comori.org
comori.org

Divorțul și recăsătorirea

Harm Wilts

Matei 5:31-32 ; 19:3-10 ; Marcu 10:2-12 ; Romani 10:2-12 ; Romani 7:3 ; 1. Corinteni 7

Introducere

Mi-ar fi mult mai plăcut și m-aș bucura mai mult să scriu despre bogăția și binecuvântarea căsniciei decât despre divorț.

Dar împrejurările mă constrâng să mă străduiesc să pun în lumină ce spune Scriptura despre această temă. Cititorului credincios al Bibliei îi va fi foarte clar că, la instaurarea căsniciei, Dumnezeu a intenționat o căsnicie monogamă care să lege pe viață pe cei doi parteneri. „Cei doi vor fi un trup” și „ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Aceste două afirmații arată clar că, potrivit gândurilor lui Dumnezeu, nu poate fi vorba de poligamie și de divorț. Dar vedem în Biblie cât de repede și în ce măsură mare a apărut poligamia și divorțul, chiar și în poporul ales al lui Dumnezeu, Israeliții. Perioada Legii nu putea să realizeze reîntoarcerea la gândurile inițiale ale lui Dumnezeu. Locuri din Scriptură cum sunt cele din Deuteronom 21:15-17 și 2:1-4 arată că atât poligamia cât și divorțul sunt tolerate, „din pricina împietririi inimii voastre”, așa cum Domnul Isus a explicat mai târziu (Marcu 10:5 ). Prescrierile citate aveau scopul evident să protejeze persoana lezată și să prevină bunul-plac.

Prin perioada harului, revelată în Isus Hristos, așa cum o găsim în Noul Testament, căsnicia este recunoscută în forma ei inițială și reînființată. Găsim aici indicații clare, pe care credincioșii trebuie să le respecte, ca să practice aceasta într-o lume plină de păcat și nedreptate, cu toate că și noi avem o natură slabă și păcătoasă. Harul, care ne învață în privința aceasta, ne dă și puterea să transpunem aceasta în practică.

Cu privire la această temă găsim învățăturile Domnului Isus în următoarele locuri din Scriptură: Matei 5:31-32 ; 19:3-10 ; Marcu 10:2-12 ; Luca 16:18 .

Apostolul Pavel scrie în privința aceasta în epistola către Romani 7:3 și în 1. Corinteni 7:1-16 ; 25 - 40 .

Acestea sunt locurile din Biblie care vor fi studiate în continuare și vor fi comparate unul cu altul, potrivit cuvântului că locurile din Scriptură trebuie explicate prin locuri din Scriptură.

Matei 5:31-32 : »S-a zis iarăși: „Oricine își va lăsa soția, să-i dea o carte de despărțire.“ Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa soția, în afară de motiv de curvie, o face să comită adulter; și oricine se căsătorește cu cea lăsată de bărbat comite adulter.«

Aceste versete constituie o parte din predica de pe munte. Ele conțin învățături, pe care Domnul Isus le dă ucenicilor Săi și de aceea ele sunt valabile și pentru noi (vezi versetele 1-2). Domnul se referă mai întâi la ceea ce stă scris în Deuteronom 24 . Alungarea soției din orice fel de motive devenise din păcate frecventă și prin prescripția lui Moise era numai atenuată sau îngrădită. Față de aceasta Domnul pune divinul Său „dar Eu vă spun”, care impune autoritate. El consideră nejustificate toate motivele de divorț, pe care iudeii le invocau. El permite numai un motiv pentru divorț, și anume curvia. El nu recunoaște un divorț din alte motive. Dacă a avut totuși loc un astfel de divorț, căsnicia inițială este privită de El ca fiind valabilă. Dacă una din femeile alungate în felul acesta se recăsătorește, ea comite adulter, și tot așa și bărbatul care se căsătorește cu ea. Este clar că păcatul poate fi înfăptuit numai acolo unde este vorba de o căsnicie existentă. Dacă Domnul face o excepție pentru divorțul din cauza curviei, este clar că El recunoaște divorțul. Aceasta nu este nicio îndreptățire pentru bărbatul sau pentru femeia care păcătuiește. „Dumnezeu însă va judeca pe curvar și pe preacurvar (sau: cel care comite adulter).” Dar dacă celălalt partener se desparte pe baza acestui motiv, căsnicia s-a sfârșit, și atunci recăsătorirea nu mai este privită ca adulter.

Matei 19:3-10 : »Și au venit la El fariseii, ispitindu-L și spunând: „Este permis unui om să-și lase soția pentru orice motiv?“ Iar El, răspunzând, a spus: „Nu ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie, și a spus: ‚De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa și cei doi vor fi un singur trup’? astfel că nu mai sunt doi, ci un singur trup; deci ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.“ Ei I-au spus: „Atunci de ce a poruncit Moise să-i dea o carte de despărțire și să o lase?“ El le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre va permis Moise să vă lăsați soțiile, dar de la început nu a fost așa. Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa soția în afară de motiv de curvie și se va căsători cu alta, comite adulter; și cine se căsătorește cu una lăsată de bărbat comite adulter.“ Ucenicii Săi I-au spus: „Dacă astfel este situația omului cu soția lui, nu este de folos să se căsătorească.“«

Motivul pentru care Domnul Isus rostește aceste cuvinte aici este întrebarea fariseilor. Ei voiau să știe, dacă unui bărbat îi este permis să-și lase soția din orice fel de motive. Dar ei I-au pus întrebarea ca să-L ispitească. Este posibil ca ei să fi încercat să-L atragă pe Domnul Isus în cearta care exista între cele două curente din mijlocul lor. Din alte surse este cunoscut că exista o școală care avea concepții foarte largi. O mâncare arsă era pentru ei deja un motiv de divorț. Cealaltă școală considera numai contravențiile grave ca motiv de divorț. Domnul însă respinge ambele curente, prin aceea că El se referă la momentul inițial al instaurării căsniciei. Și concluzia Lui clară este, că omul nu trebuie să despartă ce a unit Dumnezeu. Excepția cazului curviei El nu o numește  aici, deoarece nu constituia tema întrebării lor.

După aceea fariseii au venit cu întrebarea: „Atunci de ce a poruncit Moise să-i dea o carte de despărțire și să o lase?” Domnul face clar, că Moise nu a dat nicio poruncă pentru izgonire, ci că el a îngăduit-o. A făcut-o „din cauza împietririi inimii voastre”. Dar era în contradicție cu instaurarea ei de la început.

La urmă Domnul arată urmările îngrozitoare ale acestui divorț nepermis. În concordanță cu ceea ce El a spus mai înainte ucenicilor Săi, El constată că o nouă căsnicie după o astfel de despărțire înseamnă adulter pentru toate persoanele implicate. Numai pentru despărțirea din cauza curviei face El și aici o excepție, așa că nu este posibilă nici o neînțelegere în privința aceasta. Reacția ucenicilor Săi, care erau și ei de față, la cuvintele Domnului lor este: „Dacă astfel este situația omului cu soția lui, nu este de folos să se căsătorească.“ Aceasta dovedește, că ei considerau imposibilă desființarea căsniciei numai pe baza singurei excepții, curvia. Faptul că și ucenicii argumentează în felul acesta, arată foarte clar cât de decăzută era morala cu privire la căsnicie. Și la acest nivel vor mulți din zilele noastre să se reîntoarcă și schimbă legile familiei în acest sens. Sărmana lume, cu așa mult sex și așa puțină dragoste!

Este remarcabil că Domnul nu încurajează permiterea divorțului pe baza curviei. Evident aceasta a fost înțeleasă foarte clar de toți. Singura explicație, pe care eu am găsit-o la alții, și pe care o consider plauzibilă, este, curvia în caracterul ei se deosebește de toate celelalte păcate împotriva partenerului de căsnicie. Acest păcat lezează căsnicia în însemnătatea ei esențială și rupe legătura. O despărțire formală, potrivit legii, este confirmarea oficială a acesteia și anulează definitiv legătura înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. S-ar putea face obiecții împotriva acestei explicații, dar se pare că nimeni nu știe altă explicație mai bună. În fond nu avem nevoie de ea. Autoritatea cuvintelor Domnului Isus și a Scripturii în general nu se bazează pe ceea ce noi înțelegem și cu ceea ce suntem noi de acord. Noi trebuie s-o recunoaștem așa cum ne este dată. O explicație nu poate servi ca s-o facă mai demnă de recunoscut și cu atât mai puțin să-i răpească puterea.

Marcu 10:2-12 : »Și, venind la El fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L: „Este permis unui bărbat să-și lase soția?“ Iar El, răspunzând, le-a zis: „Ce va poruncit Moise?“ Și ei au spus: „Moise a permis să-i scrie o carte de despărțire și s-o lase.“ Și Isus, răspunzând, le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris el această poruncă. Dar, de la începutul creației, ‚Dumnezeu i-a făcut bărbat și femeie. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup’; astfel că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.“ Și din nou, în casă, ucenicii L-au întrebat despre aceasta. Și El le-a spus: „Oricine își va lăsa soția și se va căsători cu alta, comite adulter față de ea. Și dacă o femeie își va lăsa soțul și se va căsători cu altul, comite adulter.“«

Versetele 2-12 nu necesită o explicație mai detaliată, căci în privința aceasta s-a spus suficient în expunerea anterioară. Și versetele 11 și 12 sunt omonime cu cele pe care le găsim în Evanghelia după Matei. Se observă însă că aici nu este numită curvia ca excepție. Unii au tras concluzia din aceasta, că această excepție nu este valabilă pentru ucenici, deci nu este valabilă nici pentru noi, deoarece El vorbește exclusiv ucenicilor Săi, așa cum se vede din versetul 10. Dar această concluzie nu este admisibilă. Este desigur totdeauna important să luăm seama cui adresează Domnul cuvintele Sale. Dar nu avem nici un motiv să acceptăm că în învățăturile Sale date ucenicilor El se așează pe terenul harului, iar la ceilalți folosește principiul Legii. Că motivul de excepție amintit este valabil și pentru ucenici, deci și pentru noi, se recunoaște din aceea că și în Evanghelia după Matei 5:31-32 El vorbește ucenicilor Săi. Și în Matei 19 , cu toate că a vorbit fariseilor, ucenicii au considerat vorbirea ca fiind adresată lor. Nu există nicio diferență între aceste două locuri. Dar nici față de Iudei El nu amintește în Evanghelia după Marcu 10 această excepție, și tot așa nici față de ucenicii Săi. Nici aici nu este nicio diferență, așa că concluzia amintită mai înainte nu este justificată. Și în Evanghelia după Luca 16 , unde Domnul vorbește fariseilor, nu se vorbește despre acest caz de excepție. Evident Duhul Sfânt nu a considerat necesar. Nu este permis să se răpească puterea afirmațiilor clare ale Domnului în alte locuri din Scriptură, pe motivul că acest caz de excepție nu este numit aici. Aceasta mi se pare o critică inadmisibilă a Scripturii, chiar dacă ea nu este făcută intenționat. Cu toate că poziția de drept a femeii în Israel era mai slabă decât a bărbatului, din versetul 12 rezultă că cei doi parteneri erau egali în ceea ce privește izgonirea.

Romani 7:3 :Astfel deci, cât timp trăiește soțul, ea se va numi adulteră, dacă va fi a altui bărbat; dar dacă soțul moare, ea este liberă față de lege, astfel că nu este adulteră, chiar dacă ar fi a altui bărbat.

Aici Pavel vorbește între altele despre căsnicie și o prezintă ca o legătură care poate fi desfăcută numai prin moarte. Aceasta este căsnicia normală, intenționată de Dumnezeu. În Epistola către Romani 7 Pavel explică faptul că un credincios, care prin moartea împreună cu Hristos este legat cu El, nu poate în același timp să se așeze sub Lege și prin aceasta să fie unit cu ea. Acest adevăr este ilustrat prin relațiile căsniciei normale. Este absurd și păcătos, că o femeie, care este legată de soțul ei prin căsnicie, se leagă în același timp cu un altul. Ea trebuie să fie legată numai cu soțul ei. Dacă ea desconsideră rânduiala, pe drept va fi numită o adulteră.

Despre curvie, divorț și recăsătorire nu se vorbește în acest loc. Cuvintele nu se întâlnesc aici și nici nu se face aluzie la ele. Aici nu este nicidecum vorba despre această temă. De aceea nici nu este corect să se folosească aceste cuvinte în afara contextului în care stau, ca prin aceasta să se dea o altă interpretare a cuvintelor Domnului. Dacă o femeie este despărțită de soțul ei pe baza motivului recunoscut de Domnul, atunci el nu mai este soțul „ei“. Atunci o căsnicie nouă nu este adulter. Dar în Romani 7 nu este vorba de despărțire și de o căsnicie nouă. Pavel se referă aici la relația sexuală, pe care o femeie o are cu un alt bărbat, în timp ce partenerul ei de căsnicie trăiește. Aceasta este adulter.

1. Corinteni 7:10-16 :Dar celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul: soția să nu se despartă de soț. (Dar chiar dacă este despărțită, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soțul ei.) Și soțul să nu-și părăsească soția. Dar celorlalți le spun eu, nu Domnul: dacă vreun frate are o soție necredincioasă și ea vrea să locuiască mai departe cu el, să n-o părăsească. Și o femeie care are un soț necredincios și el vrea să locuiască mai departe cu ea, să nu-și părăsească soțul. Pentru că soțul necredincios este sfințit prin soție și soția necredincioasă este sfințită prin fratele; pentru că, altfel, în adevăr, copiii voștri ar fi necurați, dar acum sunt sfinți. Dar, dacă cel necredincios se desparte, să se despartă; în astfel de cazuri, fratele sau sora nu sunt legați, ci Dumnezeu ne-a chemat la pace. Pentru că, ce știi tu, soție, dacă vei mântui pe soțul tău? Sau ce știi tu, soțule, dacă vei mântui pe soția ta?

Cu 1. Corinteni 7:1 Pavel începe să răspundă la o serie de întrebări, pe care i le-a pus Adunarea din Corint. O parte din ele au legătură cu tema noastră; ceea ce nu are legătură cu tema noastră nu va fi discutat aici. Întrebările ca atare nu sunt prezentate aici, dar din răspunsuri putem deduce de ce natură au fost ele. Este bine să păstrăm aceasta înaintea ochilor și să nu ne așteptăm la o dezbatere completă în legătură cu căsnicia.

Este foarte ușor de înțeles că din mijlocul acestei adunări - o parte din ea avea tradiția iudaică, cealaltă parte avea un fundal păgân – au venit întrebări. Este de asemenea de la sine înțeles faptul că ea s-a adresat cu întrebările ei apostolului care a făcut în mijlocul ei lucrarea de temelie. Aici sunt tratate întrebări, de exemplu: dacă se merită de fapt o căsnicie, cu privire la viața despărțită a soților, la căsnicia între soți credincioși și necredincioși, la circumcizie, la recăsătorire, la jertfe aduse idolilor, etc.

Întrebările puse apostolului Pavel sunt total diferite de cele puse Domnului Isus. De aceea și răspunsurile sunt diferite. Dar din cauza aceasta nu sunt în contradicție unele cu altele. Sunt comentatori care gândesc că pot constata diferențe între ele, dar aceasta este din cauză că s-a pierdut din vedere punctul de plecare. Departe de apostolul Pavel să învețe altceva care ar fi în contradicție cu cuvintele Domnului. El se referă de mai multe ori la afirmațiile Domnului.

În Corint era un curent filozofic care privea căsnicia ca ceva de mică valoare. La aceasta se referă Pavel și în alte scrisori. Aici el așează în lumină ținta căsniciei și se referă la obligațiile reciproce ale partenerilor.

În versetele 10 și 11 se discută problema despărțirii. Aici nu se pune în discuție faptul dacă despărțirea este permisă după ce s-a curvit. Evident aceasta nu era o întrebare nici pentru credincioșii dintre iudei și nici pentru cei dintre păgâni. Aici nu este vorba nici despre despărțirea oficială; cuvântul folosit în evanghelia după Matei nu se întâlnește aici. Aici este vorba de cazuri în care soțul și soția nu mai trăiesc împreună, oricare ar fi motivele care au condus la aceasta, fără să se vorbească despre despărțire sau recăsătorire. Pentru a face clar această diferență, unii traduc cu „a părăsi“ în loc de „a despărți“ (în engleză „separate“ în loc de „divorce“). Pentru a fi mai clar mai adaug că același cuvânt care în 1. Corinteni 7:10 este tradus cu „a despărți“ se întâlnește de mai multe ori și nu are întotdeauna înțelesul de divorț. Ca exemplu adaug: a se îndepărta (Faptele Apostolilor 1:4 ); a despărți, a se retrage (Faptele Apostolilor 18:1-2 ). Cuvântul „a izgoni“ este tradus și cu: a trimite (Matei 14:15 ); a da drumul (Matei 15:23 ); a elibera (Matei 27:15 ).

Aceste locuri pot face mai clar înțelesul acestor cuvinte pentru aceia care nu cunosc limba greacă. După părerea mea înțelesul cuvântului „a despărți“ este mai mult în sensul „a părăsi rău intenționat“. Unde aceasta a avut loc, nici pentru Domnul și nici pentru Pavel nu este un motiv de divorț oficial și deci nici pentru recăsătorire. În acest caz sunt numai două posibilități, și anume, împăcarea, acesta este cazul ideal, și dacă aceasta nu pare posibilă: să rămână necăsătorită. În acest caz posibilitatea dată de Domnul nu este nici îngrădită și nici lărgită, ci este pe deplin confirmată. De aceea nu este corect ca această cerință a lui Pavel de a rămâne necăsătorită să se folosească și pentru aceia care din cauza unui motiv recunoscut de Domnul sunt oficial despărțiți. În cazul discutat de Pavel, recăsătorirea înseamnă întotdeauna adulter, căci nu se vorbește de curvie. Deci acesta este un cu totul alt caz decât acela despre care vorbește Domnul în Matei 5 . Ce se înțelege prin „celorlalți” rezultă clar din versetele 12-16. Este vorba de căsnicii mixte, în care unul din parteneri este credincios și celălalt necredincios. Cel credincios nu are voie niciodată să considere aceasta un motiv de divorț.

Singurul motiv de divorț este curvia. Dar dacă cel necredincios vrea neapărat despărțirea, pentru cel credincios nu rămâne nimic altceva de făcut decât să o accepte. Îndrăznesc să mă îndoiesc că expresia „nu este legat” poate fi interpretată prin: nimic nu stă în calea unei noi căsnicii. Potrivit cu cuvintele Domnului, curvia este singurul motiv.

În practică va fi deseori așa, că cel necredincios va intra într-o legătură nouă. Dar după părerea mea cel credincios trebuie să aștepte, ca să nu excludă posibilitatea împăcării; dar și pentru a preveni ca cel credincios să intre într-o legătură nouă în timp ce partenerul inițial trebuie privit ca soț legitim, sau soție legitimă. De la versetul 14 apostolul Pavel adaugă încă o explicație la răspunsul său. Acest răspuns este fără îndoială de mare importanță pentru iudeii întorși la Domnul. Cu cunoștințele lor din Ezra 9 și Neemia 13 trebuie să fi fost o întrebare urgentă. Ce diferență între Lege și har se recunoaște aici!

Încă câteva observații

Este un fapt cunoscut, că în limitarea și unilateralitatea noastră la studiul adevărurilor biblice suntem expuși la două pericole. În zelul nostru le putem interpreta așa de riguros, că prin aceasta suntem expuși pericolului să impunem concepțiile noastre proprii. Aceasta au făcut-o fariseii și potrivit cu cuvintele Domnului prin instituirea lor facem Cuvântul lui Dumnezeu fără putere. Același lucru l-au făcut saducheii, dar într-un fel cu totul altul, și anume prin aceea că au pus la îndoială anumite părți sau le-au interpretat greșit. Cuvântul lui Dumnezeu însuși ne atenționează atât cu privire la una cât și cu privire la cealaltă, spunând că nu trebuie să scoatem nimic și să nu adăugăm nimic. Sub acest aspect vreau să răspund la unele întrebări:

1. Căsniciile se stabilesc în cer?

La această întrebare se răspunde deseori cu „DA!“ pe baza cuvintelor Domnului Isus: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă“. Din această afirmație rezultă clar că Domnul refuză oamenilor dreptul să rupă despotic legătura căsniciei. Am auzit uneori, că unul din cei doi parteneri a numit ca motiv de divorț faptul că în cazul căsniciei lor nu poate fi vorba că Dumnezeu i-a unit. Le-a devenit clar că au încheiat căsnicia fără voia lui Dumnezeu. „Diavolul ne-a unit“, s-a spus chiar odată.

Este clar că pentru o căsnicie a credincioșilor se spune că această căsnicie trebuie încheiată „în Domnul“. Din păcate uneori nu se ține seama de aceasta, sau chiar dacă se ține este numai parțial. Uneori se recunoaște mai târziu, că nu o dragoste reciprocă lucrată de Dumnezeu a fost baza, ci alte motive au avut un rol decisiv. Numesc de exemplu, dorințe sexuale fără o dragoste adevărată, care au condus la o căsnicie forțată, motive financiare și de afaceri și decizii pe care le-au luat părinții.

Se poate deci spune în astfel de cazuri, sau în altele, că în astfel de căsnicii nu poate fi vorba de o unire divină și este permisă despărțirea? A afirma că stabilirea căsniciile se face în cer mi se pare o afirmație prea puternică și ea nu se găsește în Scriptură. Căsniciile se încheie pe pământ prin oameni care sunt responsabili de aceasta și sunt recunoscute în cer. Dacă încheierea căsniciei a fost corectă sau de dorit, nu joacă niciun rol în aceasta. Despre fiecare căsnicie trebuie să recunoaștem că partenerii au fost uniți de Dumnezeu, chiar dacă aceste căsnicii stau în contradicție evidentă cu voia revelată a lui Dumnezeu.

Este clar că faptul că David a avut multe femei nu era după gândurile lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu spune prin prorocul Său: „Eu ți le-am dat”. Chiar și căsnicia cu totul păcătoasă cu Bat-Șeba este recunoscută de Dumnezeu și fiul Solomon, născut din ea, este hotărât ca urmaș legitim.

Credincioșii trebuie să fie convinși lăuntric că relația de căsnicie pe care intenționează să o încheie poate fi făcută „în Domnul“. Dacă nu și-au pus aceasta pe inimă și mai târziu devine clar că nunta lor a fost o greșeală, nu au nici o bază biblică să se despartă. Argumentul că este imposibil ca ei să fi fost uniți de Dumnezeu nu este admisibil în acest caz. Oricât de mari ar fi greșelile care s-au făcut, pentru creștini rămâne deschisă calea mărturisirii păcatului, și minunatul har mare al lui Dumnezeu poate și aici să facă amarul să devină dulce.

2. Poate legătura căsniciei să fie ruptă numai prin moarte?

Vreau să mai citez încă o dată locul: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Acest loc este explicat uneori așa, că legătura căsniciei nu poate fi ruptă, și prin Dumnezeu poate fi privită ca existând, până când unul din parteneri moare. Explicația însă forțează textul. Forma verbului nu exprimă imposibilul, ci inadmisibilitatea divorțului. Când unul din parteneri atacă relația de căsnicie prin curvie, celălalt nu este obligat să continue căsnicia. Domnul în harul Său a dat părții grav lezate posibilitatea de divorțare. Dar pentru cel vinovat este valabil cuvântul: „Dumnezeu va judeca pe curvar și pe preacurvar.” Această fărădelege este cu adevărat un motiv de divorț. El se comportă în contradicție evidentă cu cuvântul: „Cei doi vor deveni un trup.

3. Diferența între curvie și adulter

Este oricui clar că există o diferență în înțelesul celor două cuvinte. Există însă pericolul să se exagereze această diferență și prin aceasta să se ajungă la concluzii greșite. Astfel se afirmă, că relația sexuală a unui bărbat căsătorit sau a unei femei căsătorite cu persoana de gen opus este într-adevăr adulter, dar nu este curvie și de aceea pentru celălalt nu este un motiv de despărțire. Unii consideră chiar că păcatul la care se referă Domnul a avut loc înainte de căsătorie și a fost descoperit la scurt timp după aceea și că aceasta trebuie să fie un motiv de izgonire. După părerea mea este o explicație foarte forțată și arbitrară. Când o persoană necăsătorită are relații cu o prostituată, acesta este un caz clar de curvie. Aici nu este vorba de adulter. Când aceeași persoană are relații sexuale cu o femeie căsătorită, în acest caz ea curvește și în același timp comite adulter, tot așa și femeia căsătorită. Când un om căsătorit are relații sexuale cu o altă femeie, atunci păcatul este atât curvie cât și adulter și de aceea pentru celălalt este un motiv de despărțire.

Un exemplu clar găsim în 1. Corinteni 5 . Trăirea împreună cu soția unui alt bărbat este un caz clar de adulter, dar care aici este numit curvie. Vedem că noi trebuie să privim adulterul ca un caz special de curvie. Din aceasta rezultă că atât adulterul cât și curvia într-un sens general sunt un motiv de divorț. Că acest motiv este singurul motiv pentru despărțire, îl găsim chiar și în Vechiul Testament, cu toate că Moise a permis mai multe motive. În Maleahi 2:16 găsim afirmația clară: „Căci Eu urăsc despărțirea, zice Domnul.” Și El adaugă: „Deci luați seama la duhul vostru, și nimeni să nu se poarte cu necredincioșie față de soția tinereții lui.” Necredincioșia vrea întotdeauna să dea naștere la despărțire, pe care Dumnezeu o urăște.

4. Poate viața în concubinaj să fie privită ca o căsnicie?

Este cunoscut că legislația Olandei nu interzice această formă de viață în comun. Nici legislația din Germania nu o interzice. Pe de altă parte însă este și așa, că nu este privită ca și căsnicie. Relația este în afara obligațiilor și privilegiilor familiei, așa că din punct de vedere juridic și copii care rezultă din aceste legături nu sunt considerați ca aparținând familiei. Ar fi frumos dacă am putea să lăsăm această temă nediscutată, această problemă nefiind prezentă la noi. Din păcate nu este așa. Și în cercurile credincioșilor se vorbește uneori disprețuitor despre „hârtia de la primărie“, ca fiind ceva de prisos. Se argumentează apoi că atunci când s-a spus „Da!“ se poate considera ca fiind căsătoriți și nimic nu mai stă în calea unei vieți în comun în adevăratul sens al cuvântului. În acest caz este o desconsiderare nepermisă a autorității care este pusă peste noi și căreia credinciosul trebuie să i se supună. Dar și Domnul Isus face o diferențiere între trăirea împreună și a fi căsătorit. Și aceasta este mult mai important.

Mă refer la Ioan 4 , istoria femeii samaritence. După ce El a câștigat inima femeii, El vrea să-i trezească și conștiința. De aceea misiunea: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău!” Cuvântul „bărbat“ înseamnă aici și în continuarea conversației „partenerul căsniciei“. Domnul știe că ea a avut cinci parteneri de căsnicie, deci a fost de cinci ori căsătorită, dar acum trăia împreună cu un bărbat care nu era partenerul ei de căsnicie. Trăirea în concubinaj nu este recunoscută de Domnul ca și căsnicie. Un alt exemplu de concubinaj găsim la Irod și Irodiada. Ioan numește această legătură ca fiind nepermisă, deoarece potrivit legii ea era soția lui Filip. În acest caz situația este și mai rea. Cazuri ca cele de mai sus se întâlnesc deseori în regiunile de misiune și constituie probleme pentru frații noștri de acolo. Pe drept se îndrumă partenerii uniți în felul acesta să încheie o căsnicie oficială și astfel să poată trăi înaintea lui Dumnezeu și oamenilor ca și căsătoriți. Și în Vechiul Testament vedem clar această diferență între această formă de trăire împreună și o căsnicie oficială.

De aceea consider imposibil ca în 1. Corinteni 7 prin „celorlalți” să se înțeleagă cazurile de concubinaj. Pavel nu vorbește aici despre bărbat și femeie în sensul de persoane masculine și feminine, ci de „soți” și „soții”. Este trist că aceste două înțelesuri ale cuvântului „bărbat“ și „femeie“ în traducerile olandeze și germane nu se folosesc, așa cum de exemplu este cazul în engleză, unde este o diferență clară între „man“-„woman“ pe de o parte și „husband“-„wife“ pe de altă parte. Și în limba greacă este așa.

Acolo unde Domnul Isus nu vrea să numească o viață în concubinaj ca fiind o căsnicie, și explică clar că în acest caz nu se poate vorbi de „soți”, este imposibil pentru noi să presupunem că Pavel privește o astfel de relație ca fiind o căsnicie normală. În afară de aceasta noi stăm atunci cu această părere înaintea realității inexplicabile, că toate aceste legături constau din parteneri din care unul este credincios și celălalt necredincios. Aceasta nu are nimic a face cu căsnicia și cu concubinajul. De aceea după părerea mea prin cuvântul „celorlalți” se poate înțelege numai „căsnicia mixtă“, și fără îndoială corintenii au pus întrebări în această privință.

Este adevărat că și în Romani 7 cuvântul „bărbat” are înțelesul de „soț“. Unii consideră că o femeie despărțită rămâne legată atâta timp cât „îi trăiește primul bărbat“. Această concluzie este greșită. Ea este legată atâta timp cât „trăiește partenerul ei de căsnicie“. După moartea lui sau după o despărțire permisă de Domnul el nu mai este „soțul ei“ și ea este liberă. Introducerea acestui loc în Matei 5:32 în afara contextului, și de asemenea „să rămână necăsătorită“ din 1. Corinteni 7 , în afara contextului, ar răpi înțelesul cuvintelor Domnului Isus.

5. La cine se referă expresia „cea lăsată”?

Uneori se consideră că cineva care se căsătorește cu o femeie divorțată, indiferent din ce motive, se căsătorește cu o femeie lăsată de bărbat și deci săvârșește adulter. Acest gând nu este corect. Dacă citim exact textele respective, vedem că atât bărbatul cât și femeia pot fi „lăsate“. Cu toate că poziția de drept a femeii din timpul acela era mult mai slabă decât a bărbatului, vedem în Marcu 10:12 că acolo este vorba de alungarea bărbatului de către soția lui. Domnul limitează acest drept de a alunga exclusiv pentru cazurile când unul din parteneri a curvit. Partenerul nevinovat primește dreptul să izgonească pe celălalt. Nu partenerul care acuză este cel izgonit, ci celălalt, partenerul vinovat. Când un bărbat devine necredincios soției lui, deoarece s-a legat cu alta, el nu dă soției lui locul care i se cuvine, dar nu la aceasta se referă expresia „lăsată“. Când o astfel de femeie vrea să divorțeze din aceste motive, ea alungă pe soțul ei, deci bărbatul este cel lăsat, nu femeia. Când un bărbat încheie o căsnicie în Domnul cu o femeie devenită liberă în felul acesta, nu este corect să se spună, că el s-a căsătorit cu una lăsată și în consecință a comis adulter. Cu privire la divorțarea și recăsătorirea celor vinovați, deci a celor lăsați, după părerea mea nu avem un alt cuvânt din Scriptură, decât acela, că Dumnezeu va judeca pe curvari și adulteri. Dar despre această grupă nu se vorbește în acest articol.

6. Este permis să ai multe soții?

Această întrebare este în afara temei „Divorțul și recăsătorirea”. Dar deoarece este în legătură cu ea, vreau să spun aici ceva despre ea. Este clar, că potrivit instaurării familiei de către Dumnezeu nu poate fi vorba de poligamie, chiar dacă unii exagerat de rafinați au remarcat că aceasta nu este interzisă niciunde în Biblie. Ca și cum liniștit s-ar putea face tot ce nu este interzis categoric în Biblie! Oricine știe că poligamia este interzisă prin lege și se pedepsește. Deci nu se poate spune că ea este permisă oficial. Dar dacă Biblia nu o interzice și se pare că în general ea s-a întâlnit în practică, este ea atunci așa de condamnabilă? Noi nu putem să fim suficient de mulțumitori că principiile creștinismului și-au pus amprenta pe legislația noastră. Este foarte regretabil, că sunt așa de mulți oameni care năzuiesc să șteargă aceste urme și să se reîntoarcă la o morală care se întâlnește în păgânism, în islam și în alte religii.

Evanghelia se vestește într-o lume în care încăpățânarea păcătoasă a tras în jos normele inițiale ale Creatorului. În 1. Timotei 3 vedem că au venit la credință și bărbați care aveau mai multe femei. Ei au fost primiți de Dumnezeu și de Adunarea Lui așa cum au fost, și nu au fost constrânși să alunge una sau mai multe din soțiile lor. Dar după capitolul 3:2 un astfel de bărbat nu putea să ocupe ca supraveghetor o poziție de conducere în Adunare. Din aceasta rezultă că poligamia în Adunarea lui Dumnezeu nu este permisă pentru cei întorși la Dumnezeu. Această linie directoare se urmărește și astăzi în țările în care se practică poligamia. Din aceasta învățăm lecția, că oamenii la întoarcerea lor la Dumnezeu au fost primiți în stările în care se aflau. Aceasta este valabil și în timpul în care trăim noi. Ceea ce nu se mai poate schimba trebuie tolerat.

7. Divorț da, dar recăsătorire nu?

În Evanghelia după Matei n-am citit nici un cuvânt despre posibilitatea recăsătoririi după divorț. Deci ea nu este permisă, va trage cineva concluzia, și celălalt afirmă cu mare convingere, că este permisă. Cine consideră că este permis tot ce nu este interzis categoric de Biblie, sau invers, că este interzis tot ce nu este categoric permis, acela coboară Biblia la un catalog de legi. În felul acesta nu se găsește nici un răspuns la întrebarea pusă. Domnul numește recăsătorirea după o despărțire care nu se întemeiează pe ce a spus El ca fiind păcat. Deoarece Domnul recunoaște despărțirea pe motivul curviei unuia din parteneri, noi trebuie să recunoaștem că El vede o astfel de căsnicie ca fiind cu adevărat desființată. O recăsătorire după aceea nu este adulter. De aceea nu a fost nici un prilej pentru El să spună că recăsătorirea în acest caz este totuși permisă. Aceasta rezultă din faptul că El consideră o astfel de despărțire ca fiind permisă.

Cine are harul pentru aceasta și consideră că este voia lui Dumnezeu să rămână necăsătorit, face bine. Dacă cineva gândește altfel în privința aceasta, căsnicia nu poate fi împiedecată, dar ea trebuie să fie încheiată „în Domnul”. Să ceri de la aceia care au fost așa de grav de înșelați, să rămână necăsătoriți pentru restul vieții lor, aceasta nu se sprijină pe Biblie și este foarte necruțător. Să califici pe acești oameni ca adulteri nu este justificat de Scriptură și este grav. Este clar că Domnul nu cere să rămână necăsătoriți. Și nici noi să nu o facem. Acolo unde Pavel o cere, aceasta se referă la un cu totul alt caz, în care nu se vorbește nicidecum de despărțire ca urmare a curviei. Aici recăsătorirea după o despărțire nepermisă ar însemna realmente adulter, și nu este o altă posibilitate, decât să se împace sau să rămână necăsătoriți. Cine crede că o căsnicie care se încheie în urma unei despărțiri permise de Domnul înseamnă totuși adulter, prin aceasta spune că Domnul recunoaște căsnicia inițială. Însă Domnul face aceasta numai în cazul despărțirii pe motive neîntemeiate. Cine argumentează în felul acesta așează pe aceeași treaptă cele două cazuri și aprobarea Domnului pentru despărțire nu mai are nicio însemnătate.

Alți comentatori biblici

Vreau să închei studiul meu cu privire la această temă cu redarea a ceea ce au spus unii comentatori biblici de încredere despre această temă:

1. William Kelly

W. Kelly, The Bible treasury, Vol. 3, pag. 294; Matei 5:31-32

Domnul arată, că, cu toate că pot exista cele mai mari greutăți, această relație omenească va fi recunoscută de El în modul cel mai clar. Cu toate că este o relație pământească, lumina cerului este aruncată asupra ei, ca să mențină practic sfințenia căsniciei și prin Hristos este respinsă orice posibilitate de a permite ceva care ar putea să atingă această sfințenie. Singura excepție constă în aceea că este prezent ceva care a distrus deja căsnicia în ochii lui Dumnezeu. În acest caz despărțirea este numai o confirmare publică a faptului că în ochii lui Dumnezeu căsnicia a fost întreruptă deja prin păcat.

W. Kelly, The Bible Treasury, Vol. 4, pag. 197; Matei 19:3-10

Aici Domnul adaugă ceva, care nu se găsește în Lege, și El așează gândurile lui Dumnezeu cu privire la această relație în deplină lumină. Există numai un singur motiv valabil, pentru a desființa o căsnicie: căsnicia trebuie să fi fost deja desființată moral, ca să poată fi terminată efectiv. În cazul curviei legătura a fost deja întreruptă înaintea lui Dumnezeu. O legătură de căsnicie este incompatibilă cu acest păcat; alungarea unei femei arată altora ceea ce a avut deja loc în ochii Domnului. Totul va fi făcut desăvârșit de clar ... A devenit deja o mare obișnuință să se alunge o femeie din tot felul de motive șubrede, că înșiși ucenicii au fost șocați să audă de la Domnul ceva despre nedizolvabilitatea căsniciei.

W. Kelly, The Bible Treasury, Vol. N 11, pag. 321; Matei 5:31-32

Starea tristă a lui Israel a condus la această aprobare, dar la început nu a fost așa. Dar pot fi motive reale, și în acest caz legătura căsniciei este ruptă pentru Dumnezeu. Dacă cineva înțelege bine ce este permis înaintea Domnului, eu gândesc că nimeni nu se va căsători, atâta timp cât partenerul vinovat trăiește. Dar dacă o face, nu înțeleg cu ce drept Adunarea trebuie să se preocupe cu aceasta.

W. Kelly, The Bible Treasury,  Vol. N 12, pag. 241; Matei 19:3-10

Aici accentul se pune pe sfințenia căsniciei. În zilele când Domnul Isus a fost pe pământ, această legătură a fost privită ca fiind foarte slobodă. Chiar și ucenicii considerau ca fiind corect să-și lase soțiile, dacă acestea provocau nemulțumire. În zilele noastre creștinismul se reîntoarce la mlaștina din care a fost scos. Noi trebuie nu numai să respectăm cu strictețe că Dumnezeul Creator a creat bărbat și femeie, ci și că El a făcut un bărbat și o femeie.

În cartea Geneza stă scris, că Dumnezeu i-a făcut ca bărbat și femeie și El i-a binecuvântat și le-a dat numele de om. Ei I-au zis: „Pentru ce dar a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?” S-ar putea ca femeia să sufere de frică și ca bărbatul să fie caracterizat de răutate. Dar Dumnezeu ura izgonirea. De aceea în 1. Corinteni 7 suntem învățați că cel credincios, bărbatul sau femeia, nu are voie să alunge partenerul necredincios, dacă acesta este de acord să trăiască mai departe cu partenerul credincios. În Israel aceasta era altfel, așa cum învățăm din cartea lui Ezra și a lui Neemia. Ei nu stăteau pe terenul creștin și de aceea ei trebuiau să termine cu legăturile păcătoase. Dar acum credinciosul, bărbat sau femeie, nu are voie să alunge pe cel necredincios sau să-i dea drumul. Există numai o excepție potrivită cu gândurile lui Dumnezeu, care rupe legătura. În acest caz alungarea face cunoscut ceea ce în ochii lui Dumnezeu era deja un fapt împlinit. Ucenicii spun: „Dacă astfel este situația omului cu soția lui, nu este de folos să se căsătorească.” Aceasta arată cât de mult au fost ei influențați de rău.

W. Kelly, The Bible Treasury, Vol. 10, pag. 326, 1. Corinteni 7:1-5

Nu găsim aici o îndrumare nouă cu autoritate apostolică, ci deja cunoscuta poruncă a Domnului Însuși; obligația generală a bărbatului și femeii, întemeiată pe imposibilitatea de a desface legătura căsniciei. Femeia nu avea voie să părăsească pe bărbatul ei, bărbatul nu avea voie să alunge pe soția lui. Dacă ea a plecat totuși, ea trebuia să rămână necăsătorită sau să se împace, căci chiar dacă ea era nevinovată, această părăsire era o rușine și putea să devină o cursă.

În continuare apostolul inspirat aruncă lumină asupra problemelor existente. Aceasta nu este o reluare a principiului pentru Israel, ci este în opoziție cu el. Aici se tratează problema importantă a căsniciilor mixte, adică, când numai unul din partenerii de căsnicie a fost câștigat prin Evanghelie pentru Hristos. Harul creștinismului este aici în opoziție totală cu rigurozitatea iudaismului (compară cu Ezra 9:10 ). Unul din mijloacele prin care Israel a rămas un popor sfânt consta în refuzul să se amestece cu păgânii prin căsătorie. Aceia care au făcut aceasta s-au murdărit și copiii lor erau necurați. Dacă ei recunoșteau acest păcat și îl condamnau, ei arătau aceasta nu numai prin jertfa unui berbece pentru fărădelegea înfăptuită, ci și prin aceea că alungau acele femei și copii lor (Ezra 10:3 ).

Sfințenia unui creștin nu este numai una interioară, în locul unei sfințenii carnale și exterioare, ci noi găsim aici mult mai mult un studiu plin de har și o dimensiune despre care Legea știa puțin, sau chiar nu știa nimic. Dacă bărbatul sau femeia erau credincioși, ei nu se murdăreau prin legătura cu un necredincios, ci invers, cel necredincios și copiii erau sfinți.

2. A. C.Gaebelein

Dr. Gaebelein: „Iată, Împăratul tău vine“, Vol. 2, pag. 83; Matei 19:3-10

Moise a permis despărțirea (Deuteronom 24:1 ). Adulterul era pedepsit cu pedeapsa cu moartea, potrivit cu legea divină. Domnul în autoritatea Sa divină ca „Eu sunt“ dă o lege pentru căsnicie, care obligă. Despărțirea, alungarea unei femei, este greșită, cu excepția cazului de necredincioșie, adulter.

3. J. N. Darby

J. N. Darby: Scrisori (volumul original) Vol. 1, pagina 347

În această scrisoare Darby redă părerea lui cu privire la un caz despre care i-a fost scris. Este vorba de poziția unei femei, al cărei soț a părăsit-o pe ea și copilul lor și el s-a căsătorit cu altă femeie. Ea s-a căsătorit câțiva ani mai târziu, pe când încă nu se întorsese la Domnul, cu un bărbat care a îngrijit bine de ea și de copilul ei. Ea s-a întors la Domnul și a dorit să ia parte la Masa Domnului. Trebuia ea, deoarece fapta ei era cunoscută, să fie privită ca o adulteră? Sau poate căsnicia ei fi recunoscută de Adunarea lui Dumnezeu, deoarece primul bărbat a făcut-o liberă, prin aceea că el a desfăcut legătura și s-a căsătorit cu altă femeie? Ea avea o mărturie bună în lume, și când bărbatul a încercat oficial să se despartă, i s-a refuzat aceasta pe motivul comportării lui rele față de ea. Răspunsul său (al lui Darby) la această problemă este următorul:

„Eu sunt de părere că Adunarea trebuie s-o accepte așa cum este, așa cum a întâlnit-o atunci când ea s-a întors la Domnul. Gândesc că pe un păgân, care a fost căsătorit și a divorțat, care a trăit tot felul de lucruri și s-a recăsătorit, și după aceea s-a întors la Domnul și a fost botezat, cu siguranță îl voi primi așa cum îl întâlnesc. Consider comportarea bărbatului ca desfacere a legăturii de căsnicie (Matei 19:9 ) și gândesc că Adunarea trebuie să primească persoana așa cum ea a întâlnit-o atunci când s-a întors la Domnul. Singura întrebare în acest context este starea conștiinței ei, în momentul când ea s-a căsătorit ultima dată. S-a considerat ea însăși liberă sau ca înfăptuind un păcat? Aceasta poate să aibă influență asupra stării actuale a conștiinței ei. Dar eu o privesc pentru Adunare ca și căsătorită cu actualul ei soț. Dar se cuvine din partea ei să umble în smerenie.

J. N. Darby: Scrisori (volumul original) Vol. 2, pagina 130

Intenția mea, când am spus că legătura era ruptă, a fost aceasta, că Dumnezeu nu permite creștinului să rupă legătura; dar dacă s-a comis adulter, acela care a făcut aceasta a rupt legătura și Domnul a admis celeilalte părți să privească legătura ca fiind ruptă și după aceea să acționeze printr-o despărțire formală (legală). El nu pretinde aceasta, dar El permite aceasta. Această legalizare este supunere față de autorități, care sunt pentru ordinea generală, așa cum era cazul la despărțirea după legea iudaică.

În multe părți ale Statelor Unite, ca de exemplu în Illinois, domnește o morală așa de ușoară, încât creștinii trebuie să fie foarte severi. Faptul că cineva a plecat și un timp nu a fost acasă nu este suficient pentru o despărțire, deoarece el se poate reîntoarce și legătura nu a fost ruptă. Tribunalele în Anglia nu vor considera niciodată pe cineva vinovat de bigamie, dacă se recăsătorește, dacă partenerul a fost plecat mai mult de șapte ani.

Pe de altă parte nu mă pot îndoi de faptul că, pe baza 1. Corinteni 7 , creștinii care au fost vădit părăsiți de partea necredincioasă au devenit liberi în toate privințele, aceasta înseamnă, liberi să se căsătorească; dar aceasta presupune o părăsire intenționată prin acela care a plecat. Creștinul nu are voie niciodată să facă aceasta. Dar dacă a fost constrâns să-și părăsească partenerul, să rămână necăsătorit sau să se întoarcă înapoi. Romani 7:3 nu are nimic a face cu aceasta, așa gândesc eu. Acolo este vorba de legătura cu un alt bărbat (nu să fi căsătorit cu el), în timp ce legătura căsniciei există. Atunci femeia este vinovată de adulter, nu însă atunci când i-a murit soțul. Aici nu este vorba de despărțire oficială, ci de fapte păcătoase în timp ce căsnicia există. Aceasta este clar. Marcu 10 nu anulează ce spune Matei 19 ; alungarea femeii de către bărbat este privită ca faptă egoistă. Dacă el o izgonește, prin egoism el a rupt legătura creată prin Dumnezeu. Dacă el se recăsătorește, el comite adulter. Prin această faptă păcătoasă legătura se rupe și o despărțire legală este permisă. Dacă toate acestea au avut loc înainte de întoarcerea la Dumnezeu, aș accepta cazul în starea în care l-am întâlnit. Dar dacă este vorba numai de a pleca, cu greu aș putea să privesc această căsnicie ca fiind încheiată în Domnul, dacă persoana care s-a recăsătorit este un creștin. Sunt dovezi de necredincioșie? Dacă așa este cazul, atunci să se caute o despărțire oficială. După aceea sunt liberi să se recăsătorească.

Dar dacă aceasta nu are loc, eu nu pot să accept să-și facă propria voie, așa cum fac cei necredincioși. O astfel de căsnicie nu este în Domnul. Chiar și despre văduve se spune: „... numai în Domnul”.

Pentru mine Matei 5 este tot așa de clar ca și Matei 19 , dar eu cred că persoana trebuie să fie despărțită oficial, altfel potrivit legii ea rămâne căsătorită, și o legătură nouă este concubinaj. În toate cazurile este permisă iertarea.

J. N. Darby: Scrisori (volumul original) Vol. 2, pagina 192

Răspund la întrebarea de la sfârșitul scrisorii dumneavoastră. Singura greutate pentru mine este întrebarea dacă legea din Canada în acest caz nu cere o despărțire oficială. Dacă nu cere, atunci aș lăsa lucrurile așa cum sunt. În primul rând fapta tristă a avut loc înainte de întoarcerea ei la Domnul, dar dacă cel necredincios se desparte, cealaltă persoană este liberă, potrivit cu 1. Corinteni 7 , și dacă o despărțire oficială nu este necesară, ea este liberă în concordanță cu legea bărbatului. (Este posibil să fi avut loc neînțelegeri, care trebuie puse în ordine.) Deoarece bărbatul a părăsit-o, ea a venit în Adunarea lui Dumnezeu practic ca femeie independentă; și eu nu mă ocup cu trecutul, numai dacă au fost înfăptuite păcate care trebuie mărturisite. Când eu o întâlnesc acum, o întâlnesc ca pe una care este liberă înaintea legii. Părăsirea din trecut a făcut-o liberă, în măsura în care aceasta a fost intenționată, însă aceasta este valabil numai dacă eu ocup un punct de vedere creștin. S-ar putea ca eu să regret fapta ei, și o fac, în ceea ce privește felul ei. Dar nu văd nimic din timpul dinaintea întoarcerii ei la Dumnezeu, dacă nu au fost păcate vizibile. Un păgân, de exemplu, poate să fi avut douăzeci de femei, dar nu mă preocup cu aceasta, dacă el s-a întors la Domnul.

După ce ea a fost lăsată de soțul ei, ea nu a mai fost privită ca fiind căsătorită – nici dacă ea s-a recăsătorit, în orice caz dacă o despărțire oficială nu este necesară. În Anglia tribunalele privesc o femeie după șapte ani ca fiind liberă, dacă nu se aude nimic despre bărbat, dar nu este nici o lege care să spună aceasta. Nu știu cum este aceasta în Canada. Mă îndoiesc că și acolo este așa, după cât știu. Dar nu cred că o femeie părăsită trebuie constrânsă să rămână pentru totdeauna necăsătorită, în timp ce legea o consideră liberă. Se pot pune multe întrebări cu privire la comportarea ei. A povestit ea bărbatului ei despre toate, înainte de a se căsători cu el? Ce jurământ sau ce explicație echivalentă a fost făcută, ca să se poată căsători? Presupun că se practică aceasta la căsătoriile civile și anunțarea lor. A afirmat ea că nu a existat niciun obstacol pentru căsnicie, cu toate că a fost, dacă în Canada se cere o despărțire formală?

Din această cauză în Londra cineva nu a fost admis; el a jurat sau a explicat solemn, că nu ar fi niciun obstacol, atunci când el s-a anunțat, cu toate că era sora soției lui, ceea ce în Anglia este interzis. Dar dacă o despărțire formală nu este necesară și dacă după șapte ani femeia este efectiv privită ca fiind liberă, aș spune că ea ocupă poziția unei femei libere, cu toate că eu aș regreta comportarea ei, așa cum am spus, și aș verifica mai îndeaproape. Dacă pe baza mărturiei ei trebuie privită ca fiind credincioasă, atunci potrivit cu 1. Corinteni 7 este liberă, dar dacă este privită ca aparținând lumii, atunci ea nu are niciun bărbat. A avut loc înainte de întoarcerea la Dumnezeu. Și după legea din Canada (dacă nu se cere o despărțire oficială) ea era liberă, atunci când s-a căsătorit; m-aș informa care a fost starea conștiinței ei, atunci când a făcut aceasta. Locul din Romani 7:2-3 nu se potrivește aici. Cuvântul „căsătorit“ nu se întâlnește aici în limba greacă. În acest caz femeia este privită în legătură deplină cu soțul ei și sub autoritatea lui și dacă după aceea ea »devine a altui bărbat«, aceasta este necredincioșie față de legătura existentă. Aici se pune întrebarea, dacă legătura existentă a fost ruptă și dacă căsătoria este legală. Aș gândi, că dacă conștiința ei ar fi curată, ea ar fi vorbit cu frații despre aceasta. Dar aceasta este o altă problemă.

4. H. A. Ironside

Dr. Ironside: Notes on Matthew, pagina 52-53 despre Matei 6:31-32

Dacă comparăm aceste versete cu Matei 19:9 vedem că, căsnicia, care a fost hotărâtă de Dumnezeu pentru toată viața, a fost ruptă prin păcatul grav al curviei, săvârșit de bărbat sau de femeie. Aceasta oferă libertate părții nevinovate, să se recăsătorească, dar după 1. Corinteni 7 »în Domnul«.

Este o nebunie să afirmi, așa cum au făcut unii, că aceasta se aplică numai la comportarea imorală înainte de căsnicie, și care a ieșit la lumină după aceea (așa cum spune în Deuteronom 24:1 ), dar nu se poate aplica la același păcat care a fost înfăptuit în timpul căsniciei. Aceasta ar însemna că desconsiderarea jurământului de credincioșie este un păcat mai neînsemnat decât păcatele sexuale care au fost înfăptuite în starea de celibatar.

Înțelesul acestui pasaj este foarte clar. Bărbatul sau femeia care comite adulter rupe legătura căsniciei. Despărțirea oficială la tribunal legalizează această despărțire și cel nevinovat este tot așa de liber înaintea lui Dumnezeu ca și cum nu ar fi existat niciodată o căsnicie.

5. F. W. Grant

F. W Grant: The Numerical Bible, pagina 82-83 despre Matei 5:31-32

Domnul vorbește aici despre instaurarea căsniciei ca să respingă nepăsarea pe care Moise a trebuit s-o suporte, și într-o măsură mult mai mare să respingă interpretarea liberă a rabinilor. Din cauza împietririi inimii poporului Moise a putut puțin să înfrâneze obiceiurile existente cu privire la divorț. Moise a scris cu intenția să protejeze ordinea socială, nu însă să ofere libertate, așa cum propaga cu nerușinare școala descendentă din Hillel. Domnul limitează categoric și cu propria autoritate aprobarea divorțului pe baza unui singur motiv, care în mod foarte clar nimicește caracterul căsniciei. El explică, că alungarea unei femei, oricare ar fi motivul pentru aceasta, îi oferă prilejul de a comite adulter, dacă ea se recăsătorește. Și acela care se căsătorește cu o femeie divorțată din aceste motive, va comite adulter. Aceste cuvinte ale Domnului Isus nu pot astăzi să fie mai puțin obligatorii. Creștinătatea nu se poate da mulțumită cu o morală mai scăzută decât a fost impusă de El. Aceasta este valabil atât pentru legile naționale cât și pentru regulile bisericești. Ceea ce pentru El era atunci adulter, trebuie să fie recunoscut în toate timpurile ca adulter. Nicio lege omenească nu poate să aducă o schimbare în privința aceasta.

Poporul lui Dumnezeu să-și pună aceasta întotdeauna pe inimă, în timp ce oamenii cu nerușinare crescândă acționează după propria voie.

6. J. Kuberski

Jürgen Kuberski ajunge la următoarea concluzie în revista „Biblia și Biserica”, caietul 1/98:

Din toate aceste locuri un lucru devine clar: păcatul propriu-zis nu este în divorțul însuși, ci în recăsătorire! Nu este nici un loc în Noul Testament, în care divorțul este numit direct păcat. Despărțirea în căsnicie este prin urmare – chiar dacă nu este aprobată – în anumite cazuri posibilă, însă recăsătorirea este total exclusă, potrivit cuvintelor lui Isus. Prin aceasta devine clar: căsnicia există în continuare înaintea lui Dumnezeu și prin recăsătorire este irecuperabil întreruptă.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *