comori.org
comori.org

Darurile duhovnicești

Pierre Oddon

Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia dupä puterea lui." (Matei 25:15 )

I Darurile, slujbele, lucrarile

A confunda darurile Duhului Sfânt cu darul Duhului Sfânt înseamnă a confunda ceea ce este dat cu Cel care dă.

În vechiul legământ, Duhul Sfânt însufleţea pentru un timp pe unii oameni pentru câte o lucrare deosebită, dar El Se putea apoi retrage (compară Judecători 13:25 cu 16:20). În dispensaţia creştină, Duhul Sfânt este dat celor credincioşi, ca să fie cu ei „pentru totdeauna" (loan 14:16); El împarte fiecăruia din mădularele lui Hristos „haruri" care îi fac în stare să-şi împlinească anumite lucrări pentru binele tuturor.

Un exemplu, deşi, fără îndoială, nedesăvârşit, ne-ar putea ajuta să înţelegem versetele 4-6 din 1 Corinteni:

- Să presupunem că o persoană tocmai a obţinut o diplomă de profesor în învăţământ. Aceasta este o calificare omenească şi ea poate să ne dea ideea calificării duhovniceşti pe care Duhul Sfânt o acordă în mod suveran mădularelor trupului lui Hristos, în vederea slujirii dată de Domnul sau pentru a putea face faţă în această slujire.

- Un anumit post îi este apoi încredinţat şi slujba lui este precizată de directorul la care lucrează. Aceasta ar corespunde cu slujba la care ne cheamă Domnul, slujbă pe care El ne-o încredinţează şi noi trebuie s-o împlinim potrivit voii Sale.

Având astfel calificarea şi un post corespunzător, trebuie apoi ca această persoană să înveţe pe elevi, ca să fie de folos; mai mult, pentru a fi cu adevărat de folos, trebuie să predea elevilor chiar materia pentru care este calificat. Pe de o parte un inspector va veni să controleze învăţătura dată, pe de altă parte rezultatele obţinute vor da mărturie despre calificarea profesorului în exerciţiul funcţiei lui. Aceasta ar corespunde cu activităţile care ar trebui să fie, pe de-o parte sub răspunderea celui credincios, dar de altă parte datorită ungerii Duhului, cu autoritatea Domnului, sub controlul lui Dumnezeu Însuşi. Dacă sunt „felurite lucrări“, Dumnezeu este Cel care „lucrează totul în toţi".

II Sunt oare numai noua daruri duhovniceşti?

Unii aşa spun. Însă aceasta este o abatere de la ce ne învaţă Scriptura. Să citim versetele 1-4 din 1. Corinteni 12 .

- Expresia „daruri duhovniceşti" din unele traduceri în versetul 1 nu se găseşte în original (şi nici în versetul 1 şi 12 din capitolul 14). Cuvântul grec de aici fiind imprecis în limbajul nostru, a putut fi tradus „(manifestările) duhovniceşti", „(Iucrurile) duhovniceşti" sau „(darurile) duhovniceşti", cu condiţia ca termenul ales de traducător să fie pus în paranteze, ca să se înţeleagă că nu se găseşte în original. Aceasta nu înseamnă că tăgăduim realitatea „darurilor duhovniceşti", însă oricine nu foloseşte un vocabular biblic este aproape inevitabil pe panta de a se depărta de adevăr, în învăţătură.

- Dacă în versetul 4 întâlnim în unele traduceri numai cuvântul „daruri“, atunci este firesc să se facă legătură cu versetul 1 , să te gândeşti la „daruri duhovniceşti". Însă în original, în versetul 4 nu este folosit cuvântul „dar" (dorea), ci cuvântul „charisma", care înseamnă „dar al harului" (dar primit prin har). Corintenii nu erau lipsiţi de nici unul din aceste „daruri ale harului“ (1. Corinteni 1:7 ).

Găsim aici, în versetele 8-10, o listă de nouă daruri ale harului. Apostolul are grijă să spună de 5 ori chiar în acest capitol, printre altele în versetele 4 şi 31, celelalte trei rânduri fiind în legătură cu vindecările. Lista aceasta însă nu este limitativă; în adevăr, tot în capitolul acesta sunt adăugate alte daruri, în versetele 28-30; un dar de a învăţa pe alţii este de asemenea o calificare a Duhului, este un dar al harului (1. Timotei 4:14 ; 2. Timotei 1:6 ).

Sunt de asemenea listele din Romani 12:6-8 şi din 1. Petru 4:7-11 , fără a mai vorbi despre cele din Efeseni 4:11 , unde un alt cuvânt grec (doma) este folosit.

Observăm apoi că cele ce se pot numi „darurile Duhului“ în 1. Corinteni 12:7-11 şi „darurile lui Hristos" în Efeseni 4:7-11 sunt socotite ca „daruri ale lui Dumnezeu" în 1. Corinteni 12:28 . De altfel, nu El este Cel care lucrează totul în toţi (versetul 6)?

N-ar fi de folos să dezvoltăm aceste puncte, dacă nu s-ar socoti deosebite „darurile de har" şi „darurile" numite „duhovniceşti“, în timp ce Cuvântul le uneşte într-o singură expresie: apostolul Pavel poate spune: „Doresc mult să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar de har duhovnicesc, ca să fiţi întăriţi" (Romani 1:11 ).

III Există creştini adevăraţi „necarismatici“?

În afara celor 5 cazuri ale cuvântului „Charisma" pe care le-am văzut în 1. Corinteni 12 , sunt altele 12 care ne arată clar că aceste „daruri de har" nu se limitează la manifestările duhovniceşti ale acestui capitol şi cu atât mai puţin la darul limbilor. „Charismele" sunt haruri date unor credincioşi pentru a fi folosite.

- Romani 12:6-8 : slujirea, învăţătura, îndemnul, dărnicia; conducerea unei adunări creştine, facerea milosteniei... sunt „charisme".

- 1. Corinteni 1:7 : corintenii nu duceau lipsă de nici un fel de dar al harului (Charisma), în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.

- 1. Corinteni 7:7 : „Fiecare are de la Dumnezeu darul lui de har, unul într-un fel, altul într-altul". Aici, faptul de a rămâne necăsătorit este arătat ca un har (Charisma) dat lui Pavel.

- 1. Petru 4:9-11 : primirea de oaspeţi, faptul de a vorbi într-o adunare ca şi cum ar vorbi cuvintele lui Dumnezeu, slujirea creştină... sunt numite daruri ale harului felurit al lui Dumnezeu.

- Romani 5:15-16 ; 6:23 ; 11:29 : „lucrarea lui Hristos", „viaţa veşnică", „făgăduinţele făcute israeliţilor" sunt de asemenea numite daruri de har. (Să notăm şi celelalte cazuri: Romani 1:11 ; 2. Corinteni 1:11 ; 1. Timotei 4:14 şi 2. Timotei 1:6 ).

Sunt unele daruri de har (Charisma) care izbesc privirile mai mult decât altele, dar toate vin de la Duhul lui Dumnezeu şi sunt deci supranaturale. Şi nu se deschide uşa contrafacerilor, atunci când se caută, uneori într-un mod bolnăvicios, numai darurile care izbesc privirile?

Creştinii numiţi pe nedrept „necarismatici" nu înlătură nicidecum darurile duhovniceşti; ei le acceptă pe toate, cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, în măsura în care ele vin de Ia El şi în care cei care le arată sunt supuşi Scripturii. Dar să nu acceptăm contrafacerilel Care este criteriul sigur, fără greşeală, care să ne îndrumeze? Cuvântul lui Dumnezeu!

IV Pot toţi credincioşii sa aibă acelaşi dar?

Aşa este învăţătura pe care unii pretind s-o scoată din versetul acesta: „Aş dori ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să prorociţi" (1. Corinteni 14:5 ). Însă este o diferenţă mare între dorinţe şi realitate. Acelaşi verb (în greceşte) este folosit, de exemplu, în:

- 1. Corinteni 7:7 : „Eu aş vrea ca TOŢI oamenii să fie ca mine" (adică necăsătoriţi), însă apostolul adaugă: „dar FIECARE are de la Dumnezeu darul lui de har, unul într-un fel, altul într-altul".

- 1. Timotei 2:4 : Dumnezeu „doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului“, dar noi ştim că numai cei care cred vor fi mântuiţi.

Este adevărat că noi toţi trebuie să dorim darurile duhovniceşti, dar apostolul precizează că darurile acestea nu sunt pentru a face din ele un obiect de podoabă, ci ele sunt pentru zidirea adunării. Duhul ni le va da sau nu ni le va da, potrivit înţelepciunii şi suveranităţii Lui. Să notăm că ori de câte ori apostolul îndeamnă pe credincioşi să-şi arate cu înflăcărare dorinţa după darurile de har (1. Corinteni 12:31 ; 14:1 ,12 ), el subliniează utilitatea darurilor care sunt „cele mai bune“, numind în mod special „prorocia", în vederea „zidirii adunării“. Şi poate smerenia să îndemne pe unii creştini să caute numai darul care să izbească privirile, al limbilor, care, el singur, nu este de nici un folos pentru zidirea colectivă? Ne temem că nu! Având în vedere timpul în care ne aflăm, n-ar trebui oare să cerem Domnului să înmulţească darul deosebirii duhurilor?

În capitolul 12 din 1 Corinteni găsim trei principia fundamentale în legătură cu darurile de har:

- felurimea darurilor (versetele 4-6),

- împărţirea acestor daruri potrivit bunei plăceri a Duhului lui Dumnezeu (versetul 11),

- faptul că nu toate darurile sunt pentru toţi.

Acest adevăr de la urmă este arătat sub forma:

- de 9 repetări în Versetele 8-10: „unuia... altuia... şi altuia

- unei asemănări cu mădularele trupului omenesc: mădularele sunt diferite, funcţiile sunt diferite, şi aşa trebuie, ca să fie într-adevăr un trup; „dar toate acestea le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum Îi place" (versetele 11-27).

- unor 7 întrebări, care au toate un răspuns negativ: „Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci?... Toţi vorbesc în limbi?" (versetele 28-30).

Terminând aceată cercetare scurtă a darurilor Duhului, am dori să punem o întrebare: Suntem noi mădulare ale trupului lui Hristos, care împlinesc funcţiile care ne-au fost rânduite, având calificările primite de la Duhul Sfânt? Fiecare să dea un răspuns.

Scriptura zice: „Ca nişte buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul de har pe care I-a primit" (1. Petru 4:10 ). Şi: „Căci, după cum într-un singur trup avem mai multe mădulare şi mădularele n-au toate aceeşi lucrare, tot aşa şi noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora. Având felurite daruri, după harul care ne-a fost dat“... să ne îndeplinim lucrările (Romani 12:4-8 ).

Concluzie

Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi e voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl“ (1. Ioan 2:24 ).

Nu este decât vreo jumătate de secol de când s-a început să se înveţe că vorbirea în limbi era semnul iniţial şi de nelipsit al botezului Duhului Sfânt; deci aceasta nu este o învăţătură „de la început" şi am văzut că nu este o învăţătură biblică. Ea este cheia de boltă a unui întreg sistem a cărui învăţătură se depărtează mult de „credinţa care a fost data sfinţilor odată pentru totdeauna":

- ea face ca lucrarea să depindă de darurile duhovniceşti,

- socoteşte că darurile duhovniceşti depind de botezul Duhului Sfânt,

- socoteşte botezul Duhului ca real, numai dacă are „vorbirea în limbi".

A trebuit să se aştepte secolul al XX-lea, „timpurile din urmă", „timpurile grele" (1. Timotei 4:1 ; 2. Timotei 3:1 ), pentru a învăţa cu uimire că, de-a lungul unor secole numeroase, Biserica s-a zidit fără slujitori şi fără daruri duhovniceşti, prin nişte oameni care nu erau botezaţi cu Duh Sfânt... pentru singura pricină că persoanele acestea nu vorbeau în limbi! lată unde ajunge o învăţătură întemeiată pe „experienţă" şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Gîndurile următoare ne-au reţinut atenţia şi de aceea le prezentăm cititorilor:

- Nu există experienţă creştină care să ne permită să ajungem deodată la maturitate; nimeni nu poate să fie „un părinte“ în Hristos, înainte de a fi „copilaş" şi apoi „tânăr"; a crede că se poate, înseamnă a fi deja înşelat.

 - Chiar adevăratul dar al limbilor n-a rezolvat niciodată toate problemele creştine! EI n-a fost dat cu acest scop, ci a fost dat în mod suveran de Duhul, pentru a fi de folos. Cel care nu-l avea, nu trebuia să-l dorească; cel care îl avea, nu trebuia să se laude cu el (aşa cum citim în 1. Corinteni 4:7 ).

- Starea bolnăvicioasă de aşteptare în care sunt ţinuţi unii credincioşi poate să aducă un dezechilibru, un deranjament, o descurajare, o dezamăgire care ar conduce Ia o stare depresivă şi la pierderea bucuriei mântuirii.

- Sfaturi de felul acesta: „înlăturaţi raţiunea", „faceţi vid" deschid uşa tuturor felurilor de influenţe nenorocite şi stăpânirilor demonice.

- Unii creştinii au reuşit să „deosebească duhurile" la unele persoane pline de propria Ior voinţă şi care ziceau că vorbesc în limbi: darurile lor erau de origine demonică (să ne amintim cuvintele Scripturii din 1. Corinteni 12:1-3 ; 1 . loan 2:22; 4:1-2).

- Sunt persoane născute din nou care se lasă înşelate de viziuni mincinoase, de descoperiri, de apariţii de îngeri sau chiar a lui Isus Hristos. Unele dintre ele au sfârşit în învăţătura care susţine existenţa inspiraţiei directe de la Dumnezeu, în nebunia propriei lor importanţe sau chiar în spital.

Pentru a termina, voi cita mărturia unui evanghelist german: „Sunt mai mulţi ani de atunci, când aveam obiceiul să mă întâlnesc în fiecare lună cu nişte prieteni, ca să ne rugăm timp de o săptămână. Ceream putere de sus, o nouă Cincizecime şi darurile Duhului. Am primit atunci descoperiri şi viziuni atât de minunate, încât toţi am fi fost înşelaţi, dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de noi şi dacă noi n-am fi ascultat de porunca de a pune duhurile Ia probă. Toate acelea nu erau decât viclenii ale diavolului... Cei care au fost înşelaţi de descoperiri mincinoase, ajung de obicei, fără să ştie şi fără să vrea, să înşele şi pe alţii. Ei devin astfel nişte instrumente în mâinile duhurilor rele. Aceste duhuri pe care noi le-am dat pe faţă ca fiind de origine satanică, au făcut lucruri atât de minunate! Ne-au zis, de exemplu, că vom primi Duhul Sfânt, că vom vesti evanghelia în toată Germania, că vom vindeca pe bolnavi, că vom alunga duhurile şi că vom construi spitale. Aceşti îngeri ai lui Satan voiau să ne aşeze sub influenţa Ior şi să ne conducă pe căi greşite. Faptul acesta ne-a învăţat să refuzăm tot ce nu se potriveşte în totul cu Cuvântul lui Dumnezeu“.

Mărturia aceasta să fie ca o punere în gardă şi Cuvântul Domnului nostru să ne fie singura călăuză până Ia venirea Sa din nou!

În faţa atâtor exagerări, contrafaceri şi înşelări, îndemnăm pe fiecare să se adreseze în umilinţă lui Dumnezeu pentru a putea deosebi lucrurile.

Vom termina, amintind cuvintele acestea ale apostolului Pavel: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă deplină şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile cele mai alese, pentru ca să fiţi curaţi şi fără vină până în ziua lui Hristos, fiind umpluţi cu roada dreptăţii, care este prin Isus Hristos, „spre slava şi lauda lui Dumnezeu" (Filipeni 1:9-11 ).

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *