „fie prin viaţă, fie prin moarte”. Avându-l pe Hristos înaintea sa, el s-a bucurat de toate experienţele binecuvântate despre care vorbeşte în epistolă şi, ca noi să ne bucurăm de asemenea de aceste experienţe, el ni-L prezintă pe Hristos:

1. Hristos viaţa noastră (Filipeni 1:20, 21 )

Pavel putea să spună, cu totul adevărat, „pentru mine a trăi este Hristos”. Hristos era totul în viaţa lui. Dacă el îşi trăia viaţa, era prin Hristos şi pentru Hristos. Dacă moarte ar fi fost partea lui, ar fi murit pentru Hristos. Asupra unui asemenea credincios împotrivitorii nu aveau nicio putere, Satan nu găsea niciun punct vulnerabil, iar moartea nu găsea nicio teamă. Răutatea fraţilor invidioşi nu-l putea clinti, iar umblarea degradată a acelora care căutau lucruri pământeşti doar i-a smuls lacrimi. Odată ce sinele a dispărut ca şi ţintă, insultele şi părăsirea nu au mai produs amărăciune şi ranchiună; împrejurările, oricât de grele, nu au produs nicio nemulţumire. Singurul lui scop nu era să se apere sau să se înalţe, sau să critice şi să deprecieze pe alţii, ci, în toate împrejurările, fie în viaţă, fie în moarte, să-l glorifice pe Hristos.

2. Hristos modelul nostru (Filipeni 2:3-5 )

În al doilea capitol al epistolei, Hristos este privit, nu ca mergând în glorie ci coborând la cruce; şi vedem gândul smerit care L-a caracterizat la fiecare pas care L-a condus la cruce. Astfel Hristos, în întregul har smerit al căii Sale de la glorie la cruce, ne este prezentat ca fiind modelul nostru perfect pentru a produce în noi o viaţă smerită în har.

Carnea din noi este îngâmfată şi lăudăroasă; iar efortul de a înălţa sinele duce adese la deprecierea altora. Această vanitate duce întotdeauna la ceartă. Aşa citim despre ucenici: „Şi a fost şi o ceartă între ei: care dintre ei să fie considerat a fi mai mare” (Luca 22:24 ). Şi cât de adesea, din acea zi, rădăcina certurilor dintre copiii lui Dumnezeu a fost că cineva a dorit să fie mare. Dar, spune apostolul, „nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deşartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuşi” (Filipeni 2:3 ). Uneori găsim că acest lucru este dificil căci, aşa cum spunea cineva, „Puteam vedea în celălalt mândrie sau multă deşertăciune, iar cineva poate înainta pe cale mult mai bine decât unul sau altul”, însă dacă suntem aproape de Hristos, oricât de comparativ bine am umbla, în prezenţa Lui vom simţi nimicnicia noastră şi îl vom vedea pe fratele nostru în Hristos, şi tot ceea ce este din Hristos în el, mai degrabă decât greşelile lui. Atunci nu va fi dificil să ne preţuim unii pe ceilalţi mai mult decât pe noi înşine.

Apostolul, deci,  doreşte ca noi să fim un gând (versetul 2); acelaşi gând pe care el doreşte să-l avem este cel al smereniei (versetul 3), iar smerenia a fost arătată în mod desăvârşit în Hristos (versetul 5). Gândul lui Hristos ne va izbăvi de toată importanţa de sine a cărnii şi ne va conduce pe fiecare să ne preţuim cel mai puţin dintre toţi.

Avem nevoie de gândul lui Hristos dacă dorim să arătăm harul smerit al lui Hristos. Este posibil să afişăm o atitudine umilă şi să folosim cuvinte de smerenie înaintea oamenilor. Însă dacă dorim ca harul lui Hristos să fie văzut în noi vom avea nevoie de gândul smereniei care era în Hristos. Astfel apostolul ne îndreaptă privirea către Hristos. Sfinţi iubitori ne pot ajuta prin vieţile lor, lucrările lor şi prin mijloacele lor însă doar Hristos poate fi modelul desăvârşit pentru umblarea creştinului.

În toată umblarea Lui desăvârşită El a fost exact opusul la tot ceea ce este carnea. El S-a golit pe Sine Însuşi, carnea din noi ar căuta să se umple de faimă, dacă nu în lume atunci în cercurile religioase. El a luat asupra Sa chipul unui rob, însă cărnii din noi îi place să fie slujită. El S-a smerit, cărnii din noi îi place să se înalţe. El a fost ascultător faţă de voia lui Dumnezeu, nouă ne place să ne facem propria noastră voie.

În Hristos vedem dragostea desăvârşită care, pentru a-i sluji pe ceilalţi, s-a nesocotit pe sine. Dragostea îşi găseşte desfătarea în a sluji, sinelui îi place să fie slujit şi să se înalţe atunci când alţii îi slujesc. Umblând în duhul lui Hristos gloria deşartă va dispărea iar harul smerit al lui Hristos va fi arătat.

3. Hristos, ţinta noastră (Filipeni 3:13,14 )

Dacă cel de-al doilea capitol ni L-a prezentat pe Hristos în umblarea lui smerită, ca model pentru umblarea noastră, al treilea capitol ni-L prezintă pe Hristos în glorie ca fiind Acela către care ne îndreptăm grăbiţi. Dumnezeu Îl pune înaintea noastră pe Hristos în glorie ca Ţinta desăvârşită pentru sufletele noastre şi ne spune că suntem chemaţi în cele cereşti să fim cu El şi ca El. Cu această perspectivă strălucită înaintea noastră, putem uita lucrurile care sunt înapoi, ne putem ridica deasupra necazurilor din prezent şi îndrepta către lucrurile care ne stau înainte.

În lumina gloriei eterne care se află înaintea noastră, lucrurile prezente îşi pierd valoarea iar necazurile pe cale sunt văzute ca fiind doar pentru o clipă. Comparate cu gloria viitoare, lucrurile care sunt un câştig în carne sunt socotite de apostol nu doar ca fiind fără valoare, ci gunoi. Văzând lipsa lor de valoare, el nu doar că le lasă înapoi, ci el  le uită. El spune, ca să zic aşa, „ele nu merită să vorbesc despre ele, nici măcar să le condamn: eu le uit” (Filipeni 3:13 ).

Hristos l-a apucat pe Pavel cu scopul expres de a-l avea pe apostol cu El şi ca El în glorie, iar Pavel spune: „singurul lucru pe care-l doresc este să-L apuc pe Hristos în glorie – premiul care mă aşteaptă la capătul călătoriei”.

Este o binecuvântare pentru toţi credincioşii să cunoască, tineri şi bătrâni, că dacă noi încă nu L-am apucat pe Hristos în glorie, Hristos ne-a apucat pe noi, iar El care a început în noi o lucrare bună o va desăvârşi până la sfârşit. Nu contează cât de accidentat este drumul, cât de multe sunt încercările, cât de adânci sunt suferinţele, cât de puternic este vrăjmaşul, Hristos nu ne va da drumul. El are puterea „de a-Şi supune chiar toate lucrurile”, aşa că în cele din urmă ne va face să fim ca El şi cu El în glorie.

4. Hristos, speranţa noastră (Filipeni 3:20,21 )

Apostolul priveşte înspre ceruri sus şi Îl vede pe Hristos în glorie şi conştientizează că cei credincioşi vor fi făcuţi asemenea chipului Fiului în glorie. Este posibil să umblăm cum a umblat El şi, în sensul acesta, să fim chiar acum asemenea lui Hristos din punct de vedere moral, dar pentru a fi făcuţi asemenea chipului  Său trebuie să aşteptăm gloria viitoare. Suntem încă în aceste trupuri de smerenie, supuse bolii şi lipsurilor şi expuse la pericole şi moarte.

Cum vom fi deci izbăviţi de aceste trupuri de smerenie? Privim la Hristos în ceruri şi vedem că vom fi ca El: cetăţenia noastră – căminul afecţiunilor noastre -  este în cer, şi spre cer privim pentru schimbarea acestor trupuri. „De unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale”.

Odinioară El a venit ca Mântuitor pentru a ne izbăvi de păcatele noastre şi de judecată, prin moartea Sa pe cruce. A doua oară El vine ca Mântuitor pentru a ne izbăvi de aceste trupuri ale smereniei.

Mai rămâne un singur lucru ca această mare schimbare să aibă loc: venirea lui Hristos. El este speranţa noastră iar  la venirea Lui ceea ce am aşteptat cu speranţă va fi împlinit în glorie. Într-o clipire de ochi vom fi ca Hristos şi cu Hristos.

5. Hristos, tăria noastră (Filipeni 4:12,13 )

Este minunat să priveşti înapoi şi să vezi harul lui Hristos în viaţa Lui smerită. Este minunat să priveşti în sus şi să-L vezi pe Hristos în glorie ca pe singura Ţintă a sufletelor noastre. Este minunat să priveşti înainte şi  să vezi că Hristos vine ca să ne facă asemenea chipului Său. Cu toate acestea, când privim împrejur suntem confruntaţi cu împrejurările vieţii: împrejurări prospere, care ne pot face nepăsători şi mulţumiţi de sine, sau împrejurări dificile prin care putem să descurajăm şi să devenim nemulţumiţi. Cum deci ne putem ridica deasupra împrejurărilor noastre, fie ele favorabile sau triste?

Pentru a răspunde acestei întrebări, apostolul ne spune propria sa experienţă. El a cunoscut ce înseamnă să te afli în lipsă precum şi în belşug: a fost sătul şi a şi flămânzit; însă în toate împrejurările el şi-a găsit sprijinul în Hristos. Aşadar, acum putea scrie „Am putere pentru toate, în El, care mă întăreşte.

În împrejurări în care se afla în slăbiciune, Domnul i-a spus „Harul Meu îţi este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (2. Corinteni 12:9 ). Prin urmare Pavel a învăţat ca în orice situaţie s-ar afla, să fie mulţumit.

Faptul că Hristos era tăria lui nu era doar un adevăr absolut cu care el era de accord, ci un adevăr pe care l-a învăţat prin experienţă. Prin puterea lui Hristos el s-a ridicat mai presus de orice împrejurare, fie ele favorabile sau triste.

Am putea spune că Hristos face asta pentru toţi sfinţii, şi este adevărat. Însă Pavel spune „El a făcut aceasta pentru mine, căci am învăţat prin experienţă că pot să fac orice prin Hristos, care mă întăreşte”.

Astfel, avându-L pe Hristos înaintea sa ca fiind Viaţa lui, Modelul lui, Ţinta lui, Speranţa lui şi Puterea lui, apostolul a pătruns în toate experienţele binecuvântate care sunt caracteristice creştinului prin puterea Duhului Sfânt, iar aceasta în ciuda a ceea ce a fost dureros în împrejurările sale.

Văzând că Hristos rămâne şi că Hristos este Acelaşi (Evrei 1:11,12 ) este totuşi posibil, în mijlocul întunericului care se adună în aceste vremuri de sfârşit, ca cel mai simplu credincios să se bucure de aceeaşi experienţă creştină adevărată – această bucurie în Domnul, încredere în Domnul pace în mijlocul încercărilor, dragoste care se revarsă către sfinţi, speranţă care aşteaptă venirea lui Hristos şi credinţă care aşteaptă sprijinul Lui pentru a ne ridica deasupra oricărei încercări pe cale.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *