comori.org
comori.org

Introducere în cercetarea profeţiilor

H. L. Heijkoop

Ce poate mişca mai mult inima omului decât întrebarea: Ce ne va aduce viitorul? Normal că această întrebare a fost valabilă întotdeauna, dar după două războaie mondiale cu toată suferinţa provocată şi teama de un al treilea, întrebarea pare mult mai apăsătoare. Dacă ultimul război a fost atât de groaznic cu teroarea sa şi lagărele de concentrare, cu atacurile aeriene şi mânia distrugerii premeditate, cum va fi oare al un al treilea război mondial, atunci când se va face abuz de armamentul mai mult decât perfecţionat ce s-a inventat de atunci sau care încă este în cercetare?

Şi care va fi rezultatul? Va reuşi America să şteargă Rusia de pe faţa pământului cu bombele sale atomice sau pe bază de hidrogen, sau cu armament bacteriologic? Sau va putea prelua Rusia puterea asupra Europei de vest cu ajutorul armamentului sau cea a Direcţiei 5? Acestea sunt doar întrebări neliniştitoare în inimile oamenilor, la care nici un ziar nu poate răspunde, nici măcar vreun politician.

Şi totuşi există Unul ce poate răspunde tuturor întrebărilor inimii omeneşti. Dacă întrebările se  referă la starea personală a oamenilor, El arată cum este omul: „Nu este nici unul drept, nici unul măcar; ...nu este nici unul care-L caută pe Dumnezeu; ...nu este nici unul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar; ...pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3:10-23 ). Iar dacă cineva a ajuns la cunoştinţa păcatelor sale, şi întreabă: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit? ”, primeşte ca răspuns „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit , tu şi casa ta.” (Fapte 16:30-31 ). Dacă întreabă cineva despre viitorul său - răspunsul lui Dumnezeu este clar şi nu dă voie unei a doua interpretări: „Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor.” (Apocalipsa 20:11-15 ). Apoi se pune întrebarea: „Cum pot eu scăpa de această judecată ?”, iar răspunsul dumnezeiesc este: „Pentru că atât a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă. ... Cel care crede în El nu este judecat.” (Ioan 3:16 ; 18 ).

La fel de clar şi lămurit răspunde Dumnezeu şi întrebărilor despre viitorul pământului, a Rusiei, a Europei de vest, a Palestinei, a omenirii. Cum ar putea Dumnezeul etern să nu ştie toate aceste lucruri? „Spun sfârşitul de la început, din timpuri străvechi, cele nefăcute încă, zicând: Planul Meu va sta în picioare şi voi face toată plăcerea Mea.” (Isaia 46:10 ). Da, Dumnezeu cunoaşte viitorul, iar ceea ce e şi mai important pentru noi este că vrea să ni-l arate: „Dar Domnul Dumnezeu nu va face nimic fără să descopere taina Sa slujitorilor Săi, profeţii.” (Amos 3:7 ).

Prin cine îşi face Dumnezeu cunoscute profeţiile?

Răspunsul este în locul citat deja din Amos. Cu siguranţă nu prin lume. Desigur lumii i se face cunoscut viitorul. Oare nu se referă cea mai mare parte a profeţiilor despre judecată la diferite popoare şi ţări? Şi nu este tocmai de aceea o parte a cărţii Daniel, care studiază viitorul popoarelor înconjurătoare Mării Mediterane, scrisă în caldeeană şi nu în ebraică?  Da, Dumnezu a dat profeţiile, şi pentru a avertiza popoarele lumii de judecata viitoare, ca să se pocăiască. Să ne gândim puţin la Noe, care a fost supranumit Profetul Dreptăţii, sau la Iona, cel care a anunţat judecata oraşului Ninive (Geneza 6 ; 2. Petru 3:5 ; Iona 3:4 ).

Şi totuşi Dumnezeu nu Şi-a făcut cunoscute profeţiile prin cei necredincioşi: „ ...oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.” (2. Petru 1:21 ). Dar cum ar fi oare posibil ca profeţiile să fie cuprinse într-un mod aducător de roadă de către necredincioşi? Dacă chiar ar fi dispuşi să creadă că acesta este adevărul - ceea ce ne spune Dumnezeu - cum ar putea ei să cerceteze cu inima liniştită şi calmă modul în care „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei neevlavii şi nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate.” (Romani 1:18 ). Cum ar putea ei oare să rămână nepăsători şi să-şi găsească pe mai departe plăcere în ceea ce fac, când acelaşi Isus, pe care nu au vrut să-L accepte, spune:  „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu, că Isus Hristos este Domn.” (Filipeni 2:9-11 ). Tot El spune: „Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.” (1. Corinteni 15:25 ). Cum oare să poată necredincioşii să înţeleagă doar cu puterea raţiunii lor umane, umbrită de păcat, mesajul lui Dumnezeu transmis prin oamenii Săi sfinţi sub puterea Duhului Sfânt? „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; şi el nu le poate cunoaşte că ele se judecă spiritual” (1. Corinteni 2:9-16 ). Ah nu, sunt necesare două condiţii pentru a putea accepta în linişte profeţiile şi a le cerceta: conştiinţa salvării şi a faptului că nu mai aparţii acestei lumi peste care va veni judecata, precum şi plinătatea Duhului Sfânt. (Ioan 16:13 ). Doar creştinii pot înţelege profeţiile.

Viitorul diavolului

Cum se întâmplă de fapt că cea mai mare parte dintre creştini nu se ocupă niciodata cu studiul profeţiilor, neînţelegând nimic din ele? Este vicleşugul lui Satan, care le orbeşte ochii pentru a nu putea recunoaşte ce însemnătate importantă se ascunde în spatele lor. Diavolul ştie foarte bine ce viitor îl aşteaptă. Ştie că va veni curând timpul în care „va fi pus în închisoare ... şi va fi pedepsit” de către Domnul Isus. (Isaia 24:21- 22 ). Chiar şi slujitorii lui, demonii, ştiu - vedem aceasta în cele trei locuri biblice unde se relatează întâmplările cu persoanele demonizate: Matei 8:29-34 , Marcu 5:1-20 şi Luca 8:26-39 . Ei se tem că vor trebui să fie trimişi în abis înainte de timpul profeţit în Apocalipsa 20 . Iar Diavolul se teme (şi pe bună dreptate) că - dacă creştinii vor începe să studieze lucrurile despre judecata sa şi despre distrugerea lumii, a cărui conducător este el -  atunci influenţa sa împotriva lor chiar se termină iar creştinii chiar vor începe să se lepede de lucrurile lumeşti.

Un fapt împlinit este acesta că cea mai mare parte a Cuvântului lui Dumnezeu este alcătuită din profeţii - oare nu este de ajuns să înţelegem cât de important este pentru Dumnezeu ca profeţiile Sale să ajungă la copiii Săi ? Şi nu dă El oare celor care le studiază promisiuni deosebite? (Apocalipsa 1:3 ; 22:7 ). Cum ar trebui să numim acest lucru, când Dumnezeu Îşi invită copiii pentru a le împărtăşi gândurile Sale de Tată (Geneza 18:17 ; Efeseni 1:8-10 ), şi când copiii nu arată nici cea mai mică urmă de interes? - Iar când Domnul Isus spune „V-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.” (Ioan 15:15 ; Apocalipsa 1:1 ), noi nici măcar nu vrem să auzim.

Scopul profeţiilor

Mulţi creştini ştiu bine cum au fost mântuiţi, dar nu ştiu de ce. Se mulţumesc cu siguranţa mântuirii în Hristos. Dar n-ar trebui ca năzuinţa lor să fie şi aceea de a cunoaşte rezultatul acestei mântuiri ? (Efeseni 1:16-19 ). Nu trebuie să ştim doar că acum suntem în Casa Tatălui (Luca 15:22-24 ) ci să gustăm şi din drepturile acestei poziţii minunate. Dumnezeu ne-a chemat prin „glorie şi virtute ” (2. Petru 1:3 ).

Dumnezeu ne-a dăruit în slava lui Hristos şi a Adunării un viitor ce se bazează numai şi numai pe planul Său de mântuire. Ocupându-ne cu acest lucru, inimile ni se umple de gânduri ce ne conduc doar la părtăşia cu El. Acesta este  un punct de vedere pe care Dumnezeu vrea să-l împlinească cu privire la noi, dându-ne profeţiile Sale. El ni le-a dat ca unor prieteni, ca să putem fi părtaşi sentimentelor Sale (Ioan 15:15 ; Efeseni 1:9 ; Geneza 18:17 ). Ar fi putut să ne dea o dovadă mai mare a dragostei şi încrederii Sale?

Inima omului este în permanenţă ocupată cu câte ceva. Omul nu poate întreprinde nimic privitor la viitorul său, dacă inima sa nu este îndreptată spre el. Dacă pierdem din vedere lucrul prezentat de Dumnezeu, vom ajunge să ne ocupăm cu alte lucruri. Dar vor fi lucrurile propriilor noastre închipuiri, ce îşi vor pune amprenta pe tot comportamentul nostru. Nu se poate altfel. Dacă cineva luptă să câştige cinstea, puterea sau bogăţia sau confortul acestei lumi, comportamentul său se va manifesta ca atare. Dar dacă inima unui creştin este plină cu gânduri despre viitor şi dacă a înţeles chemarea Adunării de a fi părtaşă a slăvii viiotare cereşti, care va fi rezultatul lui din toate acestea? Nu va mai putea trăi decât ca pelerin şi străin pe acest pământ (Filipeni 3:21 ; Coloseni 3:4 ; Luca 12:37-45 ). În cazul în care creştinul nu-şi face deloc gânduri despre lucrurile viitoare, toată gândirea sa va fi îndreptată doar spre prezent iar toată viaţa sa va arăta ca atare. Îşi va căuta fericirea în lume şi în lucrurile pământeşti. Mulţi alţi fraţi şi surori în vârstă dar şi tineri şi-au consumat toată energia pentru a schimba lumea, care şi-a demonstrat întreaga stricăciune prin respingerea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 12:31 ). Nu ar trebui mai bine ca astfel de creştini să câştige suflete pentru veşnicie?

Unul dintre argumentele pe care le foloseşte cel rău ca să-i îndepărteze pe creştini de profeţii este ideea că o profeţie nu poate fi înţeleasă decât după ce s-a împlinit. Deci scopul ar fi acela de a se demonstra dumnezeirea Cuvântului lui Dumnezeu prin împlinirea profeţiilor. Sigur că profeţiile au şi acest scop. Dar este acesta scopul adevărat? Ce ajutor i-ar fi adus lui Moise profeţia că Dumnezeu „va şterge omul de pe faţa pământului ” dacă ar fi aşteptat mai întâi ca aceasta să se împlinească? Ar fi pierit sigur în potop şi nu ar fi văzut niciodată împlinirea profeţiei. Ce ajutor ar fi putut aduce avertizările Domnului Isus oamenilor cărora li le-a spus, dacă aceştia nu le-ar fi înţeles şi nu ar fi crezut în adevărul împlinirii lor? Înţelegerea profeţiilor încă neîmplinite precum şi credinţa în ele este tocmai ceea ce au respins membrii necredincioşi ai poporului lor. Nu a scris Petru că un cuvânt profetic este ca „o lumină strălucind într-un loc întunecos, până se va ivi ziua” (2. Petru 1:19 ), şi că e bine să îl păzim? Dar când trebuie să avem grijă? Când se împlineşte şi vedem lumina revărsându-se asupra sa? Nu, însemnătatea cuvântului profetic este ascunsă în faptul că el este o lumină pentru piciorul pelerinismului în această lume întunecată. Un bec nu există pentru a fi pus împotriva soarelui ca să demonstreze că soarele poate străluci cu adevărat ziua pe lumină.

Unde am ajunge dacă acesta ar fi răspunsul pe care inima noastră îl întoarce Harului nemărginit al lui Dumnezeu, mulţumită căruia am primit mesajele Sale confidenţiale. Deci nu este nimic din aceste lucruri sfinte ale Apocalipsei pentru Adunare? Adunarea încă mai are nevoie de dovezi că Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul? Chiar este potrivit pentru Adunare să aibe dispute dacă ceea ce spune Dumnezeu este adevărat? Cât de mult am dispreţui bunătatea şi prietenia lui Dumnezeu, dacă ne-am comporta aşa împotriva Lui !

Dar există mult mai mult decât atât. Cea mai mare parte a profeţiilor, sau mai sigur putem spune de fapt că toate profeţiile, se vor împlini abia după încheierea perioadei de timp în care trăim acum. În acele vremuri, Adunarea nu va mai fi pe pământ şi de aceea dovada că profeţiile au fost adevărate, nu ne va mai ajuta cu nimic în a-i putea convinge pe oameni că exact judecata înspăimântătoare ce se va abate peste cei necredincioşi este dovada cea mai clară a profeţiilor.

Nu, profeţiile ne-au fost date exact cu scopul de a ne dirija mersul doar pe calea Domnului; ele trebuie să ne fie şi înviorare, căci totuşi Dumnezeu este acela care conduce lucrurile şi nu omul. Profeţia este o lumină ce luminează în întuneric. În ea recunosc ceea ce a spus Dumnezeu; în ea citesc că totul a fost hotât mai dinainte. Despărţit total de lucrurile lumeşti şi fără să mă preocupe politica celor mari de pe acest pământ , doresc doar să admir înţelepciunea perfectă a lui Dumnezeu. Eu pot să merg pe drumul meu ca unul care le ştie pe toate fără să fiu nevoit să mă bizui pe propria-mi raţiune. Din ceea ce se petrece în jurul meu nu mai zăresc rezultatul pasiunilor omeneşti, ci doar răsfrângerea planurilor celui Preaînalt. În special în evenimentele ce se vor petrece la sfârşit, profeţiile ne arată tot ceea ce ar trebui să recunoaştem în El, după dorinţa şi voia lui Dumnezeu: credincioşia Sa, dreptatea Sa, puterea Sa, bunătatea Sa nemărginită. Tot aşa vedem şi judecata pe care o va aplica într-un mod cu totul aparte împotriva celor necredincioşi, la fel ca şi „curăţarea” tutror lucrurilor ce strică pământul, ca să-Şi instaureze Împărăţia în pace şi binecuvântare. Judecata lui Dumnezeu va veni peste popoare; - Adunarea ştie despre aceasta. Mulţumită îndrumării Duhului Sfânt, Adunarea poate să şi înţeleagă, să creadă şi să fugă din faţa acestor evenimente.

Este cercetarea profeţiilor o aventură înşelătoare?  

Un alt argument împotriva cercetării profeţiilor este modul speculativ în care se face acest lucru. Se fac referiri la unele afirmaţii ale martorilor lui Iehova, mormonilor sau adventiştilor. Trebuie să recunoaştem că afirmaţiile lor chiar sunt înşelătoare (rătăcitoare, dezorientatoare) şi în adesea nebazate pe Scriptură. Iar dacă aceşti oameni înşelători fac abuz de profeţii, atunci să gândim că profeţiile nu mai sunt corecte? Nu s-au scris şi despre învăţătura despre iertarea păcatelor multe idei greşite? Există oare vreo parte a Bibliei care încă nu a fost abuzată? Atunci trebuie să lăsăm de tot Biblia la o parte? Nu este motivul principal, din cauza căruia oamenii au căzut în pericolul abuzului debitând idei proprii, tocmai acela că nu cunosc domeniul profeţiilor? În locul natal nu mă voi rătăci niciodată, fiindcă cunosc fiecare străduţă. Dar mi s-ar putea întâmpla dacă păşesc într-o localitate necunoscută. Dacă mă preocupă viitorul dar nu cunosc profeţiile, deloc sau nu bine destul, totul mi se va părea neclar şi cad în pericolul ca ceea ce lipseşte să înlocuiesc cu părerea mea personală. Aceasta chiar ar fi o prezentare înşelătoare, riscantă şi pe placul meu.

Să luăm de exemplu profeţia „Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă marea.” (Isaia 11:9 ). Ce creştin nu s-ar simţi fericit gândind la acele vremuri? Dar cum se va întâmpla acest lucru? Dacă îmi las propria părere la înaintare, atunci nu am decât imaginaţia riscantă a inimii mele sărace, care nu ştie nimic şi e stricată de păcat. Dar dacă las să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu, atunci acelaşi capitol îmi arată răspunsul dumnezeiesc.

Dumnezeu nu ne-a chemat să fim profeţi. Cuvântul lui Dumnezeu este încheiat, adică nu mai sunt descoperiri de făcut oamenilor (Coloseni 1:25 ). De aceea, oricine vine cu idei noi ce nu sunt cuprinse în Scriptură, nu aduce decât propria imaginaţie. Nu acesta este modul simplu, serios şi sub puterea rugăciunii de a cerceta descoperirile (profeţiile) arătate în Scriptură.

Pregătirea pentru a începe cerceterea profeţiilor

Starea de spirit în care trebuie să aibe loc cercetarea profeţiilor, ne este arătată clar  în  pregătirea profetului Isaia (Isaia 9 ). Pregătirea lui Isaia a avut ca scop să-l ajute să devină profet, dar modul şi tipul pregătirii rămân întotdeauna aceleaşi. Nu este vorba aici despre puterea înţelegerii umane, evoluţia naturii sau abilităţi raţionale. Când Dumnezeu este Învăţător iar elevii Lui sunt foşti păcătoşi ce au fost salvaţi prin Har, pregătirea trebuie să fie una morală şi spirituală. Profeţia nu este locul de exerciţiu al puterii de înţelegere sau deliberări filozofice. Ea face apel la credinţă ca prin credinţă să fie acceptată în totalitate ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Isaia l-a privit pe Domnul oştirilor, şi a auzit strigătul serafimului: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor; tot pământul este plin de gloria Lui!” În lumina acestei glorii a pălit toată mândria şi frumuseţea trupească, revelându-i-se o cunoaştere profundă a stării de pierzanie în care se afla el personal dar şi întregul poporul.  Atunci a strigat: „Vai de mine! Pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:3,5 ). Exact aşa ar fi trebuit să se întâmple şi cu noi.

Dar intervine Harul şi îi slujeşte, arătându-i-se că nedreptatea a fost înlăturată de la el iar păcatul spălat. Dacă suntem conştienţi nu numai de inima noastră frântă ci şi de Harul prezent, dacă Îl vedem pe Domnul oştirilor nu doar pe Tronul de slavă ci şi murind pe cruce şi citim din rana străpunsă iertarea completă, desăvârşită, atunci inima ne va fi liberă şi fericită prin dragostea lui Dumnezeu -  atunci suntem pregătiţi să începem cu cercetarea profeţiilor. Vedem cum judecata se îndreaptă asupra popoarelor, a fiecărei persoane iar în final şi asupra celor morţi, şi atunci recunoaştem care ar fi fost partea noastră dacă nu ar fi mijlocit Harul pentru noi. Iar când auzim vocea Domnului: „Pe cine să trimit?”, atunci să răspundem: „Iată-mă, trimite-mă!”. Cum am putea privi la judecata acestei lumi, fără a fi pregătiţi să spunem şi altora despre Harul pe care l-am primit?

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *