comori.org
comori.org

10. Mângâietorul

H. L. Heijkoop

Acum ajungem la partea centrală a învăţăturii privitoare la Duhul Sfânt, aşa cum este ea prezentată în Ioan 14 , 15 şi 16.

În cele dintâi versete din Ioan 14 , Domnul Isus spune că El Se va duce înapoi în cer, ca să pregătească un loc pentru ai Săi şi pentru ca, după aceea, să vină să-i ia la Sine pe ai Săi. Şi în versetele următoare El vorbeşte de timpul cât El va lipsi de pe pământ. Începând cu versetul 15, El spune: „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi. Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”.

În versetul 26 vedem că Mângâietorul este Duhul Sfânt. Dar Domnul vorbeşte despre El într-un mod cu totul diferit de tot ce am văzut până acum în atâtea locuri din Noul Testament. Domnul nu vorbeşte de viaţă, ca în capitolele 3 şi 20, nici de puterea care lucrează în această viaţă, ca în capitolul 4, nici de un râu de apă vie care curge din cel credincios, ca în capitolul 7. Aici El vorbeşte despre o Persoană care poate fi comparată cu Sine Însuşi, deoarece este egal cu El. Numai o persoană poate fi trimisă, poate rămâne în noi şi cu noi, ne poate învăţa şi ne poate aduce aminte ce ne-a spus Domnul Isus (versetul 26), poate da mărturie (Ioan 15:26 ), poate să dovedească sau să încredinţeze (Ioan 16:8 ) şi poate călăuzi, auzi, vorbi, vesti şi primi (Ioan 16:13-15 ). Citind atâtea locuri, adevărul acesta este înţeles de îndată.

Persoana aceasta este trimisă de Tatăl (Ioan 14:26 ) şi Domnul Isus arată că este egală cu El. Cuvântul grecesc „parakletos”, care aici este tradus „mângâietor” se găseşte numai de cinci ori în Noul Testament. De patru ori se găseşte în locul acesta, unde aşa Îl numeşte Domnul Isus pe Duhul Sfânt şi o dată în 1. Ioan 2:1 , unde Domnul Isus este numit aşa („Mijlocitor” sau „Avocat”, „Mângâietor”). Înţelesul cuvântului „parakletos” nu este redat în întregime nici prin „Mângâietor”, nici prin „Avocat”. El are sensul unuia care acţionează pentru un altul şi caută, îngrijeşte de interesele lui.

Domnul Isus făcuse lucrul acesta pentru ucenicii Săi, când era cu ei (Luca 22:35-37 ; Ioan 10:11 ). Acum El îi părăsea şi le spune să-şi dovedească dragostea, prin ţinerea poruncilor Lui, a Cuvântului Lui. Iar El îşi va arăta dragostea, cerând Tatălui să trimită un alt Mângâietor în locul Lui, Unul care să fie cu ei nu numai pentru un timp, aşa cum El fusese cu ei doar trei ani. Mângâietorul va rămâne cu ei pentru totdeauna – şi în El, Domnul însuşi va veni la ei (versetul 18). Şi în Ioan 16:7 chiar Domnul spunea că era de folos pentru ucenici ca El să plece, căci numai după aceea va veni Mângâietorul. Este evident din toate acestea că o Persoană divină avea să vină pe pământ, atunci când Fiul avea să Se întoarcă în cer. Iar în Fapte 5:3,4 se spune în mod expres că Duhul Sfânt este Dumnezeu.

Putea să fie vreun fapt mai important în zilele ucenicilor, decât acela că Fiul lui Dumnezeu era pe pământ? Ar putea atunci să fie un fapt mai important, după ce Domnul Isus S-a întors în cer, decât acela că Dumnezeu Duhul locuieşte pe pământ? Desigur, El nu S-a făcut trup, cum S-a făcut Fiul, dar faptul că El locuieşte pe pământ nu este mai puţin real. În adevăr, prezenţa Mângâietorului este cel mai măreţ fapt actual al creştinismului. Şi este vreun alt adevăr mai puţin luat în consideraţie decât acesta?

În Vechiul Testament, Duhul lucra pe pământ şi cei credincioşi din acel timp erau născuţi din nou prin Duhul. Dar niciodată Duhul n-a locuit pe pământ. Niciodată Dumnezeu n-a locuit împreună cu oamenii, înainte ca răscumpărarea să fi avut loc. Dumnezeu n-a locuit împreună cu Adam, nici cu Enoh, nici cu Noe, nici cu Avraam. Când însă sângele mielului de Paşti a fost vărsat şi israeliţii au fost despărţiţi de Egipt prin Marea Roşie, Dumnezeu a putut locui în mijlocul poporului – deşi ascuns dincolo de perdea, deoarece adevărata răscumpărare încă nu avusese loc (Exod 29:42-46 ). Tot aşa şi acum. Numai după ce lucrarea de răscumpărare a fost împlinită, poate Duhul Sfânt să locuiască împreună cu noi. Şi aceasta nu este ceva temporar, aşa cum Domnul Isus a fost cu ucenicii Săi pentru un timp; Duhul Sfânt va rămâne cu noi pentru totdeauna.

Şi unde locuieşte El? „El va fi în voi” (Ioan 14:17 ). „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care este în voi şi pe care îl aveţi de la Dumnezeu? Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri?” (1. Corinteni 6:19 ). Persoana Lui divină vine ca să poată face chiar din trupurile noastre locuinţa Sa, templul Său.

Dar nu locuieşte păcatul în noi? Cum poate Duhul Sfânt să locuiască într-un astfel de trup? Acesta este în adevăr argumentul unora dintre perfecţionişti: „Hristos şi Belial nu pot locui chiar în acelaşi templu!”. Şi este adevărat; trupul nostru nu poate fi templul Duhului lui Dumnezeu şi al lui Belial.

Dar în marea zi a ispăşirii, vedem cum putea Dumnezeu să locuiască în mijlocul unui popor păcătos. „Astfel să facă ispăşire pentru sfântul locaş, pentru necurăţiile fiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin care ei au păcătuit. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurăţiilor lor” (Levitic 16:16 ). Dumnezeu nu mai locuieşte în clădiri făcute de mâini, ci în oameni. Şi locuirea înăuntru a Duhului Sfânt este mărturie dată desăvârşirii jertfei (Evrei 10:14,15 ).

Dar Duhul nu numai că rămâne în fiecare credincios; „El rămâne cu voi”. El locuieşte şi în mijlocul celor credincioşi, ca adunare. „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1. Corinteni 3:16 ). „Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul” (Efeseni 2:22 ). „Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup” (1. Corinteni 12:13 ). Cât de mult este tăgăduit practic adevărul acesta, peste tot în creştinătate, până şi în grupările cele mai evlavioase!

Lumea nu poate primi Duhul Sfânt, căci ea nu-L vede şi nu-L cunoaşte (Ioan 14:17 ). Dumnezeu Fiul S-a făcut trup pentru ca să-L arate pe Tatăl, dar lumea „M-a văzut şi M-a urât şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu” (Ioan 15:24 ). Acum Fiul pleca din lume şi Dumnezeu Duhul venea jos pe pământ. Dar El nu Se făcea trup, ca Fiul. Lumea este văzută ca cel mai amarnic vrăjmaş al lui Dumnezeu, care a lepădat până şi cea din urmă şi cea mai însemnată mărturie (Matei 21:33-41 ). Pentru ea, acum nu mai este posibilitatea de a i se oferi har. Şi cei ce nu vor crede nu pot vedea şi nu pot cunoaşte pe Mângâietorul. Dar noi îl cunoaştem (Ioan 14:17 ). Mai întâi, îl cunoaştem prin cuvântul Domnului Isus, pe care-L primim prin credinţă; apoi, şi prin consecinţele care sunt legate de prezenţa Duhului Sfânt. Să fie cazul ca o Persoană divină să locuiască în noi şi să fie în noi puterea de a avea părtăşia cu Dumnezeu şi de a ne bucura de tot ce ne dă Dumnezeu – iar noi să nu cunoaştem această Persoană? Romani 8:16 ne spune: „însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”.

Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi” spune Domnul Isus (Ioan 14:18 ). În duh, El vine la ai Săi pe pământ şi aceasta este mângâierea lor. Şi, deşi prin har ei au crezut în El, ca Cel care este Fiul lui Dumnezeu, acum ei privesc la El într-un mod mult mai real decât Îl priviseră cu ochii lor fireşti. Cunoştinţa lor personală avea să fie mai adâncă. Duhul Sfânt a venit să formeze casa lui Dumnezeu pe pământ, să locuiască în ea şi să-i facă pe credincioşi, individual, templele Sale vii. El a venit ca să ne facă să facem parte din trupul lui Hristos şi să-i facă pe cei credincioşi una cu Hristos, Capul slăvit (Efeseni 1:22 ).

Dar lucrul acesta merge şi mai departe. „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt la Tatăl Meu, voi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 14:19-20 ). Cel credincios este unit ca persoană cu Hristos – şi Duhul Sfânt este puterea şi legătura acestei unităţi. Nu numai că eu Îl cunosc pe Hristos în slavă ca Cel spre care este îndreptată inima mea, dar Duhul Sfânt mă face să cunosc şi faptul că eu sunt una cu El.

Niciodată n-a fost aşa ceva în Vechiul Testament şi nici în împărăţia de o mie de ani nu va fi. Ioel 2:28 vorbeşte în adevăr despre o revărsare a Duhului Sfânt. Dar atunci Duhul Sfânt nu va locui pe pământ, în cei credincioşi. El nu va conduce nici chiar numai o singură persoană în Sfânta Sfintelor, ca să se închine lui Dumnezeu; perdeaua atunci nu va mai fi ruptă (Ezechiel 41:23 ). În Ezechiel găsim în adevăr preoţia îngrijind de slujba preoţească, dar niciodată în Sfânta Sfintelor. Şi altarul de lemn din Sfânta Sfintelor nu este arătat în Ezechiel. Cred că va fi pentru preoţi o indicaţie că va exista un alt popor preoţesc care va sluji lui Dumnezeu în imediata Lui prezenţă, întocmai cum în Levitic 16 familia preoţească a lui Aaron ocupa un loc distinct în popor.

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt despărţiţi în lucrarea aceasta binecuvântată. Duhul Sfânt vine să producă părtăşia; dar Tatăl este Cel care îl trimite în numele Fiului Său (Ioan 14:26 ), pentru ca Fiul să fie slăvit (Ioan 16:14 ).

În viaţa Sa pe pământ, Domnul Isus L-a arătat pe Tatăl în toate căile Sale de har şi de dragoste (Ioan 1:18 ). Cuvintele Lui erau cuvintele Tatălui, care îl trimisese (Ioan 7:16-18 ; 14:24 ). Şi Duhul Sfânt va aduce aminte ucenicilor cuvintele acestea (Ioan 14:26 ). Dar El va da mărturie de asemenea despre Isus Cel slăvit (Ioan 15:26 ; 16:13 ). Întocmai cum Domnul Isus în viaţa Lui pe pământ era în acelaşi timp în sânul Tatălui şi în cer şi putea să-L descopere pe Tatăl şi să spună lucrurile cereşti pe care le văzuse (Ioan 1:38 ; 3:11-13 ), tot aşa Duhul Sfânt vorbeşte pe pământ din ceea ce El aude şi vede în ceruri despre Isus Cel slăvit (Ioan 16:13 ). El, care în Sine însuşi este Dumnezeu binecuvântat în veci, una cu Tatăl şi cu Fiul, a luat o poziţie de dependenţă. El Se lasă trimis de Tatăl (Ioan 14:26 ) şi de Fiul (Ioan 15:26 ) şi El nu vorbeşte de la Sine însuşi, adică independent de Tatăl şi de Fiul.

El aduce aminte ucenicilor cuvinte spuse de Domnul Isus (Ioan 14:26 ), pentru ca ei să poată da mărturie despre Domnul (Ioan 15:27 ). Lucrul acesta îl găsim în evanghelii. Dar El ne dă şi aspectul ceresc al lucrurilor, numai El poate mărturisi despre poziţia cerească şi slava Domnului Isus, ca să le putem cunoaşte şi pentru ca inimile noastre să se poată bucura de ele. Şi acestea le găsim în Faptele Apostolilor şi în epistole. El va vesti lucrurile viitoare, lucruri pe care le găsim în epistole şi în Apocalipsa (Ioan 16:13 ).

Dar, deşi Duhul Sfânt este izvorul binecuvântat al simţămintelor noastre, El nu poate fi obiectul lor, aşa cum este Domnul Isus. Fiind Dumnezeu, Îl iubim şi îl lăudăm. Dar El n-a devenit om, ca să moară pentru noi, şi noi n-am fost făcuţi una cu El aşa cum am fost făcuţi cu Domnul Isus. Nu putem spune despre El, cum putem spune despre Domnul Isus: „Căci atât Cel care sfinţeşte, cât şi cei care sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea El nu Se ruşinează să-i numească fraţi” (Evrei 2:11 ). Duhul Sfânt n-a luat faţă de noi poziţia pe care Domnul Isus a luat-o – El, Fiul lui Dumnezeu, care de asemenea a devenit şi rămâne veşnic om şi care a fost în mijlocul nostru ca Cel care slujeşte.

Dar, în timp ce Isus, în slavă, este Avocatul nostru înaintea Tatălui, noi avem „celălalt Avocat” pe pământ – Dumnezeu Duhul Sfânt, care este în noi şi care va fi cu noi în veac.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *