comori.org
comori.org

1. „Iată Robul Meu pe care-L sprijin, Alesul Meu în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Am pus Duhul Meu peste El. El va aduce naţiunilor judecata.

2. Nu va striga, nici nu-Şi va ridica glasul, nici nu-l va face să se audă pe stradă.

3. Nu va rupe trestia frântă şi nu va stinge mucul care fumegă. El va aduce judecata după adevăr.

4. Nu va obosi, nici nu Se va descuraja, până va aşeza judecata dreaptă pe pământ; şi insulele vor aştepta legea Lui“.

5. Aşa zice Dumnezeu Domnul, Cel care a creat cerurile şi le-a întins, Cel care a aşternut pământul şi ce produce el, Cel care dă suflare poporului de pe el, şi duh celor care umblă pe el:

6. „Eu, Domnul, Te-am chemat în dreptate şi-Ţi voi sprijini mâna şi Te voi păstra şi Te voi da ca legământ al poporului, ca lumină a naţiunilor,

7. ca să deschizi ochii orbi, ca să scoţi din închisoare pe cei captivi, din temniţă pe cei care stau în întuneric.

8. Eu sunt Domnul; acesta este Numele Meu, şi nu voi da altuia gloria Mea, nici lauda Mea chipurilor cioplite“.

9. Iată, cele dintâi s-au împlinit şi spun lucruri noi. Înainte ca ele să se arate, vă voi face să le auziţi.

10. Cântaţi Domnului o cântare nouă, lauda Lui de la marginea pământului, voi, care coborâţi pe mare, şi tot ce este în ea, insulele şi locuitorii lor.

11. Pustiul şi cetăţile lui să-şi ridice glasul, satele în care locuieşte Chedarul. Să cânte locuitorii stâncii, să strige de bucurie din vârful munţilor.

12. Să dea glorie Domnului şi să vestească lauda Lui pe insule.

13. Domnul va înainta ca un viteaz, va trezi râvna ca un luptător; va striga da, va scoate un strigăt, Se va arăta puternic împotriva vrăjmaşilor Săi.

14. Mult timp am tăcut; am stat în tăcere, M-am stăpânit! Acum voi striga, ca femeia la naştere; voi sfărâma şi voi înghiţi deodată.

15. Voi pustii munţi şi dealuri şi voi usca toate ierburile lor şi voi preface râurile în insule şi voi usca bălţile.

16. Şi-i voi duce pe orbi pe o cale pe care ei n-o cunosc; îi voi călăuzi pe cărări pe care nu le cunosc, voi face întunericul lumină înaintea lor şi voi îndrepta locurile strâmbe. Aceste lucruri le voi face şi nu-i voi părăsi.

17. Se vor întoarce înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei care se încred în chipuri cioplite, care zic chipurilor turnate: „Voi sunteţi dumnezeii noştri!“

18. Auziţi, surzilor! Şi priviţi, orbilor, ca să vedeţi!

19. Cine este orb în afară de robul Meu şi surd ca solul Meu pe care l-am trimis? Cine este orb ca acela în care M-am încrezut şi orb ca robul Domnului?

20. Ai văzut multe, şi nu iei seama? Cu urechi deschise, el nu aude.

21. Domnul S-a desfătat în el datorită dreptăţii Lui: a făcut măreaţă legea şi vrednică de onoare.

22. Totuşi acesta este un popor jefuit şi prădat. Toţi sunt prinşi în peşteri şi ascunşi în închisori; sunt de pradă şi nimeni nu-i scapă de jaf şi nimeni nu zice: „Dă înapoi!“

23. Cine dintre voi va pleca urechea la aceasta, va asculta şi va auzi pentru viitor?

24. Cine a dat pe Iacov jafului şi pe Israel cotropitorilor? Nu Domnul, împotriva Căruia noi am păcătuit? Şi n-au vrut să umble în căile Lui şi n-au ascultat de legea Lui.

25. De aceea, El a vărsat asupra lui mânia Sa aprinsă şi tăria luptei. Şi l-a aprins de jur-împrejur, dar el n-a cunoscut; şi l-a ars, dar el n-a pus la inimă.