“Eşti o grădină închisă soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită. Odraslele tale sunt o grădină de rodii cu cele mai alese roade: mălini negri şi nard, nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe cu cele mai alese miresme” ( 4:12-14
).
Paradisul lui Dumnezeu
Grădina Edenului era grădina plăcerii lui Dumnezeu dar prin căderea în păcat, Paradisul de pe pământ s-a pierdut curând. Acum însă există un Paradis nou, unul ceresc, unde credincioşii care au adormit sunt deja la Hristos. Hristos a promis răufăcătorului care era răstignit cu El “astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43 ). Cei adormiţi în Domnul aud acolo cuvintele care nu se pot exprima ale apostolului Pavel, pe care unui om nu îi este îngăduit să le spună pe pământ (2. Corinteni 12:4 ). Acest Paradis ceresc este numit în ultima carte a Bibliei cu expresia Paradisul lui Dumnezeu. Păcatul şi căderea primului om cu urmările ei corespunzătoare sunt definitiv îndepărtate. Cine învinge în lupta de pe pământ în puterea lui Dumnezeu are permisiunea pentru totdeauna să mănânce din pomul vieţii în Paradisul lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:7 ). Pomul vieţii este Hristos Însuşi. El se numeşte pe Sine “lemnul verde” (Luca 23:31 ). El a fost comparat cu “un pom sădit lângă izvoarele de apă care îşi aduce roadele la vremea lui” (Psalmul 1:3 ). A mânca din acest pom al vieţii înseamnă a te hrăni cu Persoana Lui, a face parte din viaţa Lui.
În această imagine este exprimată deplina noastră dependenţă de El. Aici este vorba de fapt de binecuvântarea spirituală care este privilegiul oricărui credincios adevărat. Prin credinţă noi putem deja acum să ne hrănim din El şi să avem partea de viaţa Lui, de viaţa eternă. Aşa va fi şi în cer, însă acolo în toată plinătatea. În Paradisul lui Dumnezeu, unde păcatul şi moartea sunt îndepărtate pentru totdeauna, Hristos dă alor Săi să mănânce “din pomul vieţii”.
Acest Paradis al lui Dumnezeu se va coborî curând din cer în înfăţişarea Noului Ierusalim, centrul guvernării lui Dumnezeu, şi pomul şi apa vieţii vor fi în împărăţia păcii spre binele omenirii. Frunzele pomilor vor sluji la vindecarea naţiunilor (Apocalipsa 22:2
). A mânca din roadele pomului este un lucru rezervat numai sfinţilor cerului, locuitorilor cetăţii (compară cu Apocalipsa 2:7
; 22:14
).
Adunarea lui Dumnezeu
Există însă şi o altă aplicaţie* actuală. Este vorba deci cu mult mai mult decât trecutul îndepărtat (din Geneza) şi posibil un foarte apropiat viitor (din Apocalipsa). Adunarea Dumnezeului celui viu este în acest timp grădina plăcerii lui Dumnezeu pe pământ chiar dacă, din păcate, acest lucru nu este totdeauna vizibil, corespunzător gândurilor lui Dumnezeu. Adunarea “este o grădină închisă” şi un “izvor închis” pentru El şi pentru Domnul Isus. Aceste două imagini vorbesc despre separarea completă de ce este rău şi de predarea în mâna Mirelui ceresc sau de predarea Mirelui ceresc.
* Aici este vorba de o aplicaţie practică a cărţii Cântarea Cântărilor. Mulţi cercetători ai Cuvântului accentuează pe drept că mireasa în Vechiul Testament este poporul Israel. Pe muntele Sinai s-a făcut un legământ de căsătorie şi drumul prin pustie s-a desfăşurat în timpul logodnei (Ieremia 2:2 ). Adunarea este totuşi mireasa lui Hristos şi credincioşii în mod individual cunosc în acest fel legătura dragostei cu El.
Aceasta ne aduce ceea ce găsim în 4:12 , despre care am arătat deja mai înainte. Mirele spune acolo miresei: “Eşti o grădină închisă soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită. Odraslele tale sunt o grădină de rodii cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard, nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe cu cele mai alese miresme” ( 4:12-14 ).
Există aşadar numeroase roade şi lucruri scumpe pe care mirele le găseşte mai înainte la mireasa lui. Aşa este şi cu Adunarea care este subiectul bucuriei Domnului. Posesorul ei ceresc găseşte bucuria Lui în ea. Hristos găseşte în “grădina desfătării” înviorare pentru că El vede acolo tot felul de fructe nobile precum rodia (despre care în Biblie este scris în legătură cu slujba preoţească şi cu Locul Preasfânt). Roada Duhului este aceea care este prezentă, dar există chiar şi condimente deosebite precum şi tămâie plăcut mirositoare: nard şi şofran, trestie mirositoare, scorţişoară, aloe şi smirnă. Aceste condimente înainte de toate nardul, vorbesc despre închinare sau adorare, iar tămâia despre jertfa spirituală pe care noi cei credincioşi trebuie s-o aducem (Psalmul 141:2 ; Ioan 12:3 ; Apocalipsa 8:3 ).
Aşa cunoştea şi primul paradis în orice caz ţara Havila unde curgea râul Pison încă alte bogăţii decât apa şi roadele pomului. Acolo exista aur de bună calitate şi pietre nobile, precum piatra de onix. În afară de aceasta, acolo exista un lemn bine mirositor, bedelionul (Geneza 2:12 ).
Aurul şi pietrele nobile vorbesc despre gloria dumnezeiască, despre maiestate şi splendoare. Găsim acestea şi în Noul Ierusalim din nou (Apocalipsa 21:18-21 ): Cetatea are gloria lui Dumnezeu pentru că El Şi-a aşezat gloria peste cetate. Adunarea glorificată este împodobită cu gloria Domnului şi Mirelui ei.
Lemnul de balsam bine mirositor vorbeşte despre tămâierea sfântă care se ridică în mijlocul celor răscumpăraţi spre onoarea lui Dumnezeu şi a Mielului (compară cu Apocalipsa 5:8
; 8:3
). Adorarea noastră Îi aparţine Lui şi numai Lui singur până în eternitate.
Templul şi cetatea lui Dumnezeu
Cine are permisiunea să intre în acest Paradis sau cine poate intra în acest Paradis? În Apocalipsa capitolele 2 şi 3 se vorbeşte despre credincioşii care dovedesc credincioşie de data aceasta ca “învingători”. Din fericire, există în mijlocul adunării în decădere, totdeauna oameni care au o ureche deschisă pentru glasul Duhului Sfânt.
Scrisorile către primele trei adunări se încheie cu o promisiune a binecuvântării pentru această “rămăşiţă”, dar către ultimele patru adunări se vorbeşte mai întâi învingătorilor şi apoi urmează refrenul: “Cine are urechi de auzit să audă ce spune bisericilor Duhul”. Aceasta ne arată că de la Tiatira nu mai este posibilă nici o reabilitare pentru adunare în general. Duhul Sfânt este aşteptat numai de învingători.
Prima adunare, cea din Efes, reprezintă poziţia generală a adunării lui Dumnezeu. Caracterul în care se prezintă El Însuşi aici este de asemenea general. El are putere asupra stelelor şi umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur. Promisiunea făcută învingătorilor este binecuvântarea generală a credincioşilor sau binecuvântarea creştină generală “Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2:7 ).
A avea parte de Persoana lui Hristos, lucrul acesta ne conduce la identificarea cu El şi cu viitorul Lui minunat sau strălucit. Aceasta se descrie în mod deosebit în scrisoarea către Filadelfia. Filadelfia nu primeşte nici un fel de reproş din partea Domnului. Această adunare este separată de nedreptăţile din casa lui Dumnezeu. Ea este pentru Hristos, cea care ascultă, este în adevăr şi ascultare faţă de Cuvântul Lui şi credincioasă Numelui Său. Pe această temelie ea dă expresie adevărului despre Adunare după cum este scris.
Filadelfia posedă de fapt numai o putere mică, dar curând valoarea credincioşiei ei devine vizibilă. Când Adunarea apare cu Hristos în glorie ea are în aceasta un loc statornic precum stâlpii Iachin şi Boaz în templu. Ce aduce ea în slăbiciune acum ca expresie, atunci se va vedea în desăvârşire. Această rămăşiţă învingătoare are parte de gloria Domnului şi participă la templul şi cetatea lui Dumnezeu care va coborî din cer (Apocalipsa 3:10-12 ).
Filadelfia dă deja acum expresie gândurilor lui Dumnezeu ca şi o rămăşiţă credincioasă cu privire la Adunare şi aşteaptă timpul când toate aceste planuri şi gânduri vor fi împlinite. Ea se ţine strâns nu numai de “planul” privind Adunarea aşa cum este arătat din Cuvânt, ci este şi conştientă că aceste lucruri se vor împlini în curând într-un mod minunat: ea aşteaptă Paradisul lui Dumnezeu, aşteaptă Noul Ierusalim.
Există aşadar o relaţie strânsă între Filadelfia şi Adunarea cum se va descoperi curând în glorie. Acest lucru este redat clar în promisiunile care se fac celui ce va învinge: “Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el; voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3:12 ). Aceşti credincioşi, în mod vizibil slabi, sunt aşadar un exemplu pentru puterea templului lui Dumnezeu şi prin aceasta cetăţeni recunoscuţi ai cetăţii cereşti având ca nume numele glorios al lui Dumnezeu, Hristos şi Noul Ierusalim. Acest lucru vorbeşte despre recunoaşterea legăturii şi a unităţii. Viitorul nostru este în cetatea cerească care are gloria lui Dumnezeu şi care va ilumina pământul cu strălucirea Lui. În Apocalipsa 21 şi 22 această temă este extinsă şi acolo vedem din nou unitatea strânsă care este în primul rând între Dumnezeu şi Hristos şi pe de altă parte a Adunării glorificate. Starea ei în Paradis şi binecuvântările ei se datorează prezenţei pomului şi a apei vieţii care sunt aici descrise lămurit (Apocalipsa 21:6 ; 22:1-2 ; 14:19 ).