comori.org
comori.org

Pregãtirea slujitorului şi exercitarea unui dar

Walter Gschwind

Dumnezeu îi pregăteşte pe slujitorii Săi pentru primirea şi pentru exercitarea darurilor. Acest lucru ni se arată în Scriptură prin câteva exemple. Pe un Saul din Tars, Dumnezeu l-a „pus deoparte din pântecele mamei“ sale (Galateni 1:15 ) şi l-a „chemat prin harul Său“ ca apostol al neamurilor. Saul însă n-a ştiut mulţi ani nimic despre aceasta. El trăia într-o altă sferă. Crescut la Ierusalim la picioarele lui Gamaliel şi educat după exactitatea legii părinţilor (Faptele Apostolilor 22:3-5 ), a devenit un om zelos pentru lege şi un persecutor al Adunării (Filipeni 3:5-6 ). Credea că Îi slujeşte lui Dumnezeu „legând şi trimiţând în închisoare şi bărbaţi şi femei“.

Poseda deja atunci darul unui apostol sau un alt dar al Domnului pentru Adunarea Sa? În nici un caz! Aceste daruri sunt date pentru zidirea Trupului lui Hristos; el însă persecuta şi devasta Adunarea lui Dumnezeu (Galateni 1:13 ). Pentru a sluji lui Dumnezeu îi lipsea prima condiţie: întoarcerea la Dumnezeu.

Doar pe calea pocăinţei şi a întoarcerii la Dumnezeu şi a credinţei în Isus Hristos, omul ajunge în Adunarea celor „chemaţi afară“ din lume. Un astfel de om aparţine Trupului lui Hristos şi poate fi aşezat acolo de Dumnezeu într-un loc pentru o slujbă specială (1. Corinteni 12:18-24 ). Cine nu este născut din nou şi nu este proprietatea lui Hristos, nu are nici Duhul lui Dumnezeu, nici vreun dar al acestui Duh (Romani 8:9 ).

Totuşi, în creştinătate, mulţi sunt recunoscuţi ca slujitori ai lui Dumnezeu şi ca învăţători, dar care nu au îndeplinit această primă condiţie pentru posedarea unui dar spiritual. Nu sunt oare tocmai aceştia cei care distrug „credinţa“ creştinilor şi subminează autoritatea Cuvântului? Hristos nu i-a chemat să fie slujitorii Săi. Chiar dacă posedă o inteligenţă naturală strălucită şi sunt oratori excepţionali şi aparent slujesc unei lucrări bune, prin acţiunea lor au înlesnit marea decădere a creştinătăţii.

Pentru Saul a existat însă un drum spre Damasc. Aici L-a întâlnit pe Domnul înviat, în faţa căruia a căzut la pământ şi în faţa căruia şi-a condamnat viaţa de până atunci. Acum, Dumnezeu binevoieşte să-L descopere pe Fiul Său în el (Galateni 1:16 ) şi să-i arate şi legătura minunată a Domnului cu Adunarea Sa. Ce mare schimbare! Acum, Domnul spune despre Saul: Îmi este un vas ales, ca să poarte Numele Meu înaintea naţiunilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israel.

A doua condiţie: urmarea lui Isus. Când a dorit să cheme doisprezece ucenici ca slujitori ai Săi, pentru a-i sluji în marea Sa lucrare, Domnul Isus a coborât la Marea Galileii. Acolo i-a chemat pe Simon, Andrei, Iacov şi Ioan şi le-a spus: „Veniţi după Mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni“ (Marcu 1:17 ). Aceşti pescari simpli şi neinstruiţi trebuiau să-L urmeze aşa cum erau. El a făcut din ei unelte pe care le-a putut folosi în lucrarea Sa minunată de salvare a oamenilor. Pregătirea lor pentru această lucrare a constat din urmarea Lui zilnică şi din învăţarea de la El. Domnul Însuşi i-a învăţat ce aveau nevoie pentru lucrarea care urmau să o facă.

În Marcu 3:14 , gândul acesta este exprimat puţin altfel: „Şi a rânduit doisprezece ca să fie cu El şi ca să-i trimită să predice.“ Umblarea în ascuns cu Domnul Isus poate să-l facă pe slujitorul talentat şi chemat al lui Hristos, un slujitor capabil pentru slujba Sa. De atunci va porni în puterea Duhului care locuieşte în el, pentru a fi o mărturie a lui Hristos printre oameni.

A treia condiţie: studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Tinerii creştini se aseamănă adesea cailor iuţi, care nu suportă să stea prea mult timp în grajd. Ei doresc să acţioneze şi să facă imediat o lucrare „mare“.

Dar cu ce vreţi să slujiţi? – Desigur, în Casa lui Dumnezeu sunt necesare diferite lucrări, mai ales pentru cei care au nevoie de o inimă plină de dragoste şi de o mână harnică. Căutaţi astfel de lucrări; ele vă vor fi arătate. Când este vorba de slujbe care au ca scop zidirea Trupului lui Hristos, atunci poate fi folosit numai cel care cunoaşte Cuvântul Adevărului, care ştie să-l explice şi să-l aplice. Slujitorul Domnului are posibilitatea să se hrănească mai întâi el însuşi din Cuvânt, „să rămână“ în el, „să înainteze“ şi „să îl facă înţelept spre mântuire“. În măsura în care i-a slujit lui, poate să-l dea mai departe şi altora.

Prin Duhul lui Dumnezeu, experimentatul apostol i-a dat tânărului său colaborator, Timotei, următorul sfat înţelept: „ ...ia aminte la citire... Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor. Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă“ (1. Timotei 4:13-16 ).

Înţelege ceea ce îţi spun, pentru că Domnul îţi va da pricepere în toate. Străduieşte-te să te prezinţi pe tine însuţi lui Dumnezeu aprobat, un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, împărţind drept Cuvântul adevărului. Dar tu rămâi în cele ce ai învăţat şi de care ai fost deplin încredinţat... că de copil cunoşti Sfintele Scrieri, care pot să te facă înţelept spre mântuire... Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură... ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună“ (2. Timotei 2:7, 15 ; 3:14-17 ).

A patra condiţie: învăţarea în şcoala lui Dumnezeu. Dacă apăsăm întrerupătorul, imediat se revarsă o lumină strălucitoare. Între primirea unui dar spiritual şi dezvoltarea sa deplină se scurge deseori o perioadă lungă de exerciţii în şcoala Învăţătorului, care îl conduce pe elevul său spre un scop, pe care acesta nu-l cunoaşte. El alege materiile pentru ucenicul Său. Există multe lecţii negative: voinţa proprie trebuie frântă, părerea înaltă despre propria putere, înţelepciune şi abilităţi proprii, trebuie zdrobită. Elevul trebuie să fie convins că în el, adică în carnea lui, nu locuieşte „nimic bun“. El trebuie să înveţe să fie veghetor faţă de carnea sa şi să se obişnuiască cu o umblare în Duhul. Acestea sunt lecţii generale pentru clasele elementare, în care se află toţi copiii lui Dumnezeu; dar dacă cineva nu învaţă aceste lucruri, cum ar putea face Domnul din el un instrument special?

A cincea condiţie: slujirea în lucrurile mici. Credincioşii din adunarea din Tesalonic s-au întors toţi la Dumnezeu pentru a sluji Dumnezeului celui viu (1. Tesaloniceni 1:9 ). Deşi nu erau de mult timp pe această cale, toţi erau activi într-un mod modest „în lucrarea Domnului“. Această lucrare era pe inima lor, chiar dacă la început activitatea lor a constat numai din mijlociri pentru oamenii din jurul lor, din mijlociri pentru slujba apostolului şi a colaboratorilor săi şi din mărturia fidelă pentru vecinii lor.

Dacă cuiva îi lipseşte o astfel de dovadă a dăruirii faţă de Dumnezeu şi interesul pentru întreaga lucrare a Domnului, cum ar putea fi chemat la lucrări mai mari? Cine se interesează puţin acasă de mântuirea celor pierduţi, nu va deveni un misionar, chiar dacă ar pleca în cealaltă parte a globului cu un cap plin de cunoştinţe şi în mână cu stetoscopul unui medic.

Darurile spirituale nu se dezvoltă în salturi. Dar cine se dovedeşte sârguincios în slujbe mici, pe acela Domnul îl poate chema la alte lucrări, dacă doreşte El. Ştefan şi Filip aparţineau de bărbaţii care, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, se ocupau cu slujirea la mese (Faptele Apostolilor 6 ). Dar curând, Ştefan a făcut minuni şi semne mari în popor. Filip a devenit un evanghelist (Faptele Apostolilor 21:8 ).

Indicaţii personale ale Domnului

Când a început pentru Pavel calea de urmare a Domnului Isus, el a întrebat: „Ce să fac, Doamne?“ Domnul i-a spus: „Ridică-te şi mergi la Damasc şi acolo ţi se va spune despre toate care-ţi sunt rânduite să le faci“ (Faptele Apostolilor 22:10 ). A avut o primă indicaţie personală a Domnului. În Damasc a primit, conform acestui cuvânt al Învăţătorului său, lumină pentru slujba care i-a fost rânduită. Mai târziu, în Antiohia, a fost trimis „de Duhul Sfânt“ împreună cu Barnaba în prima călătorie de evanghelizare (Faptele Apostolilor 13:2,4 ). În timpul călătoriilor sale, Domnul i-a dat indicaţii (Faptele Apostolilor 16:6-12 ).

Domnul dă şi astăzi slujitorilor Săi indicaţii clare prin Duhul Sfânt. Unul este condus pe calea unei slujbe în ascuns. Altul ajunge la „Damasc“, unde Domnul îi arată caracterul unei slujbe speciale în Adunarea lui Dumnezeu. S-ar putea ca pe lângă această slujbă, slujitorul să-şi poată exercita mulţi ani activitatea sa obişnuită de câştigare a existenţei, la fel cum a făcut apostolul Pavel mult timp, desigur cu jertfe mari (Faptele Apostolilor 18:3 ; 20:34-35 ; 1. Corinteni 9:12,15,18 ; 1. Tesaloniceni 2:9 ). Dar dacă Domnul îi dă aşa mult de lucru, încât este nevoit să renunţe la serviciul său, să o facă în ascultare şi în încredere faţă de Domnul său. El nu-l va lăsa, nici nu-l va părăsi. În 1. Corinteni 9 ni se arată în ce mod rezolvă El nevoile vieţii pentru cei care „vestesc Evanghelia“ şi „seamănă cele spirituale“.

Fiecare credincios este un „rob al lui Hristos“. În întreaga sa slujbă, fie că are de luat decizii mai mari, fie mai mici, trebuie să acţioneze numai când are deplină convingere că Domnul i-a poruncit aşa.

Dar este bine, în exercitarea slujbei noastre, să ascultăm şi de obiecţiile fraţilor cu experienţă şi cu gândire spirituală şi să cântărim sfatul lor înaintea Domnului. Dacă un slujitor doreşte într-adevăr onoarea Domnului şi binele Adunării Sale, nu va nesocoti obiecţiile fraţilor săi, spunându-şi că aceştia nu au ce să se amestece în lucrarea sa.

Să ţinem cu tărie la principiul biblic: Cine a primit de la Domnul un dar pentru zidirea Adunării Sale, este răspunzător să-l exercite în dependenţă de El.

Învăţături din istoria Bisericii

Tendinţa inimii omeneşti, care a dus în decursul secolelor de la o stare plăcută lui Dumnezeu a Adunării la lipsurile actuale din creştinătate, există şi în inimile noastre. Aceasta ne constrânge să fim veghetori, dacă nu vrem să ne abatem deloc de la ordinea din Casa lui Dumnezeu, aşa cum ne este prezentată în Cuvântul Său.

Astfel, în creştinism s-a ajuns să se facă diferenţă între o poziţie „lumească“ şi una „spirituală“, între „profani“ şi „clerici“, când de fapt toţi cei care sunt născuţi din nou şi posedă Duhul, trebuie să fie „spirituali“ (Galateni 6:1 ) şi aparţin atât preoţiei sfinte, cât şi celei împărăteşti (1. Petru 2:5, 9 ).

Acest pericol dublu ne ameninţă şi pe noi. Unii înclină să lase în seama fraţilor care doresc să-i slujească cu dăruire Domnului întreaga muncă. Li se pare că ei aparţin de o altă clasă, de „profani“, care îşi pot permite să fie pasivi în lucrurile spirituale, în schimb cu atât mai activi în lucrurile pământeşti şi lumeşti. Cuvântul: „Vă îndemn deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă“ (Romani 12:1 ) are însă valabilitate pentru toţi.

Alţii, în schimb, cărora Domnul le-a dat o slujbă în public din Cuvânt, trebuie să se ferească de tendinţa inimii fireşti de a vrea să fie ceva şi de a-şi aroga o poziţie faţă de ceilalţi fraţi, poziţie care nu le revine. Apostolul Petru le scria bătrânilor: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi, supraveghind, nu constrânşi, ci de bunăvoie; nu pentru câştig ruşinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei daţi vouă, ci fiind modele pentru turmă“ (1. Petru 5:2-4 ). El a înţeles îndemnul Domnului său: „Dar voi să nu fiţi numiţi Rabi, pentru că unul singur este Îndrumătorul vostru; şi voi toţi sunteţi fraţi. ...nici să nu vă numiţi îndrumători, pentru că Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristosul. Iar cine este mai mare între voi va fi slujitorul vostru“ (Matei 23:8-12 ).

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *