Am văzut că posedarea unui dar este împuternicirea de a folosi acel dar. Totuşi aceasta nu înseamnă că cel ce are un dar poate şti el însuşi cum şi unde să-şi folosească darul. Un evanghelist, de exemplu, are lumea întreagă câmp de lucru. Domnul a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi evanghelia oricărei făpturi” (Marcu 16:15 ). Dar el nu are dreptul să hotărească unde şi cum să-şi împlinească împuternicirea.
Oricărui credincios i se spune: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14
). Şi în Galateni 5:15-17
: „Zic dar: umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta firii păcătoase. Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi acestea sunt opuse unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi voi”.
Dacă aşa stau lucrurile în viaţa întreagă a celui credincios, cu cât mai mult pentru slujirea specială a unui lucrător al Domnului! Nu numai propria voinţă a unui necredincios e rea, dar şi cea a unui credincios şi, de asemenea, cea a unuia care este chemat la o slujbă deosebită a Domnului. El trebuie să facă nu voia sa, ci Duhul Sfânt trebuie să lucreze prin el. Şi găsim lucrul acesta în Scriptură, când ea ne vorbeşte despre slujba celor ce sunt lucrători.
În Faptele Apostolilor 13
vedem că Pavel şi Barnaba încep o lucrare deosebită. Deşi Pavel era chemat să predice tuturor oamenilor (Fapte 22:15-21
), totuşi el a primit o împuternicire deosebită. El şi Barnaba erau deja lucrători. El îndeosebi predicase mult. Dar acum Duhul Sfânt îi scoate din lucrarea în care erau ocupaţi într-o adunare locală împreună cu alţi lucrători, ca să le încredinţeze o altă parte a lucrării. Şi, fiind trimişi de Duhul Sfânt, ei au plecat. Îi vedem în capitolul 13 şi 14 împlinind lucrarea pentru care fuseseră însărcinaţi (Fapte 14:26
).
Dar Duhul Sfânt dă nu numai împuternicire; El vrea să-i călăuzească pe lucrători şi în împlinirea ei. În Fapte 16:6-10
vedem lucrul acesta prezentat într-un mod deosebit. Pavel şi Sila au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei, dar au fost opriţi de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia. Nu aparţineau ţinuturile acestea câmpului de lucru al lui Pavel? Desigur, ele aparţineau. Şi în Faptele Apostolilor deja Frigia este menţionată ca un ţinut din care veniseră oameni temători de Dumnezeu. Şi apoi Pavel a lucrat mai târziu în Galatia şi în Asia. Doi ani a locuit la Efes, aşa încât nu numai oamenii din cetatea aceasta, dar toţi locuitorii Asiei (provincia romană Asia), atât iudei cât şi greci, au auzit Cuvântul Domnului. Şi Dumnezeu a făcut semne neobişnuite prin mâna lui Pavel (Fapte 19:10-12
). Dar acum Duhul Sfânt îi oprea să vorbească acolo, El vroia să-i folosească în alt loc.
În versetul 7 este spus clar: „Se pregăteau să intre în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie”. Pavel şi Sila doreau să se ducă în Bitinia, intenţionau să ducă evanghelia acolo. Dar încă nu era timpul să meargă acolo. Şi Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
Duhul Sfânt Se numeşte aici pe Sine însuşi „Duhul lui Isus”. Este o expresie deosebită. Ea spune lucrătorului Domnului Cine i-a dat darul. Şi nu ne aduce ea aminte de slujba Domnului Isus însuşi când a fost pe pământ? Isus este numele Lui personal, ca om pe pământ. „Duhul lui Isus” ne vorbeşte despre Duhul prin care El Şi-a îndeplinit slujba.
Cum se vede călăuzirea Duhului Sfânt în viaţa Domnului Isus! Luca 4
începe: „Iar Isus, plin de Duh Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie”. Iar în versetul 14: „Şi Isus, în puterea Duhului, S-a întors în Galileea”. Prin Duhul, El a învăţat, a mângâiat, a vindecat şi, prin Duhul, El scotea afară demonii (Matei 12:28
). Da, prin Duhul S-a adus pe Sine jertfă lui Dumnezeu (Evrei 9:14
). Dar niciodată nu aflăm că Domnul ar fi fost oprit de Duhul să meargă undeva sau să predice Cuvântul. La El totul era desăvârşit. El cunoştea desăvârşit voia Tatălui şi lucra în mod desăvârşit în acord cu ea. Ce exemplu pentru orice credincios! Ce exemplu pentru fiecare dintre lucrătorii Domnului!
În Coloseni 1:9-10
apostolul scrie: „De aceea, din ziua în care am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa deplină a voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească, ca să umblaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru”. În Psalmul 32:8-9
, Dumnezeu spune: „Te voi învăţa şi îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr care nu are pricepere, pe care-l struneşti cu un frâu şi cu o zăbală, ca să nu se apropie de tine”. Şi în Matei 6:22-23
se spune: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat”.
Dumnezeu vrea să ne înveţe. El vrea să ne călăuzească doar cu ochiul Său. Şi dacă ochiul tău este sănătos (sincer), tot trupul este plin de lumină. Atunci vom şti ce să facem. Deseori credincioşii vorbesc despre călăuzirea lui Dumnezeu în viaţa lor şi apoi istorisesc întâmplări în care Dumnezeu i-a ferit să meargă într-un loc sau să facă un anumit lucru, întocmai cum vedem în Fapte 16:7
. Dar, la drept vorbind, aceasta nu este călăuzire. Dumnezeu vrea să ne înveţe şi să ne sfătuiască. El vrea să ne îndrumeze cu ochiul Său. Dar pentru aceasta trebuie să fim aproape de El – în locul preasfânt. Pentru aceasta, ochii noştri trebuie să fie îndreptaţi spre El şi urechile noastre trebuie să fie deschise spre El, pentru ca în felul acesta să putem cunoaşte voia Sa. Şi când cunoaştem voia Sa, putem fi călăuziţi cu ochiul Său. Aceasta este călăuzirea în viaţă şi călăuzirea în slujire. Atunci vom merge acolo unde Dumnezeu vrea să ne aibă pentru acel moment şi vom face ceea ce El doreşte să facem în acel moment.
Aşa a fost cu Domnul Isus. Când a primit vestea că Lazăr era bolnav, El nu S-a dus imediat în Betania, deşi fără îndoială inima Lui era îndreptată spre Lazăr şi spre surorile lui. Când însă a venit timpul lui Dumnezeu, El S-a dus. „Boala aceasta este... spre slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:4
). Şi câteva versete după aceea: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia”. Dacă umblăm în lumină, nu ne vom poticni. Dar când nu umblăm în lumina care se potriveşte locului sfânt, atunci nu suntem dependenţi de El şi ne împiedicăm.
Dacă intenţionez să mă duc undeva şi trenul pleacă chiar în faţa ochilor mei, din cauză că ceasul meu rămăsese în urmă şi deci nu voi putea să mă duc în acel loc, pot să mulţumesc lui Dumnezeu că El m-a păzit să mă duc undeva unde El nu ar fi vrut să fiu în clipa aceea. Dar faptul acesta arată că nu sunt călăuzit de ochiul Lui. Sunt ca un cal sau ca un catâr fără pricepere; Dumnezeu m-a reţinut cu un frâu şi cu o zăbală.
Dar nu aceasta este intenţia Lui, nici cu copiii Săi, nici cu slujitorii Săi. El vrea să meargă pe calea lor în cunoştinţă de voia Sa, ştiind, potrivit gândurilor lui Dumnezeu, ce trebuie ei să facă în acea clipă şi în ce loc. Cât de mult ar fi slăvit Dumnezeu, dacă toţi slujitorii Săi ar fi astfel călăuziţi de Duhul Sfânt! Dar pentru aceasta e nevoie să fiu cu totul dependent de călăuzirea şi îndrumarea Duhului Sfânt şi să aştept ce îmi spune El. Devotamentul, râvna şi rezultatele impresionante nu sunt numaidecât o dovadă că drumul pe care este un om este drumul cel drept.