comori.org
comori.org

5. Cu Ioan în Paradis

Hugo Bouter

Ferice de cei ce îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!(Apocalipsa 22:14 ).

Fericirea de a intra în cetatea sfântă

Aceasta este ultima dintre toate “urările de fericire din cartea Apocalipsa” (în total sunt şapte în această carte). Această urare de fericire este în legătură cu Noul Ierusalim, capitala cerească a Împărăţiei păcii. Este fericirea de a intra în aceasta (compară cu Evrei 12:22-24 ). Vedem aici că este o condiţie importantă pentru a intra în cetate - spălarea hainelor - şi observăm dreptul de cetăţean al cetăţii cereşti care este cuprins aici. Este vorba în primul rând de dreptul de a savura din pomul vieţii şi în al doilea rând de a intra prin porţile cetăţii. Amândouă aceste privilegii ne sunt acordate prin credinţă: a avea parte cu Hristos şi de a locui în cetatea lui Dumnezeu intrând pe porţi şi anume în Adunarea glorificată. Apoi vedem şi reversul cu privire la ceilalţi: care sunt afară. Contrastul este izbitor “Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciunea şi trăieşte în minciună” (Apocalipsa 22:15 ). Sfinţenia lui Dumnezeu obligă această excludere, acest afară. Există un “înăuntru” şi “afară” desluşit şi acest lucru are un caracter definitiv. Această exprimare aminteşte de ceea ce scrie Pavel referitor la limitarea Adunării lui Dumnezeu aici pe pământ (1. Corinteni 5:12-13 ).

În cartea Neemia găsim un pasaj unde poporul binecuvânta pe toţi bărbaţii care voiau să locuiască de bună voie în Ierusalim căci cetatea era mare dar numărul locuitorilor era mic (Neemia 7:4 ; 11:1-2 ). În Ierusalimul ceresc situaţia este total alta. Timpul, decizia luată de a locui acolo a trecut. Este de asemenea o mulţime care nu se poate număra, care va locui cetatea. Deasupra tuturor este Domnul care este aici lăudat. El personal este Cel care vorbeşte în acest verset şi anume de la Apocalipsa 22:6 . Aceste “urări de fericire” din acest capitol sunt exprimate de El Însuşi.

Condiţia pentru a putea primi cetăţenia în Sionul ceresc este spălarea hainelor noastre. Aceasta vorbeşte de curăţirea prin sângele lui Hristos şi despre transformarea totală a felului nostru de umblare care este urmarea corespunzătoare. În exprimarea laudei din Apocalipsa capitolul 1 citim că El ne-a mântuit prin sângele Lui de păcatele noastre (Apocalipsa 1:5 ). Unele manuscrise citează aici că El ne-a spălat în sângele Lui de păcatele noastre. În primul rând este vorba de mijlocul (sângele) pentru curăţarea noastră care a fost necesar; în ultimul rând de preţul care a trebuit plătit pentru mântuirea noastră. A fost necesar sângele lui Hristos pentru ca să ne răscumpere (aşa cum este confirmat şi în Apocalipsa 5:9 ), dar totodată să ne spele şi să ne curăţească.

Despre credincioşii care vin din necazul cel mare se spune: “...Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14 ). Aşadar ei îşi spală chiar hainele lor pentru ca ele să fie albite în sângele Mielului. Aceasta subliniază responsabilitatea noastră proprie prin recunoaşterea vinei şi printr-o stare de judecată de sine să ne apropiem de Dumnezeu dar şi cu o credinţă sinceră de mijlocul de salvare pe care ni l-a oferit Dumnezeu. Un alt mijloc de curăţire şi de iertare a păcatelor nu există: “sângele lui Isus Hristos Fiul Lui ne curăţeşte de orice păcat(1. Ioan 1:7 ). Paragraful din Apocalipsa 22 foloseşte de asemenea această formă activă: “Ferice de cei ce îşi spală hainele...(Apocalipsa 22:14 ).

Consecinţa curăţirii noastre

Spălarea hainelor are două urmări: curăţirea prin sângele Mielului ne dă dreptul în primul rând la viaţa eternă (şi anume mâncând din pomul vieţii) şi în al doilea rând dreptul la intrarea în Noul Ierusalim. Noi primim astfel putere deplină sau dreptul de a ne hrăni din pomul vieţii precum şi privilegiul de a intra pe poarta cetăţii. Celor necredincioşi le este interzis sau nu le sunt acceptate aceste două privilegii (Apocalipsa 22:19 ). În viziunea cetăţii sfinte care este prezentată aici lucrurile sunt descrise clar. Era privilegiul apostolului Ioan de a fi răpit în cer şi în final să vadă soţia Mielului - Ierusalimul ceresc -, în toată splendoarea frumuseţii ei (Apocalipsa 4:1-2 ; 21:9 ; 22:5 ). Cerul s-a deschis pentru el şi el a urcat acolo - în extazul duhului - aceasta înseamnă “în duh” - şi a văzut un tron în cer. Acest tron vorbeşte despre guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu şi despre domnia Mielului.

La sfârşitul cărţii Apocalipsa se arată că tronul este şi izvorul fericirii şi al binecuvântării . Din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorăşte fluviul apei vieţii şi în mijlocul cetăţii, pe strada cetăţii şi pe cele două laturi ale fluviului este pomul vieţii care în fiecare lună are rod şi frunzele pomului sunt pentru vindecarea naţiunilor.

Limbajul folosit pentru a ilustra pomul vieţii este preluat din primul capitol al cărţii Geneza. Această descriere apare şi în promisiunea pentru cel care va birui din Efes (Apocalipsa 2:7 ). A mânca din roadele pomului vieţii este ca şi cum ai mânca din pâinea vieţii, o ilustraţie în a avea părtăşie cu Domnul Isus Hristos. Avem permisiunea (ilustrativ vorbind) de a ne hrăni cu El şi de a primi adevărata viaţă din Dumnezeu şi de a rămâne în El (vezi Ioan 6 ).

Imaginea porţilor cetăţii prin care vom avea permisiunea să intrăm în cetate este cuprinsă în cartea Isaia. Poarta este locul unde se vorbeşte bine. Porţile ilustrează intrarea, singura intrare spre cetate. Numai cei drepţi vor intra prin acestea (compară Isaia 26:2 ; 60:1-22 ). Locul nostru ca cetăţeni din punct de vedere legal ca şi credincioşi este înăuntrul zidului sigur al cetăţii pe care Dumnezeu a pregătit-o. Puterea lui, a acestui zid îi protejează pe ai Săi şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul şi vom fi în preajma tronului lui Dumnezeu şi al Mielului pentru a-I servi Lui şi pentru a-I aduce închinare, pentru a-L adora. Vei avea şi tu parte de această fericire?

Pomul vieţii în mijloc

Primul lucru pe care Ioan l-a văzut în cer (după ce a fost dus de Duhul acolo) a fost tronul şi Cel ce şedea pe tron (Apocalipsa 4:2 ). Era tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Acesta este Hristos (Apocalipsa 22:1 ). În Apocalipsa 5 .6 Mielul este în mijlocul tronului. Aici în Apocalipsa 22 Ioan vede râul apei vieţii strălucind ca cristalul, acel râu care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Mielul este izvorul vieţii: viaţa curge din Domnul Isus ca un râu care înviorează. Hristos este viaţa noastră (Coloseni 3:4 ).

Această viziune aminteşte de râul din templu din Împărăţia păcii care urmează să vină, de construcţia templului din care va izvorî din locul tronului lui Dumnezeu (Ezechiel 47:1-12 ). Şi alte amănunte din Apocalipsa 22 cuprind lucrul acesta. Realitatea cerească care depăşeşte gândirea şi cunoştinţa noastră se va oglindi în binecuvântări pământeşti în timpul Împărăţiei de o mie de ani.

Pe cele două laturi ale râului dar şi în mijlocul străzii cetăţii sfinte Ioan vede pomul (sau pomii) vieţii. Râul şi pomii care îl înconjoară este pus aici în legătură cu strada (singular!). În mod vizibil râul curge de-a lungul străzii din aur curat.

Gândind la stradă ne putem gândi la Hristos - drumul sau calea, pentru că Domnul Hristos este Calea. Privind râul gândul ne conduce la curăţie, la prospeţime ceea ce stă în prim plan. Mielul înjunghiat este izvorul apei vieţii, a apei care ne-a curăţit, care ne-a dăruit o viaţă nouă (compară cu Ioan 3:5 ). Dar strâns în legătură cu aceasta vedem pomul vieţii în mijlocul străzii şi pe cele două laturi ale râului (Apocalipsa 22:2 ). Aici este vorba mai mult de viaţă, această roadă care nu se poate compara cu nimic.

Un pom este în Scriptură deseori simbolul unei puteri omeneşti puternice pe pământ (vezi de exemplu Daniel 4 ), însă Hristos este pomul vieţii în Ierusalim, în Ierusalimul de sus. El este Prinţul puternic al vieţii care dăruieşte viaţa cui vrea El (Ioan 5:21 ; 17:2 ). Şi viaţa pe care El o dă este potrivită pentru cer. Dacă Îl cunoaştem pe El prin credinţă avem în El viaţa eternă şi suntem potriviţi în mod desăvârşit să putem apărea în prezenţa lui Dumnezeu.

Hristos este El Însuşi viaţa eternă care a fost la Tatăl şi care ne-a fost descoperită (1. Ioan 1:2 ). El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi la moarte pentru ca să ne poată da viaţa: viaţa unei noi ordini, viaţa care a biruit moartea şi prin care se primeşte cerul. Această viaţă ne-a fost dăruită prin credinţa în Numele Lui. Astfel Hristos este Capul unei noi generaţii de oameni, a devenit Capul unei noi generaţii de oameni: cum este Cel ceresc aşa sunt şi cei cereşti (1. Corinteni 15:48 ). În Ierusalimul ceresc vedem acum pomul vieţii; pomul cunoştinţei binelui şi răului nu este amintit nicăieri în ultima carte a Bibliei. Cum a fost plantat pomul vieţii în mijlocul grădinii Eden aşa este Hristos punctul central al Paradisului lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:7 ). Hristos este aici pentru toţi centrul binecuvântării, al vieţii şi al adorării, al închinării. Aici nu mai este păcat, cădere, cuget care să acuze, nici o condamnare, nu este moarte, nu este nici un fel de despărţire de prezenţa lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a luat asupra Lui toate urmările negative a faptului că omul a mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi astfel El este “pomul vieţii” pentru toţi; a devenit “pomul vieţii” pentru toţi care Îi aparţin Lui. Domnul Isus în mijloc, numai Domnul Isus singur!

În oraşul sfânt cu străzi de aur curge râul apei vieţii.
Acolo este lumină minunată
cum nu a văzut nimeni, dar gloria este:
faptul că acolo Îl vedem pe Domnul Isus Hristos.

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *