comori.org
comori.org

Adevărurile de bază ale creştinismului

Max Billeter

În această seară aş dori să prezint adevărurile de bază ale creştinismului şi aş dori să le împart în trei părţi. Prima parte are legătură cu arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos, a doua, Evanghelia lui Dumnezeu şi, a treia, taina lui Hristos.

1. Arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

În legătură cu aceasta, voi citi trei pasaje:

"iar acum ne-a fost făcut cunoscut prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos, care a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie" (2. Timotei 1:10 )

"Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere şi minuni şi semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe Acesta, dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu, voi, prin mâna celor nelegiuiţi, L-aţi răstignit şi L-aţi omorât" (Fapte 2:22-23 )

"Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, pentru care noi toţi suntem martori. Fiind deci înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt., a turnat ceea ce voi vedeţi şi auziţi" (Fapte 2:32-33 )

Creştinismul începe cu arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, iar această arătare conţine cinci adevăruri:

i) Întruparea

Cu două mii de ani în urmă, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos a trăit pe pământ; Fapte 2:22 ne arată două lucruri măreţe cu privire la această viaţă. în primul rând, El este "Isus din Nazaret", iar aceasta înseamnă că El a devenit Om adevărat, dar şi că El era respins de oameni. Al doilea fapt cu privire la viaţa Sa este acela că El era "adeverit de Dumnezeu înaintea voastră". El a fost adeverit de Dumnezeu ca fiind curat şi sfânt. Chiar în umblarea ca om umil pe pământ El era, în acelaşi timp, Dumnezeu veşnic - omniprezent, omniscient şi omnipotent. Acestea sunt cele două adevăruri mărete ale vieţii Sale. Petru rezumă aceasta spunând că El era respins de oameni, dar ales şi scump înaintea lui Dumnezeu.

ii) Crucea

Fapte 2:23 prezintă două aspecte minunate ale Golgotei pentru noi. Acolo El a fost dat de Dumnezeu şi, în acelaşi timp, omorât de oameni. În legătură cu aceasta, aş dori să menţionez cei doi pomi din grădina Edenului. În primul rând, din pomul vieţii acţionează harul lui Dumnezeu prin istoria omului. Am putea arăta multe exemple unde harul lui Dumnezeu era activ în această lume, dar apogeul harului lui Dumnezeu era darul Fiului Său la crucea Golgotei. În al doilea rând, din pomul cunoştinţei binelui şi răului acţionează linia responsabilităţii omului. Întotdeauna când privim responsabilitatea omului de-a lungul secolelor găsim doar eşec. Am putea spune multe despre eşecul omului sub responsabilitate, dar punctul culminant este la Golgota unde Prinţul Vieţii a fost omorât de noi oamenii. Acesta este al doilea aspect important al arătării Sale.

iii) Învierea

"Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus" (Fapte 2:32 ) şi făcând aceasta El confirmă două aspecte. În primul rând, curăţia desăvârşita a vieţii Sale, deoarece El nu ar lăsa ca "Sfântul [Său] să vadă putrezirea" (v. 27) şi in al doilea rând, perfecţiunea jertfei Sale de la Golgota, deoarece El nu ar "lăsa sufletul [Său] în Locuinţa Morţilor (lit. hades)" (v.27).

iv) Înălţarea

Acest Isus a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu (v.33). Luca descrie aceasta în evanghelia sa şi, de asemenea, în Fapte. Este o scenă minunată. Mântuitorul nostru a ieşit înspre Betania cu ucenicii Săi şi în timp ce Îşi înălţa mâinile şi îi binecuvânta a fost luat la cer. Dumnezeu l-a aşezat în locul de onoare. Este un fapt foarte important în creştinism că acum este un om în ceruri. Aceasta arată clar că creştinii au o cetăţenie cerească, dar mai arată şi că sfârşitul fiecărui creştin este în ceruri.

v) Coborârea Duhului Sfânt

Al cincilea fapt pe care îl găsim în acelaşi verset, Dumnezeu Duhul Sfânt a venit pe pământ, în primul rând, pentru a locui în fiecare credincios şi, în al doilea rând, pentru a locui în adunare. Acesta este un privilegiu deosebit al tuturor creştinilor că acest Oaspete Divin locuieşte în trupurile noastre tot la fel ca în adunare. Acestea sunt cele cinci puncte în relaţie cu arătarea Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos.

Pe scurt: Acest fapt al arătării nu se aplică doar naşterii Sale, ci şi vieţii Sale, morţii Sale pe Golgota, învierea Sa, înălţarea Sa şi, de asemenea, venirii Duhului Sfânt pe pamant. Aceasta este ceea ce Pavel are în gând în 2. Timotei 1:10 : " iar acum ne-a fost făcut cunoscut prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos, care a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie".

2. Evanghelia lui Dumnezeu

Vom mai citi încă trei pasaje:

" în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său" (Efeseni 1:7 )

" Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei în Hristos Isus. Pentru că legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Pentru că, ceea ce legea nu putea să facă, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimiţând pe propriul Său Fiu, în asemănare cu carnea păcatului şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne" (Romani 8:1-3 )

" Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am şi avut intrare, prin credinţă, în acest har în care stăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu." (Romani 5:1-2 )

Continuând să citim în 2. Timotei 1:10 descoperim că evanghelia este predicată acum pe baza arătării Mântuitorului nostru, Isus Hristos şi că Apostolul Pavel era mesagerul, apostolul şi învăţătorul acestui adevăr. Ca mesager el era cel care spunea acest mesaj, ca şi apostol el avea puterea de a duce acest mesaj, iar ca învăţător el explica mesajul în toate detaliile lui.

i) Eliberare

Evanghelia lui Dumnezeu prezentată în Romani atinge două mari probleme ale omenirii. Efeseni 1:7 poate fi considerat ca un rezumat al epistolei către Romani şi menţionează două lucruri pe care credinciosul le primeşte. În primul rând, el primeşte eliberare din sclavia moştenită a păcatului şi, în al doilea rând, el primeşte iertare de păcatele sale. Acesta este mesajul pe care îl găsim în epistola către Romani. Dacă cineva recunoaşte că este sclavul păcatului care locuieşte în el şi dacă vine la Domnul Isus cu această problemă şi găseşte odihnă în lucrarea de la Golgota, atunci ceea ce citim în Romani 8:1-3 devine adevărat pentru el. Când cineva se converteşte, când acceptă darul pe care Dumnezeu îl face prin Hristos şi lucrarea Sa la Golgota, atunci el este liber să ştie că pentru el nu mai este condamnare; aceasta este Romani 8:1 . Păcatul este încă în el, dar, cu toate acestea, el este "în Hristos". Pavel deseori spune că noi suntem "în Hristos" şi cu toate că nu mereu are în vedere acelaşi lucru, el se referă întotdeauna la poziţia noastră ca şi creştini. Ceea ce are în vedere în Romani 8:1 este faptul că în Hristos suntem păziţi deplin de orice judecată a lui Dumnezeu.

Apoi, în versetul 2, Pavel explică faptul că creştinul este liber să cunoască un al doilea aspect. În cel credincios sunt două legi (sau principii): este legea păcatului şi a morţii şi este legea Duhului de viaţă. Primul principiu este unul rău. Păcatul este încă în el şi păcatul întotdeauna doreşte să-l seducă (acesta este un principiu foarte important), dar din cauza credinţei lui, în el este şi al doilea principiu, legea Duhului de viaţă. Acum avem aspectul important: al doilea principiu este dominant faţă de primul. Experienţa noastră pare să contrazică aceasta, dar credinţa ţine cu tărie acest adevăr. Aş dori să subliniez o propoziţie din acest verset, aceasta este "avem pace". Întotdeauna îmi vine în minte acest verset atunci când călătoresc cu avionul. Când avionul decolează au loc cele două legi: prima este legea gravitaţiei şi anume că pământul atrage un corp, iar aceasta este o lege foarte puternică (este motivul pentru care un avion cu o greutate de câteva tone rămâne la sol), dar când avionul se ridică apare legea vitezei şi a aerodinamicii. Această a doua lege este dominantă faţă de prima şi astfel acest avion care cântăreşte tone este ridicat mult deasupra pământului. Aceasta este exact ceea ce creştinul poate experimenta zilnic. El crede cu tărie în convingerea că legea duhului de viaţă este mai puternică decât legea păcatului şi a morţi şi poate îndeplini aceasta zilnic prin exerciţiul credinţei.

Apoi în versetul 3, Pavel arată fundamentul acestor două adevăruri măreţe. El menţionează trei lucruri cu privire la Domnul nostru Isus Hristos. Primul, El a venit "în asemănare cu carnea păcatului". Atunci când trăia pe pământ, El avea aceeaşi înfăţişare cu ceilalţi oameni în care locuia păcatul, dar în El nu era păcat. A fost o mare umilinţă faptul că El a venit în asemănarea cărnii păcătoase. Apoi se menţionează motivul venirii Sale. Am putea enumera o listă lungă de motive pentru care Fiul lui Dumnezeu a devenit om, cum ar fi acela de a se da pe Sine Însuşi ca împarat lui Israel, iar motivul cel mai înalt a fost acela de a-L descoperi pe Tatăl, dar principalul motiv a fost acela de a rezolva această problemă a păcatului în lumina unui Dumnezeu sfânt şi drept. În final, rezultatul este apreciat. La Golgota, Dumnezeu a judecat păcatul în timpul celor trei ore de întuneric, atunci când El era făcut păcat. Ceea ce a suferit Mântuitorul nostru acolo nu vom pricepe niciodată pe deplin, nici chiar în eternitate.

ii) Iertare

Dar este o a doua problemă în ceea ce ne priveşte pe noi oamenii: am păcătuit, am gândit rău, am spus vorbe urâte, am comis fapte rele şi am mers pe căi greşite şi din această cauză noi aveam nevoie de iertare. Sunt oameni pe pământ care cunosc că păcatele lor au fost iertate pe baza lucrării de la Golgota, ce lucru minunat! Dumnezeu este sfânt şi El trebuie să pedepsească păcatul, dar când păcatele sunt iertate acolo nu mai este nicio pedeapsa din partea lui Dumnezeu. Dar în Romani 5:1 , apostolul vorbeşte despre îndreptăţire. Îndreptăţirea este foarte aproape de iertare, dar merge mai departe. Un om îndreptăţit stă înaintea lui Dumnezeu ca şi cum el nu ar fi păcătuit niciodată. Ca o ilustraţie, să ne imaginăm un tată care avea un băieţel şi de fiecare dată când acest băieţel era neascultător tatăl lua ciocanul şi bătea un cui în peretele din camera de zi şi când băiatul îşi recunoştea neascultarea atunci tatăl lua un cleşte şi scotea cuiul - aceasta este iertare. Când bunicul venea în vizită el se ducea întotdeauna la perete şi număra găurile, astfel ca putea să numere de câte ori nepotul său fusese neascultător şi de câte ori această neascultare a fost iertată. Tatăl nu era însă fericit cu aceasta şi a luat chit şi a astupat găurile astfel că atunci când bunicul venea înapoi, el putea să creadă că nepotul său nu fusese neascultător nici măcar o dată - aceasta este îndreptăţire, să stai înaintea lui Dumnezeu ca şi cum nu ai păcătuit niciodată.

În Romani 5:1-2 avem trei perspective asupra credinţei. Creştinul priveşte înapoi la trecutul său, el ştie că a fost îndreptăţit prin credinţă şi are pace cu Dumnezeu. Tot trecutul său a fost pus în ordine prin gândul lui Dumnezeu. Apoi avem perspectiva prezentului. În prezent el are acces la Dumnezeu. Acesta este un adevăr minunat! Creştinii au acces liber la Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce păcatele sale îl împiedicau să facă. Vedem aceasta în grădina Eden după ce primul om a fost alungat din grădină, iar un heruvim şi o sabie înflăcărată îi opreau accesul la Dumnezeu. În baza lucrării lui Hristos pe Golgota noi avem acces zilnic la Dumnezeu ca făpturi vii. Aş dori să vă întreb dacă folosiţi această libertate în mod practic. Cunoaşteţi astfel de momente în viaţa voastră zilnică, când vă retrageţi în spatele unei uşi închise pentru a fi singuri cu Dumnezeul vostru? Dacă nu cunoaşteţi aceasta, atunci nu cunoaşteţi cel mai mare privilegiu pe care un om îl poate avea pe pământ, această minunată părtăşie tainică, cu Dumnezeu. Aceasta este perspectiva prezentului. Apoi este privirea de ansamblu asupra viitorului. Ne bucurăm " în speranţa gloriei lui Dumnezeu ". Nu ştim ce vom trăi mâine, dar creştinul cunoaşte că viitorul său este într-o ordine desăvârşită. Dumnezeu nu ne-a promis o cale uşoară, El nu ne-a promis o viaţă fără probleme (în călătoriile mele am întâlnit deseori creştini care mergeau pe o cale foarte dificilă), dar ceea ce El ne-a promis este că la sfârşitul drumului vom intra în gloria lui Dumnezeu. Cu aceasta ne putem lăuda plini de mulţumire.

3. Taina lui Hristos

Vom citi patru pasaje:

"din care, citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh; că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie" (Efeseni 3:4-6 )

"făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ; în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale" (Efeseni 1:9-11 )

"şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi" (Efeseni 1:22-23 )

"după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit" (Efeseni 1:4-6 )

Am văzut că Evanghelia lui Dumnezeu a venit în întâmpinarea problemei noastre a păcatului pe baza lucrării de la Golgota. Toate lucrurile au fost puse în ordine. Aceasta este bogăţia harului lui Dumnezeu. Totuşi, chiar dacă acest lucru poate fi atât de măreţ, există ceva chiar mai măreţ decât acesta şi anume că Dumnezeu nu a rezolvat numai problema păcatului nostru la Golgota, dar pe baza Golgotei şi a învierii Domnului nostru Isus Hristos, El a dăruit creştinului lucruri noi şi minunate. Acestea sunt lucruri pe care credincioşii Vechiului Testament nu le aveau, ele sunt cel mai strâns legate de arătarea Mântuitorului nostru, Isus Hristos şi sunt parte a adevărurilor de bază ale creştinismului. Epistola către Romani ne arată cum au fost rezolvate problemele omului vechi, în timp ce Epistola către Efeseni ne arată ceea ce i-a dăruit Dumnezeu omului nou. Dacă am văzut Efeseni 1:7 ca un rezumat al Epistolei către Romani, în Efeseni 3:6 găsim un rezumat al Epistolei către Efeseni. Sunt întotdeauna uimit de cât de concis poate pune Apostolul Pavel lucrurile. El rezumă întreaga învăţătură a Epistolei către Efeseni într-un singur verset şi în acest singur verset el ne arată cele trei daruri minutate ale lui Dumnezeu pentru creştini.

i) Creştinii sunt împreună-moştenitori cu Hristos

Pavel explică aceasta în capitolul 1 versetele 9-11. În primul rând, el declară în versetul 9 că acum transmite o taină (o taină este un adevăr care nu fusese revelat în Vechiul Testament). Apoi în versetul 10 el spune că Domnul Isus, ca om, este aşezat deasupra cerurilor şi pământului. Aceasta nu este o taină, deoarece fusese descoperită în Vechiul Testament, în Psalmul 8:5 : "L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi L-ai încununat cu glorie şi cu onoare. L-ai făcut să stăpânească peste lucrările mâinilor Tale".

Efeseni 1:10 fusese deja descoperit în Vechiul Testament, dar taina este aceea că Domnul Isus nu va deţine această moştenire singur, El va avea această moştenire împreună cu noi cei credincioşi. Domnul Isus este principalul moştenitor, dar şi noi suntem împreună-moştenitori cu El şi ne îndreptăm spre această moştenire. Această moştenire este creaţia, universul care a fost deja câştigată prin lucrarea Domnului Isus la Golgota, cu toate că nu a fost încă eliberată. Când această moştenire va fi eliberată, El o va lua în stăpânire în calitate de moştenitor principal şi noi vom fi moştenitori cu El. Vom avea administrarea lumii angelice şi, de asemenea, vom avea şi sarcini administrative în ce îi priveşte pe oamenii care vor trăi în perioada mileniului (împărăţiei de o mie de ani). Aceasta este moştenirea despre care El vorbeşte aici.

ii) Creştinii sunt "un singur trup"

În al doilea rând, noi suntem "din acelaşi trup". A fi creştin nu înseamnă numai să deţii ceva minunat în mod individual, ci înseamnă şi să deţii ceva în mod colectiv. Împreună cu toţi cei răscumpăraţi formăm acest unic trup, adunarea. Fiecare credincios este un mădular al trupului lui Hristos, fiecare este o piatră vie în casa lui Dumnezeu; aceasta este partea noastră comună. În Efeseni 1:22-23 , Pavel ne arată minunată dimensiune a adunării lui Dumnezeu şi anume toţi credincioşii de la Cincizecime şi până la răpire. El ne arată în versetul 22 ce poziţie măreaţă are această adunare, Domnul Isus a fost dat adunării ca şi Cap. Aceasta este ceea ce îi conferă adunării prestigiu. Apoi, în versetul 23, prezintă misiunea slăvită a adunării. Poate exista o sarcină mai mare decât aceea de a fi plinătatea Celui care umple totul în toţi? Adunarea lui Dumnezeu are un prestigiu deosebit deoarece Hristos i-a fost dăruit şi are o misiune înaltă deoarece ea a fost dată lui Hristos.

iii) Creştinii au viaţa eternă

Acum ajungem la al treilea punct al Efeseni 3:6 ; suntem părtaşi ai promisiunii Sale. Apostolul Ioan scrie în 1. Ioan 2:25 : "Şi aceasta este promisiunea pe care El ne-a dat-o: viaţa eternă". Pavel descrie aceasta în capitolul 1:4-6. Creştinii au primit viaţa eternă, iar aceasta implică două adevăruri deosebite. În primul rând, potrivit versetului 4 ei sunt "sfinţi şi fără pată înaintea Lui". Aceasta înseamnă că ei au acum natura lui Dumnezeu sau, altfel spus, ei au devenit copii ai lui Dumnezeu. Aceasta nu există în timpurile Vechiului Testament. Avraam era numit prietenul lui Dumnezeu (un titlu foarte înalt), dar numai în urma arătării Mântuitorului nostru, Isus Hristos, sunt acum copii ai lui Dumnezeu. A fi copil al lui Dumnezeu presupune două adevăruri fundamentale. Primul este că ei au primit dragostea Tatălui. Aceasta este ceea ce eu am experimentat în primii 30 de ani ai vieţii mele, în relaţiile mele pământeşti. Am avut un tată pământesc care m-a iubit. Dar în următorii 30 de ani am învăţat un lucru şi anume bucuria unui tată de a avea copii. Acestea sunt două aspecte minutate ale poziţiei de copil. Ioan scrie: "Vedeţi ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu" (1. Ioan 3:1 ). Dar v-aţi gândit la faptul că noi suntem pentru bucuria Tatălui şi că Dumnezeu se uită acum la noi şi vede trăsăturile Sale în noi? Aceasta este cu adevărat ceva care îi face bucurie Tatălui. Ca taţi nu ne place să zicem, cu toate că este adevărat, că suntem fericiţi când vedem trăsăturile noastre în copilul nostru. Am experimentat aceasta când s-a născut cel de al şaptelea copil al nostru. Ceilalţi copii ai noştri au ochii albaştri, dar cel de al şaptelea a primit ochii mei căprui şi eram foarte fericit de fiecare dată când cineva observa aceasta. Acesta este sensul în Efeseni 1:4 . Dumnezeu Tatăl priveşte în jos la noi şi ne vede sfinţi şi fără pată în dragoste, bineînţeles, în Hristos.

Este un al doilea aspect în ceea ce priveşte viaţa eternă şi anume ceea ce găsim în versetul 5: am fost rânduiţi spre înfiere. Poziţia de copil şi fiu (sau înfierea) sunt foarte aproape una de alta. Pentru a înţelege ideea de a fi un copil trebuie să ne gândim la un copil mic, dar pentru a înţelege calitatea de fiu trebuie să ne gândim la un copil care a crescut. Sunt două adevăruri minunate în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la calitatea de fiu. Primul, un fiu pătrunde în gândurile tatălui său şi al doilea, el îl poate reprezenta pe tatal într-o manieră plină de demnitate. Aş vrea să ilustrez această diferenţă cu următorul exemplu. Când copiii mei erau mici călătoream anumite perioade şi când mă întorceam acasă ei îmi povesteau păţaniile lor. Ei spuneau: 'Fratele meu m-a lovit' sau 'Am căzut cu bicicleta' şi este potrivit pentru copii să spună totul tatălui lor, tot la fel este potrivit şi pentru noi să spunem Tatălui nostru ceresc când experimentăm ceva ce este amar pentru noi; acesta este privilegiul copilului lui Dumnezeu. Dar odată am ajuns acasă şi fiul cel mare nu a mai început să-mi spună ce a păţit, ci m-a întrebat 'Cum a fost călătoria?'. El nu făcuse niciodată aceasta înainte, aşa că i-am spus 'De astăzi eşti un fiu!'. El era interesat de mine. V-aţi gândit vreodată să vă duceţi la Tatăl în acest fel, nu numai să vorbiţi despre problemele şi dificultăţile voastre, ci şi pentru a-L întreba despre ceea ce umple inima Lui? Dacă vă îndreptaţi spre El în acest fel, El vi-L va arăta pe Preaiubitul Său, singurul Său Fiu şi ceea ce El înseamnă pentru Dumnezeu; atunci veţi avea părtăşie cu Tatăl despre Fiul şi veţi putea să-L reprezentaţi pe Tatăl aici pe pământ cu demnitate. Curând vom face aceasta într-un mod desăvârşit. Romani 8 ne vorbeşte despre aceasta, zicând: 'Creaţia geme şi aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu'. Atunci noi vom veni cu Domnul Isus pe acest pământ în glorie şi Îl vom reprezenta pe Tatăl într-o manieră plină de o demnitate desăvârşită. Oricum, putem face aceasta încă de acum, în trupurile noastre pline de slăbiciune. În circumstanţele noastre dificile putem merge la Tatăl şi să Îl întrebăm: 'Cu ce este ocupată inima Ta?' Şi apoi putem să trecem prin dificultăţile vieţilor noastre şi în ele putem arăta ceva din Tatăl nostru. Acestea sunt adevărurile de bază ale creştinismului - arătarea Mântuitorului nostru, Isus Hristos, Evanghelia lui Dumnezeu şi taina lui Hristos.

articol preluat şi tradus de pe biblecentre.org

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *